Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340 NCPP. Sentința nr. 46/2015. Judecătoria CORNETU

Sentința nr. 46/2015 pronunțată de Judecătoria CORNETU la data de 19-02-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CORNETU

SENTINȚA PENALĂ NR.46

Ședința Cameră de Consiliu Penal din data de 19.02.2015

Instanța constituită din:

Judecător de Cameră Preliminară: M. N. C.

Grefier: V. L.

Din partea Ministerului Public – P. de pe lângă Judecătoria Cornetu, a participat procuror V. A..

Pe rol se află soluționarea cauzei penale având ca obiect obiect plângere soluții de neurmărire/netrimitere judecată (art.340 NCPP), formulată de petentul S. R. prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, împotriva intimaților F. A. si E. Salh(decedat)

La apelul nominal făcut în camera de consiliu, nu au răspuns părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că s-a depus la data de 13.02.2015 prin serviciul registratură o cerere din partea intimatei prin care solicită declinarea cauzei către Tribunaul Ilfov.

Judecătorul de Cameră Preliminară pune în vedere să se precizeze dacă sunt alte cereri de formulat sau excepții de invocat.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul invocă excepția de necompetență materială a Judecătoriei Cornetu iar în temeiul art.50 alin.1 Cpp raportat la art.36 alin.1 lit.c ind.1 Cpp solicită declinarea cauzei către Tribunaul Ilfov.

Judecătorul de Cameră Preliminară

La data de 21.11.2014 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu plângerea formulată de petenta Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva ordonanței de clasare nr. 4995/P/2010 din 05.09.2014 emisă de P. de pe lângă Judecătoria Cornetu,

menținută prin ordonanța nr.957/II-2/2014 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu.

În susținerea plângerii formulate petenta a arătat că ordonanța atacată este netemeinică și nelegală.

La termenul de judecată din data de 19.02.2015, instanța a pus în discuție excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Cornetu motivat de faptul că cercetările în cauză au vizat săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005, aflată în competența de soluționare a tribunalului.

Judecătorul de cameră preliminară constată că excepția necompetenței materiale este întemeiată din următoarele considerente:

Potrivit art. 36 alin. 1 lit. c1 Cod procedură penală infracțiunile de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale sunt judecate în primă instanță de către Tribunal.

Totodată, în baza art. 5 din Legea nr. 255/2013 cauzele aflate în cursul urmăririi penale la data intrării învigoare a legii noi rămân în competența organelor de urmărire penală legal sesizate, urmând a fi soluționate potrivit acesteia, însă sesizarea instanței în aceste cazuri se va face potrivit normelor de competență din legea nouă.

În prezenta cauză, organele de urmărire penală au fost sesizate cu privire la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 la data de 29.10.2010 și au dispus începerea urmăririi penale față de intimații F. A. și Echeikn S. pentru săvârșirea acestei infracțiuni la data de 10.11.2010, anterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală.

Din această perspectivă, P. de pe lângă Judecătoria Cornetu a rămas competent să efectueze urmărirea penală în această cauză, deși, după legea nouă, această competență a fost “transferată” parchetelor de pe lângă tribunale.

Numai că, în acest caz, sesizarea instanței trebuia să se facă potrivit normelor de competență din legea nouă, adică plângerea formulată de către petenta Agenția Națională de Administrare Fiscală urma să fie adresată judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Ilfov, competent material și teritorial potrivit legii noi în cazul infracțiunilor de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 din Legea nr. 241/2005.

Având în vedere cele expuse, Judecătorul va admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Cornetu invocată din oficiu.

În baza art. 50 alin. 1, 2 și 4 Cod procedură penală raportat la art. 36 alin. 1 lit. c1 Cod procedură penală, coroborat cu art. 5 alin. 1 și 2 din Legea nr. 255/2013, va declina competența de soluționare a plângerii formulate de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva ordonanței de clasare nr. 4995/P/2010 din 05.09.2014 emisă de P. de pe lângă Judecătoria Cornetu în favoarea Tribunalului Ilfov.

În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

Pentru aceste motive

În numele legii

Dispune

Admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Cornetu invocată din oficiu.

În baza art. 50 alin. 1, 2 și 4 Cod procedură penală raportat la art. 36 alin. 1 lit. c1 Cod procedură penală, coroborat cu art. 5 alin. 1 și 2 din Legea nr. 255/2013, declină competența de soluționare a plângerii formulate de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva ordonanței de clasare nr. 4995/P/2010 din 05.09.2014 emisă de P. de pe lângă Judecătoria Cornetu, menținută prin ordonanța nr. 957/II-2/2014 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, în favoarea Tribunalului Ilfov.

În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Fără cale de atac.

Pronunțată în cameră de consiliu, astăzi, 19.02.2015.

Judecător de Cameră Preliminară Grefier

M. N. C. V. L.

Red. Jud.- M.N.C/ 19.02.2015

Tehn/List. Gref. - VLM – 2 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340 NCPP. Sentința nr. 46/2015. Judecătoria CORNETU




vaduva petrica 5.01.2018
ma numesc vaduva petrica si as avea o intrebare am un dosar la dumnea vostra si as vre sa stiu ce trebui sa fac sa mil trimiteti la judecatorie
Răspunde