Alte modificări ale pedepsei. Art.585 NCPP. Sentința nr. 148/2015. Judecătoria MIERCUREA CIUC

Sentința nr. 148/2015 pronunțată de Judecătoria MIERCUREA CIUC la data de 10-02-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA MIERCUREA C.

-

SENTINTA PENALA Nr. 148/2015

Ședința publică de la 10 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE B. D.

Grefier V. É. A.

Cu participarea domnului procuror C. S. M., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Miercurea C.

Pe rol judecarea cauzei Penal privind pe condamnat P. D., având ca obiect alte modificări ale pedepsei (art.585 NCPP)

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă petentul asistat de av. S. R., din oficiu.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că se constată depusă la dosarul cauzei situația juridică a petentului și relațiile solicitate de la Judecătoria O. S..

Reprezentantul Ministerului Public și apărătorul petentului arată că nu au alte cereri de formulat în probațiune.

Nemaifiind alte cereri în probațiune instanța în temeiul art. 387 Cod procedură penală declară încheiată cercetarea judecătorească și în temeiul art.388 Cod procedură penală acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătoarea petentului solicită admiterea cererii de modificare a pedepselor formulată de condamnat.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii ca nefondată.

Instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

La data de 11.11.2014, sub nr._, a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Miercurea C., cererea de modificare a pedepselor formulată de condamnatul P. D., fiul lui D. și M., născut la data de 22.07.1981, deținut în Penitenciarul Miercurea C..

La dosar au fost atașate, din dispoziția instanței, informații referitoare la situația juridică a petentului, sentințele penale prin care acestuia i-au fost aplicate pedepse privative de libertate și fișa de cazier judiciar a petentului.

Examinând actele dosarului prin prisma cererii formulate de petentul - condamnat, instanța constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzut de art. 585 din Codul de procedură penală, context în care va respinge cererea de modificare a pedepselor formulată de condamnat.

Pentru a decide astfel instanța are în vedere că petentul execută o pedeapsă ce i-a fost aplicată prin Sentința penală nr. 1786/2014 a Judecătoriei Miercurea C., în care au fost contopite pedepsele aplicate acestuia prin Sentințele penale nr. 262/2013 și 263/2013 ale Judecătoriei O. S..

Cu referire la Sentința penală nr. 25/2011 a Judecătoriei O. S., instanța reține că din executarea pedepsei aplicate prin respectiva sentință petentul a fost liberat condiționat, iar la condamnările aplicate acestuia prin Sentințele penale nr. 262/2013 și 263/2013 ale Judecătoriei O. S. s-a reținut starea de recidivă postcondamnatorie, dându-se, pe cale de consecință, relevanță juridică tratamentului sancționator al recidivei postcondamnatorii, în contextul în care nu a fost revocat beneficiul liberării condiționate din executarea pedepsei aplicate prin Sentința penală nr. 25/2011 a Judecătoriei O. S.. Așadar, potrivit normelor procesual-penale incidente materiei, s-a efectuat, prin Sentințele penale nr. 262/2013 și 263/2013 ale Judecătoriei O. S., contopirea restului rămas nexecutat din pedeapsa - prim termen al recidivei - aplicată prin Sentința penală nr. 25/2011 a Judecătoriei O. S. cu pedepsele stabilite prin Sentințele penale nr. 262/2013 și 263/2013 ale Judecătoriei O. S. (reprezentând fiecare dintre ele termen secund al recidivei), neefectuându-se, astfel, decât deducerea reținerii, arestului și detenției executate pentru infracțiunile săvârșite în stare de recidivă de către petent.

În aceste condiții, în baza art.275 alin.(2) Cod pr. pen., va fi obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 250 lei, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, care se va avansa Baroului Harghita din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de modificare a pedepselor formulată de persoana privată de libertate P. D., fiul lui D. și M., născut la data de 22.07.1981, deținut în Penitenciarul Miercurea C..

În baza art.275 alin.(2) Cod pr. pen., obligă petentul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 250 lei, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, care se va avansa Baroului Harghita din fondurile Ministerului Justiției.

Cu drept de contestație în 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 10.02.2015.

Președinte,

B. D.

Grefier,

V. É. A.

Redact B.D.-A.V.E

Primit._

Dact._

Ex.5

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Alte modificări ale pedepsei. Art.585 NCPP. Sentința nr. 148/2015. Judecătoria MIERCUREA CIUC