Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2176/2015. Judecătoria FOCŞANI

Sentința nr. 2176/2015 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 02-11-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FOCȘANI

Sentinta penala nr. 2176/2015

Ședința publica din data de 02 noiembrie 2015

Instanta constituita din:

PREȘEDINTE D. M. – judecator

Grefier J. C.

Ministerul public reprezentat – P. de pe langa Judecatoria F.- reprezentant prin procuror I. Batrînu

Pe rol se afla judecarea cauzei penale privind pe petentul-condamnat F. I., fiul lui C. si V., nascut la data de 12.09.1978, in Galati, judetul Galati, CNP-_5in prezent detinut in P. F., avand ca obiect liberare conditionata.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul-condamnat, fiind asistat de avocat desemnat din oficiu L. M., cu delegatie la dosarul cauzei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită cu petentul-condamnat, fiind inaintate relatiile solicitate locului de detentie cat și copie de pe mandatul de executare al pedepsei, după care;

Nefiind alte cereri de formulat sau probe de solicitat, instanta constata terminata cercetarea judecatoreasca și acorda cuvantul partilor asupra fondului cauzei.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, fata de relatiile solicitate de catre reprezentantii locului de detentie, solicita respingerea cererii, nefiind indeplinite conditiile prevazute la art. 59 C.p. Solicita de asemenea să fie avut in vedere termenul stabilit de Comisia de liberari.

Aparatorul petentului, avand cuvantul, solicita admiterea cererii formulate de petent avand in vedere ca petentul a fost staruitor in munca și a dat dovezi temeinice de indreptare.

Petentul-condamnat, având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței soluționarea cauzei.

Instanța declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare după terminarea ședinței de judecată.

I N S T A N T A

Asupra cauzei penale de fata,

Prin cererea inregistrata sub nr._ pe rolul Judecatoriei F., formulata de petentul condamnat F. I., fiul lui C. si V., nascut la data de 12.09.1978 in Galati, judetul Galati, in prezent detinut in P. F. a solicitat liberarea conditionata din executarea restului din pedeapsa de 2 ani si 10 luni inchisoare aplicata prin sentinta penala nr.866/2014 a Judecatoriei sectorului 1 Bucuresti.

In motivarea, petentul arata ca intruneste conditiile prev. de art.59 C.p. pentru a se dispune liberarea sa conditionata.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta constata urmatoarele;

Din procesul verbal incheiat sub nr.517/13.10.2015 intocmit de Comisia pentru liberari conditionate din cadrul Penitenciarului F. se retine ca petentul condamnat F. I. are de executat o pedeapsa de 2 ani si 10 luni inchisoare aplicata prin sentinta penala nr.866/2014 a Judecatoriei sectorului 1 Bucuresti . Acesta a inceput executarea pedepsei la data de 17.12.2013 si a executat pana la data de 13.10.2015 un numar de 694 de zile.

S-a inserat ca pentru a deveni propozabil in vederea liberarii conditionate conform art. 59 C.p., trebuie sa execute doua treimi din pedeapsa, respectiv 690 zile iar in cazul in care munceste, 173 zile considerate ca executate pe baza muncii prestate si 517 zile efectiv executate. Comisia a apreciat ca petentul nu intruneste conditiile liberarii conditionate, deoarece sub aspect comportamental nu a dat dovezi temeinice de indreptare, fiind recidivist si mai are o condamnare de 3 ani inchisoare aplicata de Judecatoria Braila prin sentinta penala nr.1439/2015.

Potrivit caracterizarii intocmite de P. F., condamnatul a participat la activitati lucrative, la programe socio- educative, avand un comportament corespunzator fata de normele institutionale. A fost recompensat de 2 ori si nu a avut aplicate sanctiuni. A mentinut legatura cu familia, fiind vizitat de aceasta, care l-a sustinut moral si material. A beneficiat de asistenta de specialitate.

Nefiind intrunite conditiile prev. de art. 59 C.p. pentru liberarea conditionata a petentului, Comisia a opinat pentru amanarea discutarii liberarii conditionate la un alt termen, respectiv dupa 3 luni, pana la data de 12.01.2016.

Potrivit alin.1 din art.59 C.p. dupa ce a executat cel putin doua treimi din durata pedepsei in cazul inchisorii care nu depaseste 10 ani sau cel putin trei patrimi in cazul inchisorii mai mari de 10 ani, condamnatul care este staruitor in munca, disciplinat si da dovezi temeinice de indreptare, tinandu-se seama si de antecedentele sale penale, poate fi liberta conditionat inainte de executarea in intregime a pedepsei.

Instanta, verificand conditiile liberarii conditionate ale petentului in conformitate cu dispozitiile art. 59 C.p. apreciaza ca acesta intruneste doar prima conditie prevazuta in textul normativ mentionat si anume aceea a executarii fractiei de doua treimi din pedeapsa. In ce priveste cea de-a doua conditie, a dovezilor temeinice de indreptare a conduitei sale se constata ca pana in prezent condamnatul a fost evidentiat in munca si disciplina insa prin sentinta penala nr.1439 din 24.09.2015 a Judecatoriei Braila a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani inchisoare, in care s-a contopit si pedeapsa aplicata de Judecatoria sectorului 1 Bucuresti.. Datorita si a starii de recidiva, acesta nu poate forma convingerea ca restul de pedeapsa poate fi executat in regim de libertate, fiind nevoie de un proces de reeducare pe o durata mai mare pentru ca ulterior sa se poata adapta in conditii normale cerintelor societatii.

Retinandu-se astfel se apreciaza ca prezenta cerere este neintemeiata, urmand ca in baza art. 450 alin. 2 C.p.p., sa fie respinsa, si se va fixa termen pentru reinnoirea cererii, dupa 2 luni, de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari.

Petentul condamnat va fi obligat in baza art. 275 alin. 2 C.p.p., la plata sumei de 175 lei, reprezentand cheltuieli judiciare catre stat, din care, 130 lei constituie onorariu pentru avocat oficiu L. M., cu delegatia nr.2703/2015 eliberata de Baroul V., cheltuieli ce vor fi avansate din fondurile Ministerului Jusitiei.

Vazand si dispozitiile art. 450 alin. 4 C.p

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

In baza art.59 C.p. 1969 respinge ca neintemeiata cererea formulata de petentul condamnat F. I., fiul lui C. si V., nascut la data de 12.09.1978, in Galati, judetul Galati, CNP-_5in prezent detinut in P. F., avand ca obiect liberare conditionata.

Fixeaza termen pentru reinnoirea cererii, dupa 2 luni de la ramanerea definitiva a prezentei hotarari.

In baza art.275 alin.2 C.p.p. obliga petentul condamnat la plata sumei de 175 lei reprezentand cheltuieli judiciare catre stat, din care, 130 lei constituie onorariu pentru avocat oficiu L. M., cu delegatia nr.2703/2015 eliberata de Baroul V., cheltuieli ce vor fi avansate din fondurile Ministerului Justitiei.

Cu drept de contestatie in termen de 3 zile de la comunicare pentru procuror si petent.

Pronuntata in sedinta publica, astazi, 2 noiembrie 2015

Președinte Grefier

M. DoinaJudele C. G.

Red/ teh D.M/26.11.2015 / 2 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2176/2015. Judecătoria FOCŞANI