Furtul. Art.208 C.p.. Sentința nr. 289/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 289/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 03-03-2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SENTINȚA PENALĂ NR.289

Ședința publică din data de 03 martie 2015

PREȘEDINTE: V. V.

GREFIER: A. B.

MINISTERUL PUBLIC REPREZENTAT PRIN

PROCUROR:D. P.

S-a luat în examinare cauza penală privind pe inculpatul O. F. L., trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 al.1-209 al.1 lit.i Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 17 februarie 2015, fiind consemnate în încheierea din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus ca deliberarea și pronunțarea să aibă loc la data de 24 februarie 2015 și 03 martie 2015 când, în aceeași compunere,

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin rechizitoriul nr._/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C., înregistrat pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, a fost trimis în judecată inculpatul O. F. L. pentru infracțiunea de furt calificat prev. de art. 208 al. 1-209 al. 1 lit. i Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal.

În actul de sesizare s-a reținut că la data de 30.09.2011, inculpatul O. F. L. a sustras din grupurile sanitare din cinci pavilioane ale Taberelor Delfin și Albatros din Năvodari, un număr de 41 de baterii de duș, cauzând părții vătămate ., un prejudiciu de 3.192 de lei.

La termenul de judecată din data de 17.02.2015, instanța a admis cererea formulată de inculpat de a fi judecat în procedură simplificată, acesta recunoscând în totalitate săvârșirea faptei reținute în sarcina sa în actul de sesizare, solicitând să nu se mai administreze alte probe în fața instanței, ci judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, respectiv: procesul verbal de cercetare la fața locului din data de 30.09.2011 și planșele foto aferente, adresa nr.836/27.10.2011 emisă de partea vătămată . sucursala Năvodari, adresa nr._/11.11.2011 emisă de IPJ C.-Serviciul Criminalistic, raportul de constatare tehnico-științifică nr._/27.02.2012, declarațiile martorilor C. F., P. S., E. A., O. E., P. D., P. P. C., C. V., B. M., G. Stelică A., Ș. N., C. L. L., declarațiile inculpatului.

Pe baza probelor administrate în cauză în faza de urmărire penală, instanța va retine următoarea situație de fapt:

În data de 30.09.2011, inculpatul s-a deplasat în Taberele Delfin și Albatros din orașul Năvodari, unde a pătruns în mai multe pavilioane, de unde, folosindu-se de un patent pe care îl avea asupra sa, a sustras din pavilionul 7C: parter și etajul I- 5 baterii cromate cu țeava de duș, din pavilionul 7B: etajul I - 4 baterii cromate cu țeava de duș, din pavilionul 11A: etajul I și etajul II - 8 baterii cromate cu țeava de duș, din pavilionul 11B: parter, etajul I și etajul II - 12 baterii cromate cu țeava de duș, din pavilionul 5A: parter, etajul I și etajul II -12 baterii cromate cu țeava de duș.

Bunurile astfel sustrase, au fost introduse de inculpat într-un sac de rafie și transportate în mun. C., unde au fost vândute unor persoane necunoscute contra sumei de 100 de lei.

Din analiza materialului probator și coroborarea mijloacelor de probă administrate pe parcursul urmăririi penale, instanța constată că fapta există, constituie infracțiune si a fost săvârșite de inculpatul O. F. L..

Având în vedere noile limite de pedeapsă ale infracțiunii de furt calificat și modalitatea de sancționare a recidivei, în ceea ce-l privește pe inculpatul O. F. L., instanța va da eficiență disp. art. 5 C.pen., și va schimba încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului O. F. L. din infracțiunea prev. de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1, lit. i C.p. 1969 cu aplic. art. 37 lit. b C.pen. 1969 în cea prev. de art. 228 alin. 1 – 229 alin. 1 lit. d C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 1 C.pen. și art. 5 C.pen.

Sub aspect obiectiv, fapta inculpatului O. F. L., care la data de 30.09.2011, a sustras din grupurile sanitare din cinci pavilioane ale Taberelor Delfin și Albatros din Năvodari, un număr de 41 de baterii de duș, cauzând părții vătămate ., un prejudiciu de 3.192 de lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1 – 229 alin. 1 lit. d C.pen.

Sub aspect subiectiv inculpatul a actionat cu intentie directa.

Având în vedere hotărârile de condamnare ale inculpatului nr. 2212/07.11.2005, 2242/25.102.006 pronunțate de Judecătoria C. si totodată faptul că din executarea pedepsei aplicată prin sentința penală nr. 37/2006 a Tribunalului C., definitivă prin neapelare la 21.03.2006, inculpatul a fost liberat cu un rest de 530 de zile rămas neexecutat, instanța va reține starea de recidivă potrivit art. 41 alin. 1 C.pen.

La individualizarea pedepsei ce urmeaza a fi aplicată inculpatului, instanta va avea in vedere criteriile prev. de art. 74 C.pen., si anume: faptul că inculpatul a pătruns în mai multe pavilioane aparținând persoanei juridice, violând astfel sediul profesional al acesteia, a sustras prin efracție și escaladare un număr mare de bunuri, ce a necesitat alocarea unui timp mare, element de natură a reflecta comportamentul infracțional incorigibil al inculpatului; persoana și conduita inculpaților – acesta este recidivist, a fost condamnat în repetate rânduri pentru comiterea aceluiași tip de infracțiune, are 38 ani, nu are ocupație, nu are loc de muncă.

Față de aceste considerente, va aplica inculpatului pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.

În baza art. 104 alin. 2 C. pen. va revoca liberarea condiționată din executarea pedepsei de 5 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 37/24.01.2006 a Tribunalului C., rămasă definitivă prin neapelare la data de 21.02.2006.

In baza art. 43 alin. 1 C.pen va adăuga la pedeapsa aplicată prin prezenta, restul rămas neexecutat de 530 zile din pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 37/24.01.2006 a Tribunalului C., în final inculpatul urmând să execute pedeapsa de 1 an, 6 luni și 530 zile închisoare.

Pedeapsa se va executa în regim de detenție, potrivit art. 57 C.pen.

În baza art. 71 C.penal va interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevazute de art. 64 lit.a teza a doua si lit.b C.penal.

Va constata că inculpatul este arestat în altă cauză.

Analizând pretențiile civile formulate în cauză, instanța constată că sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale a inculpatului, potrivit art. 1357 și urm. C.civil, astfel fapta inculpatului este faptă ilicită care a avut ca urmare producerea unui prejudiciu părții civile, există legătură de cauzalitate între fapta ilicită si prejudiciul cauzat, iar inculpatul a acționat cu vinovăție. Față de aceste considerente, în baza art. 14 raportat la art. 346 C.pr.penala coroborat cu art. 1357 și urm. C.civil, va admite actiunea civilă formulată de partea civilă . și va obliga inculpatul O. F. L. la plata sumei de 3192 lei cu titlu de despăgubiri materiale către aceasta.

În baza art. 272 Cod procedură penală, va acorda onorariul avocatului din oficiu T. B.-C., în cuantum de 200 lei, potrivit delegației nr. 5597/30.09.2013, din fondurile Ministerului Justiției către Baroul C..

În baza art. 274 C.proc.pen. va obliga inculpatul la plata sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de statul român.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 386 alin. 1 C.p.p. schimbă încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului O. F. L. din infracțiunea prev. de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1, lit. i C.p. 1969 cu aplic. art. 37 lit. b C.pen. 1969 în cea prev. de art. 228 alin. 1 – 229 alin. 1 lit. d C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 1 C.pen. și art. 5 C.pen.

În baza art. 228 alin. 1 – 229 alin. 1, lit. d C.p. cu aplic. art. 5 C.pen. rap. la art. 396 alin. 10 C.p.p. și art. 43 alin. 5 C.pen., condamnă inculpatul O. F. L. (fiul lui V. și E., născut la data de 24.07.1977, în C., cu domiciliul în Năvodari, ., jud. C., cu antecedente penale, deținut în Penitenciarul Poarta Albă, CNP_), pentru comiterea infracțiunii de furt calificat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.

În baza art. 104 alin. 2 C. pen revocă liberarea condiționată din executarea pedepsei de 5 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 37/24.01.2006 a Tribunalului C., rămasă definitivă prin neapelare la data de 21.02.2006.

In baza art. 43 alin. 1 C.pen adaugă la pedeapsa aplicată prin prezenta, restul rămas neexecutat de 530 zile din pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 37/24.01.2006 a Tribunalului C., în final inculpatul urmând să execute pedeapsa de 1 an, 6 luni și 530 zile închisoare.

Pedeapsa se execută în regim de detenție, potrivit art. 57 C.pen.

În baza art. 71 C.penal interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevazute de art. 64 lit.a teza a doua si lit.b C.penal.

Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.

În baza art. 14 raportat la art. 346 C.pr.penala coroborat cu art. 1357 și urm. C.civil, admite actiunea civilă formulată de partea civilă . și obligă inculpatul O. F. L. la plata sumei de 3192 lei cu titlu de despăgubiri materiale către aceasta.

În baza art. 272 Cod procedură penală, acordă onorariul avocatului din oficiu T. B.-C., în cuantum de 200 lei, potrivit delegației nr. 5597/30.09.2013, din fondurile Ministerului Justiției către Baroul C..

În baza art. 274 C.proc.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de statul român.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare pentru inculpat, partea civilă și procuror.

Pronunțată în ședință publică, azi 03.03.2015.

Președinte, Grefier,

V. V. A. B.

Red. Jud. V.V./13.08.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furtul. Art.208 C.p.. Sentința nr. 289/2015. Judecătoria CONSTANŢA