Tâlhărie (art.233 NCP). Sentința nr. 863/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 863/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 06-07-2015 în dosarul nr. 12545/212/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA PENALĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar nr._

SENTINȚA PENALĂ NR. 863

Ședința publică din data de 06 iulie 2015

Completul compus din:

Președinte: Jud. M. N.

Grefier: E. M.

M. P. a fost reprezentat de PROCUROR: C. A.

Din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria C.

S-a luat în examinare cauza penală privind pe inculpații:

R. S. - fiul lui C. și M., născut la data de 01.12.1987 în oraș O., jud. C., cu domiciliul în ., ., jud. C., CNP_, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată prev. și ped. de art. 233 - art. 234 alin. 1 lit. d C.p.;

G. C. Ș. - fiul lui Ș. și V., născut la data 21.02.1991 în Mun. C., jud. C., cu domiciliul în ., ., jud. C., CNP _, sub aspectul infracțiunii de tâlhărie calificată prev. și ped. de art. 233- art. 234 alin. 1 lit. d) C.p., cu aplicarea art. 44 alin. 1 C.p.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 24 iunie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată – care face corp comun cu prezenta – când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 06 iulie 2015, dată la care,

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

La data de 08.05.2015, prin rechizitoriul nr. 4531/P/2015, P. de pe lângă Judecătoria C. i-a trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pe inculpații G. C. Ș., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată prev. și ped. de art. 233- art. 234 alin. 1 lit. d C.pen., cu aplicarea art. 44 alin. 1 C.pen. și R. S., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată prev. și ped. de art. 233- art. 234 alin. 1 lit. d C.pen..

S-a reținut în sarcina inculpaților că, în noaptea de 13/14.04.2015, în jurul orelor 02:00, au exercitat acte de violențe asupra persoanei vătămate C. C. și au deposedat de atelajul hipo persoana vătămată C. V..

În ședința de judecată din data de 24.06.2015, instanța a admis cererea inculpatului R. S. de a fi judecat potrivit art. 375 rap. la art. 374 alin. 4 C.p.p., întrucât acesta a recunoscut în totalitate săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa în actul de sesizare, solicitând să nu se mai administreze alte probe în fața instanței, ci judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală (și a înscrisurilor noi prezentate de părți) respectiv: declarații persoană vătămată B. S. V.; declarații persoană vătămată C. C.; declarații persoană vătămată C. V.; proces verbal de cercetare la fața locului și planșă foto; proces verbal examinare medico legală a personei vătămate B. S. V.; Raportului de expertiză medico-legală nr. 1506/146/Al agresiuni/2015 din data de 21.04.2015; proces verbal examinare medico legală a personei vătămate C. C.; Raportul de expertiză medico legal nr. 1505/145/Alagresiuni/2015 din 21.04.2015; declarație martor Amet Bahara; declarație martor B. T.; declarație C. D.; declarație martor B. M.; proces verbal de identificare și predare a bunurilor găsite din data de 14.04.2015; proces - verbal din data de 15.04.2015; înscrisuri; declarații suspect/inculpat G. C. Ș.; declarații suspect/inculpat R. S..

Analizând întregul material probator administrat în cauză, instanța retine următoarea situație de fapt:

În noaptea de 13/14.04.2015, în jurul orelor 02:00, inculpatul R. S. a pătruns, fără drept, în curtea locuinței martorului B. S. V., situată în oraș O., sat Poiana, ., jud. C., împreună cu inculpatul G. C. Ș., unde aceștia au lovit martorul, cauzându-i leziuni traumatice care necesită 3-4 zile de îngrijiri medicale, apoi au plecat și au revenit după 30 de minute la locuința acestuia, unde inculpatul G. C. Ș. a distrus poarta de acces în curte și ușa de acces în locuință, au pătruns în curtea locuinței și au adresat amenințări martorului, iar la ieșirea din curtea imobilului au luat hotărârea de a deposeda persoana vătămată C. V. de calul și căruța ce se afla la poarta imobilului, sens în care inculpatul G. C. Ș. i-a aplicat o lovitură cu o scândură peste mana stângă persoanei vătămate C. C., care se afla lângă atelajul hipo, și apoi a plecat cu căruța, fiind însoțit de către inculpatul R. F., care conducea un autoturism marca BMW de culoare neagră, în urma atelajului hipo. Urmare a violențelor folosite de inculpatul G. C. Ș. pentru a intra în posesia atelajului hipo, persoana vătămată C. C. a necesitat 4-5 zile de îngrijiri medicale.

Fiind audiat, inițial în calitate de persoană vătămată, B. S. V. a declarat că, în noaptea de 13/14.04.2015, în jurul orelor 02:00, în timp ce se afla cu familia sa și cu mai multe cunoștințe în locuința sa din satul Poiana, inculpații R. S. și G. C. Ș. au pătruns, fără drept, în curtea locuinței și l-au agresat fizic, fără niciun motiv plauzibil, cauzându-i leziuni traumatice ce au necesitat 3-4 zile de îngrijiri medicale. Ulterior, B. S. V. a revenit asupra declarației și a arătat că a fost agresat doar de către inculpatul G. C. Ș. iar inculpatul R. S. stătea lângă ei, în curte, și se uita la ce se petrecea. Acest ultim aspect nu poate fi reținut deoarece declarația inițială lui B. S. V. se coroborează cu declarațiile persoanelor vătămate C. C. și C. V., și cu declarațiile martorilor Amet Bahara, B. T., C. D., B. M., care au arătat că au văzut când cei doi inculpații au pătruns în curtea locuinței martorului sus menționat și l-au agresat fizic. De asemenea, potrivit Raportului de expertiză medico-legală nr. 1506/146/A1 agresiuni/2015 din data de 21.04.2015, B. S. V. prezintă leziuni traumatice care necesită 3-4 zile de îngrijiri medicale.

Întrucât B. S. V. a reușit să se refugieze în curtea unui vecin, cei doi inculpații au părăsit pentru moment curtea locuinței martorului.

B. S. V. a declarat că, după plecarea celor doi inculpați din curtea locuinței sale, a mers în casă și a observat că poarta de acces în curte era deschisă, a legat-o cu un lanț, asigurând-o cu un lacăt, după care a intrat în casă și a sunat la poliție, la fața locului venind un echipaj de poliție. Persoana vătămată C. V. a spus fiului său C. C. să meargă pentru a acoperi calul cu o pătură și să-1 bage în curte. În timp ce desfășurau activitățile sus menționate, la locuința sa, după aproximativ 30 de minute, au revenit cei doi inculpați și au început să-i adreseze jigniri și amenințări, pe care le-a auzit din interiorul locuinței. Cei doi inculpații au pătruns în interiorul locuinței unde se aflau persoana vătămată C. V., martorii B. T., C. D., Amet Bahara, B. M., cât și patru copii minori, cu vârste cuprinse între 1, 2 ani și 4 ani.

Ulterior, B. S. V. a revenit asupra declarației și a arătat că de fapt doar inculpatul G. C. Ș. i-a adresat amenințări, folosind expresii precum acelea că te omor, îți incendiez casa. Acest ultim aspect nu poate fi reținut deoarece din declarațiile martorilor C. D., B. M., reiese că ambii inculpații au adresat amenințări.

Din declarațiile martorului B. S. V. și ale persoanelor vătămate C. V. și C. C. rezultă că cei doi inculpați, la ieșirea din curtea imobilului, au luat hotărârea de a deposeda persoana vătămată C. V., care se afla la acel moment în curtea locuinței lui B. S. V., de calul și căruța ce se aflau la poarta imobilului.

Astfel, la ieșirea din curte, inculpatul G. C. Ș. i-a aplicat o lovitură cu o scândură peste mâna stângă persoanei vătămate C. C., care se afla în apropierea atelajului hipo, ținând de hățurile calului. După ce 1-a deposedat pe C. C. de hățuri, inculpatul G. C. Ș. a luat calul și căruța și a plecat spre zona centrală a satului. Inculpatul R. S. a părăsit zona la volanul unui autoturism marca BMW de culoare neagră, în urma atelajului condus de către inculpatul G. C. Ș..

În urma agresiunii suferite, persoana vătămată C. C. a suferit leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 4-5 zile de îngrijiri medicale, astfel cum reiese din Raportul de expertiză medico legal nr. 1505/145/Alagresiuni/2015 din 21.04.2015.

Declarațiile martorului B. S. V. și ale persoanelor vătămate C. V. și C. C. se coroborează cu declarațiile martorilor B. T., C. D., Amet Bahara, B. M., care au descris aceeași situație de fapt.

Inculpatul G. C. Ș. a descris în parte aceeași situație de fapt ca și cea reținută mai sus. Astfel, acesta a declarat că, în noaptea de 13/14.05.2015, în jurul orelor 02:00, a mers la locuința lui B. S. pentru a discuta anumite neînțelegeri, a pătruns în curtea locuinței și, întrucât B. S. trăgea de el, 1-a lovit cu pumnul, iar la un moment dat în curte a intrat și inculpatul R. S. pentru a-1 împiedica să mai lovească persoana vătămată. Apoi au plecat și au revenit ulterior. Întrucât poarta de acces era închisă, a lovit-o și s-a deschis și a pătruns în curtea locuinței singur, inculpatul R. S. rămânând la poartă. Nu a rămas mult timp în locuința lui B. S., deoarece acesta, văzându-l, a fugit în spatele casei. A părăsit curtea locuinței, a mers la atelajul hipo, a dezlegat hățurile de la cal și s-a urcat în căruță împreună cu inculpatul R. S.. S-au deplasat aproximativ 100 de m, după care au legat calul de un stâlp și apoi și-au continuat drumul.

Inculpatul G. C. Ș. a declarat că nu știe de ce a luat calul și căruța.

Inculpatul R. S. nu a recunoscut în cursul urmăririi penale învinuirea ce i se aduce, declarând că, în data de 13/14.04.2015, în jurul orelor 02:00, a mers cu inculpatul G. C. Ș. la locuința martorului B. S., dar nu a intrat în curtea locuinței acesteia, ci doar inculpatul G. C. Ș. a pătruns în interior și a avut discuții contradictorii cu B. S., după care a văzut când cei doi s-au luat la bătaie. Inculpatul R. S. a declarat că apoi a plecat cu inculpatul G. C. spre zona centrală a satului, a mai stat 30 de minute, după care a plecat acasă și nu cunoaște ce s-a mai întâmplat.

În fața instanței, inculpatul R. S. a recunoscut săvârșirea faptei, prevalându-se de procedura simplificata.

Din analiza materialului probator și coroborarea mijloacelor de probă administrate pe parcursul urmăririi penale, instanța constată că fapta există, constituie infracțiune si a fost săvârșită de inculpatul R. S..

Sub aspect obiectiv, fapta inculpatului R. S., care, în noaptea de 13/14.04.2015, în jurul orelor 02:00, a exercitat acte de violențe asupra persoanei vătămate C. C. și a deposedat de atelajul hipo persoana vătămată C. V., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de 233 - 234 alin. 1 lit. d) cod penal.

Sub aspect subiectiv, inculpatul a acționat cu intenție directă.

La individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, instanța va avea in vedere criteriile prev. de art. 74 C.pen., si anume: dispozițiile din partea generala a Codului Penal privind infracțiunea consumată; limitele de pedeapsă prevăzute în partea speciala, reduse cu o treime potrivit art. 396 alin. 10 C.p.p.; gradul de pericol social al faptei, pe care instanța îl apreciază ca fiind relativ ridicat, persoana și conduita inculpatului – are vârsta de 27 ani, este necăsătorit, stagiu militar nesatisfăcut, studii - 4 clase, muncitor necalificat, în final a recunoscut comiterea faptei, nu are antecedente penale.

În aceste condiții, instanța apreciază ca scopul preventiv educativ al pedepsei poate fi atins prin aplicarea unei pedepse de 2 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., art. 67 alin. 2 cod penal și art. 234 alin. 1 cod penal, va interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.

Cu privire la individualizarea judiciară a executării pedepsei principale, instanța reține dispozițiile art. 91 C. pen., conform cărora se poate dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o anumită durată cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracțiuni, este închisoarea de cel mult 3 ani, infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42 sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare, infractorul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă și, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracțiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

Instanța consideră că în prezenta cauză sunt îndeplinite cerințele prevăzute de legiuitor, condamnarea prin prezenta sentință fiind de 2 ani și 6 luni închisoare iar inculpatul nu are antecedente penale, nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată, nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală, astfel încât instanța are convingerea că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea de către acesta a pedepsei aplicate.

Față de aceste considerente, în baza art. 91 C. pen. va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și stabilește un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen. va obliga inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul C., la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. a) C. pen. va impune condamnatului să execute următoarea obligație: să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Căminului pentru Persoane Vârstnice C., situat pe . sau Direcției de Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei C., pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen. va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., va deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la data de 14.04.2015 la 09.06.2015.

În baza art. 241 alin. 1 lit. b, teza finală c.p.p., va constata încetată de drept măsura controlului judiciar, dispusă prin încheierea de ședință din 05.06.2015, față de inculpatul R. S..

Va lua act că persoana vătămată C. C. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Va lua act că persoana vătămată C. V. a renunțat la pretențiile civile formulate în cauză.

Va constata disjunsă cauza cu privire la inculpatul G. C. Ș..

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., va obliga pe inculpat la plata sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 233 - 234 alin. 1 lit. d) cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 c.p.p., condamnă pe inculpatul R. S. (CNP_, fiul lui C. și M., născut la data de 01.12.1987 în oraș O., jud. C., cu domiciliul în ., ., jud. C.), la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., art. 67 alin. 2 cod penal și art. 234 alin. 1 cod penal, interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.

În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și stabilește un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul C., la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. a) C. pen. impune condamnatului să execute următoarea obligație: să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Căminului pentru Persoane Vârstnice C., situat pe . sau Direcției de Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei C., pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la data de 14.04.2015 la 09.06.2015.

În baza art. 241 alin. 1 lit. b, teza finală c.p.p., constată încetată de drept măsura controlului judiciar, dispusă prin încheierea de ședință din 05.06.2015, față de inculpatul R. S..

Ia act că persoana vătămată C. C. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Ia act că persoana vătămată C. V. a renunțat la pretențiile civile formulate în cauză.

Constată disjunsă cauza cu privire la inculpatul G. C. Ș..

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi, 06.07.2015.

Președinte de complet, Grefier,

Jud. N. M. E. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Tâlhărie (art.233 NCP). Sentința nr. 863/2015. Judecătoria CONSTANŢA