Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340 NCPP. Sentința nr. 500/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 500/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 17-04-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

PENAL

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185

DOSAR NR:_

SENTINȚA PENALĂ Nr. 500/2015

Ședința camerei de consiliu din 17 aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: T. L. I.

GREFIER: B. L.

Ministerul Public este reprezentat prin d-na L. M., procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N..

Pe rol se află soluționarea admisibilitătii în principiu a contestatiei în anulare formulata de contestatoarea M. L., cu privire la încheierea penală nr.280/27.02.2015 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în dosar nr._/211/2014.

Cauza s-a luat fără citarea părților dar cu participarea procurorului.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nefiind alte cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public asupra admisibilității în principiu a contestației în anulare.

Reprezentanta Ministerului Public, în temeiul art. 431 C.pr.pen. raportat la 426 C.pr.pen. solicită respingerea ca inadmisibilă în principiu a contestației în anulare astfel potrivit dispozițiilor art. 426 C.pr.pen. se poate face contestație în anulare doar împotriva hotărârilor penale definitive dacă este incident unul din cazurile prevăzute la literele a și i ori potrivit dispozițiilor art. 341 alin.5 C.pr.pen. Judecătorul de cameră preliminară se pronunță prin încheiere definitivă prin care nu se pronunță o soluție asupra fondului nefiind incident vreunul din cazurile prevăzute la lit. a și i.

JUDECĂTORIA,

Deliberând asupra admisibilității în principiu a contestației în anulare, reține:

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Cluj-N. la data de 13.03.2015 sub nr. dosar_ contestatoarea M. L. a solicitat admiterea în principiu a contestatiei formulate, desfiintarea incheierii penale pronuntate în data de 27.02.2015 de catre Judecatoria Cluj-N. in dosarul penala nr._/211/2014, cu cosecinta rejudecarii cauzei si respingerea plangerii formulate de petentul M. I., in principal, în temeiul art. 341 alin.6 lit.a Cod Procedura Penala ca tardiv introdusă, în subsidiar, în temeiul art. 341 alin.6 lit.a Cod Procedura Penala ca inadmisibilă, în al treilea rand, în temeiul art. 341 alin.6 lit.a Cod Procedura Penala, ca nefondata.

În motivarea în fapt a cererii s-a aratat în esenta, că la data de 12.02.2015 Judecatoria Cluj-N. a procedat la solutionarea plangerii formulate de catre numitul M. I., desi procedura de citare cu contestatoarea nu era îndeplinită, întrucat a fost citata în mod gresit la adresa din mun. Cluj-N., . jud. Cluj, adresa corecta fiind mun. Cluj-N., . ., cu încalcarea prevederilor art. 261 alin.5 Cod Procedura Penala.

În drept au fost invocate prevederile art. 426 lit.a Cod Procedura Penala raportat la art. 261 alin.5 și art. 263 alin.1 Cod Procedura Penala .

Instanța a dispus atasarea spre studiu a dosarului nr._/211/2014 al Judecatoriei Cluj-N..

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța retine ca prin încheierea penala nr. 280/27.02.2015 pronuntata de judecatorul de camera preliminara din cadrul Judecatoriei Cluj-N. în dosar nr._/211/2014, definitivă, s-a dispus în temeiul art. 341 alin.6 lit.b Cod Procedura Penala admiterea plangerii formulata de contestatorul M. I. împotriva ordonantei nr. 9758/P/2014 din data de 14.11.2014 a Parchetului de pe langa Judecatoria Cluj-N. prin care s-a dispus clasarea cauzei privind pe numitii B. I. Și M. L. pentru savarsirea infractiunii de fals intelectual prev de art. 321 alin.1 Cod Penal, desființarea soluției atacate și trimiterea cauzei la procuror pentru a incepe și completa urmarirea penală sub aspectul infractiunii de fals intelectual prev de art. 321 alin 1 Cod Penal. De asemenea s-a dispus ca după începerea urmaririi penale organele de urmarire penala sa:

- audieze petentul contestator M. I. sub aspectul datelor de identificare complete ale acestuia si ale faptuitorilor precum și sub aspectul descrieiri faptei sesizate in cuprinsul plangerii sale,

- depuna la dosarul cauzei o copie de pe raportul de expertiză întocmit in dosarul civil nr._/211/2010 al Judecatoriei Cluj-N.,

- asculte faptuitorii B. I. Și M. L. sub aspectul faptei sesizate de petent,

- administreze oricealte probe pe care le vor considera necesare si utile unei juste solutionari a cauzei.

Din perspectiva prevederilor art. 429 raportat la art. 427 Cod Procedura Penala ( in vigoare incepand cu data de 01.02.2014 ) contestatia in anulare se adreseaza instantei care a pronuntat hotararea a carei anulare se cere, se formuleaza in scris si trebuie motivata, cu aratarea cazului de contestatie pe care se intemeiaza ( cele expres indicate de prevederile art. 426 lit.a)-i)) si a mijloacelor de proba in dovedirea acestuia.

Potrivit art. 431 Cod Procedura Penala . instanta examineaza admisibilitatea in principiu a contestatie in anulare, in camera de consiliu, fara citarea partilor urmand a examina daca :

- cererea a fost formulata in termenul prevazut de lege

- daca motivul pe care se sprijina contestatia este dintre cele prevazute la art. 426

- daca in sprijinul contestatiei se depun ori se invoca dovezi care sunt la dosar.

Totodata instanta retine ca si in lumina noilor modificari aduse legii procesual penale prin Legea nr. 135/2010 privind Noul Cod de Procedura Penala, contestatia in anulare este o cale de atac extraordinară, de natura mixta atat de anulare cat și de retractare, vizând hotărârile judecătorești definitive pronuntate cu incalcarea normelor procesual penale, si care se promovează în condiții procedurale mult mai stricte decât căile ordinare de atac, tocmai în considerarea caracterului aparte indus de legiuitor pentru această instituție juridică, datorată aspectului că prin aceasta se tinde la înlăturarea autorității de lucru judecat pentru o hotărâre penală definitivă și care își produce efectele. Este evidentă asadar intenția legiuitorului de a nu permite reformarea unor hotărâri care sunt în puterea lucrului judecat, decât în situațiile excepționale în care se remarcă erori de procedura (error in procedendo ) sau de judecata .

S-a apreciat în literatura de specialitate (Noul Cod de Procedura Penala – comentat, Editura Hamangiu, 2014 pag. 1068-1069) că spre deosebire de reglementarea anterioara, contestatia in anulare indiferent de motivul invocat, poate fi exercitata numai împotriva hotararilor penale definitive prin care s-a solutionat fondul cauzei, intrucat numai acestea sunt susceptibile de a fi atacate cu apel(art. 432 alin.1 și 4 Cod Procecdura Penala).

Prevederile art. 426 lit.a- i Cod Procedura Penala impun promovarea contestatie in anulare doar pentru unul sau mai multe dintre cazurile expuse limitativ în textul legal, dispozițiile procedural penale fiind de strictă interpretare și anume atunci când, avand in vedere, motivul invocat in mod expres de contestatoare, judecata in apel a avut loc fara citarea legala a unei parti sau cand desi legal citata, a fost în imposibilitate de a se prezenta si de a înștiinta instanta despre aceasta imposibilitate ( art. 426 lit.a).

Analizând contestatia in anulare formulată în prezenta cauză prin prisma condițiilor de admisibilitate stabilite de legiuitor, instanța constată că nu sunt îndeplinite în mod cumulativ cerintele prevazute de dispozitiile legale mai sus evocate. Astfel, contestatoarea chiar daca a avut calitate de parte în dosarul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, fiind îndreptățită să formuleze contestatie in anulare iar cererea a fost introdusă în termenul prevăzut de art. 428 Cod Procedura Penala ; sentința penală atacată nu este susceptibilă a fi supusă căii de atac extraordinare întrucât nu corespunde exigențelor rezultate din interpretarea prevederilor art. 426 Cod Procedura Penala din moment ce din perspectiva prevederilor art. 341 alin. 8 Cod Procedura Penala încheierea pronuntata de judecatorul de camera preliminara potrivit art. 341 alin.6 lit.b Cod Procedura Penala este definitiva și nesusceptibila de apel iar prin pronunțarea ei nu a fost soluționat fondul cauzei.

De asemenea, referitor la condiția de admisibilitate ce privește motivul pentru care se poate formula contestatia in anulare instanța apreciază că aceasta nu este îndeplinită atata timp cat din perspectiva prevederilor art. 426 lit.a Cod Procedura Penala hotararea care poate fi atacata trebuie sa fie una pronuntata in apel, de persoana care a avut in apel calitate de parte apelanta sau intimata si fata de care procedura de citare pentru termenul cand s-a judecat apelul nu a fost indeplinita conform legii (...), ceea ce desigur nu este cazul în situatia de fata.

Concluzionand in sensul celor proxim mai sus retinute, în temeiul art. 431 Cod Procedură Penală raportat la art.426 Cod Procedura Penală va respinge ca inadmisibilă contestatia in anulare formulată de contestatoarea M. L., cu domiciliul în mun. Cluj-N., . . la încheierea penală nr.280/27.02.2015 pronuntata de Judecatoria Cluj-N. in dosar nr._/211/2014.

Vazând și prevederile art. 275 alin. 2 Cod Procedură Penală, conform cărora în cazul introducerii unei cereri cheltuielile judiciare avansate de stat sunt suportate de catre persoana careia i s-a respins cererea, va obliga contestatoarea la plata sumei de 70 lei cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În temeiul art. 431 Cod Procedură Penală raportat la art.426 Cod Procedura Penală respinge ca inadmisibilă contestatia in anulare formulată de contestatoarea M. L., cu domiciliul în mun. Cluj-N., . . la încheierea penală nr.280/27.02.2015 pronuntata de Judecatoria Cluj-N. in dosar nr._/211/2014.

În temeiul art. 275 alin. 2 Cod Procedură Penală obligă contestatoarea la plata sumei de 70 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în camera de consiliu, astăzi, 17.04.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

T. L. IVASCU L. B.

TehnRed. TLI/04-05.05.2015/2ex

L.B. 30 Aprilie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340 NCPP. Sentința nr. 500/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA