Delapidarea. Art.295 NCP. Sentința nr. 449/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 449/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 03-04-2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA PENALA
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
SENTINȚA PENALĂ NR. 449
Ședința publică din data de 03.04.2015
Președinte - P. D. - G.
Grefier - J. I.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror - C. A.
- din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanta
Pe rol cauza penală privind pe inculpatul O. A., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, prev. de art. 295 alin. (1) CP. rap. la art. 308 alin. (1) CP. cu aplic. art. 5 alin. (1) CP., prin rechizitoriul nr._/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 30.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face corp comun cu prezenta - când instanța, stabilește termen pentru deliberare și pronunțare, data de 03.04.2015, dată la care,
INSTANTA
I.Situația de fapt și încadrarea juridică reținută prin rechizitoriu
Prin rechizitoriul nr._/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C., înregistrat pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului O. A., pentru săvârșirea infracțiunii de „delapidare", prev. de art. 295 alin. (1) CP. rap. la art. 308 alin. (1) CP. și referire la art. 5 alin. (1) CP.
În actul de sesizare a instanței s-a reținut că inculpatul O. A., în perioada iunie-august 2013, fiind angajat al S.C. Famiro Trans S.R.L. în funcția de reprezentant vânzări și-a însușit suma de 6303,59 lei provenită din încasarea vânzărilor.
• În cursul urmăririi penale, au fost administrate următoarele mijloace de probă: Plângere persoana vătămată I. Danie-A. și declarație persoană vătămată, proces-verbal de inventariere și constatare diferențe, înscrisuri, raport de expertiză contabilă judiciara nr. 169 din data de 30.05.2014, declarații inculpat.
Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 10.03.2015, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.
II.Desfășurarea cercetării judecătorești:
În ședința de judecată din data de 30.03.2015, instanța a admis cererea inculpatului de a fi judecat potrivit disp. art. 374 alin. 4 și art. 375 C.p.p., acesta recunoscând în totalitate faptele reținute în sarcina sa prin rechizitoriu, solicitând ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a eventualelor înscrisuri prezentate de părți.
Inculpatul O. A. a depus la dosarul cauzei înscrisuri din care rezultă faptul că prejudiciul cauzat prin comiterea faptei părții civile S.C. Famiro Trans S.R.L. a fost achitat integral.
De asemenea, instanța a încuviințat inculpatului proba cu înscrisuri în circumstanțiere, acestea fiind depuse la dosarul cauzei.
A fost obținută fișa de cazier judiciar a inculpatului.
III.Situația de fapt reținută de către instanță
Analizând întregul material probator administrat în cauză în faza de urmărire penală precum și în cursul cercetării judecătorești, instanța retine următoarea situație de fapt:
În perioada 18.06._13 inculpatul O. A. a fost angajat la punctul de lucru al S.C. FAMIRO TRANS S.RL. situat în Orașul Năvodari, ., ., ce are ca obiect vânzarea de telefoane mobile alături de accesoriile aferente și încasarea de facturi de telefonie mobilă, inculpatul având calitatea de gestionar cu privire la sumele de bani încasate.(filele 39-41 dup)
Pe parcusul desfășurării activității de către inculpat, persoana vătămată a descoperit neregularitâți în gestiune surprinse conform procesul-verbal de inventariere și constatare diferențe unde s-a consemnat lipsa sumei de 6303,59 lei.
Potrivit raportului de expertiză contabilă judiciară nr. 169 din data de 30.05.2014 la obiectivul nr. 4 se prevede că prejudiciul creat în dauna S.C. Famiro Trans S.R.L. de către inculpatul O. A. este individualizat astfel:
• Sume clienți Orange - 3832,80 Lei;
• Lipsă numerar casierie - 1970,29 Lei;
• Lipsă produse inventar - 629,50 Lei;
• Prejudiciu în sumă de - 6 432,59 Lei;
• Diminuare „plus" inventar - 129,00 Lei;
• Total prejudiciu - 6303,59 Lei;
în cadrul aceluiași raport la același obiectiv nr. 4 se reține că inculpatul a achitat următoarele sume de bani pentru a se recupera prejudiciul creat:
• Declarație notarială, încheiere autentificare nr. 866/04.10.2013 la BNP L. Paris, inculpatul achită suma de 1000 de Lei;
• Dispoziția de încasare nr. 1/16.01.2014 reprezentând încasare c/v lipsă parțial inventar, în sumă de 530 Lei;
• Dispoziție de încasare nr. 2/16.01.2014, reprezentând încasare c/v lipsă parția inventar, în sumă de 500 Lei.
Prin urmare, la data raportului prejudiciul creat societății S.C. Famiro Trans S.R.L de către inculpatul O. A. era în cuantum de 4 273,59 Lei.(filele 113-120 dup)
În ceea ce privește modalitatea în care s-a produs prejudiciul, prin raportul de expertiză s-a concluzionat că sumele de bani constatate lipsă au fost însușite pe nedrept de către inculpat.(fila 117 dup)
Inculpatul O. A. a recunoscut comiterea faptei reținute în sarcina sa.
În baza art. 396 alin. 2 C. proc. pen., instanța constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpatul O. A..
IV.Încadrarea juridică a faptelor reținută de către instanță:
Pentru aplicarea art. 5 C. pen, având în vedere Decizia nr. 265/2014 a Curții Constituționale a României, instanța, în urma analizei globale a prevederilor din legile penale succesive incidente în cauză, a identificat legea veche (C. pen. 1969) ca fiind legea penală mai favorabilă inculpatului, întrucât prevederile art. 2151 alin. 1 C. pen. 1969 sunt mai favorabile decât cele ale art. 295 al. 1 C. pen. rap. la art. 308 Cod penal, din perspectiva minimului special al pedepsei.
În consecință, instanța, în baza art. 386 C.p.p., va dispune schimbarea încadrării juridice a faptei reținute prin rechizitoriu în sarcina inculpatului O. A., din infractiunea de delapidare prev. de art. 295 alin. 1 C. pen. rap. la art. 308 alin. 1 C. pen în infractiunea de delapidare prev. de art. 2151 alin. 1 C. pen. 1969 cu aplic. art. 5 C. pen.
Sub aspect obiectiv, fapta inculpatului O. A. constând în aceea că în perioada iunie-august 2013, fiind angajat al S.C. Famiro Trans S.R.L. în funcția de reprezentant vânzări și-a însușit suma de 6303,59 lei provenită din încasarea vânzărilor, întrunește elementele constituive ale infracțiunii de delapidare prev. de art. 2151 alin. 1 C. pen. 1969 cu aplic. art. 5 C. pen.
Sub aspect subiectiv, inculpatul a acționat cu intenție directă, cf. art. 16 alin. 3, lit. a C. pen..
V.Individualizarea judiciară a pedepsei
La individualizarea pedepsei ce urmeaza a fi aplicată inculpatului, instanța va avea in vedere criteriile prev. de art. 72 C.pen. 1969 si anume: dispozițiile din partea generala a Codului Penal privind infracțiunea consumată; limitele de pedeapsa fixate în partea specială, - închisoarea de la 1 luni la 15 ani, reduse cu o treime potrivit art. 396 alin. 10 C.p.p. gradul de pericol social al faptei relevat de faptul că inculpatul O. A., având calitatea de reprezentant vânzări în cadrul S.C. Famiro Trans S.R.L., și-a însușit pe nedrept suma de 6303,59 lei provenită din încasarea de vânzări persoana inculpatului – se află la primul conflict cu legea penală, are 28 de ani, este necăsătorit, stagiu militar - nesatisfâcut, studii 12 clase, lucrător comercial la S.C. Rompetrol Downstream S.R.L C. iar pe parcursul procesului penal a achitat integral prejudiciul cauzat prin infracțiune.
Fiind dovedită existența faptei, elementele constitutive ale infracțiunii precum și săvârșirea acesteia de către inculpat, instanța urmează să antreneze răspunderea penală a acestuia, apreciind că scopul preventiv educativ al pedepsei (reglementat de art. 52 Cod penal 1969), poate fi atins prin aplicarea unei pedepse orientată spre minimul special prevăzut de lege, astfel cum a fost redus potrivit art. 396 alin. 10 C.p.p., stabilind pedeapsa de 1 an închisoare.
În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, având în vedere că pedeapsa principală aplicată inculpatului nu depășește 3 ani închisoare, ținând seama de vârsta acestuia, de faptul că este integrat social, de faptul că a achitat integral prejudiciul cauzat prin infracțiune precum și de atitudinea procesuală avută de la momentul comiterii faptei până în prezent, instanța apreciază că scopul pedepsei și reinserția socială pot fi atinse fără privarea de libertate a inculpatului, pronunțarea condamnării constituind un avertisment ce îl va determina să nu mai săvârșească infracțiuni.
Constatând ca fiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege, în baza art. 81 C. pen. 1969, va suspenda condiționat executarea pedepsei închisorii, pe un termen de încercare de 3 ani, stabilit conform art. 82 C.pen 1969.
Va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal 1969, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 71 alin. 2 C.penal 1969, va interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a doua si lit. b C. penal 1969.
În baza art. 71 alin. 5 C.penal 1969, va constata suspendată executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a doua si lit.b C.penal 1969, pe durata suspendării condiționate a executarii pedepsei inchisorii.
În ședința de judecată din data de 30.03.2015, inculpatul O. A., prin avocat ales, a depus la dosarul cauzei înscrisuri din care rezultă faptul că prejudiciul cauzat părții civile S.C. Famiro Trans S.R.L. prin comiterea faptei, a fost achitat integral, aspect confirmat de reprezentantul legal al părții civile, numitul I. D.-A..
În consecință, instanța va lua act că prejudiciul cauzat prin infracțiune părții civile S.C. Famiro Trans S.R.L. a fost achitat integral.
VI. Cheltuielile judiciare:
În baza art. 274 alin. 1 C. proc pen., va obliga pe inculpatul O. A. la plata sumei de 1.200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.
În baza art. 276 alin. 1 C. proc. pen., va obliga inculpatul O. A. la plata sumei de 2.500 lei către partea civilă S.C. Famiro Trans S.R.L. cu titlu de cheltuieli judiciare făcute de această parte.(reprezentând onorariul expertului contabil-fila 107 dup)
În baza art. 272 C. proc. pen., onorariul parțial al avocatului din oficiu B. G.-Naciadis, în cuantum de 50 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției către Baroul C..
.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 386 C.p.p., dispune schimbarea încadrării juridice a faptei reținute prin rechizitoriu în sarcina inculpatului O. A., din infractiunea de delapidare prev. de art. 295 alin. 1 C. pen. rap. la art. 308 alin. 1 C. pen în infractiunea de delapidare prev. de art. 2151 alin. 1 C. pen. 1969 cu aplic. art. 5 C. pen.
În baza art. 2151 alin. 1 C. pen. 1969 cu aplic. art. 5 C. pen. și art. 396 alin. 10 C.p.p., condamnă inculpatul O. A. (fiul lui E. și M., născut la data de 01.08.1986, în Mun. C., jud. C., domiciliat în Orașul Năvodari, ., ., etaj 3, ap 86, CNP_) la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de delapidare.
În baza art. 81 C. pen. 1969, suspendă condiționat executarea pedepsei închisorii, pe un termen de încercare de 3 ani, stabilit conform art. 82 C.pen 1969.
Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal 1969, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 71 alin. 2 C.penal 1969, interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a doua si lit. b C. penal 1969.
În baza art. 71 alin. 5 C.penal 1969, constată suspendată executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a doua si lit.b C.penal 1969, pe durata suspendării condiționate a executarii pedepsei inchisorii.
Ia act că prejudiciul cauzat părții civile S.C. Famiro Trans S.R.L. a fost achitat integral.
În baza art. 274 alin. 1 C. proc pen., obligă pe inculpatul O. A. la plata sumei de 1.200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.
În baza art. 276 alin. 1 C. proc. pen., obligă inculpatul O. A. la plata sumei de 2.500 lei către partea civilă S.C. Famiro Trans S.R.L. cu titlu de cheltuieli judiciare făcute de această parte.
În baza art. 272 C. proc. pen., onorariul parțial al avocatului din oficiu B. G.-Naciadis, în cuantum de 50 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiției către Baroul C..
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.04.2015.
Președinte, Grefier,
P. D. G. J. I.
Red.jud. P.D.G./03.04.2015/2 ex.
← Violarea de domiciliu. Art.192 C.p.. Sentința nr. 325/2015.... | Abandonul de familie. Art.378 NCP. Sentința nr. 460/2015.... → |
---|