Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340 NCPP. Sentința nr. 133/2015. Judecătoria CORNETU

Sentința nr. 133/2015 pronunțată de Judecătoria CORNETU la data de 04-05-2015

Dosar penal nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CORNETU – JUD. ILFOV

SENTINȚA PENALĂ NR. 133

Ședința din Camera de Consiliu din data de 04.05.2015

Judecător de Cameră Preliminară: M. V. B.

Grefier: R. Ș.

Din partea Ministerului Public-P. de pe lângă Judecătoria Cornetu, a participat procuror A. V..

Pe rol se află soluționarea cauzei penale având ca obiect plângerea împotriva soluțiilor procurorului de neurmărire/de netrimitere in judecată – art. 340 C.p.p., formulată de petenta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI împotriva intimatului K. M..

La apelul nominal făcut în camera de consiliu nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este nelegal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează judecătorului de cameră preliminară faptul că Oficiul român pentru emigrări a comunicat instanței faptul că intimatul nu are o reședință stabilită pe teritoriul României, după care,

Reprezentanta Ministerului Public invocă excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Cornetu și solicită declinarea cauzei Tribunalului Ilfov spre competentă soluționare.

Judecătorul de cameră preliminară reține cauza în pronunțare cu privire la excepția necompetenței materiale invocată de reprezentanta Ministerului Public.

Judecătorul de Cameră Preliminară

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

La data de 29.12.2014 s-a inregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr._ plângerea formulată de petentul Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice a Municipiului București impotriva Ordonanței nr. 1254/P/2010 din data de 26.09.2014 a Parchetului de pe langa Judecatoria Cornetu prin care s-a dispus clasarea cauzei privind plângerea formulată de Garda Financiară Ilfov sub aspectul săvârșirii de către K. M. a infracțiunilor prev. de art. 9 alin.1 lit. b și f din Legea nr.241/2005.

În motivarea plangerii petentul a arătat că soluția adoptată de către procurorul de caz este netemeinică și nelegală având în vedere că organul de urmărire penală nu a depus diligențe în vederea strângerii de date și informații cu privire la existența infracțiunilor de care sunt acuzați.

În cauza s-au atașat de la P. de pe lângă Judecatoria Cornetu dosarul nr. 1254/P/2010 si lucrarea nr.1057/II-2/2014.

Analizând plângerea raportat la dosarul de urmărire penală, instanța reține următoarele:

Analizând cu prioritate excepția de necompetență materială a Judecătoriei Cornetu invocată de reprezentantul Ministerului Public, instanta urmează a o admite pentru urmatoarele considerente:

Conform art.340 C.p.p. alin.1 persoana a cărei plângere împotriva soluției de clasare sau renunțare la urmărirea penală, dispusă prin ordonanță sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339 poate face plângere în termen de 20 de zile de la comunicare la judecatorul de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.

În cauza de față sunt aplicabile dispozitiile art. 36 alin.1 lit.c ind.1 C.p.p, care stabilește că pentru infracțiunile de evaziune fiscală prev. de art. 9 din Legea nr.241/2005 competența soluționării cauzei în primă instanță revine tribunalului.

În aceste condiții, se constată că instanța competentă să judece plângerea formulată de STATUL ROMÂN PRIN AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ este Tribunalul Ilfov.

Față de aspectele arătate, instanța va admite exceptia de necompetenta materiala a Judecatoriei Cornetu și în baza art.47 alin. 2 C.p.p. rap.la art. 36 alin.1 lit.c ind.1 C.p.p. va declina competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov.

În baza art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DISPUNE:

Admite excepția de necompetență materială a Judecătoriei Cornetu invocată de reprezentantul Ministerului Public.

În baza art.47 alin. 2 C.p.p. rap.la art.36 alin.1 lit.c ind.1 C.p.p. va declina competenta solutionarii cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov.

În baza art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Soluționată și pronunțată în camera de consiliu, azi, 04.05.2015.

JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂ GREFIER

M. V. B. R. Ș.

Red. Jud.- M.V.B/08.05.2015

Dact/List. Gref. - R.Ș – 4 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340 NCPP. Sentința nr. 133/2015. Judecătoria CORNETU