Furtul. Art.208 C.p.. Sentința nr. 541/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 541/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 23-04-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA PENALĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

DOSAR NR._

SENTINTA PENALA NR. 541

Ședința publică din data de 23 aprilie 2015

Președinte – A. A. B.

Grefier - G. M.

Ministerul Public a fost reprezentat de Procuror – P. D. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria C.

Pe rol soluționarea cauzei penale privind pe inculpații G. D. trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 208 alin.1-209 alin.1 lit. a, e, g, i Cod Penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod Penal și art. 99 și următ. Cod Penal ( 7 acte materiale) și R. I. M. trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 208 alin.1-209 alin.1 lit. a, e, g, i Cod Penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod Penal și art. 75 lit. c Cod Penal ( 7 acte materiale)

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 03.04.2015 și au fost consemnate în cuprinsul încheierii de ședință din acea dată, încheiere ce face corp comun cu prezenta încheiere, pentru când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțarea la data de 08.04.2015, la data de 16.04.2015, la data de 23.04.2015 când:

INSTANȚA

A. Sesizarea instantei

Prin rechizitoriul nr. 1294/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul C. au fost trimiși în judecată, în stare de libertate, inculpații:

- G. D. - pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută de art. 208 alin. 1- 209 alin. 1 lit. a, e, g, i Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 și art. 99 și următ. Cod penal (7 acte materiale) și

- R. I. M. - pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută de art. 208 alin.1-209 alin.1 lit. a, e, g, i cu aplicarea art. 41 alin. 2 și art. 75 lit. c Cod penal ( 7 acte materiale) .

În actul de sesizare s-a reținut că, în noaptea de 10/11.06.2010, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul G. D. împreună cu alt făptuitor, pe timp de noapte, în locuri publice, prin efracție, ar fi sustras mai multe bunuri din 7 autoturisme parcate pe . municipiul C. și în noaptea de 10/11.06.2010, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul R. I. M. împreună cu alt făptuitor, pe timp de noapte, în locuri publice, prin efracție, ar fi sustras mai multe bunuri din 7 autoturisme parcate pe . municipiul C..

Înregistrarea cauzei

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 04.10.2013 sub nr._ .

Prin încheierea de ședință din data de 27.02.2014 s-a început judecata cu privire la inculpații mai sus menționați față de infracțiunile reținute în sarcina acestora prin actul de sesizare a instanței.

În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: declarațiile părților vătămate, procese – verbale de cercetare la fața locului și planșe foto, adrese emise de Laboratorul AFIS Morfotrack din cadrul Serviciului Criminalistic al I.P.J. C., rapoarte de constatare tehnico-știintifice dactiloscopice și declarații învinuiți.

În cursul judecății pentru inculpatul minor G. D. a fost întomit referat de evaluare și atașat la dosar la fila 39, la termenul din data de 04.4.2014 s-a luat act de faptul că persoana vătămată N. Garbiela D. nu s-a constituit parte civilă,

Inculpatului major R. I. M. i-a fost respinsă cererea de jduecarea cauzei conform procedurii simplificate prevăzute de art. 396 alin. 10 C. proc. pen. (fila 76) și procedând conform dreptului comun ambii inculpați s-au prevalat de dreptul de a nu da vreo decalrație, prevăzut de art. 83 lit. a C. proc. pen. .

Au fost audiati: inculpații (fila 76/78); persoanele vătămate: Z. B. (fila 75) și a declarat că se împacă, cu inculpații, C. M. (pentru termenul din data de 13.06.2014), M. M. (fila 184 ), B. A. (fila 186 ), N. G. D. (fila 220) a menționat că se înpacă, cu inculpații, G. R. S. (fila 221) și au menționat că nu se constituie părți civile.

B. Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, instanța reține următoarea situație de fapt:

În luna iunie a anului 2010, inculpații G. D. și R. I. M. erau elevi (primul, în clasa a TX-a a Liceului Tomis, iar cel de-al doilea, în clasa a XII -a la Liceul D. L. ambele din municipiul Constanta), aceștia fiind cazați în Căminul „FAIR PLAY”, amplasat pe .> Conform declarațiilor celor doi inculpați – date în calitate de învinuiți, în noaptea de 10/11.06.2010 au consumat băuturi alcoolice și s-au hotărât să sustragă bunuri autoturisme, în vederea valorificării, pentru a face rost de bani. În acest sens, în noaptea de 10/11.06.2010, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, inculpații au pătruns prin efracție în 7 autoturisme parcate în locuri publice, cu intenția de a fura obiecte de valoare din interiorul acestora.

Din ansamblul materialului probator administrat în cauză rezultă că:

1. În noaptea de 10/11.06.2010, inculpatul R. I. M. a forțat și îndoit către exterior partea superioară a ramei de la portiera dreapta față a autoturismului DACIA L. cu numărul de înmatriculare_ (aparținând părții vătămate BOANTĂ A.), ce se afla parcat pe . municipiul C., a ridicat siguranța din interior și a deschis portiera. Ambii inculpați au pătruns în autoturism, însă nu au găsit bunuri de valoare.

Cu prilejul cercetării efectuate la locul faptei, lucrătorii de poliție au ridicat de pe portiera forțată de R. I. M. mai multe urme papilare, iar în urma exploatării criminalistice, a rezultat că patru dintre acestea au fost create de inculpat - astfel cum rezultă din raportul de constatare tehnico științifică nr._ din data de 20.05.2011 (fila 25 d.u.p.).

2. În aceeași noapte, inculpatul R. I. M. a forțat și îndoit către exterior partea superioară a ramei de la portiera dreapta față a autoturismului RENAULT CLIO SYMBOL cu numărul de înmatriculare_ (aparținând părții vătămate B. G.), ce se afla parcat pe . ridicat siguranța din interior și a deschis portiera, în autoturism au pătruns ambii inculpați și au sustras un modulator FM cu telecomandă și un suport de aparat GPS.

Inculpatul G. D. a ridicat capota motorului cu intenția de a lua bateria, a tăiat firele electrice de contact ale bornelor, însă nu a reușit să o sustragă.

Cu prilejul cercetării efectuate la locul faptei/ lucrătorii de poliție au ridicat de pe portiera forțată de inculpatul R. I. M. mai multe urme papilare, iar în urna exploatării criminalistice, a rezultat că două dintre acestea au fost create de inculpat - astfel cum rezultă din raportul de constatare tehnico științifică nr._ din data de 21.06.2011 (fila 50 d.u.p.).

3. In continuare, inculpatul R. I. M. a forțat și îndoit către exterior partea superioară a ramei de la portiera stângă față a autoturismului DACIA L. cu numărul de înmatriculare_ (aparținând părții vătămate Z. B.), a ridicat siguranța din interior și a deschis portiera, în autoturism a pătruns G. D. și a sustras un radio-CD marca BLAUPUNKT.

Cu prilejul cercetării efectuate la locul faptei, lucrătorii de poliție au ridicat de pe partea exterioară a portierei forțate de inculpatul R. I. M. o urmă papilară, iar în urma exploatării criminalistice, a rezultat că aceasta a fost creată de inculpat - astfel cum rezultă din raportul de constatare tehnico științifică nr._ din data de 17.05.2011 (fila 71 d.u.p.).

4. În aceeași noapte, prin același mod de operare, inculpatul R. I. M. a deschis, prin forțarea portierei dreapta față, autoturismul RENAULT SYMBOL cu numărul de înmatriculare_ (aparținând părții vătămate C. M.), ce se afla parcat pe . interior, ambii învinuiți au luat mai multe obiecte (CD-uri, iconițe, cruciulițe).

Cu prilejul cercetării efectuate la locul faptei, lucrătorii de poliție au ridicat de pe partea interioară a portierei forțate de R. I. M. două urme papilare, iar în urma exploatării criminalistice, a rezultat că au fost create de inculpat - astfel cum rezultă din raportul de constatare tehnico științifică nr._ din data de 01.07.2011 (fila 92 d.u.p.).

5. In continuare, inculpatul R. I. M. a forțat și îndoit către exterior partea superioară a ramei de la portiera dreapta față a autoturismului DACIA L. cu numărul de înmatriculare_ (aparținând părții vătămate N. G. D.), ce se afla parcat pe . ridicat siguranța din interior și a deschis portiera, însă în interiorul autoturismului inculpații nu au găsit bunuri de valoare.

6. În aceeași manieră au procedat cei doi inculpați și cu autoturismul DACIA BREAK cu numărul de înmatriculare_ (aparținând părții vătămate G. R. S.), ce se afla parcat pe . din interior, G. D. a sustras un radio-CD marca BLAUPUMCT.

7. In continuare, tot pe . R. I. M. a forțat și îndoit către exterior partea superioară a ramei de la portiera dreapta față a autoturismului DACIA L. cu numărul de înmatriculare_ (aparținând părții vătămate MADULARU M.), a ridicat siguranța din interior și a deschis portiera, însă inculpații nu au găsit bunuri de valoare în autovehicul.

Fiind audiați în legătură cu faptele ce li s-au reținut în sarcină, în calitate de învinuiți, inculpații au relatat modul în care le-au comis, precizând că ulterior au aruncat bunurile sustrase .

Situația de fapt mai sus expusă a fost reținută în baza următoarelor mijloace de probă: declarațiile părților vătămate, procese – verbale de cercetare la fața locului și planșe foto, adrese emise de Laboratorul AFIS Morfotrack din cadrul Serviciului Criminalistic al I.P.J. C., rapoarte de constatare tehnico-știintifice dactiloscopice și declarații învinuiți.

C. Încadrarea juridică:

1. Aplicarea legii penale mai favorabile

Potrivit art. 5 C. pen. În cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Deși pentru infracțiunea de furt calificat codul penal în vigoare prevede limite de pedeapsă mult reduse, instanța va avea în vedere faptul că inculpații nu sunt la primul impact cu legea penală (astfel cum rezultă din copiile de pe cazierele judiciare aflate la ultimele file dosar instanță) ceea ce presupune analizarea tratamentului sancționator și prin referire la alte instituții prevăzute de codul penal (Legea nr. 286/2009) cum este de exemplu cea privitoare la concursul de infracțiuni, ce este sancționat potrivit codului penal în vigoare art. 39 prin aplicarea pedepsei celei mai grele pentru infracțiunile aflate în concurs și a unui spor obligatoriu de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite (mai mici) iar conform codului penal de la 1968 sporul ce urmează a fi aplicat este facultativ, astfel că legea penală mai favorabilă este codul penal de la 1968.

Aceeași este situația juridică și a inculpatului minor, care deși conform codului penal în vigoare (Legea nr. 286/2009) beneficiază de un tratament juridic mai blând față de codul penal 1968, în sensul că față de acesta nu se pot stabili pedepse ci numai măsuri educative, și în privința acestui inculpat se are în vedere că a mai fost sancționat anterior judecării prezentelor fapte și i s-au stabilit pedepse cu închisoarea, astfel că întrucât nu este la primul impact cu legea penală și potrivit codului penal anterior în cazul concursului de infracțiuni se stabileste un spor facultativ iar potrivit dispozițiilor din noul cod penal care prevăd obligativitatea prelungirii măsurii educative (ce în cazul de față nu poate fi decât privativă de libertate) – art. 129 rap. la art. 124 și 125, legea penală mai favorabilă este codul penal de la 1968 .

Având în vedere și decizia Curții Constituționale nr. 265/2014 publicată în Monitorul oficial nr. 372 la data de 20.05.2014, prin care s-a stabilit că aplicarea legii penale mai favorabile, conform art. 5 C. pen., se va realiza potrivit criteriului aprecierii globale, în cauză se va aplica în totalitate codul penal de la 1968.

2. Sub aspectul elementului material al laturii obiective:

Fapta inculpatului G. D., care în noaptea de 10/11.06.2010, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, înpreună cu altă persoană, pe timp de noapte, în locuri publice, prin efracție, a procedat la sustragerea mai multor bunuri din 7 autoturisme parcate pe . municipiul C., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat în formă continuată, prevăzută de art. 208 al. 1 - 209 al. 1 lit. a, e, g, i cu aplic. art. 41 al. 2 și art. 99 și urm. C. pen. .

Fapta inculpatului R. I. M., care în noaptea de 10/11.06.2010, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, împreună cu altă persoană minoră, pe timp de noapte, în locuri publice, prin efracție, a procedat la sustragerea mai multor bunuri din 7 autoturisme parcate pe . municipiul C., întruneste elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat în formă continuată, prevăzută de art. 208 al. 1 - 209 al. 1 lit. a, e, g, i cu aplic. art. 41 al. 2 și art. 75 lit. c Cod penal (7 acte materiale) C. pen. .

Sub aspectul laturii subiective, față de infracțiunile mai sus expuse, inculpații au acționat cu vinovăție în modalitatea intenției directe întrucât au prevăzut rezultatul faptelor și au urmărit producerea lui prin săvârșirea acestora.

S-au reținut dispozițiile art. 41 alin. 2 C. pen. inculpații au săvârșit infracțiunea în formă continuată în sensul că la diferite intervale de timp, în realizarea aceleiași rezoluții au săvârșit acțiuni/inacțiuni care prezintă fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni .

Cu privire la formele calificate ale art. 209 alin. 1 se vor reține toate față de inculpați, pentru fapta comisă în formă continuată întrucât, unitatea de conținut este realizată chiar dacă unele acțiuni îmbracă forma de bază a infracțiunii iar altele sunt comise în condițiile vreunei variante agravate pentru că și în această situație întreaga infracțiune continuată va fi considerată calificată . Totodată, unitatea de conținut este realizată chiar dacă unele acțiuni îmbracă forma consumată a infracțiunii, iar altele au rămas în forma tentativei; în această situație, dacă există cel puțin o faptă consumată, întreaga infracțiune continuată va fi considerată a fi săvârșită în formă consumată .

Se vor reține dispozițiile art. 99 C. pen. față de inculpatul G. D. având în vedere că era minor la data săvârșirii faptei – 17 ani și dispozițiile art. 75 lit. c C. pen. 1968 față de inculpatul R. I. M. întrucât la comiterea faptelor a participat împreună cu inculpatul minor, menționat paragraful anterior.

Raportat la dispozitiile art. 396 alin. 2 C. proc. pen. se constată dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de inculpați, astfel că instanța va dispune condamnarea acestora.

Individualizarea pedepselor

Luând în considerare art. 52 C. pen. de la 1968, potrivit căruia pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a persoanei, iar scopul pedepsei îl constituie prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, instanța va proceda la stabilirea pedepsei pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpaților, cu observarea criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 72 Cod penal de la 1968, respectiv dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială pentru infracțiunea de furt calificat, gradul de pericol social concret al faptelor săvârșite – pe care instanța îl apreciază ca ridicat, raportat la modalitatea de comitere împreună cu mai multe persoane ceea ce a condus la întărirea rezoluției infracționale, pe timp de noapte profitând de întuneric pentru a fi greu observați, prin efracție – au pătruns în autoturimse prin îndoirea părții superioare a ramei de la portiere dreapta față a autoturimsului, fără teama de a fi observați de alte persoane, în scopul obținerii de venituri ilicite, în vederea valorificării bunurilor sustrase și persoana inculpaților astfel cum rezultă din copiile de pe cazierele judiciare aflate la ultimele file din dosarul instantei, rezultă că inculpații au mai fost condamnați pentru infracțiuni concurente ambii, atât pentru infracțiuni îndreptate împotriva patrimoniului, cât și pentru infracțiuni la regimul rutier, inculpatul G. D. are studii 10 clase, necăsătorit, agricultor, cu domiciliul stabil, potrivit Referatului de evaluare întocmit de S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul C., perspectivele sale de reintegrare sunt reduse, datorită faptului că resursele familiale, personale și comunitare sunt limitate; inculpatul R. I. M. are studii 12 clase, agricultor, cu domiciliul stabil ; ambii fără antecedente penale la data săvârșirii faptelor .

Pe parcursul fazei de urmărire penală, inculpații au manifestat o atitudine sinceră.

Sancțiune

Față de individualizarea judiciară mai sus expusă, cu aplicarea art. 5 C. pen. și a codului penal de la 1968, va condamna inculpatul:

- G. D. (zis „T.”) în baza art. 208 al. 1 – 209 al. 1 lit. a,e, g și i cu aplic. art. 41 al. 2 și 99 C. pen. la pedeapsa închisorii de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată (7 acte materiale).

- R. I. M. în baza art. 208 al. 1 – 209 al. 1 lit. a,e, g și i cu aplic. art. 41 al. 2 și art. 75 lit. c C. pen. la pedeapsa închisorii de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată (7 acte materiale) cuantumul mai mare este justificat de împrejurarea că a săvârșit infracțiunile împreună cu un minor .

Cu privire la aplicarea pedepselor accesorii prevăzute de art. 71 alin. 1, 2 C. pen, instanța nu va interzice inculpaților dreptul de a alege ci doar pe cel de a fi ales, având în vedere exigențele CEDO, în care Curtea a apreciat că nu se impune interzicerea ope legis a drepturilor electorale, aceasta trebuind să fie dispusă în funcție de natura faptei sau de o gravitate deosebită a acesteia. Or, fapta inculpaților nu are conotație electorală și nici o gravitate specială, astfel încât instanța apreciază că nu se impune interzicerea dreptului de a alege. În raport de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., ce trebuie particularizate și pentru situațiile specifice ce privesc modul de stabilire a pedepselor accesorii, și nu ope legis, instanța nu va interzice inculpatilor drepturile prevăzute de art. 64 lit. c C. pen., apreciind că față de infracțiunile deduse judecății în prezenta cauză nu se relevă o nedemnitate în exercitarea vreunei funcții, profesii sau activități, și nici exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. d și e C. pen., întrucât săvârșirea unei infracțiuni de această natură nu relevă un comportament nedemn, care să vatăme interesul superior al copiilor și care să determine interzicerea drepturilor părintești. Pe cale de consecință în baza art. 71 alin. 2 C. pen. va interzice inculpaților exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza II si lit. b C. pen. .

Concursul de infracțiuni

1 În ceea ce îl privește pe inculpatul G. D.

Va constata că prezenta infracțiune este concurentă cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentințele penale nr.: 130/2012 a Judecătoriei Hârșova definitivă prin nerecurare la data de 14.11.2012 la pedeapsa rezultantă de 1 an cu suspendarea condiționată a executării ; 781/2013 a Judecătoriei C. definitivă prin nerecurare la data de 09.07.2013 la pedeapsa rezultantă de 8 luni cu suspendarea condiționată a executării ; 137/2014 a Judecătoriei Hârșova definitivă prin neapelare la data de 10.11.2014 la pedeapsa de 1 an cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere cf. art. 91 Cod penal (Legea nr. 286/2009) .

- În baza art. 15 din Legea nr. 187/2012 rap la art. 85 C. pen. 1968:

- va anula suspendarea condiționată a executării pedepselor stabilite prin sentințele penale nr.: 130/2012 a Judecătoriei Hârșova și 781/2013 a Judecătoriei C.;

- În baza art. 97 C. pen. (Legea nr. 286/2009):

- va anula suspendarea executării pedepsei sub supraveghere stabilită prin sentința penală nr. 137/2014 a Judecătoriei Hârșova;

În baza art. 36 alin. 1 rap. la art. 33 alin. 1 lit. a și art. 34 alin. 1 lit. b C. pen. 1968, va contopi pedeapsa stabilită prin prezenta cu pedepsele stabilite prin sentințele penale menționate mai sus și va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare (stabilită prin prezenta), la care se va adăuga un spor de 6 luni, în final inculpatul G. D. urmând să execute pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, apreciind că sporul aplicat este în măsură să substituie sancțiunea aplicabilă pentru multitudinea de infracțiuni comise în concurs .

2. În ceea ce îl privește pe inculpatul R. I. M.

Va constata că prezenta infracțiune este concurentă cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentințele penale nr.: 2712/2011 a Judecătoriei Medgidia definitivă prin decizia penală nr. 427 / 03.05.2012 a Curții de Apel C. la pedeapsa rezultantă de 1 an și 6 luni cu suspendarea condiționată a executării pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 6 luni; 3312/2013 a Judecătoriei Medgidia definitivă prin decizia penală nr. 152 / 14.03.2014 a Curții de Apel C. la pedeapsa rezultantă de 1 an și 6 luni cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 6 luni.

Constată că prin sentința penală nr. 3312/2013 a Judecătoriei Medgidia conform art. 85 C. pen. 1968 a fost anulată suspendarea condiționată a pedepsei stabilite prin sentința penală nr. 2712/2011 a Judecătoriei Medgidia și va menține dispoziția arătată anterior .

În baza art. 16 din Legea nr. 187/2012 rap la art. 86 ind. 5 rap. la art. 85 C. pen. 1968 va anula suspendarea executării pedepsei sub supraveghere stabilită prin sentința penală nr. 3312/2013 a Judecătoriei Medgidia .

În baza art. 36 alin. 1 rap. la art. 33 alin. 1 lit. a și art. 34 alin. 1 lit. b C. pen. 1968, va contopi pedeapsa stabilită prin prezenta cu pedepsele stabilite prin sentințele penale menționate paragrafele anterioare și va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare (stabilită prin prezenta), la care se va adaugă un spor de 6 luni, în final inculpatul R. I. M. urmând să execute pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, apreciind că sporul aplicat este în măsură să substituie sancțiunea aplicabilă pentru multitudinea de infracțiuni comise în concurs .

În baza art. 71 C. pen. va interzice inculpatilor exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a si lit.b C. pen., pentru motivele expuse mai sus .

Modalitatea de executare

Față de inculpați, având în vedere modalitatea de săvârșire a infracțiunilor, numărul acestora, faptul că au perseverat în săvârșirea de infracțiuni, pedeapsa aplicată inculpaților se va executa în regim privativ de libertate.

Latura civilă și onorariul avocaților.

Va Iua act că nu s-au constituit părți civile / au renunțat la constituirea de parte civilă persoanele vătămate B. G., C. M., N. G. D., G. R. S., M. M., B. A., Z. B. .

În baza art. 272 alin. 1 C. proc. pen. va acorda onorariul apărătorului desemnat din oficiu av. L. A. – del. 6256/2013 – în cuantum de 300 lei din fondurile Ministerului Justiției, pentru asistența juridică acoradtă în cauză .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

A. Cu aplicarea art. 5 C. pen. și a codului penal de la 1968:

1. Condamnă inculpatul

- G. D. (zis „T.” fiul lui D. și I., născut la data de 27.10.1992 în mun. C., CNP_, cetățenie română, studii 10 clase, agricultor, fără antecedente penale, domiciliat în comuna G., ., jud. C. ) în baza art. 208 al. 1 – 209 al. 1 lit. a,e, g și i cu aplic. art. 41 al. 2 și 99 C. pen. la pedeapsa închisorii de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată (7 acte materiale).

- R. I. M. (fiul lui G. și V., născut la data de 28.03.1992 în Medgidia, CNP_, cetățenie română, studii 12 clase, agricultor, fără antecedente penale ) în baza art. 208 al. 1 – 209 al. 1 lit. a,e, g și i cu aplic. art. 41 al. 2 și art. 75 lit. c C. pen. la pedeapsa închisorii de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată (7 acte materiale).

2. Pedepse accesorii

În baza art. 71 C. pen. interzice inculpaților exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a si lit.b C. pen..

B. Concursul de infracțiuni

1.1. - În ceea ce îl privește pe inculpatul G. D.

Constată că prezenta infracțiune este concurentă cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentințele penale nr.: 130/2012 a Judecătoriei Hârșova definitivă prin nerecurare la data de 14.11.2012 la pedeapsa rezultantă de 1 an cu suspendarea condiționată a executării ; 781/2013 a Judecătoriei C. definitivă prin nerecurare la data de 09.07.2013 la pedeapsa rezultantă de 8 luni cu suspendarea condiționată a executării ; 137/2014 a Judecătoriei Hârșova definitivă prin neapelare la data de 10.11.2014 la pedeapsa de 1 an cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere cf. art. 91 Cod penal (Legea nr. 286/2009) .

1.2. - În baza art. 15 din Legea nr. 187/2012 rap la art. 85 C. pen. 1968:

- anulează suspendarea condiționată a executării pedepselor stabilite prin sentințele penale nr.: 130/2012 a Judecătoriei Hârșova și 781/2013 a Judecătoriei C.;

- În baza art. 97 C. pen. (Legea nr. 286/2009):

- anulează suspendarea executării pedepsei sub supraveghere stabilită prin sentința penală nr. 137/2014 a Judecătoriei Hârșova;

1.3. În baza art. 36 alin. 1 rap. la art. 33 alin. 1 lit. a și art. 34 alin. 1 lit. b C. pen. 1968, contopește pedeapsa stabilită prin prezenta cu pedepsele stabilite prin sentințele penale menționate la pct. B. 1.1. și 1.2. și aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare (stabilită prin prezenta), la care se adaugă un spor de 6 luni, în final inculpatul G. D. urmând să execute pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare.

1.4. În baza art. 71 C. pen. interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a si lit.b C. pen..

2. 1. - În ceea ce îl privește pe inculpatul R. I. M.

Constată că prezenta infracțiune este concurentă cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentințele penale nr.: 2712/2011 a Judecătoriei Medgidia definitivă prin decizia penală nr. 427 / 03.05.2012 a Curții de Apel C. la pedeapsa rezultantă de 1 an și 6 luni cu suspendarea condiționată a executării pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 6 luni; 3312/2013 a Judecătoriei Medgidia definitivă prin decizia penală nr. 152 / 14.03.2014 a Curții de Apel C. la pedeapsa rezultantă de 1 an și 6 luni cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 6 luni.

Constată că prin sentința penală nr. 3312/2013 a Judecătoriei Medgidia conform art. 85 C. pen. 1968 a fost anulată suspendarea condiționată a pedepsei stabilite prin sentința penală nr. 2712/2011 a Judecătoriei Medgidia.

Menține dispoziția arătată anterior .

2.2. - În baza art. 16 din Legea nr. 187/2012 rap la art. 86 ind. 5 rap. la art. 85 C. pen. 1968:

- anulează suspendarea executării pedepsei sub supraveghere stabilită prin sentința penală nr. 3312/2013 a Judecătoriei Medgidia .

2.3. În baza art. 36 alin. 1 rap. la art. 33 alin. 1 lit. a și art. 34 alin. 1 lit. b C. pen. 1968, contopește pedeapsa stabilită prin prezenta cu pedepsele stabilite prin sentințele penale menționate la pct. B. 2.1. și 2.2. și aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare (stabilită prin prezenta), la care se adaugă un spor de 6 luni, în final inculpatul R. I. M. urmând să execute pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare.

2.4. În baza art. 71 C. pen. interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a si lit.b C. pen..

C. Latura civilă

Ia act că nu s-au constituit părți civile / au renunțat la constituirea de parte civilă persoanele vătămate B. G., C. M., N. G. D., G. R. S., M. M., B. A., Z. B. .

D. Cheltuieli judiciare și onorariul avocat

Pentru faza de urmărire penală acordat la termenul din data de 13.12.2013.

Inculpatul G. D. a fost asistat de avocat ales R. R. fila 71.

În baza art. 272 alin. 1 C. proc. pen. acordă onorariul apărătorului desemnat din oficiu av. L. A. – del. 6256/2013 – în cuantum de 300 lei din fondurile Ministerului Justiției .

Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică la data de 23.04.2015.

Președinte, Grefier,

A. A. B. G. M.

Red.Jud.AAB/25.05.15/2ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furtul. Art.208 C.p.. Sentința nr. 541/2015. Judecătoria CONSTANŢA