Ultrajul. Art.257 NCP. Sentința nr. 1375/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 1375/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 06-11-2015

ROMANIA

JUDECATORIA CLUJ-N.

DOSAR NR._

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185

SENTINTA PENALA NR.1375

Sedinta publica din 06.11.2015

Instanta constituita din:

JUDECATOR:B. L. R.

GREFIER:L. J.

Ministerul Public reprezentat prin procuror U. I. de la P. de pe langa Judecatoria Cluj-N..

Pe rol fiind pronuntarea cauzei penale privind pe inculpatul T. F. T. trimis in judecata prin rechizitoriul Parchetului de pe langa Judecatoria Cluj-N., pentru savarsirea infractiunilor de loviri sau alte violente prev.de art.180 al.2 C.pen.si ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea ordinii si linistii publice prev.de art.321 al.1 C.pen. fiecare cu aplicarea art.37 lit.b C.pen., ambele in conditiile art.33 lit.b C.pen.

Mersul dezbaterilor si concluziile partilor au fost consemnate in incheierea sedintei publice din data de 29.10.2015 care face parte integranta din prezenta hotarare cand instanta avand nevoie de timp pentru deliberare a amanat pronuntarea la 02.11.2015, 03.11.2015 iar apoi la 06.11.2015.

INSTANȚA

Prin Rechizitoriul nr. 2091/P/2009 din data de 19.11.2009 P. de pe lângă Judecătoria Cluj-N. a dispus trimiterea in judecată în stare de libertate a inculpatului TĂRĂU F. T. pentru săvârșirea infracțiunii loviri sau alte violențe prev. de art. 180 al 2 Cp Cod penal 1969 și ultraj contra bunelor moravuri prev. de art 321 al 1 Cod penal 1969, fiecare cu aplic art 37 lit b Cp 1969 și ambele cu aplic art 33 lit b Cp 1969, în stare de libertate a inculpatului M. B. A. pentru săvârșirea infracțiunii loviri sau alte violențe prev. de art. 180 al 2 Cp Cod penal 1969 și ultraj contra bunelor moravuri prev. de art 321 al 1 Cod penal 1969, fiecare cu aplic art 37 lit b Cp 1969 și ambele cu aplic art 33 lit b Cp 1969, în stare de libertate a inculpatului N. B. A. pentru săvârșirea infracțiunii loviri sau alte violențe prev. de art. 180 al 2 Cp Cod penal 1969 și ultraj contra bunelor moravuri prev. de art 321 al 1 Cod penal 1969, fiecare cu aplic art 37 lit a Cp 1969 și ambele cu aplic art 33 lit b Cp 1969, în stare de libertate a inculpatului C. M. I. pentru săvârșirea infracțiunii loviri sau alte violențe prev. de art. 180 al 2 Cp Cod penal 1969 și ultraj contra bunelor moravuri prev. de art 321 al 1 Cod penal 1969, ambele cu aplic art 33 lit b Cp 1969, în stare de libertate a inculpatului SULE ADALBERT pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri prev. de art 321 al 1 Cod penal 1969, în stare de libertate a inculpatului ARIESAN L. C. F. pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri prev. de art 321 al 1 Cod penal 1969, în fapt, reținându-se în sarcina inculpaților TĂRĂU F. T., M. B., N. B. A. și C. M. I. că în data de 07/08.02.2009, împreună, l-au agresat fizic pe numitul B. L. T. provocându-i acestuia o . vătămări corporale ce au necesitat 8-9 zile de îngrijiri medicale și în sarcina inculpaților TĂRĂU F. T., M. B., N. B. A., C. M. I., SULE ADALBERT și ARIESAN L. C. F. că în data de 07/08.02.2009, în timp ce se aflau în incinta clubului Midi situat în Cluj-N. . la agresarea părții vătămate B. L. T. și a martorului Z. D. Victoraș, au proferat o . injurii și amenințări și au distrus o mare parte din mobilierul aflat în holul clubului, toate acestea în prezența mai multor persoane, angajați și clienți ai clubului, deopotrivă, care s-au refugiat în colțurile încăperii sau în alte încăperi, temându-se pentru siguranța și integritatea lor corporală, perturbând astfel activitatea localului, provocând scandal public și tulburând liniștea publică.

S-a constituit astfel dosarul nr._/211/2009 a Judecătoriei Cluj-N..

În faza de urmărire penală, situația de fapt a fost probata prin: declarațiile părții vătămate, certificat medico-legal nr. 983/I/a/09.02.2009, proces-verbal de vizionare și interpretare a imaginilor captate de camerele de supraveghere montate în incinta clubului Midi, planșă foto, CD cu imaginile surprinse de camerele de supraveghere montate în incinta clubului Midi, proces verbal de transcriere a conținutului unei convorbiri telefonice, CD cu convorbirea telefonică a părții vătămate cu M. B., declarațiile inculpaților, declarațiile martorilor Z. D. Victoraș, Sărb O. R., C. C. I., O. R. I., S. S. A., S. A., C. A. V., proces-verbal de recunoaștere din planșa foto.

În ședința de judecată din 18.03.2010 partea vătămată B. L. T. a învederat că există posibilitatea împăcării părților și a solicitat acordarea unui termen în acest sens. La data de 20.06.2013 s-a depus la dosar un înscris notarial prin care partea vătămată își retrage plângerea formulată împotriva inculpaților TĂRĂU F. T., M. B., C. M. I. (f. 288 din dosarul nr._/211/2009).

La data de 04.04.2013 cauza a fost disjunsă în raport de inculpatul N. B. A. care a fost mai întâi arestat și apoi deținut în Austria, fiind condamnat la o pedeapsă de 20 ani de închisoare. S-a format dosarul nr._ .

La data de 16.10.2014 cauza a fost disjunsă și în raport de inculpatul TĂRĂU F. T. despre care s-au furnizat informații credibile potrivit cărora a fost arestat în Austria. S-a format dosarul de față - nr._ .

După transferul în România al inculpatului TĂRĂU F. T. i s-a adus la cunoștință acestuia faptul că partea vătămată și-a retras plângerea sub aspectul infr. prev. de art. 180 alin 2 din Cp 1969 și s-a procedat la audierea acestuia, care a recunoscut săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice prev. de art. 321 al. 1 din Cp 1969 și a solicitat ca judecata să se desfășoare potrivit procedurii în cazul recunoașterii învinuirii prev. de art 375 Cpp, cerere încuviințată de către instanță.

Analizând întregul material probator instanța reține că, în fapt, că în data de 07/08.02.2009, pe trotuarul de vis-a-vis de și în holul clubului Midi pe situat .-N., inculpatul TĂRĂU F. T. împreună cu coinculpații M. B. și C. M. I., l-au agresat fizic pe numitul B. L. T. provocându-i leziuni corporale ce au necesitat 8-9 zile de îngrijiri medicale așa cum rezultă din certificatul medico-legal nr. 983/I/a/09.02.2009 ( f.17 dup).

Pe trotuarul de vis-a-vis de . a purtat mai întâi un conflict verbal cu inculpații, degenerat în scandal, țipete, amenințări și injurii în urma căruia inculpatul M. B. a atacat victima cu un cutter metalic producând acesteia o tăietură la baza mâinii drepte.

Victima s-a refugiat în holul clubului unde altercația a continuat, ocazie cu care inculpatul M. B. a lovit partea vătămată cu pumnul, iar inculpatul C. M. I. l-a lovit pe B. L. T. de câteva ori în zona capului cu o scrumieră din tablă de circa 50-70 cm înălțime.

În cursul incidentului 4 din cei 6 inculpați trimiși în judecată au săvârșit acte de agresiune asupra părții vătămate, cea mai mare parte dintre lovituri fiind parate de către acesta. Inculpații SULE ADALBERT și A. L. C. F. nu au agresat partea vătămată, însă acesta din urmă i-a aplicat lovituri martorului Z. D. Victoraș (agent de pază, angajat al părții vătămate la societatea Scutul N.), pentru ca acesta să nu se implice în conflictul dintre victimă și cei 6 inculpați, iar cel dintâi s-a implicat în scandalul creat prin injurii și amenințări la adresa victimei, pe care in final a avertizat-o că aceasta ar trebui să-i fie „o lecție” din care să învețe să nu-și mai vorbească de rău prietenii (decl. p.văt.-f.12 dup).

Cu privire la infracțiunea de loviri sau alte violențe prev. de art 180 al 2 Cp 1969, instanța, față de manifestarea de voință a părții vătămate, urmează să înceteze procesul penal pornit împotriva inculpatuluiTĂRĂU F. T., ca urmare a retragerii plângerii.

Cu privire la fapta de ultraj contra bunelor moravuri prev. de art 321 al 1 Cod penal 1969 reținută în sarcina inculpatului TĂRĂU F. T. instanța constată că în concret aceasta este lipsită de pericolul social al unei infracțiuni.

Astfel, deși intensitatea conflictului în ansamblul său a fost relativ mare și numărul persoanelor implicate a fost relativ sporit- 6 inculpați, partea vătămată și martorul Z. D. Victoraș (care a refuzat să formuleze plângere) se remarcă faptul că, în timp real, altercația a ajuns la cunoștința unui număr de doar 4 persoane neimplicate și anume: S. O. R., C. C. I., S. S. A. (care supravegheau accesul în club și percepeau prețul) și O. R. I. (garderobier, care nu a văzut ci doar a perceput auditiv incidentul). Deși mai mult sau mai puțin speriate, aceste 4 persoane nu au fost agresate în niciun fel. Vizionând fișierul 1 al CD-ului cu imaginile surprinse de camerele de luat vederi din holul clubului Midi se observă că la puțin timp înaintea debutului conflictului violent din hol, 4 persoane de sex masculin și-au lăsat hainele la garderobă, una a început să urce scările, iar celelalte 3 și se pregăteau să urce la etaj în momentul in care s-a declanșat incidentul. Probabil din acest motiv cele 3 persoane s-au deplasat cu repeziciune în sala de la etaj. Tulburarea ordinii publice a fost minimă și cu privire la aceste persoane.

Activitatea clubului nu s-a oprit așa cum rezultă din declarația martorei C. C. I. (f. 147 dup). Clubul propriu-zis este situat la etaj unde se află mesele și ringul de dans. D. . situate la parter. În aceste condiții clienții localului nu au văzut și nici nu au auzit incidentul. Aceasta rezultă în mod expres și din declarațiile martorilor S. A. (f. 152 dup) și C. A. V. (f. 154,155 dup)- agenți de pază, angajați ai părții vătămate la societatea Scutul N., care au fost de față inițial la conflictul verbal neviolent fizic desfășurat între părți în afara localului și au urcat ulterior la etaj, fără să vadă sau să audă partea violentă a conflictului desfășurat la parterul clubului. Prin urmare activitatea localului nu a fost perturbată decât într-o foarte mică măsură.

Din vizionarea CD-ului cu imaginile surprinse de camerele de luat vederi din holul clubului Midi rezultă că întregul incident violent s-a desfășurat, cu intermitențe, în aproximativ 3 minute (fișierele 1 și 3 cu imagini din hol; de la min. 0,42 la min. 3,41 adică 2,59 minute respectiv de la min. 0,14 la min. 3,15 adică 3,01 minute). Din vizionarea fișierelor 2 și 4 cu imagini din exterior rezultă că la . s-a produs niciun fel de tulburare.

Singurele bunuri deteriorate au fost o scrumieră de tablă-care probabil s-a îndoit și o masă - care a fost ruptă.

Prezintă importanță și faptul că partea vătămată B. L. T. este boxer profesionist la categoria grea și directorul societății de pază „Scutul N.”, iar trei din cei 6 inculpați erau, la data respectivă, agenți de pază. Cu excepția tăieturii cu cutter-ul majoritatea loviturilor au fost parate de către victimă. Cu privire la actele de agresiune (care constituie conținutul principal al ultrajului) săvârșite de inculpații în cauză partea vătămată și-a retras plângerea. Conflictul fizic a început printr-un conflict verbal, iar incidentul violent a fost întrerupt de câteva ori, părțile încercând să soluționeze un diferend preexistent, neclarificat. Rezultă de aici că între părți a avut loc o „reglare de conturi” (minoră având în vedere potențialul de forță al tuturor celor implicați) care a produs stări de temere, mai mult sau mai puțin intense, pentru un număr redus de persoane. Incidentul a cauzat tulburări minime ale ordinii publice. Cvasitotalitatea persoanelor aflate în local și niciun trecător din apropierea clubului nu au perceput incidentul.

Inculpatul TĂRĂU F. T. a avut o atitudine corespunzătoare în cursul urmăririi penale și al judecății recunoscând săvârșirea faptelor.

Față de aceste considerente instanța, în baza art 396 al 6 Cpp rap la art 16 lit g Cpp va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului TĂRĂU F. T. sub aspectul săvârșirii infr. prev. de art. 180 al 2 Cp 1969 cu aplic art. 37 lit. b Cp 1969, ca urmare a retragerii plângerii.

In baza art. 19 din Lg 255/2013 rap la art 10 lit b ind 1 Cp 1968 va achita inculpatul TĂRĂU F. T. sub aspectul săvârșirii infr prev de art 321 al 1 Cp 1969 cu aplic. cu aplic art. 37 lit. b Cp 1969 și art 375 Cpp.

În raport de împrejurările concrete redate în precedent va aplica fiecărui inculpat sancțiunea administrativa a amenzii in sumă de 1000 lei.

In baza art. 19/397 C.p.p. va constata că partea vătămată B. L. T. nu s-a constituit parte civilă.

In baza art. 275 al. 1 pct 2 lit. b C.pr.pen. și art. 275 al 3 C.p.p. va obliga partea vătămată la 50 lei cheltuieli judiciare către stat, restul cheltuielilor judiciare avansate de stat urmând a rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

In baza art 396 al 6 Cpp rap la art 16 lit g Cpp încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului TĂRĂU F. T., fiul lui M. și R., născut la data de 16.11.1986 în mun. Cluj-N., jud. Cluj, domiciliat în loc. Miercurea Nirajului, ., jud. M. în prezent fără forme legale în mun. Cluj-N., ., ., posesor al CI . nr._, CNP_, cetățenie română, studii 12 clase, elev în cadrul liceului particular „Didactica N.”, stagiul militar nesatisfăcut, necăsătorit, fără copii, cunoscut cu antecedente penale, sub aspectul săvârșirii infr. prev. de art. 180 al 2 Cp 1969 cu aplic art. 37 lit. b Cp 1969, ca urmare a retragerii plângerii.

In baza art. 19 din Lg 255/2013 rap la art 10 lit b ind 1 Cp 1968 achita inculpatul TĂRĂU F. T. sub aspectul săvârșirii infr prev de art 321 al 1 Cp 1969 cu aplic. cu aplic art. 37 lit. b Cp 1969 și art 375 Cpp.

In baza art 18 ind 1 al 3 Cp 1968 rap la art 91 lit c Cp 1968 aplica inculpatului sancțiunea administrativa a amenzii in sumă de 1000 lei.

In baza art. 19/397 C.p.p. constată că partea vătămată B. L. T., domiciliat în Cluj-N., ., ., nu s-a constituit parte civilă.

In baza art. 275 al. 1 pct 2 lit. b C.pr.pen. și art. 275 al 3 C.p.p. obligă partea vătămată la 50 lei cheltuieli judiciare către stat, restul cheltuielilor judiciare avansate de stat urmând a rămâne în sarcina acestuia.

Cu apel în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată in ședința publică din data de 16.11.2015.

P. GREFIER

L. B. L. J.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ultrajul. Art.257 NCP. Sentința nr. 1375/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA