Tâlhărie. Art.233 NCP. Sentința nr. 1259/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 1259/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 30-10-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA PENALA

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar nr._

SENTINȚA PENALĂ NR. 1259

Ședința publică din 30.10.2015

Completul constituit din:

Președinte: E. G.

Grefier: M. N. D.

Ministerul Public a fost reprezentat de Procuror I. A. R..

Pe rol soluționarea cauzei penale privind pe inculpatul C. F. – E. trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 233 rap.la art. 234 alin. 1 lit. d, e C. p. și art. 233 rap. la art. 234 alin. 1 lit. e C. p., ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 C. p.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 23.10.2015 și au fost consemnate în cuprinsul încheierii de ședință din acea dată, încheiere ce face corp comun cu prezenta încheiere, pentru când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 30.10.2015 când:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față, reține următoarele:

Situația de fapt și încadrarea juridică reținută prin rechizitoriu:

Prin rechizitoriul nr._/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C. a fost trimis în judecată, inculpatul C. F. – E. pentru infracțiunile prevăzute de art. 233 rap.la art. 234 alin. 1 lit. d, e C. p. și art. 233 rap. la art. 234 alin. 1 lit. e C. p., ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 C. p.

În actul de sesizare al instanței s-a reținut în sarcina inculpatului C. F. - E. în noaptea de 15.08.2015, în jurul orei 21.30, în timp ce persoana vătămată I. T. I., în vârstă de 18 ani, se deplasa cu autobuzul nr. 48, în dreptul cinematografului "Republica" situat pe .. C., a fost acostată de sus - numit, care, prin întrebuințare de violențe și amenințare, a deposedat-o de suma de 50 lei pe care aceasta o avea în buzunarul pantalonilor și faptul că la data de 23.08.2015, în jurul orei 19.30, în timp ce persoana vătămată C. D., în vârstă de 17 ani, se deplasa cu mijlocul de transport în comun nr. 48, între stațiile "ICIL" și "Republica" din Mun. C., a fost acostată de sus - numit, care, prin amenințare cu acte de violență, i-a sustras din buzunarul pantalonilor suma de 17 lei și un pachet de țigări marca Kent.

Probatoriul administrat în faza de urmărire penală:

În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: declarații persoane vătămate I. T. I. și C. D., proces verbal de depistare a numitului C. F. - E. datat 23.08.2015, declarații martori C. D., V. A. și C. D. Pedro, procese verbale de recunoaștere din planșă foto a numitului C. F. – E. de către martorii C. D., V. A. și C. D. Pedro și planșe fotografice aferente, declarație de suspect și inculpat;

Desfășurarea procedurii de cameră preliminară și a judecății în primă instanță:

Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 9.10.2015, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr._/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C. privind pe inculpatul C. F. - E., a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispune începerea judecății cauzei privind pe inculpatul C. F. – E. pentru infracțiunile prevăzute de art. 233 rap.la art. 234 alin. 1 lit. d, e C. p. și art. 233 rap. la art. 234 alin. 1 lit. e C. p., ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 C. p.

La primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, nu au fost contestate probele administrate în cursul urmăririi penale iar în baza art. 374 alin. 7 C. proc. pen., acestea nu au fost readministrate în cursul cercetării judecătorești.

Inculpatul a fost audiat la termenul de judecată din data de 23.10.2015, acesta a recunoscut situația de fapt reținută în actul de sesizare al instanței și a solicitat ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, instanța încuviințând ca judecata să aibă loc potrivit procedurii în cazul recunoașterii învinuirii prevăzută de art. 375 C. p. p.

Situația de fapt reținută de către instanță:

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:

1.La data de 23.08.2015, lucrătorii de poliție din cadrul Secției 4 Poliție C., au fost sesizați de către persoana vătămată I. T. I., cu privire la faptul că în seara zilei de 15.08.2015, jurul orelor 21.30- 22.00, în timp ce se afla în autobuzul 48 și circula pe relația dintre stațiile „Liceul Ovidius,, de pe . si stația Republica de pe .. C., a fost acostată de numitul C. F.-E., care prin violențe si amenințare, 1-a deposedat de suma de 50 lei.

Din declarația persoanei vătămate I. T. I. rezultă că în noaptea de 15.08.2015, în jurul orelor 22:00, în timp ce se afla în autobuzul nr. 48 împreună cu numitul C. D., deplasându-se spre Plaja Modern, ajungând în dreptul cinematografului „Republica" situat pe .. C., s-a apropiat de el inculpatul CLIIRIEAC E. care se afla în autobuz. Persoana vătămată susține că inculpatul 1-a întrebat dacă are asupra sa telefon, bani și țigări. În momentul în care persoana vătămată a afirmat că nu are bunuri asupra sa, inculpatul a devenit violent și i-a aplicat mai multe lovituri cu palma peste față, după care, a deposedat-o de 50 de lei, bani pe care persoana vătămată îi avea în buzunarul pantalonilor. Ulterior, inculpatul i-a adresat amenințări cu acte de violență persoanei vătămate, în cazul în care va sesiza organele de poliție. Fiindu-i teamă de inculpat, care, potrivit declarație persoanei vătămate este cunoscut ca o persoană violentă, predispus la comiterea de furturi și infracțiuni cu violență, persoana vătămată nu a formulat plângere penală la data de 15.08.2015.

La data de 23.08.2015, persoana vătămată I. T. I. a fost contactată telefonic de către C. D., care i-a comunicat că și el a fost deposedat de bani și un pachet de țigări de către inculpat, în timp ce se deplasa cu autobuzul nr. 48.

La îndemnul numitului C. D., persoana vătămată I. T. I. s-a prezentat la sediul Secției 4 Poliție și a formulat plângere penală.

Fiind audiat la data de 25.08.2015 în calitate de martor, C. D. confirmă în totalitate cele declarate de către persoana vătămată și totodată, fiindu-i prezentate fotografii judiciare în vederea identificării autorului, 1-a recunoscut pe inculpatul CIRIEAC F.-LLVIS, ca fiind cel care, la data de 15.08.2015 a agresat-o fizic pe persoana vătămată I. T. I., a deposedat-o de suma de 50 lei și i-a adresat amenințări cu acte de violență.

La data de 23.08.2015, lucrătorii de poliție din cadrul Poliției municipiului

- Biroul Investigații Criminale, au fost sesizați de către persoana vătămată C. D., cu privire la faptul că în seara zilei de 23.08.2015, în jurul orelor 19:30, în timp ce se afla în autobuzul 48 și circula pe relația dintre stațiile „Liceul Ovidius” de pe . si stației Republica de pe .. C., a fost acostat de numitul C. M. E. care prin amenințarea cu acte de violență l-a deposedat de 17 lei si un pachet de țigări Kent.

Din declarația persoanei vătămate C. D. reiese că, în ziua de 23.08.2015, în jurul orelor 19:30, a urcat în autobuzul nr. 48 din stația situată în zona liceului O. de pe .. n autobuz se mai aflau 4 persoane, dintre care persoana vătămată cunoștea trei dintre acestea, respectiv „RICO” și „PAPI” identificați ulterior ca fiind C. D. PEDRO și V. A., iar pe inculpat, la acel moment, îl cunoștea cu numele „E.".

Persoana vătămată menționează că inculpatul s-a așezat lângă aceasta pe scaun a început să o caute în buzunare, totodată adresându-i și amenințări cu acte de violență. La un moment dat, persoana vătămată s-a ridicat de pe scaun, însă a fost blocată ele către inculpat, care, continuând să o amenințe, a deposedat-o de suma de 17 lei și un pachet de țigări marca Kent. Persoana vătămată a strigat la inculpat, însă acesta a coborât în fugă în stația „Republica",

În cauză au fost audiați martorii C. D. PEDRO și V. A., care au declarat că la data de 23.08.2015, în jurul orelor 19:00 au urcat în autobuzul 48 din stația Policlinica CFR situată pe .. În autobuz se afla și inculpatul C. F.-E., despre care au afirmat că îl cunosc din vedere și că locuiește în cartierul Palas din mun. C.. Cei doi martori au precizat că inculpatul s-a apropiat de ei și le-a cerut țigări, însă aceștia nu l-au servit, moment în care inculpatul s-a așezat pe un scaun lângă persoana vătămată, aceasta din urmă urcând în autobuz din stația ICIL.

Martorii confirmă cele declarate de către persoana vătămată, în sensul că, au văzut când inculpatul i-a băgat mâna în buzunare și i-a luat o sumă de bani. De asemenea, martorii au precizat că au auzit-o pe persoana vătămată când a strigat la inculpat, ba chiar aceasta l-a prins de mână și a încercat să-și recupereze banii, însă nu a reușit acest lucru.

Cu ocazia cercetărilor, martorilor le-au fost prezentate fotografii judiciare, în vederea identificării autorului, ocazie cu care aceștia l-au recunoscut pe inculpatul C. F.-E..

Cu ocazia audieri în calitate de suspect în cursul urmăririi penale, inculpatul C. F.-E. nu a dorit să dea declarații, prevalându-se de dreptul la tăcere, însă a ținut să precizeze că la data de 15.08.2015, în intervalul orar 19:00-22:30 a fost în cartierul C. la prietena sa N. A. V..

Având în vedere declarația inculpatului, s-a procedat la audierea numitei

N. A. V. în calitate de martor, aceasta precizând faptul că, la data de 15.08.2015, în jurul orei 17.30, s-a întâlnit cu inculpatul în zona străzii B. N., unde a stat de vorbă cu acesta până în jurul orelor 20.00 - 20.30, când a plecat spre adresa de domiciliu, neconfirmând astfel cele afirmate de inculpat.

În baza art. 396 alin. 2 C. proc. pen., instanța constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de inculpat.

Încadrarea juridică a faptelor reținută de către instanță:

Sub aspect obiectiv, fapta inculpatului C. F. – E. care în noaptea de 15.08.2015, în jurul orei 21.30, în timp ce persoana vătămată I. T. I., în vârstă de 18 ani, se deplasa cu autobuzul nr. 48, în dreptul cinematografului "Republica" situat pe .. C., a fost acostată de inculpat, care, prin întrebuințare de violențe și amenințare, a deposedat-o de suma de 50 lei pe care aceasta o avea în buzunarul pantalonilor întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie calificată prevăzută de art. 233 C. p. rap.la art. 234 alin. 1 lit. d, e C. p.

Sub aspect subiectiv, inculpatul a acționat cu intenție directă conform art. 16 alin. 3 lit. a C. pen.

Infracțiunea de tâlhărie calificată anterior prezentată a fost săvârșită în timpul nopții și într-un mijloc de transport în comun în cauză urmând a reținute circumstanțele prevăzute de art. 234 alin. 1 lit. d, e C. p.

Sub aspect obiectiv, fapta inculpatului C. F. - E. care la data de 23.08.2015, în jurul orei 19.30, în timp ce persoana vătămată C. D., în vârstă de 17 ani, se deplasa cu mijlocul de transport în comun nr. 48, între stațiile "ICIL" și "Republica" din Mun. C., a fost acostată de inculpat, care, prin amenințare cu acte de violență, i-a sustras din buzunarul pantalonilor suma de 17 lei și un pachet de țigări marca Kent, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie calificată prevăzută de art. 233 C. p. rap.la art. 234 alin. 1 lit. e C. p.

Sub aspect subiectiv, inculpatul a acționat cu intenție directă conform art. 16 alin. 3 lit. a C. pen.

Infracțiunea de tâlhărie calificată anterior prezentată a fost săvârșită într-un mijloc de transport în comun în cauză urmând a reținută circumstanța prevăzută de art. 234 alin. 1 lit. e C. p.

Infracțiunile săvârșite în noaptea de 15.08.2015 și la data de 23.08.2015 au fost săvârșite în stare de concurs de infracțiuni, în cauză urmând a fi reținute dispozițiile art. 38 alin. 1 C. p.

Individualizarea judiciară a pedepselor, modalitate de executare și dispoziții cu privire la măsurile preventive:

La individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale inculpatului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Cu privire la persoana inculpatului instanța reține faptul că acesta a recunoscut săvârșirea infracțiunilor deduse judecății, are vârsta de 20 ani și este cunoscut cu antecedente penale săvârșite în timpul minorității, inculpatului fiindu-i aplicată măsura educativă a internării într-un centru de detenție pentru o perioadă de 2 ani și 8 luni prin s. p. 678 din 27.02.2014 a Judecătoriei C..

Cu privire la infracțiunea de tâlhărie calificată săvârșită în noaptea de 15.08.2015 instanța reține faptul inculpatul C. F. – E. a acostat-o pe persoana vătămată I. T. I., în vârstă de 18 ani, în timp ce aceasta se deplasa cu autobuzul nr. 48 și, prin întrebuințare de violențe și amenințare, a deposedat-o de suma de 50 lei pe care aceasta o avea în buzunarul pantalonilor. La aplicarea pedepsei instanța va reține valoarea redusă a prejudiciului produs persoanei vătămate, dar și faptul că aceasta este minoră, violențele și amenințările asupra acesteia fiind exercitate în timpul nopții.

Având în vedere analiza criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., instanța în baza art. 233 C. p. rap.la art. 234 alin. 1 lit. d, e C. p. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C. p. p. va condamna inculpatul C. F. - E. la pedeapsa de 3 ani închisoare.

Având în vedere natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările cauzei și persoana infractorului anterior prezentate în baza art. 66 alin. 1 lit. a, b C. p. instanța va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o durată de 1 an după executarea pedepsei principale.

În ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța constată în baza art. 65 alin. 1 C. p. 2009 că pentru aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii exercitării unor drepturi, este necesară stabilirea unei pedepse principale privative de libertate, precum și aplicarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi. Având în vedere faptul că sunt întrunite ambele condiții, instanța de judecată va aplica pedeapsa accesorie cu privire la drepturile care au fost interzise și ca pedeapsă complementară.

Pentru aceleași motive arătate pentru aplicarea pedepsei complementare, instanța, în baza art. 65 C. p. urmează a aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b C. p.: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat din momentul rămânerii definitive a hotărârii și până când pedeapsa principală este executată sau considerată ca executată.

Cu privire la infracțiunea de tâlhărie calificată săvârșită de inculpatul C. F. - E. în data de 23.08.2015, instanța va reține faptul că inculpatul, în jurul orei 19.30, în timp ce persoana vătămată C. D., în vârstă de 17 ani, se deplasa cu mijlocul de transport în comun nr. 48, între stațiile "ICIL" și "Republica" din Mun. C., a acostat-o și, prin amenințare cu acte de violență, i-a sustras din buzunarul pantalonilor suma de 17 lei și un pachet de țigări marca Kent. La aplicarea pedepsei instanța va reține valoarea redusă a prejudiciului produs persoanei vătămate, dar și faptul că aceasta este minoră, amenințările cu acte violență fiind exercitate într-un mijloc de transport în comun în care persoana vătămată nu ar fi avut posibilitatea să-și asigure scăparea.

Având în vedere analiza criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., instanța în baza baza art. 233 C. p. rap. la art. 234 alin. 1 lit. e C. p.cu aplicarea art. 396 alin. 10 C. p. p. va condamna inculpatul C. F. - E. la pedeapsa de 3 ani închisoare.

Având în vedere natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările cauzei și persoana infractorului anterior prezentate în baza art. 66 alin. 1 lit. a, b C. p. instanța va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o durată de 1 an după executarea pedepsei principale.

În ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța constată în baza art. 65 alin. 1 C. p. 2009 că pentru aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii exercitării unor drepturi, este necesară stabilirea unei pedepse principale privative de libertate, precum și aplicarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi. Având în vedere faptul că sunt întrunite ambele condiții, instanța de judecată va aplica pedeapsa accesorie cu privire la drepturile care au fost interzise și ca pedeapsă complementară.

Pentru aceleași motive arătate pentru aplicarea pedepsei complementare, instanța, în baza art. 65 C. p. urmează a aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b C. p.: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat din momentul rămânerii definitive a hotărârii și până când pedeapsa principală este executată sau considerată ca executată.

Analizând fișa de cazier judiciar a inculpatului instanța constată faptul că prin s. p. 678 din 27.02.2014 a Judecătoriei B. prin care s-a aplicat inculpatului pedeapsa internării într-un centru de detenție pentru o perioadă de 2 ani și 8 luni, inculpatul fiind liberat la data de 10.02.2015 cu un rest de 243 zile. Instanța constată faptul că în momentul săvârșirii fiecăreia dintre infracțiunile deduse judecății inculpatul s-a aflat în perioada de 243 zile care reprezintă rest rămas neexecutat din măsura educativă.

Dispozițiile art. 129 alin. 4 C. p. prevăd faptul că în cazul săvârșirii a două sau mai multe infracțiuni concurente se aplică mai întâi regulile de la concursul de infracțiuni, după care se face aplicarea dispozițiilor alin. 2.

Față de incidența dispozițiilor cu privire la concursul de infracțiuni, pentru respectarea ordinii de prioritate reglementată de art. 129 alin. 4 C. p. în baza art. 38 alin. 1 C. p., art. 39 alin. 1 lit. b C. p. raportat la art. 129 alin. 4 C. p. va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare la care adaugă un spor de 1 an închisoare, stabilind pedeapsa de 4 ani închisoare.

În baza art. 129 alin. 2 lit. b C. p., art. 129 alin. 4 C. p. va aplica pedeapsa de 4 ani închisoare la care adaugă un spor de 6 luni, perioadă care reprezintă mai mult de o pătrime din restul de 243 zile rămas neexecutat din măsura educativă a internării într-un centru de detenție pe o perioadă de 2 ani și 8 luni prin s. p. 678 din 27.02.2014 a Judecătoriei B., inculpatul C. F. – E. urmând să execute pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare.

În conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. 5 pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare se va executa în regim de detenție conform art. 60 C. p.

În baza art. 45 alin. 3 lit. a C. p. va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 1 an după executarea pedepsei principale.

În baza art. 45 alin. 5 C. p., art. 45 alin. 3 lit. a C. p. raportat la art. 65 C. p. va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b C p.: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, din momentul rămânerii definitive a hotărârii și până când pedeapsa principală este executată sau considerată ca executată.

Instanța constată faptul că infracțiunile pentru care se va dispune condamnarea inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică, acestea fiind săvârșite prin exercitarea de amenințări cu violențe asupra persoanei vătămate C. D., respectiv prin violențe în cazul persoanei vătămate I. T. I., la un interval scurt de timp, prin același mod de operare care denotă periculozitate. De asemenea, inculpatul este cunoscut cu antecedente penale pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism. Pentru motivele expuse, în baza art. 399 alin. 1 C. p. p. va menține măsura arestării preventive a inculpatului C. F. - E..

În baza art. 404 alin. 4 lit. a C. p. p., art. 72 C. p. și art. 129 alin. 3 C. p. instanța va dispune deducerea reținerii și a arestării preventive de la data de 27.08.2015 la zi.

În baza art.7 din Legea nr.76/2008 instanța va dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului său genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare având în vedere condamnarea acestuia pentru două infracțiuni de tâlhărie.

Latura civilă:

Instanța constată că persoana vătămată I. T. I. s-a constituit în termen legal parte civilă în procesul penal împotriva inculpatului cu suma de 50 lei, iar persoana vătămată C. dorin s-a constituit în termen legal parte civilă în procesul penal împotriva inculpatului cu suma de 17 lei.

Instanța constată că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1349 și 1382 C.civ., respectiv existența faptelor ilicite, producerea de prejudicii, existența raportului de cauzalitate și vinovăția inculpatului.

Raportat la situația de fapt prezentată anterior, având în vedere recunoașterea de către inculpați a sustragerii bunurilor reclamate de părțile civile, partea civilă I. T. I. este îndreptățită la suma de 50 lei solicitată, iar evaluarea făcută de partea civilă C. D. apare ca rezonabilă, motiv pentru care în baza art. 25 C. p. p. și art.397 C. p. p. instanța va admite acțiunea civilă și va obliga inculpatul C. F. - E. la plata sumei de 50 lei către partea civilă I. T. I. și la plata sumei de 31 lei cu către partea civilă C. D..

Cheltuielile judiciare:

În baza art. 274 alin. 1 C. p. p. va obliga inculpatul C. F. - E. la plata sumei de 2500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 1500 lei este aferentă fazei de urmărire penală, iar suma de 1000 lei este aferentă soluționării cauzei în primă instanță.

În baza art. 272 C. p. p. onorariile avocaților desemnați din oficiu A. E. V. în cuantum de 650 lei conform delegației nr. 5780/2015 și E. Melis în cuantum de 260 lei conform delegației nr. 5457/2015 se vor avansa din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului C..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 233 C. p. rap.la art. 234 alin. 1 lit. d, e C. p. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C. p. p. condamnă inculpatul C. F. - E. (fiul lui N. și G., născut la data de 29.03.1995 în Mun. C., jud. C. domiciliat în Mun. C., . nr. 238C, județul C., CNP_) la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 66 alin. 1 lit. a, b C. p. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o durată de 1 an după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 C. p. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b C p.: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, din momentul rămânerii definitive a hotărârii și până când pedeapsa principală este executată sau considerată ca executată.

În baza art. 233 C. p. rap. la art. 234 alin. 1 lit. e C. p.cu aplicarea art. 396 alin. 10 C. p. p. condamnă inculpatul C. F. - E. la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 66 alin. 1 lit. a, b C. p. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o durată de 1 an după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 C. p. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b C p.: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, din momentul rămânerii definitive a hotărârii și până când pedeapsa principală este executată sau considerată ca executată.

În baza art. 38 alin. 1 C. p., art. 39 alin. 1 lit. b C. p. raportat la art. 129 alin. 4 C. p. aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare la care adaugă un spor de 1 an închisoare, stabilind pedeapsa de 4 ani închisoare.

În baza art. 129 alin. 2 lit. b C. p., art. 129 alin. 4 C. p. aplică pedespsa de 4 ani închisoare la care adaugă un spor de 6 luni, inculpatul C. F. – E. urmând să execute pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare.

În conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. 5 pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare se va executa în regim de detenție conform art. 60 C. p.

În baza art. 45 alin. 3 lit. a C. p. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 1 an după executarea pedepsei principale.

În baza art. 45 alin. 5 C. p., art. 45 alin. 3 lit. a C. p. raportat la art. 65 C. p. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b C p.: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, din momentul rămânerii definitive a hotărârii și până când pedeapsa principală este executată sau considerată ca executată.

În baza art. 399 alin. 1 C. p. p. menține măsura arestării preventive a inculpatului C. F. - E..

În baza art. 404 alin. 4 lit. a C. p. p., art. 72 C. p. și art. 129 alin. 3 C. p. dispune deducerea perioadei executate de la data de 12.02.2013 la data de 10.02.2015 (în temeiul s. p. 678 din 27.02.2014 a Judecătoriei B. prin care s-a aplicat inculpatului pedeapsa internării într-un centru de detenție pentru o perioadă de 2 ani și 8 luni) și a reținerii și a arestării preventive de la data de 27.08.2015 la zi.

În baza art.7 din Legea nr.76/2008, dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului său genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.

În baza art. 25 C. p. p. și art.397 C. p. p. admite acțiunea civilă și obligă inculpatul C. F. - E. la plata sumei de 50 lei cu către partea civilă I. T. I. și la plata sumei de 31 lei cu către partea civilă C. D..

În baza art. 274 alin. 1 C. p. p. obligă inculpatul C. F. - E. la plata sumei de 2500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 272 C. p. p. onorariile avocaților desemnați din oficiu A. E. V. în cuantum de 650 lei conform delegației nr. 5780/2015 și E. Melis în cuantum de 260 lei conform delegației nr. 5457/2015 se avansează din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului C..

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei.

Pronunțată în ședință publică, azi, 30.10.2015.

Președinte, Grefier,

E. G. M. N. D.

Red. Jud. E. G. /04.11.2015

Tehnored. Gref. N. D./ 04.11.2015 / 2ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Tâlhărie. Art.233 NCP. Sentința nr. 1259/2015. Judecătoria CONSTANŢA