Înşelăciunea. Art.244 NCP. Sentința nr. 789/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Comentarii

0

Sentința nr. 789/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 12-06-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA PENALĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar penal nr._

SENTINȚA PENALĂ NR. 789

Ședința publică din data de 12 iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: M. V.

GREFIER: C. A.

Ministerul Public a fost reprezentat de PROCUROR: Sitiavu G.

Pe rol soluționarea cauzei penale privind pe inculpatul Ș. M. I., trimis în judecată în stare de deținere în altă cauză pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune prev. de art.244 alin.1 și 2 C.pen. și uz de fals prev. de art.323 C.pen., ambele cu aplicarea art.38 alin.1 C.pen.

Dezbaterile au avut loc în ședința din data de 04.06.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată – care face corp comun cu prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, conform art. 391 alin. 1 C.pr.pen, stabilește termen pentru deliberare și pronunțare, data de 12.06.2015, dată la care,

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

1. Situația de fapt și încadrările juridică reținute prin rechizitoriu:

Prin rechizitoriul nr.6006/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C., înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 09.01.2015 sub nr._, a fost trimis în judecată în stare de deținere în altă cauză inculpatul Ș. M.-I. pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune prev. de art.244 alin.1 și 2 C.pen. 2009 și uz de fals prev. de art.323 C.pen. 2009, ambele cu aplicarea art.38 alin.1 C.pen., reținându-se în esență că la data de 12.02.2008, folosindu-se de înscrisuri sub semnătură privată falsificate (contract individual de muncă și adeverință de salariu), s-a prezentat la B.R.D. G. Societe Generale – Agenția Tomis Nord și, inducând în eroare reprezentanții unității bancare că este angajat al ., a contractat un credit de nevoi personale în sumă de 40.000 de lei, din care ulterior nu a mai rambursat decât patru rate în valoare totală de 3.210 lei.

Pentru dovedirea situației de fapt au fost menționate următoarele mijloace de probă: înscrisuri – contractul de credit nr._/13.02.2008 (f. 16-26 d.u.p.) – în original; adeverință de venit nr.32/12.02.2008 (f. 27 d.u.p.) și contract individual de muncă nr.16/01.03.2007 (f. 28, 29 d.u.p.), extrasul contului curent SV nr._ (f. 33, 34 d.u.p.); adresa nr._/05.08.2013 a I.T.M. C. – lista contractelor individuale de muncă pentru . (f. 46-50 d.u.p.); raportul de constatare criminalistică nr._/27.08.2014 (f. 58-64 d.u.p.); declarațiile martorilor S. I. (f. 65, 68 d.u.p.) și S. V. (f. 69, 71 d.u.p.), declarațiile inculpatului (f. 79, 80; 85, 86 d.u.p.).

1. Desfășurarea procedurii în camera preliminară și cercetarea judecătorească:

Prin încheierea din camera de consiliu din 02.04.2015, judecătorul de cameră preliminară a constatat că nu au fost formulate cereri și excepții de către inculpat sau de către avocatul acestuia și nici din oficiu nu s-a considerat necesar a fi invocate, motiv pentru care, în temeiul art.346 alin.2 C.proc.pen., a constatat competența instanței și legalitatea sesizării prin rechizitoriul nr.6006/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C., a efectuării actelor de urmărire penală și a administrării probelor, astfel că a dispus începerea judecății.

La termenul din 04.06.2015 instanța a luat act de faptul că B.R.D. – Group Societe Generale SA nu mai dorește să se constituie parte civilă în cauză deoarece a cesionat contractul de credit nr._/13.02.2008 către . SRL (contractul de cesiune nr.33/26.06.2009 însoțit de Anexa nr.1).

Citată în mod legal pentru termenul din 04.06.2015 cu mențiunile prev. de art.20 alin.1 și 2 C.proc.pen., . SRL nu a răspuns la adresa instanței. În aceste condiții, fiind procedura legal îndeplinită, instanța a constatat că dosarul este în stare de judecată.

Fiindu-i aduse la cunoștință dispozițiile art.374 alin.4, 375 și art.396 alin.10 C.proc.pen., inculpatul a arătat că recunoaște faptele astfel cum sunt descrise în rechizitoriu și a solicitat ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, fiind ascultat sub acest aspect, declarația fiind atașată la dosarul cauzei (f. 28, 29). Cererea inculpatului a fost admisă pentru considerentele arătate în practicaua încheierii de dezbateri.

La solicitarea instanței a fost atașată fișa de cazier judiciar a inculpatului (f. 6) și, nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, a declarat cercetarea judecătorească terminată.

1. Situația de fapt reținută de instanță:

În fapt, la data de 06.05.2009, organele de urmărire penală au fost sesizate de persoana vătămată B.R.D. G. Societe Generale – Sucursala C. cu privire la faptul că numitul Ș. M.-I. a contractat în cursul anului 2008 un credit de nevoi personale în sumă de 40.000 lei, din care ulterior nu a mai rambursat decât contravaloarea a patru rate, respectiv 3.210 lei.

Din cauza sincopelor întâmpinate în rambursarea creditului, unitatea bancară a verificat realitatea locului de muncă al acestuia, constatând nu a fost angajat al ., astfel cum reieșea din documentația depusă la dosarul de creditare, respectiv adeverință de venit nr.32/12.02.2008 (f. 27 d.u.p.) și contract individual de muncă nr.16/01.03.2007 (f. 28, 29 d.u.p.).

Din înscrisurile de la dosar rezultă faptul că inculpatul Ș. M.-I. a încheiat cu B.R.D. G. Societe Generale – Agenția Tomis Nord, contractul de credit nr._/13.02.2008, având ca obiect suma de 40.000 lei. Contractul a fost semnat de inculpat, astfel cum rezultă atât din declarația acestuia, cât și din concluziile raportului de constatare tehnico-științifică nr._/27.08.2014, în sensul că semnăturile existente la rubrica “Împrumutat”, respectiv “debitor” în cuprinsul contractului și graficului de tambursare au fost executate de inculpat.

În vederea încheierii contractului de credit, inculaptul a depus la unitatea bancară adeverința de venit nr.32/12.02.2008 (f. 27 d.u.p.) și contractul individual de muncă nr.16/01.03.2007 (f. 28, 29 d.u.p.), care atestau că acesta este angajat al . în funcția de bijutier, cele două documente purtând semnătura inculpatului la rubrica “salariat”, dar și semnăturile numitelor S. V., la rubrica “Director General” și a numitei S. I., la rubrica “Director Economic” (pe adeverința de venit).

Deși cele două documente sunt depuse în copie simplă, se poate cu ușurință observa că semnăturile inculpatului de pe documente, la rubrica salariat sunt identice cu cele de pe contractul de credit, care este în original.

Cu privire la celelalte două semnături, de la rubricile “Director General” și “Director Economic” (adeverința de venit), martorele S. V. și S. I. susțin că nu le aparțin, specimenele de semnături date de acestea în fața organelor de cercetare penală fiind în același sens, existând o diferență evidentă între semnăturile martorelor și cele de pe adeverință.

Martora S. V., administrator la societatea mai sus amintită, a declarat că inculpatul nu a fost angajatul societății, aspect ce reiese și din evidența Inspectoratului Teritorial de Muncă C. – adresa nr._/05.08.2013 a I.T.M. C. – lista contractelor individuale de muncă pentru . (f. 46-50 d.u.p.).

Pe de altă parte, martora S. I. susține că, în baza unui contract de prestări servicii, a ținut evidențele societății, dar semnătura nu-i aparține și nici nu cunoaște ca societatea să-l fi avut ca angajat pe inculpat.

Situația de fapt reținută mai sus este confirmată de inculpat care a susținut că la un moment dat a contractat un credit de la B.R.D. G. Societe Generale, folosindu-se de unele documente care atestau că este angajatul ., deși în realitatea nu a fost niciodată angajatului sociatății. Cu privire la persoanele care au completat documentele depuse la bancă, inculpatul a susținut că nu știe cine le-a completat.

De asemenea inițial, în declarația olografă, inculpatul a menționat că nu știe ce documente a semnat, însă a primit suma de 40.000 de lei pe care a ridicat-o de la bancă și i-a remis concubinei sale, care de altfel a fost cea care i-a solicitat să o “gireze”. Ulterior a menționat că patroana de la . i-ar fi solicitat să obțină creditul pentru a-i da banii acesteiam ceea ce a și făcut.

În urma contractării creditului, inculpatul a încasat suma de 40.000 de lei, însă nu a restituit decât suma de 3.210 lei, contravaloarea a patru rate, astfel cum rezultă din extrasul contului curent SV nr._ (f. 33, 34 d.u.p.). Ulterior, banca a cesionat creditul neperformant unei socitetăți de recuperări creanțe, . SRL. care a comuniat că debitul restant este de 56.974,03 lei (la principal adăugându-se dobânzi și penalități de întârziere).

În fața instanței de judecată inculpatul a recunoscut fapta, în sensul că s-a prezentat la bancă și, folosindu-se de înscrisurile falsificate din care rezulta în mod nereal că era angajat al societății ., a reușit să contracteze creditul, inducând în eroare unitatea bancare.

1. Încadrarea juridică a faptelor:

Instanța constată că în conformitate cu art. 104 din Legea nr.255/2013 privind Legea de punere în aplicare a C.proc.pen. (LPANCPP), pe data de 1 februarie 2014 a intrat în vigoare Legea nr.135/2010 privind Noul Cod de Procedură Penală. Conform art.246 din Legea nr.187/2012, de la aceeași dată a intrat în vigoare și Legea nr.286/2009 privind Codul Penal.

Referitor la modalitate de aplicare a legii penale mai favorabile (art. 5 C.pen.), instanța constată că prin decizia nr.265/6._ publicată în M. Of. nr.372/20.05.2014, Curtea Constituțională a stabilit că dispozițiile art.5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile. În considerentele deciziei, Curtea Constituțională a reținut că, în caz de tranziție, judecătorul este ținut de aplicarea legii penale mai favorabile, în ansamblu, fapt justificat prin aceea că nu trebuie să ignore viziunea fie preponderent represivă, așa cum este cazul Codului penal din 1969, fie preponderent preventivă, așa cum este cazul actualului Cod penal. Soluția se impune pentru că nu poate fi încălcată finalitatea urmărită de legiuitor cu ocazia adoptării fiecărui cod în parte deoarece nu întâmplător cele două coduri, deși fiecare cu o concepție unitară proprie, au viziuni diferite asupra modului în care sunt apărate valorile sociale de către legea penală.

De asemenea, în legătură cu decizia nr.2 din 14 aprilie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, Curtea Constituțională a constatat că odată cu publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, efectele Deciziei nr.2 din 14 aprilie 2014 a instanței supreme încetează în conformitate cu prevederile art.147 alin.4 din Constituție și cu cele ale art.477¹ din C.proc.pen.

În aceeași măsură, instanța de contencios constituțional a impus modalitatea de aplicare a deciziei Curții Constituționale de către instanțele de judecată, arătând că prevederile art.5 alin.2 C.pen. nu sunt incidente ca efect al pronunțării deciziei, întrucât, în acest caz, Curtea nu declară neconstituțională o prevedere legală, astfel că nu se produc consecințe asupra existenței normative în ordinea juridică a prevederii supuse controlului, ci se stabilește doar, pe cale de interpretare, un unic înțeles constituțional al art.5 din Codul penal.

Față de acestea, având în vedere că, potrivit art.147 alin. 4 din Constituție, deciziile Curții Constituționale sunt definitive și general obligatorii, instanța constată că singura modalitate de aplicare a legii penale mai favorabile în cauza de față este prin stabilirea, în mod concret, a mecanismului de răspundere penală conform ambelor coduri și de a aplica inculpatului mecanismul răspunderii penale cel mai favorabil.

Astfel, potrivit Codului penal 1969, pentru infracțiunea săvârșită de inculpat (înșelăciune prev. de art.215 alin.1, 2 și 3 C.pen.), limitele pedepsei închisorii sunt de la 3 ani la 15 ani închisoare (de la 2 la 10 ani închisoare cu reținerea art.396 alin.10 C.proc.pen.), în timp ce, conform noului Cod penal (art.244 alin.1 și 2 C.pen.) limitele sunt de la 1 la 5 ani închisoare (de la 8 luni la 3 ani și 4 luni închisoare).

Pentru infracțiunea de uz de fals, atât legea nouă (art.323), cât și legea veche (art.291) prevăd o pedeapsă de la 3 luni la 2 ani închisoare sau amenda (de la 2 luni la 1 an și 4 luni închisoare).

Pentru considerentele ce vor fi arătate la secțiunea privind individualizarea judecătorească a pedepsei, conform vechiului Cod penal instanța consideră că pedepsele de 3 ani și 6 luni închisoare (înșelăciune), respectiv 9 luni închisoare (uz de fals) sunt suficiente pentru corijarea inculpatului, în timp ce conform noii reglementări instanța s-ar orienta către pedepsele de 2 ani închisoare (înșelăciune) și 9 luni închisoare (uz de fals).

La prima vedere legea nouă pare a fi mai favorabilă inculpatului, însă infracțiunile deduse judecății sunt concurente cu alte două infracțiuni pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare (sentința penală nr.404/02.04.2013 pronunțată de Judecătoria C. definitivă prin nerecurare la 16.04.2013), respectiv 9 ani și 6 luni închisoare și (sentința penală nr.234/23.05.2013 pronunțată de Tribunalul C., definitivă prin decizia penală nr.1472/29.04.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție), astfel cum rezultă din fișa de cazier judiciar a inculpatului, impunându-se și anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare.

Trebuie analizată legea penală mai favorabilă și din perspectiva tratamentului sancționator al pluralității de infracțiuni. Astfel, în temeiul art.39 alin.1 lit.b C.pen. 2009, instanța ar urma să aplice inculpatului pedeapsa cea mai grea de 9 ani și 6 luni închisoare, la care ar adăuga un spor obligatoriu de 1/3 din restul pedepselor ce nu se execută (3 ani și 9 luni), respectiv 1 an și 3 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final 10 ani și 9 luni închisoare.

Potrivit Codului penal 1969, în baza art.34 alin.1 lit.b C.pen. 1969 instanța i-ar aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea de 9 ani și 6 luni închisoare pe care o va spori doar cu 3 luni (aplicarea sporului fiind facultativă, la fel ca și cuantumul acestuia), astfel că inculpatul ar urma să execute 9 ani și 9 luni închisoare.

Comparând mecanismele sancționatoare, rezultă că vechea lege îi este mai favorabilă inculpatului.

Prin urmare, în baza art.386 alin.1 C.proc.pen. instanța va admite cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat prin avocat din infracțiunile de înșelăciune prev. de art.244 alin.1 și 2 C.pen. 2009 și uz de fals prev. de art.323 C.pen. 2009 în infracțiunile de înșelăciune prev. de art.215 alin.1, 2 și 3 C.pen. 1969 și uz de fals prev. de art.291 C.pen. 1969.

În drept, fapta inculpatului Ș. M.-I. care, la data de 12.02.2008, folosindu-se de înscrisuri sub semnătură privată falsificate (contract individual de muncă și adeverință de salariu), s-a prezentat la B.R.D. G. Societe Generale – Agenția Tomis Nord și, inducând în eroare reprezentanții unității bancare că este angajat al ., a contractat un credit de nevoi personale în sumă de 40.000 de lei, din care ulterior nu a mai rambursat decât patru rate în valoare totală de 3.210 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune prev. de art.215 alin.1, 2 și 3 C.pen. 1969 și uz de fals prev. de art.291 C.pen. 1969, ambele cu aplicarea art.5 alin.1 C.pen. 2009.

În ceea ce privește elementul material al infracțiunii, acesta constă în acțiunea inculpatului de inducere în eroare a funcționarilor băncii și implicit pe acesata, prin prezentarea ca adevărate a împrejurării că inculpatul lucrează la o societate comercială – ., de unde obține un venit ce i-ar permite să acopere creditul, deși în realitate mențiunile din înscrisurile depuse în sprijinul cererii de acordare a creditului nu reflectau realitatea, inculpatul nefiind niciodată angajat al societății în cauză.

Inculpatul s-a folosit de mijloacele frauduloase menționate – adeverință de venit nr.32/12.02.2008 (f. 27 d.u.p.) și contract individual de muncă nr.16/01.03.2007 (f. 28, 29 d.u.p.) – inculpatul, reușind să încheie contractul de împrumut și obținând suma de bani.

Urmarea imediată a faptei constă într-o pagubă ce s-a produs în patrimoniul persoanei vătămate, aceasta suferind un prejudiciu în cuantum de 36.790 de lei reprezentând suma de bani neachitată din împrumut. În ceea ce privește raportul de cauzalitate, instanța reține că inducerea în eroare a băncii prin funcționarii acesteia, care au fost de acord cu încheierea contractului bazându-se pe societatea financiară nereală prezentată de inculpat, a condus la urmarea imediată.

Din punct de vedere subiectiv inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale (respectiv obținerea sumei de 40.000 de lei) și l-a și urmărit, ceea ce caracterizează forma de vinovăție a intenției directe prevăzută de art.19 alin.1 pct.1 lit.a C.pen. 1969. Atitudinea subiectivă a inculpatului rezultă din însăși faptul că, ulterior contractării creditului, nu a mai achitat decât 4 rate (3.210 lei).

Referitor la cealaltă infracțiune, inculpatul a folosit înscrisurile sub semnătură privată falsificate (elementul material) pentru a induce în eroare funcționarii băncii cu privire la starea sa materială, producându-se urmarea imediată, respectiv o stare de pericol pentru relațiile sociale referitoare la încrederea publică de care trebuie să se bucure înscrisurile sub semnătură privată, în contextul în care sunt principalele mijloace de probă utilizate în dovedirea raporturilor juridice dintre părți. Legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată rezultă din materialitatea faptei.

O cerință esențială ce ține de latura obiectivă este aceea ca înscrisurile să fie apte să producă consecințe juridice și să fie efectiv folosite în acest scop; or, în cauză, prin folosirea adeverinței și a contractului individual de muncă inculpatul a obținut un credit de 40.000 de lei.

Instanța constată că inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale și l-a și urmărit, în condițiile în care cunoștea caracterul fals al înscrisurilor, el nefiind angajat niciodată la ., astfel cum rezultă din adeverința de salariu și din contractul individual de muncă, astfel că a acționat cu intenție directă – art.19 alin.1 pct.1 lit.a C.pen. 1969.

În aceste condiții, văzând prevederile art.396 alin.2 C.proc.pen., instanța constată că dincolo de orice îndoială rezonabilă, faptele există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de inculpat, impunându-se condamnarea acestuia.

1. Individualizarea judecătorească a pedepselor:

La individualizarea pedepselor ce urmează a fi aplicate inculpatului, instanța va avea în vedere, pe lângă atingerea scopului pedepselor stabilit de art.52 C.pen. 1969, și dispozițiile art.72 C.pen. 1969, respectiv dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Limitele de pedeapsă vor fi reduse cu o treime ca urmare a recunoașterii faptei de către inculpat și solicitarea sa admisă de instanță de a urma procedura abreviată – art.375 C.proc.pen., art.396 alin.10 C.proc.pen.

Cu privire la fapta săvârșită, infracțiunea de înșelăciune protejează o valoare socială foarte importantă mai ales în contextul economic și social actual – patrimoniul persoanei. Chiar dacă nu constituie o infracțiune îndreptată împotriva vieții sau integrității corporale, gravitatea infracțiunilor de înșelăciune și periculozitatea celor care le săvârșesc rezidă în erodarea încrederii participanților la circuitul civil, putând duce la îngreunarea excesivă sau chiar blocarea acestuia. Pericolul social abstract este relevat de limitele de pedeapsă (de la 2 la 10 ani închisoare – art.215 alin.1, 2 și 3 C.pen. 1969 și 2 luni la 1 an și 4 luni închisoare – 291 C.pen. 1969, ambele cu reținerea art.396 alin.10 C.proc.pen.).

În cauză incupatul s-a folosit de mijloace frauduloase, respectiv înscrisuri sub semnătură privată falsificate, pentru a face dovada unei situații financiare necesară pentru obținerea creditului de la instituția financiară, cu toate că, în realitate, posibilitățile sale materiale erau alte. Este adevărat că inculpatul a profitat de ușurința pe care băncile o manifestau în perioada 2008 în acordarea creditelor de consum, fiind epoca creditelor “doar cu buletinul”; deși inculpatului i-au fost cerute și dovezi în legătură cu situația sa financiară, unitatea bancare și-a dat seama că a fost înșelată abia după ce inculpatul nu a mai achitat ratele de credit. Prin aceste manopere dolosive inculpatul a obținut un credit impresionant pentru nivelul anului 2008, de 40.000 de lei, din care a restituit doar 3.210 lei, fiine elementul care imprimă gracitate faptei.

În legătură cu persoana inculpatului, instanța reține că acesta are 42 de ani, cetățean român, necăsătorit, studii 10 clase, fără ocupație sau loc de muncă, având antecedente penale, fiind condamnat atât pentru o infracțiune la regimul circulației, cât și pentru o infracțiune îndreptată contra vieții – omorul. Toate acestea caracterizează o persoană ce a manifestat dispreț față de valori fundamentale într-o societate – viața, patrimoniul persoanei și care în ultimul cuvânt a fost mai degrabă preocupat ca în urma contopirii să nu îi fie aplicat vreun spor.

Față de aceste motive, în baza art.215 alin.1, 2 și 3 C.pen. 1969 cu aplicarea art.5 C.pen. 2009 și a art.396 alin.10 C.proc.pen., instanța îl va condamna pe inculpatul Ș. M.-I. la pedeapsa de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

Prin raportare la mențiunile din cazierul judiciar, în condițiile în care infracțiunea dedusă judecății a fost comisă înainte de rămânerea definitivă a sentinței penale nr.404/02.04.2013 a Judecătoriei C., definitivă prin nerecurare la 16.03.2013, prin care inculpatul a fost condamnat la 1 an închisoare, pedeapsă ce a fost suspendată condiționat, în baza art.15 alin.2 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal raportat la art.85 alin.1 C.pen. 1969 instanța va anula suspendarea condiționată astfel dispusă.

Ținând seama de consecințele juridice produse prin folosirea înscrisurilor falsificate (un prejudiciu de 36.790 lei), în baza art.219 C.pen. 1969 cu aplicarea art.5 C.pen. 2009 și a art.396 alin.10 C.proc.pen. instanța îl va condamna pe același inculpat la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals.

Se impune aplicarea art.85 alin.1 și în raport de această infracțiune, astfel că în baza art.15 alin.2 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal raportat la art.85 alin.1 C.pen. 1969 instanța va anula suspendarea condiționată a pedepsei de 1 an închisoare dispusă prin sentința penală nr.404/02.04.2013 pronunțată de Judecătoria C. definitivă prin nerecurare la 16.04.2013.

În baza art.33 lit.a C.pen. 1969 instanța va constata că infracțiunile deduse judecății sunt concurente cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr.404/02.04.2013 pronunțată de Judecătoria C. definitivă prin nerecurare la 16.04.2013 (1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge prev. de art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002 republicată) și prin sentința penală nr.234/23.05.2013 pronunțată de Tribunalul C., definitivă prin decizia penală nr.1472/29.04.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (9 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor prev. de art.174 C.pen. 1969 și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și b C.pen. 1969 ca pedeapsă complementară).

Aplicând tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni, în baza art.85 alin.1 teza finală și art.36 alin.1 raportat la art.34 alin.1 lit.b și art.35 alin.1 C.pen. 1969 instanța va contopi pedepsele de 3 ani și 6 luni închisoare și 9 luni închisoare stabilite prin prezenta cu pedeapsa de 1 an închisoare stabilită prin sentința penală nr.404/02.04.2013 pronunțată de Judecătoria C. definitivă prin nerecurare la 16.04.2013 și pedeapsa de 9 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și b C.pen. 1969 ca pedeapsă complementară stabilite prin sentința penală nr.234/23.05.2013 pronunțată de Tribunalul C., definitivă prin decizia penală nr.1472/29.04.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea de 9 ani și 6 luni închisoare pe care o va spori cu 3 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final 9 (nouă) ani și 9 (nouă) luni închisoare în regim de detenție conform art.57 C.pen. 1969 și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și b C.pen. 1969 ca pedeapsă complementară.

Din perspectiva instanței de judecată sporul de pedeapsă se impune având în vedere valoarea prejudiciului și cele 4 infracțiuni concurente pe care inculpatul le-a săvârșit; numai astfel inculpatul va putea conștientiza gravitatea infracțiunilor comise și nu va rămâne cu impresia de impunitate, urmând ca acesta să își revizuiască atitudinea în raport de valorile sociale ocrotite de legea penală cărora le-a adus atingere, asigurându-se astfel scopul final al pedepsei – prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

În privința pedepselor accesorii, potrivit art.12 alin.1 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă.

Prin urmare, la stabilirea pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi, instanța va avea în vedere atât dispozițiile art.64 și art.71 C.pen. 1969, dar și Decizia nr. LXXIV/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza S. și P. contra României, cauza Hirst contra Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord).

Astfel, instanța subliniază strânsa legătură ce trebuie să existe între infracțiunea săvârșită și interzicerea unui drept (fapta comisă furnizând premisa că e nevoie de interzicerea acelui drept pentru apărarea valorilor ocrotite de legea penală).Or, natura faptelor săvârșite de inculpat, susține existența unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art.64 alin.l lit.a teza a II-a și lit.b C.pen (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat), instanța apreciind că, față de pericolul social concret al faptei nu se impune interzicerea dreptului de a alege. Pe de altă parte, față de inculpat s-a dispus aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi, conținutul fiind identic cu cel al pedepselor accesorii ce vor fi stabilite prin prezenta.

În raport de cele expuse, în baza art.12 alin.1 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal raportat la art.71 alin.1 C.pen. 1969 instanța va interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie, pe lângă pedeapsa rezultantă, exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și b C.pen. 1969.

1. Computarea măsurilor preventive privative de libertate; scăderea perioadei deja executate; emiterea unor noi forme de executare:

În baza art.404 alin.4 lit.a raportat la art.88 alin.1 C.pen. 1969 și a art.36 alin.3 C.pen. 1969 instanța va scădea din durata pedepsei reținerea, arestarea preventivă, precum și perioada executată de la 27.03.2013 la zi.

Pe cale de consecință, va anula mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.616/2013 emis la 30.04.2015 de Tribunalul C. și va dispune emiterea unor noi forme de executare.

1. Latura civilă:

Instanța va lua act că dreptul la repararea prejudiciului a fost transmis pe cale convențională de B. – G. SOCIETE GENERALE SA – SUCURSALA C., astfel că nu se mai constituie parte civilă.

De asemenea, va lua act că persoana vătămată cesionară . SRL nu s-a constituit parte civilă.

Consideră instanța că nu sunt incidente prevederile art.20 alin.7 C.proc.pen. câtă vreme, deși transmiterea convențională a dreptului la repararea prejudiciului către . SRL a avut loc după constituire B. ca parte civilă, societatea cesionară nu și-a exprimat poziția procesuală – respectiv dacă se constituie sau nu parte civilă. În aceste condiții, nu poate fi vorba de o acțiune civilă alăturată celei penale în speța de față, astfel că instanța va respinge ca nefondată solicitarea Ministerului Public de disjungere a laturii civile în temeiul art.20 alin.7 C.proc.pen.

1. Măsuri de siguranță; deființare înscrisuri:

Instanța consideră că, în condițiile în care nu există o constituire de parte civilă în cauză, iar inculpatul a dobândit suma de 36.790 de lei în urma comiterii faptei, devin incidente prevederile art.112 alin.1 lit.e C.pen., astfel că, în temeiul acestei dispoziții legale, instanța va confisca de la inculpat suma de 36.790 de lei.

Cum contractul de credit a fost încheiat prin inducerea în eroare a unității bancare cu ajutorul a două înscrisuri falsificate, inculpatul neavând intenția de a contracta cu doar de a obține suma de bani, în baza art.25 alin.3 C.proc.pen. se impune desființarea următoarelor înscrisuri:

- contract de credit nr._/12.02.2008 aflat în original la dosarul de urmărire penală (f. 16-26 d.u.p.);

- adeverința nr.32/12.02.2008 aflată în copie la dosar (f. 27 d.u.p.), neidentificată în original și

- contract individual de muncă nr.16/01.03.2007 aflat în copie la dosar (f. 28 d.u.p.), neidentificat în original.

1. Cheltuieli judiciare:

Față de soluția de condamnare dispusă în cauză, în baza art.272 raportat la art.274 alin.1 C.proc.pen. instanța va obliga inculpatul la plata către stat a sumei de 2.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare (1.800 de lei din cursul urmăririi penale și 200 de lei din faza de judecată).

În baza art.274 alin.1 teza finală raportat la art.272 alin.2 C.proc.pen. instanța va dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiției a onorariilor apărătorilor din oficiu în cuantum de 200 de lei conform împuternicirii . nr.2988 – avocat B. G. (urmărire penală), respectiv 200 de lei conform împuternicirii . nr.873 – avocat V. N. (faza de judecată).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

În baza art.386 alin.1 C.proc.pen. admite cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat prin avocat din infracțiunile de înșelăciune prev. de art.244 alin.1 și 2 C.pen. 2009 și uz de fals prev. de art.323 C.pen. 2009 în infracțiunile de înșelăciune prev. de art.215 alin.1, 2 și 3 C.pen. 1969 și uz de fals prev. de art.291 C.pen. 1969.

În baza art.215 alin.1, 2 și 3 C.pen. 1969 cu aplicarea art.5 C.pen. 2009 și a art.396 alin.10 C.proc.pen., condamnă pe inculpatul Ș. M.-I. (fiul lui G. și E., născut la data de 24.08.1972 în mun. C., jud. C., cu ultimul domiciliu în mun. C., ., jud. C., în prezent în stare de deținere în altă cauză la Penitenciarul Slobozia, cetățean român, necăsătorit, studii 10 clase, fără ocupație sau loc de muncă, cu antecedente penale, CNP:_) la pedeapsa de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

În baza art.15 alin.2 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal raportat la art.85 alin.1 C.pen. 1969 anulează suspendarea condiționată a pedepsei de 1 an închisoare dispusă prin sentința penală nr.404/02.04.2013 pronunțată de Judecătoria C. definitivă prin nerecurare la 16.04.2013.

În baza art.219 C.pen. 1969 cu aplicarea art.5 C.pen. 2009 și a art.396 alin.10 C.proc.pen. condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals.

În baza art.15 alin.2 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal raportat la art.85 alin.1 C.pen. 1969 anulează suspendarea condiționată a pedepsei de 1 an închisoare dispusă prin sentința penală nr.404/02.04.2013 pronunțată de Judecătoria C. definitivă prin nerecurare la 16.04.2013.

În baza art.33 lit.a C.pen. 1969 constată că infracțiunile deduse judecății sunt concurente cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr.404/02.04.2013 pronunțată de Judecătoria C. definitivă prin nerecurare la 16.04.2013 (1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge prev. de art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002 republicată) și prin sentința penală nr.234/23.05.2013 pronunțată de Tribunalul C., definitivă prin decizia penală nr.1472/29.04.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (9 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor prev. de art.174 C.pen. 1969 și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și b C.pen. 1969 ca pedeapsă complementară).

În baza art.85 alin.1 teza finală și art.36 alin.1 raportat la art.34 alin.1 lit.b și art.35 alin.1 C.pen. 1969 contopește pedepsele de 3 ani și 6 luni închisoare și 9 luni închisoare stabilite prin prezenta cu pedeapsa de 1 an închisoare stabilită prin sentința penală nr.404/02.04.2013 pronunțată de Judecătoria C. definitivă prin nerecurare la 16.04.2013 și pedeapsa de 9 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și b C.pen. 1969 ca pedeapsă complementară stabilite prin sentința penală nr.234/23.05.2013 pronunțată de Tribunalul C., definitivă prin decizia penală nr.1472/29.04.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 9 ani și 6 luni închisoare pe care o sporește cu 3 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final 9 (nouă) ani și 9 (nouă) luni închisoare în regim de detenție conform art.57 C.pen. 1969 și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și b C.pen. 1969 ca pedeapsă complementară.

În baza art.12 alin.1 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal raportat la art.71 alin.1 C.pen. 1969 interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie, pe lângă pedeapsa rezultantă, exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și b C.pen. 1969.

În baza art.404 alin.4 lit.a raportat la art.88 alin.1 C.pen. 1969 și a art.36 alin.3 C.pen. 1969 scade din durata pedepsei reținerea, arestarea preventivă, precum și perioada executată de la 27.03.2013 la zi.

Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.616/2013 emis la 30.04.2015 de Tribunalul C. și dispune emiterea unor noi forme de executare.

Ia act că dreptul la repararea prejudiciului a fost transmis pe cale convențională de B. – G. SOCIETE GENERALE SA – SUCURSALA C., cu sediul în mun. C., ., jud. C., astfel că nu se mai constituie parte civilă.

Ia act că persoana vătămată cesionară . SRL, cu sediul în mun. București, sector 2, ..10A, clădirea C3, .-a constituit parte civilă.

Respinge ca nefondată solicitarea Ministerului Public de disjungere a laturii civile în temeiul art.20 alin.7 C.proc.pen.

În baza art.118 alin.1 lit.e C.pen. 1969 confiscă de la inculpat suma de 36.790 de lei.

În baza art.25 alin.3 C.proc.pen. desființează următoarele înscrisuri:

- contract de credit nr._/12.02.2008 aflat în original la dosarul de urmărire penală (f. 16-26 d.u.p.);

- adeverința nr.32/12.02.2008 aflată în copie la dosar (f. 27 d.u.p.), neidentificată în original și

- contract individual de muncă nr.16/01.03.2007 aflat în copie la dosar (f. 28 d.u.p.), neidentificat în original.

În baza art.272 raportat la art.274 alin.1 C.proc.pen. obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 2.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare (1.800 de lei din cursul urmăririi penale și 200 de lei din faza de judecată).

În baza art.274 alin.1 teza finală raportat la art.272 alin.2 C.proc.pen dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiției a onorariilor apărătorilor din oficiu în cuantum de 200 de lei conform împuternicirii . nr.2988 – avocat B. G. (urmărire penală), respectiv 200 de lei conform împuternicirii . nr.873 – avocat V. N. (faza de judecată).

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei de pe minută.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12.06.2015.

Președinte Grefier

M. V. C. A.

Tehnored. Jud. MV/tehnored. Gref. CA/ 13.07.2015, 5 ex.

← Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Sentința nr....		Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 807/2015.... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Eşalonarea plăţii amenzii penale. Art.497 NCPP. Sentința nr. 699/2015. Judecătoria CONSTANŢA Refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice. Art.337 NCP. Sentința nr. 705/2015. Judecătoria CONSTANŢA Comisie rogatorie internaţională. Sentința nr. 769/2015. Judecătoria CONSTANŢA Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Sentința nr. 796/2015. Judecătoria CONSTANŢA Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 807/2015. Judecătoria CONSTANŢA Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 805/2015. Judecătoria CONSTANŢA Lipsirea de libertate în mod ilegal. Art.205 NCP. Sentința nr. 828/2015. Judecătoria CONSTANŢA Punere în circulaţie / conducere autovehicul neînmatriculat. Art.334 NCP. Sentința nr. 647/2015. Judecătoria CONSTANŢA