Plângere conform art. 56 din Legea 254/2013. Sentința nr. 2253/2015. Judecătoria FOCŞANI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2253/2015 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 11-11-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FOCȘANI - JUDEȚUL V.
SENTINȚA PENALĂ NR. 2253
Ședința publică din data de 11.11.2015
Instanța constituită din:
Președinte- P. I. I.- Judecător
Grefier - B. I. M.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror Batrinu I. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani
Pe rol se află pronunțarea asupra cauzei penale privind pe contestatorul V. A., fiul lui Ș. și T., născut la data de 2.08.1988, in prezent aflat in stare de deținere în P. Focșani.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 4.11.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință la termenul respectiv, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a stabilit pronunțarea pentru data de astăzi.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
La data de 26.08.2015, a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Focșani, sub nr._, contestația formulată de condamnatul V. A. împotriva încheierii nr. 387/17.08.2015, pronunțată de judecătorul de supraveghere a privării de libertate la P. Focșani.
În motivarea contestației, petentul a arătat că nu îi sunt respectate drepturile fundamentale garantate de Constituție, camera de deținere în care este cazat nefiind dotată corespunzător, fiind încălcate prevederile Ordinului Ministrului Justiției nr. 433/2010. A solicitat petentul să fie despăgubit pentru abuzurile suferite cu suma de 50.000 de euro și să fie sancționate persoanele care au încălcat prevederile legale în vigoare.
Odată cu contestația s-au înaintat dosarul judecătorului de supraveghere a privării de libertate, precum și relații privind situația executării pedepsei și caracterizare privind comportamentul contestatorului în detenție.
Administrația Penitenciarului Focșani, prin concluziile scrise formulate, a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, arătând că normele prevăzute în Anexa nr. 1 la OMJ nr. 433/2010, act normativ invocat ca bază legală de către petent, se aplică pe măsură ce Administrația Națională a Penitenciarelor, prin unitățile subordonate, va efectua lucrări de reparații capitale sau va demara noi investiții.
Mai mult, s-a apreciat de către administrația Penitenciarului Focșani faptul că dispozițiile Ordinului amintit anterior nu se aplică în speța de față, întrucât acest ordin își produce efecte începând cu data de 15.02.2010 (data publicării in Monitorul Oficial) astfel încât nu se pot recunoaște anumite drepturi persoanei private de libertate raportat la viitor, în condițiile în care ultima lucrare de reparație efectuată la P. Focșani a fost recepționată în anul 2005, înainte de . respectivului Ordin al Ministrului Justiției nr. 433/2010.
Cu privire la cererea formulată de petentul V. A. de acordare a unei sume de bani reprezentând daune morale, s-a solicitat respingerea acesteia întrucat nu s-a făcut dovada existenței vreunui prejudiciu, iar petentul nu a reclamat faptul că ar fi fost supus unor rele tratamente sau altor forme de discriminare pe orice temei, ci doar și-a manifestat nemulțumirea față de condițiile generale de detenție.
Analizând actele dosarului, instanța constată următoarele:
Contestatorul V. A. se află în executarea unei pedepse de 5 ani, 6 luni și 188 de zile de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
La data de 10.08.2015, petentul condamnat V. A. a formulat o plângere prin care și-a manifestat nemulțumirea cu privire la condițiile necorespunzătoare de cazare din camera de deținere, plangere care a fost respinsă ca nefondată prin Încheierea nr. 387 din 17.08.2015 a Judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate la P. Focșani, având la baza acestei dispoziții adresa nr. B3/_/PF/VN/13.08.2015 emisă de Administrația Penitenciarului Focșani.
Analizând sesizarea cu care a fost investită, precum și dispozițiile din Legea nr. 275/2006, în raport de probele de la dosar și de motivele invocate de petentul-condamnat, instanța va constata neîntemeiată contestația de față, urmând a o respinge ca atare, pentru următoarele considerente:
Deținutul V. A. a fost cazat din data de 19.11.2014 până în prezent la camera de deținere E3.25, cameră în care sunt cazați 15 deținuți ce execută pedeapsa în regim închis și care are o suprafață de 25,28 mp și un număr de 15 paturi.
Camera dispune de iluminat natural, de instalațiile necesare asigurării iluminatului artificial; fereastra camerei permite cititul la lumina naturala; instalație de iluminat artificial cu becuri cu incandescenta sau lămpi cu neon la tensiunea de 220 V; este prevăzuta cu o fereastră cu o suprafața de 1,63 mp si o fereastra amplasată în grupul sanitar, cu o suprafața de 0,27 mp. Fereastra camerei este suficient de mare, astfel încât deținuții pot citi la lumina naturală în condiții normale și permit pătrunderea aerului proaspăt, iar lumina artificiala corespunde standardelor tehnice recunoscute in domeniu; camera este dotata cu un suport de televizor, 5 masute pliante, fiecare măsura permite servitul mesei pentru 4 persoane concomitent, patru băncuța, un spațiu amenajat pentru rafturi pentru vesela si bunuri personale. De asemenea, fiecare pat instalat este dotat cu cazarmamentul necesar: saltea, pătura, perna, fata de perna si cearceafuri. Saltelele sunt reparate periodic in cadrul atelierului de reparații cazarmament si echipament deținuți, iar cele care prezintă un grad avansat de uzura sunt retrase din folosința. Camera de asemenea, este prevăzuta cu instalație de încălzire conecata la centrala termina a unității; grup sanitar: o chiuveta pentru apa care asigura apa potabila permanent, o cabina de toaleta care permite fiecărei persoane sa-si satisfacă nevoile fiziologice ori de cate ori este nevoie in condiții de intimitate, un dus-apa calda.
Din adresa nr. B3_/PFVN/19.10.2015 emisă de P. Focșani se constată că asigurarea drepturilor de cazarmament, echipament și materiale igienico-sanitare pentru deținuți este reglementată de Ordinul nr. 2056/C/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea unitară a drepturilor de echipament și de materiale igienico-sanitare aferente persoanelor private de libertate. Conform acestui ordin, deținuții primesc cu ocazia depunerii în penitenciar o . articole de cazarmament (saltea, pernă, față de pernă, cearceaf, pătură).
Astfel, deținutului V. A. i-au fost lăsate în folosință personală mai multe bunuri, printre care o pătură si o lenjerie de pat. De asemenea, tot în data de 17.04.2014, din fișa individuală pentru materialele primite, întocmită cu ocazia depunerii în penitenciar se observă că deținutul V. A. a primit, la încarcerare, pe bază de semnătură, următoarele bunuri de cazarmament: un cearceaf, o pernă și o față de pernă.
Cu privire la susținerea petentului în sensul nerespectării dispozițiilor Ordinului Ministrului de Justiție nr. 433/2010, instanța reține următoarele:
Normele prevăzute in Anexa nr. 1 la OMJ nr. 433/2010 se aplică pe măsură ce Administrația Națională a Penitenciarelor, prin unitățile subordonate, va efectua lucrări de reparații capitale sau va demara noi investiții, iar din anul 2005 nu au mai fost efectuat lucrări de reparație in P. Focșani, unitate care a fost inființată in anul 1982.
Mai mult, prevederile actului normativ invocat se aplică de la data publicării in Monitorul Oficial, respectiv de la data de 15.02.2010 și produc efecte numai pentru faptele și actele săvarșite după această dată. Astfel, nu se poate recunoaște un drept al unei persoane private de libertate in baza legislației in vigoare, dar raportat la viitor.
Instanța admite faptul că există o supraaglomerare a camerelor de deținere in general si o lipsa a spațiului, insă nu se poate reține intenția unității penitenciar de a umili persoanele care executa o pedeapsa privativa de libertate si nu se urmărește atingerea demnitarii acestora.
De altfel, aceasta este o problema la nivel național si se adopta o . măsuri pentru extinderea spatiilor de deținere.
Cu privire la pretențiile civile formulate de petent, instanța constată că nu poate fi antrenată răspunderea civilă în cauză întrucât nu sunt întrunite condițiile pentru aceasta, respectiv nu se face dovada existenței prejudiciului. Petentul nu invocă faptul că ar fi fost supus unor rele tratamente sau unor forme de discriminare, și nu reclamă incălcarea punctuală a vreunui drept prevăzut de Legea nr. 254/2013, astfel incat instanța constată că nu sunt probate pretențiile civile solicitate.
În raport de toate considerentele expuse, instanța apreciază că petentului-condamnat nu i-au fost încălcate drepturile prevăzute de Legea nr. 275/2006.
În temeiul art. 192 alin. 2 Cod pr. pen., petentul condamnat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 100 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca nefondată contestația împotriva Încheierii nr. 387/17.08.2015 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate la P. Focșani, formulată de contestatorul V. A. (fiul lui Ș. și T., născut la data de 02.08.1988, deținut în P. Focșani) în contradictoriu cu intimatul P. Focșani.
În temeiul art. 275 alin. 2 C. proc. pen., obligă contestatorul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.11.2015.
Președinte Grefier
P. I.–I. B. I. M.
Red. I.I.P. / Dact. I.I.P.
17.11.2015 / 4 ex
← Înşelăciunea. Art.244 NCP. Sentința nr. 2284/2015.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2256/2015.... → |
---|