Infracţiuni la alte legi speciale. Sentința nr. 33/2015. Judecătoria CORNETU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 33/2015 pronunțată de Judecătoria CORNETU la data de 04-02-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CORNETU
Sentința penală nr. 33/2015
Ședința publică de la data de 04.02.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. LIVIȘOR
GREFIER: P. C.
Din partea Ministerului Public – P. de pe lângă Judecătoria Cornetu a participat procuror E. G..
Pe rol se află soluționarea cauzei penale privind pe inculpații L. M., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art. 296 ind.1 alin.1 lit.l) din Legea nr.571/2003 și M. I., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. prev.de art.296 ind.1 alin.1 lit.l) din Legea nr.571/2003 și persoana vătămată S. P. A.N.A.F. D.R.V. – D.G.R.F.P. BUCUREȘTI.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc la data de 21.01.2015, au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, în temeiul art. 391 alin. 1 C.p.pen. a dispus pronunțarea soluției la data de 04.02.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
P. rechizitoriul nr. 1387/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecatoria Cornetu au fost trimiși în judecată inculpații L. M., pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.296 ind.1 alin.1 lit.l) din Legea nr.571/2003, și M. I., pentru săvârșirea infracțiunii prev. prev.de art.296 ind.1 alin.1 lit.l) din Legea nr.571/2003.
În actul de sesizare, în esență, cu referire la inculpatul L. M. s-a reținut că la data de 11.03.2014 a deținut în portbagajul autoturismului marca Dacia L., cu nr.de înmatriculare_, în afara antrepozitului fiscal, cantitatea totală de 70 kg.tutun de fumat fără a fi marcat, iar cu referire la inculpatul M. I. s-a reținut că la data de 11.03.2014 a deținut la locuința (fără forme legale) din com.Glina, ., în afara antrepozitului fiscal, cantitatea totală de 4 kg.tutun de fumat fără a fi marcat.
Situația de fapt expusă în rechizitoriu s-a reținut în baza următoarelor mijloace de probă menționate în actul de sesizare: declarațiile inculpatului L. M.; proces verbal de investigații și planșe fotografice; planșe fotografice privind percheziția efectuată asupra autoturismului marca Dacia L. cu nr.de înmatriculare_ ; proces-verbal de investigații; declarația suspectului G. I. Vijai; declarația inculpatului M. I.; declarațiile martorilor P. R., N. G. C., I. Nicușor, N. F., V. C. și E. Ș.; preocese verbale de percheziție; adrese ANAF, DRV-DGRFP București; procese verbale de recunoaștere de pe planșe fotografice și planșe fotografice; procese verbale de investigații.
În procedura de cameră preliminară nu s-au invocat cereri sau excepții de către inculpați si nici din oficiu nu au fost invocate, astfel ca s-a dispus trecerea la judecată, fixându-se primul termen de judecată la 03.12.2014.
La termenul de judecată din data de 21.01.2015 s-a dat citire actului de sesizare al instanței, reprezentat de rechizitoriul emis la 31.07.2014 în dosarul nr.1387/P/2014, iar inculpații, prezenți personal, au arătat că recunosc în totalitate faptele reținute în rechizitoriu, învederând că doresc ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate la urmărirea penală, înțelegând astfel să beneficieze de dispozițiile art. 374 .C.pr.pen. privind judecata în cazul recunoașterii învinuirii. La aceeași dată au fost audiați inculpații, declarațiile acestora de recunoaștere fiind consemnate și atașate la dosar, după semnare.
La dosarul cauzei au fost depuse fișele de cazier judiciar ale inculpaților (f.39, 40 d.i.), precum și înscrisuri în circumstanțiere cu referire la inculpatul L. M..
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține aceeași stare de fapt ca cea expusă în actul de sesizare, respectiv:
La data de 03.03.2014, organele de cercetare penală din cadrul I.P.J. Ilfov -Serviciul de investigare a fraudelor s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că inculpatul M. I. deține în afara antrepozitului fiscal produse accizabile supuse marcării, fără a fi marcate, peste limita de 1 kg de tutun de fumat.
S-a mai reținut că, în activitatea infracțională, sus-numitul este sprijinit de N. F., S. M. F. și B. F..
Procedând la verificare informațiilor deținute, organele de cercetare penală au efectuat activități investigative pe raza comunei Glina, ., unde a fost observat inculpatul M. I. luând legătura cu inculpatul L. M.. Cei doi s-au deplasat spre imobilul deținut de inculpatul M. I. discutând despre comercializarea unei cantități de tutun de fumat, inculpatul M. I. comunicându-i inculpatului L. M. că în data de 05.03.2014 a găsit un potențial client care s-a arătat interesat să cumpere o cantitate mare de tutun. În acest context, inculpatul M. I. și-a arătat disponibilitatea să vândă și el cantitatea de tutun de fumat pe care o deține (f.166 d.u.p.).
Verificările și investigațiile efectuate au relevat că la această adresă, precum și la adresa din ., jud. Ilfov, care aparține numitului E. Ș., se dețin cantități importante de tutun în vederea comercializării.
Cu ocazia audierii, martorul P. R. a confirmat faptul că inculpatul L. M. deține o cantitate importantă de tutun de fumat în vederea comercializării.
Astfel, cu ocazia întâlnirii dintre cei doi, inculpatul L. M. i-a comunicat martorului că are spre vânzare 100 kg de tutun de fumat urmând a stabili ulterior data la care avea să fie definitivată tranzacția între cei doi.
Întrucât persoanele identificate urmau să comercializeze o cantitate importantă de tutun, la data de 11.03.2014, organele de cercetare penală au procedat la organizarea unui flagrant.
Cu această ocazie, în jurul orei 13.10, pe . raza localității Glina, la intersecția cu Splaiul Unirii, în apropierea podului peste râul Dâmbovița, a fost observat autoturismul marca Audi A6, de culoare gri, cu nr. de înmatriculare_, având doi ocupanți, intrând în incinta stației peco Lukoil. La volanul autoturismului a fost identificat numitul E. Ș., iar pe bancheta din partea dreaptă a șoferului se afla inculpatul L. M., care, la scurt timp, a coborât rămânând câteva minute în incinta peco-ului, după care a fost observat deplasându-se în satul C., pe .> Organele de cercetare penală, continuând supravegherea, l-au observat pe acesta deplasându-se pe ., în spatele cimitirului, apropiindu-se de autoturismul marca Dacia L., de culoare albastru, cu nr. de înmatriculare_, care este proprietatea lui G. I. Vijai și care era parcat, acesta fiind așteptat de mai multe persoane care se aflau lângă autoturismul marca Dacia N., de culoare roșu, cu nr. de înmatriculare_ .
Între inculpatul L. M. și grupul respectiv de persoane s-au purtat discuții amicale, creându-se astfel impresia că toate aceste persoane se cunosc.
La un moment dat, inculpatul L. M. a deschis portbagajul autoturismului marca Dacia L., cu nr. de înmatriculare_, arătându-le celorlalte persoane sacii din rafie plini.
Printre aceste persoane, au fost identificați suspectul G. I. Vijai și martorii N. F. și V. C..
Din motive conspirative, organele de cercetare penală au întrerupt supravegherea continuând deplasarea pe străzile adiacente, iar la un moment dat, în jurul orei 13.45, au observat autoturismul marca Dacia L., cu nr. de înmatriculare_, având trei ocupanți, care se deplasa spre cimitir și parcând în zona de lângă gardul școlii, din loc. C..
În acest moment, organele de cercetare penală au intervenit procedând la somarea și imobilizarea inculpatului L. M. și a martorului N. G., cea de-a treia persoană fugind și reușind să scape. Cu ocazia percheziționării autoturismului respectiv, s-au descoperit șase saci din rafie, de culoare alb, în interiorul cărora s-a constatat faptul că există materie vegetală uscată de culoare maro, stabilindu-se ulterior ca fiind tutun prelucrat pentru fumat în cantitate totală de 70 kg - inculpatul L. M. declarând că tutunul respectiv îi aparține.
Aspectele constatate de organele de cercetare penală au fost confirmate de martorul P. R., care a declarat că, la data de 11.03.2014, s-a întâlnit cu inculpatul L. M. pe raza localității Glina, într-o stație peco Lukoil, ocazie cu care inculpatul i-a comunicat că deține cantitatea de 70 kg de tutun de fumat și că este dispus să o vândă cu prețul de 80 de lei pentru un kg.
Cu această ocazie, martorul i-a cerut inculpatului să-i prezinte, spre verificare, tutunul respectiv, iar inculpatul L. M., fiind de acord, i-a solicitat acestuia să-l însoțească în localitatea C., com. Glina, pe . cimitirului din localitate, jud. Ilfov.
Martorul a precizat că, ajunși la locul respectiv, împreună cu inculpatul L. M., s-a apropiat de autoturismul marca Dacia L., cu nr. de înmatriculare_, ocazia cu care acesta din urmă a descuiat portbagajul autoturismului și în interior i-a prezentat șase saci cu tutun de fumat ce urmau să facă obiectul tranzacției. Verificând conținutul celor șase saci, martorul a arătat că acesta era tutun mărunțit pentru fumat.
Totodată, martorul a arătat că, în imediata apropiere a autoturismului marca Dacia L., cu nr. de înmatriculare_, se aflau mai multe persoane, printre care și suspectul G. I. Vijai și martorul N. F., ocazie cu care au văzut conținutul celor șase saci aflați în portbagajul autoturismului respectiv.
În vederea identificării cantității de tutun de fumat și persoanelor implicate în comercializarea acestora, s-au solicitat și obținut mandate de percheziție domiciliară la următoarele adrese:
1. comuna Glina, ., județ Ilfov - domiciliul numitului S. M. F.;
2. comuna Glina, ., județ Ilfov - domiciliul martorului N. F.;
3. ., . - unde locuiește fără forme legale inculpatul L. M.;
4. comuna Glina, . - unde locuiește fără forme legale inculpatul M. I.;
5. comuna Glina, ., numărul terenului, și nr. 5B, numărul imobilului - unde depozitează cantități importante de tutun de fumat martorul E. Ș..
Cu ocazia efectuării perchezițiilor domiciliare, organele de cercetare penală au descoperit la adresa (f.f.l.) inculpatului M. I. din comuna Glina, ., cantitatea de 1, 2 kg tutun și 3,2 kg foi din tutun, în locațiile celelalte nefiind identificate obiecte de interes în cauză.
Fiind audiați, martorii N. G. C., I. Nicușor, N. F., V. C., E. Ș., au declarat, în esență, că, la data respectivă, din pură întâmplare se aflau în zona unde organele de poliție l-au depistat pe inculpatul L. M. deținând cantitatea de 70 kg tutun de fumat - fiecare invocând motive personale - și că nu aveau cunoștință despre faptul că acesta deținea și intenționa să comercializeze tutunul respectiv.
Fiind audiat, inculpatul L. M. a declarat că tutunul descoperit în portbagajul autoturismului marca Dacia L., cu nr. de înmatriculare_, îi aparține și că intenționa să-l comercializeze, negând orice implicare a celorlalte persoane în activitatea infracțională.
Inculpatul M. I. a declarat că tutunul descoperit cu ocazia percheziției domiciliare (cantitatea de 1, 2 kg tutun și 3,2 kg foi din tutun) îi aparține și a achiziționat-o din târgul V., din mun. București.
Cu ocazia audierii, suspectul G. I. Vijai a declarat, în esență, că la data de 11.03.2014 i-a împrumutat autoturismul proprietatea sa, respectiv autoturismul marca DACIA L., cu nr. de înmatriculare_, inculpatului L. M. pentru ca acesta să-1 folosească în interes personal și că nu avea cunoștință despre faptul că în portbagajul autoturismului respectiv se afla tutun. Acesta a învederat organelor judiciare că, în momentul depistării în flagrant delict a inculpatului L. M., se afla întâmplător în zona respectivă.
A.N.A.F., Direcția Regională Vamală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București a comunicat faptul că materie vegetală uscată, de culoare maro, descoperită la inculpații L. M. și M. I. este tutun și face parte din categoria produselor accizabile prev. de art. 2961 alin. 1 lit. 1) din Legea nr. 571/2003, comunicând totodată faptul că prejudiciul cauzat bugetului de stat este în cuantum total de 35.976 lei reprezentând accize, taxe vamale și TVA.
Situația de fapt redată s-a reținut în baza mijloacelor de probă administrate în cursul urmării penale, respectiv: declarațiile inculpatului L. M.; proces verbal de investigații și planșe fotografice; planșe fotografice privind percheziția efectuată asupra autoturismului marca Dacia L. cu nr.de înmatriculare_ ; proces-verbal de investigații; declarația suspectului G. I. Vijai; declarația inculpatului M. I.; declarațiile martorilor P. R., N. G. C., I. Nicușor, N. F., V. C. și E. Ș.; preocese verbale de percheziție; adrese ANAF, DRV-DGRFP București; procese verbale de recunoaștere de pe planșe fotografice și planșe fotografice; procese verbale de investigații.
P. urmare, având în vedere probatoriul administrat la urmărirea penală, însușit de inculpați, ținând cont și de poziția procesuală exprimată de aceștia în conformitate cu art. 374 alin. 4 C. pr. pen., instanța constată că acest probatoriu dovedește existența faptelor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată.
În drept, fapta inculpatului L. M. care la data de 11.03.2014 a deținut în portbagajul autoturismului marca Dacia L., cu nr.de înmatriculare_, în afara antrepozitului fiscal, cantitatea totală de 70 kg.tutun de fumat fără a fi marcat,întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev.de art.296 ind.1 alin.1 lit.l) din Legea nr.571/2003.
Fapta inculpatului M. I. care la data de 11.03.2014 a deținut la locuința (fără forme legale) din com.Glina, ., în afara antrepozitului fiscal, cantitatea de 1, 2 kg tutun și 3,2 kg foi din tutun fără a fi marcat,întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev.de art.296 ind.1 alin.1 lit.l) din Legea nr.571/2003.
Pentru a stabili în concret pedepsele cu privire la fiecare inculpat, instanța va avea în vedere că pedeapsa este o măsura de constrângere și un mijloc de reeducare, iar scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni; de asemenea, instanța va ține cont și de faptul că prin executarea pedepsei se urmărește formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială, fără însă ca executarea pedepsei să cauzeze suferințe fizice și nici să înjosească persoana condamnatului.
În același sens, art. 74 C.pen. prevede că stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; modul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială. P. urmare, pentru stabilirea și aplicarea pedepsei, instanța, în aplicarea dispozițiilor legale menționate, va avea în vedere toate circumstanțele reale si personale în care a fost săvârșită fapta.
În ceea ce îi privește pe inculpați, instanța constată că, astfel cum rezultă din fișele de cazier judiciar, aceștia nu sunt cunoscuți cu antecedente penale care să atragă starea de recidivă, inculpatul M. I. fiind la primul contact cu legea penală. În plus, la individualizarea pedepsei, instanța va ține seama că inculpații au avut o atitudine sinceră, de recunoaștere a faptelor comise pe tot parcursul urmăririi penale, precum și în faza de judecată. De asemenea, instanța va avea în vedere că inculpații au studii medii și sunt integrați în societate, astfel încât șansele ca aceștia să persevereze pe drumul infracțional sunt relativ reduse.
Tinând cont, pe de o parte, că faptele inculpaților prezintă pericol public moderat, dar și de circumstanțele personale ale acestora, pe de alta, instanța va stabili pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege, la individualizarea cărora va avea în vedere prevederile art. 396 alin. 10 din Cod procedură penală.
În privința limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, instanța reține că potrivit dispozițiilor art.296 ind.1 alin.2 lit.a) din Legea nr.571/2003, infracțiunea prev.de art. 296 ind.1 alin.1 lit.l) din Legea nr.571/2003 se pedepsește cu închisoare de la unu la 4 ani. Reținând că inculpații au solicitat ca judecata cauzei să aibă loc numai în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, instanța va proceda la aplicarea dispozițiilor art.396 alin.10 C.proc.pen., referitoare la reducerea limitelor legale ale pedepselor cu o treime.
Astfel, pentru infracțiunea prev.de art. 296 ind.1 alin.1 lit.l) din Legea nr.571/2003, limitele legale ale pedepsei închisorii vor fi între 8 luni și 2 ani și 6 luni.
Așa fiind, în baza art. 396 alin.(1), (2) și (10) C.pr.pen. rap. la art.296 ind.1 alin.1 lit.l) din Legea nr.571/2003, va condamna pe inculpatul L. M. la pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare. Instanța s-a orientat către un cuantum mai ridicat al pedepsei cu privire la acest inculpat întrucât acesta a deținut o cantitate mai mare de tutun, acest aspect urmând a se reflecta și în modalitatea de executare a pedepsei stabilite.
În baza art. 396 alin. 1, 4 și 10 C.pr.pen., va stabili în sarcina inculpatului M. I. pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.296 ind.1 alin.1 lit.l) din Legea nr.571/2003.
În privința pedepselor accesorii si complementare, instanța reține că potrivit art. 65 alin. 1 Cod Penal, pedeapsa accesorie constă în interzicerea exercitării drepturilor prev. la art. 66 alin. 1 lit a), b) și d)-o) a căror exercitare a fost interzisă de instanță ca pedeapsă complementară. Totodată, conform art. 67 alin. 1 Cod Penal, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi poate fi aplicată dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea sau amenda și instanța constată că, față de natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările cauzei și persoana infractorului, această pedeapsă este necesară.
În consecință, aplicarea unei pedepse accesorii poate fi dispusă numai dacă, în raport de criteriile prev. de art. 67 alin. 1 Cod Penal, instanța dispune aplicarea unei pedepse complementare.
De asemenea, în cauza S. și P. c. României și Hirst c. Marii Britanii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului - a cărei jurisprudență este obligatorie, aplicându-se cu preeminență față de dreptul intern, potrivit art. 20 alin. (2) din Constituție - a stabilit că exercițiul unui drept nu poate fi interzis decât în măsura în care există o nedemnitate.
Or, instanța apreciază că, în raport de natura infracțiunilor săvârșite de către inculpați, de împrejurările cauzei, precum și de persoana acestora, aplicarea unei pedepse complementare nu este necesară.
Cu privire la modalitatea de executare, instanța reține că inculpatul L. M. nu este la primul contact cu legea penală, acesta fiind sancționat administrativ în anul 2012. Pe de altă parte, având în vedere că inculpatul are un grad de instrucție necesar pentru a conștientiza urmările faptei sale și pericolul pe care un asemenea comportament îl produce pentru societate, instanța apreciază că nu se impune stabilirea executării în regim de detenție, iar inculpatul se poate reabilita și prin respectarea unor măsuri de supraveghere.
D. urmare, în temeiul art. 91 Cod Penal va suspenda sub supraveghere executarea pedepsei de 1 an și 2 luni închisoare și va stabili un termen de supraveghere de 2 ani, conform disp. art. 92 alin.(1) Cod Penal, care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.
În baza art. 93 alin. (1) din Cod penal pe durata termenului de supraveghere, va obliga inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Ilfov, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
Pentru reeducarea inculpatul este necesar ca acesta să desfășoare unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții de comunitate, care sunt apte să inoculeze în mentalitatea acestuia respectul pentru valorile sociale protejate de normele penale și să contribuie la reintegrarea socială. De aceea, în baza art. 93 alin. 2 lit.b Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, va impune inculpatului obligația să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții de comunitate.
În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, va impune inculpatului obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Fundației pentru Promovarea Sancțiunilor Comunitare sau Primăriei comunei Glina, pe o perioadă de 60 zile lucrătoare, în condițiile art. 57 din Legea nr. 253/2013.
În baza art. 404 alin. 2 Cod procedură penală, va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 Cod penal, a căror nerespectare are drept urmare revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
Cu referire la inculpatul M. I., instanța constată că, în ceea ce îl privește pe acest inculpat, condițiile pentru amânarea aplicării pedepsei sunt întrunite. Astfel, pedeapsa stabilită este închisoarea de 8 luni, inculpatul nu a mai fost condamnat anterior, iar în raport de circumstanțele reale ale producerii infracțiunii și cele personale, astfel cum au fost expuse mai sus, instanța apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată. Totodată, instanța constată că inculpatul și-a manifestat acordul de a presta muncă în folosul comunității dacă va fi găsit vinovat.
Potrivit art. 84 C.pen., instanța va stabili un termen de supraveghere de 2 ani, calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei.
În baza art. 85 alin. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Ilfov, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 85 alin. 2 lit. b Cod penal, va obliga inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în condițiile art. 52 din Legea nr. 253/2013, pe o perioadă de 30 zile lucrătoare, în cadrul Fundației pentru Promovarea Sancțiunilor Comunitare sau Primăriei comunei Glina.
În baza art. 86 alin. (1) și (2) din C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) și art. 85 alin. 2 lit. b din C. pen. se vor comunica Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Ilfov.
În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. va atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.
Latura civilă.
În cursul urmăririi penale, A.N.A.F.-D.G.R.F.P. București s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 33.847 lei (taxe vamale, accize și TVA), cu referire la cantitatea de 70 kg tutun, deținută de inculpatul L. M., și cu suma totală de 2.129 lei (taxe vamale, accize și TVA), cu referire la cantitatea de 1, 2 kg tutun și 3,2 kg foi din tutun, deținută de inculpatul M. I..
La termenul de judecată din 21.01.2015 inculpații au recunoscut în integralitate pretențiile de natură civile ale părții civile.
P. urmare, având în vedere dispozițiile art. 397 alin. 1 Cod proc. pen. raportat la art. 19 alin. 1 C.proc.pen. și art.23 alin.3 C.proc.pen., instanța urmează a dispune obligarea inculpatului L. M. la plata sumei de 33.847 lei către partea civilă, cu titlu de daune materiale, iar pe inculpatul M. I. la plata sumei de 2.129 lei către partea civilă, cu titlu de daune materiale.
Alte măsuri.
În baza art. 404 alin.4 lit.d C.pr.pen. și art.112 alin.1 lit.f C.pen., va dispune confiscarea cantității de tutun ridicată de la cei doi inculpați, conform adeverințelor de reținere nr.1C/11.03.2014 (1,2 kg tutun tocat și 3,2 kg foi de tutun) și, respectiv, 2C/11.03.2014 (70 kg tutun tocat), întocmite de inspectorii vamali (f.172 și 174 d.u.p.).
Cheltuieli judiciare.
În baza art. 398 raportat la art. 274 din Codul de procedură penală, va obliga pe fiecare dintre inculpați la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (urmărire penală și instanță).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
I. În baza art. 396 alin.(1), (2) și (10) C.pr.pen. rap. la art.296 ind.1 alin.1 lit.l) din Legea nr.571/2003, condamnă pe inculpatul L. M. (fiul lui G. și Iordana, nascut la 02.05.1984 în București, cu domiciliul în ., ., jud.Ilfov, fără forme legale în ., ., jud.Ilfov, cetățean român, studii medii, agent de pază la ., CNP_) la pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare.
În baza art. 91 Cod Penal suspendă sub supravegherea Serviciului de Probațiune Ilfov executarea pedepsei și stabilește un termen de supraveghere de 2 ani, conform disp. art. 92 alin.(1) Cod Penal, care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.
În baza art. 93 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, obligă inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Ilfov, la datele stabilite de această instituție; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.
În baza art. 93 alin. 2 lit.b Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, impune inculpatului obligația să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții de comunitate.
În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, impune inculpatului obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Fundației pentru Promovarea Sancțiunilor Comunitare sau Primăriei comunei Glina, pe o perioadă de 60 zile lucrătoare, în condițiile art. 57 din Legea nr. 253/2013.
Un exemplar al prezentei sentințe se comunică Serviciului de Probațiune Ilfov.
În baza art. 404 alin. 2 Cod procedură penală, atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 Cod penal, a căror nerespectare are drept urmare revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 397 alin.1 C.pr.pen. raportat la art. 19 alin. 1 C.pr.pen. și art.23 alin.3 C.pr.pen., admite acțiunea civilă formulată de partea civilă A.N.A.F.-D.G.R.F.P. București și, în consecință, obligă inculpatul la plata sumei de 33.847 lei către partea civilă, cu titlu de daune materiale.
II. În baza art. 396 alin. (1), (4) și (10) C.pr.pen., stabilește în sarcina inculpatului M. I. (fiul lui F. și E., ns.la 11.07.1980 în București, cu domiciliul în ., ., jud.Ilfov, fără forme legale ., ., cetățean român, studii medii, fără antecedente penale, CNP_), pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.296 ind.1 alin.1 lit.l) din Legea nr.571/2003, pedeapsa de 8 luni închisoare.
În baza art. 83 alin. 1 C. pen., amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în condițiile art. 84 C. pen., termen care curge de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 85 alin. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Ilfov, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 85 alin. 2 lit. b Cod penal, obligă inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în condițiile art. 52 din Legea nr. 253/2013, pe o perioadă de 30 zile lucrătoare, în cadrul Fundației pentru Promovarea Sancțiunilor Comunitare sau Primăriei comunei Glina.
În baza art. 86 alin. (1) și (2) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) și art. 85 alin. 2 lit. b din C. pen. se vor comunica Serviciului de Probațiune Ilfov.
În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen., atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.
În baza art. 397 alin.1 C.pr.pen. raportat la art. 19 alin. 1 C.pr.pen. și art.23 alin.3 C.pr.pen., admite acțiunea civilă formulată de partea civilă A.N.A.F.-D.G.R.F.P. București și, în consecință, obligă inculpatul la plata sumei de 2.129 lei către partea civilă, cu titlu de daune materiale.
În baza art. 404 alin.4 lit.d C.pr.pen. și art.112 alin.1 lit.f C.pen., dispune confiscarea cantității de tutun ridicată de la cei doi inculpați, conform adeverințelor de reținere nr.1C/11.03.2014 (1,2 kg tutun tocat și 3,2 kg foi de tutun) și, respectiv, 2C/11.03.2014 (70 kg tutun tocat), întocmite de inspectorii vamali (f.172 și 174 d.u.p.).
În baza art. 398 raportat la art. 274 din Codul de procedură penală, obligă pe fiecare dintre inculpați la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (urmărire penală și instanță).
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 04.02.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. LivișorPopescu C.
Red. Tehn. D.L.
2 ex./23.02.2015
| ← Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... | Acord de recunoaştere a vinovăţiei. Art.483 NCPP. Sentința... → |
|---|








