Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Sentința nr. 371/2015. Judecătoria MIERCUREA CIUC
| Comentarii |
|
Sentința nr. 371/2015 pronunțată de Judecătoria MIERCUREA CIUC la data de 31-03-2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA MIERCUREA C.
-
Sentința penală Nr. 371
Ședința nepublică de la 31 Martie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE G. C.
Grefier L. S.
Ministerul Public este reprezentat de procuror C. S. M. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Miercurea C.
Pe rol judecarea cauzei Penale privind pe inculpat A. E., având ca obiect conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe (art.336 NCP)
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns inculpatul A. E. personal și asistat de d-na avocat M. L. în substituirea apărătorului ales dl. avocat Majai L. cu împuternicire avocațială nr._/30.03.2015 la fila 11, după care:
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, în conformitate cu prev. art. 372 Cod pr. pen procedează la identificarea inculpatului A. E. care se identifică cu CI . nr._, CNP_2, după care constată că între datele de stare civilă din actul de identitate al acestuia și cele menționate în actul de sesizare a instanței există concordanță.
La întrebarea instanței, dacă a explicat inculpatului motivul pentru care se află în fața completului de judecată, apărătorul răspunde afirmativ.
Instanța constată că, potrivit art. 374 alin. 1 Cod pr. pen. prezenta cauză se află în stare de judecată, fapt pentru care procedează la prezentarea succintă a actului de sesizare a instanței, respectiv rechizitoriul nr. 1449/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Miercurea C., prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. E. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe prevăzută și pedepsită de art. 336 alin.1 Cod penal.
Cu privire la starea de fapt, instanța învederează inculpatului că la data 17.07.2014, în jurul orelor 22:30 inculpatul A. E., a condus autoturismul marca OPEL VECTRA cu numărul de înmatriculare_, pe drumurile publice respectiv pe raza localității F. jud. Harghita, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Din buletinul de analiză toxicologică nr. 402/176/A-12 din data de 18.07.2014 emis de S. Județean de Medicină Legală Harghita rezultă că inculpatul A. E. prezenta la ora 23:15 o alcoolemie de 2,30 %, respectiv de 2,00% la ora 00:15.
Conform. 374 alin. 2 Cod pr. pen. instanța explică inculpatului A. E. în ce constă învinuirea și îi aduce la cunoștință drepturile și obligațiile prev. de art. 83 rap. la art. 108 alin. 1 și 2 Cod pr. pen.:
- dreptul de a nu da nicio declarație pe parcursul procesului penal, atrăgându-i-se atenția că dacă refuză să dea declarații nu va suferi nicio consecință defavorabilă, iar dacă va da declarații acestea vor putea fi folosite ca mijloace de probă împotriva sa;
- dreptul de a pune întrebări coinculpaților, persoanei vătămate, celorlalte părți, martorilor, experților și de a da explicații în tot cursul cercetării judecătorești, când socotește că este necesar.
- dreptul de a fi informat cu privire la fapta pentru care este cercetat și încadrarea juridică a acesteia;
- dreptul de a consulta dosarul, în condițiile legii;
- dreptul de a avea un avocat ales, iar dacă nu își desemnează unul, în cazurile de asistență obligatorie, dreptul de a i se desemna un avocat din oficiu;
- dreptul de a propune administrarea de probe în condițiile prevăzute de lege, de a ridica excepții și de a pune concluzii;
- dreptul de a formula orice alte cereri ce țin de soluționarea laturii penale și civile a cauzei;
- dreptul de a beneficia în mod gratuit de un interpret atunci când nu înțelege, nu se exprimă bine sau nu poate comunica în limba română;
- dreptul de a apela la un mediator, în cazurile permise de lege;
- dreptul de a fi informat cu privire la drepturile sale;
- alte drepturi prevăzute de lege;
- obligația de a se prezenta la chemările organelor judiciare, atrăgându-i-se atenția că, în cazul neîndeplinirii acestei obligații, se poate emite mandat de aducere împotriva sa, iar în cazul sustragerii, judecătorul poate dispune arestarea sa preventivă;
- obligația de a comunica în scris, în termen de 3 zile, orice schimbare a adresei, atrăgându-i-se atenția că, în cazul neîndeplinirii acestei obligații, citațiile și orice alte acte comunicate la prima adresă rămân valabile și se consideră că le-a luat la cunoștință.
Instanța aduce la cunoștința inculpatului A. E. prevederile art. 374 alin. 4 Cod pr. pen., respectiv că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, dacă recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa. De asemenea, instanța aduce la cunoștința inculpatului că în cazul în care alege această cale procesuală - a aplicării art. 374 alin. 4 Cod pr. pen. - consecința constă în faptul că, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.
Instanța, în conformitate cu prev. art. 378 coroborat cu art. 382 Cod pr. pen. rap. la art. 110 Cod pr. pen. procedează la audierea inculpatului A. E. declarația fiind separat consemnată și atașată la dosarul cauzei – fila 18
Inculpatul A. E. declară în fața instanței că înțelege să se prevaleze de prev. art. 374 alin. 4 Cod procedură penală, recunoscând în totalitate fapta pentru care este trimis în judecată și solicită ca judecata sa să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, declarația acestuia fiind consemnată în scris, semnată și atașată la dosarul cauzei, urmând a fi pusă în discuția participanților.
În temeiul art. 375 alin. 1 Cod procedură penală, instanța pune în discuția participanților cererea formulată de inculpat, de judecare a prezentei cauze potrivit procedurii recunoașterii învinuirii, respectiv pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.
Reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord ca prezenta cauză să se judece potrivit procedurii recunoașterii învinuirii.
Apărătorul inculpatului A. E., avocat M. L. arată că este de acord cu cererea inculpatului, chiar acesta solicitând ca judecata să aibă loc în condițiile art. 374 alin. 4 Cod procedură penală, fiind de acord ca judecata să aibă loc pe baza probelor din faza de urmărire penală pe care și le însușește, potrivit art. 377 Cod procedură penală.
Instanța, având în vedere declarația de recunoaștere a inculpatului de la acest moment procesual, precum și faptul că acesta nu contestă probele administrate în cursul urmăririi penale, în temeiul art. 374 alin. 1 Cod procedură penală, admite cererea formulată de inculpatul A. E., constatând că sunt îndeplinite dispozițiile prev. de art. 374 alin. 4, art. 377 Cod procedură penală, motiv pentru care prezenta cauză se va soluționa potrivit procedurii recunoașterii învinuirii.
La întrebarea instanței, atât reprezentantul Ministerului Public cât și apărătorul inculpatului arată că nu au alte cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte cereri în probațiune instanța în temeiul art. 387 Cod procedură penală declară încheiată cercetarea judecătorească și, în temeiul art.388 Cod procedură penală acordă cuvântul în dezbateri.
Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public expune succint situația de fapt și solicită condamnarea inculpatului A. E. care la data de 17.07.2014 a condus autoturismul marca OPEL VECTRA cu numărul de înmatriculare_ pe raza localității F. jud. Harghita, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Din actele de la dosar a rezultat că inculpatul acesta prezenta la ora 23:15 o alcoolemie de 2,30 %, respectiv de 2,00% la ora 00:15, fapta întrunind elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute și pedepsite de dispozițiile art. 336 alin. 1 Cod penal. Fapta este dovedită, inculpatul a recunoscut.
Având în vedere atitudinea sinceră a inculpatului, și nu posedă antecedente penale, solicită condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii cu suspendarea executării.
La dozarea și individualizarea pedepsei, reprezentantul Parchetului solicită instanței să facă aplicarea dispozițiilor art. 375 Cod procedură penală, să reducă limitele de pedeapsă cu o treime. Solicită aplicarea art. 81 alin. 1 lit. a Cod pr pen și solicită ca inculpatul să fie obligat să presteze o muncă în folosul comunității.
Solicită aplicarea art. 396 alin.10 Cod procedură penală. De asemenea solicită obligarea inculpatului la plata cheltuielilor de judecată.
Apărătorul invocă o chestiune prealabilă în susținerea căreia arată că este vorba despre referatul de terminare a urmăririi penale în care se menționează că inculpatul a condus pe o distanță de 9 km în Miercurea C.. Este vorba de direcția în care a condus și nu contestă starea de fapt.
Pe fond, apărătorul inculpatului solicită să fie avute în vedere prev. art. 396 alin.10 Cod procedură penală și să se dispună aplicarea prev. art. 375 Cod procedură penală și în consecință să se dispună reducerea limitelor de pedeapsă cu 1/3 pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului.
Referitor la circumstanțe, inculpatul a recunoscut și în fața organelor de urmărire penală și în fața instanței și a dat dovadă de atitudine pozitivă. Fapta a constituit un fapt izolat. Referitor la distanța parcursă, inculpatul are domiciliul în satul Nicolești, . consumat băuturile alcoolice în zonă chiar unde a fost prins. Nu voia să ajungă acasă băut și a vrut să se mai plimbe o perioadă de timp. La ora 22:30 zona nu este circulată și nu ar fi pus în pericol ceilalți participanți. Solicită aplicarea art. 85 alin. 1 Cod pr pen. Lasă la aprecierea instanței obligarea inculpatului la prestarea unei munci în folosul comunității.
Având ultimul cuvânt, inculpatul A. E. arată că regretă fapta săvârșită și solicită instanței să nu i se ridice permisul de conducere.
La întrebarea instanței dacă profesează ca șofer, inculpatul răspunde afirmativ.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față constată următoarele:
Constată că prin rechizitoriul nr. 1449/P/2014 din data de 23.01.2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Miercurea C. s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului A. E., pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe prevăzute de art. 336 alin. 1 din Codul Penal.
În fapt, s-a reținut că la data de 17.07.2014, în jurul orei 22,30, inculpatul A. E. a condus autoturismul marca OPEL VECTRA cu nr. de înmatriculare_, pe drumurile publice, având o alcoolemie de 2,30 gr % la prima recoltare de sânge și respectiv 2,00 gr % la a doua recoltare de sânge.
Organele de urmărire penală au arătat că faptele reținute în sarcina inculpatului se probează cu următoarele mijloace de probă: proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante f. 18-20, declarații suspect/inculpat f. 50-59, declarații martori f. 43-49, rezultatul testării cu aparatul alcooltest f. 51, examinare clinică f. 36, buletin de analiză toxicologică-alcoolemie f. 38.
Cauza a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 27.01.2015 sub nr. de dosar_ .
Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 31.03.2015, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.
În cadrul cercetării judecătorești, la termenul de judecată din data de 31.03.2015, instanța i-a pus în vedere inculpatului că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, dacă recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa. Instanța a procedat la ascultarea acestuia, inculpatul A. E., recunoscând săvârșirea faptei astfel cum a fost prezentată în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Miercurea C., după care, luând concluziile procurorului și ale celorlalte părți, instanța a admis cererea urmând ca judecata să aibă loc potrivit dispozițiilor art. 375 Cod Procedură Penală.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:
La data de 17.07.2014 în jurul orei 22.30, inculpatul A. E. a condus autoturismul marca OPEL VECTRA cu nr. de înmatriculare_, pe drumurile publice din localitatea F., respectiv DN 12A având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, respectiv 2,30 gr/1000 ml la prima probă și 2,00 gr/1000 ml la a doua probă prelevată, într-o curbă spre stânga, a pierdut controlul asupra mașinii și a intrat în ansamblul de vehicule formate din autoutilitara marca M. cu nr. de înmatriculare_ și semiremorca marca MEILLER cu nr. de înmatriculare_, care se afla parcată regulamentar pe DN 12A, în fața imobilului cu numărul 75/B.
Pentru a reține această situație de fapt instanța a avut în vedere mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale.
Potrivit procesului-verbal de cercetare la fața locului, în data de 17.07.2014 în jurul orelor 22.30, a avut loc un accident de circulație pe DN 12 a la km 9 în dreptul imobilului cu nr. 75 B, din localitatea F.. Autoturismul marca OPEL VECTRA cu nr. de înmatriculare_, a pierdut controlul asupra mașinii și a intrat în ansamblul de vehicule formate din autoutilitara marca M. cu nr. de înmatriculare_ și semiremorca marca MEILLER cu nr. de înmatriculare_, care se afla parcată regulamentar.
S-a procedat la legitimarea conducătorului autoturismului marca OPEL VECTRA cu nr. de înmatriculare_ și s-a stabilit că se numește A. E.. (f. 19-21 dosar UP)
Inculpatul A. E., deoarece emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcotest . 0240, nr. test_, constatându-se că acesta prezenta o alcoolemie de 1,41 mg/l alcool pur în aerul expirat (f. 25 dosar UP).
Inculpatul a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Miercurea C., unde i-au fost recoltate probe biologice. Inculpatul a fost examinat clinic, constatându-se elemente clinice sugestive consumului recent de băuturi alcoolice (f. 36 dosar UP).
Din buletinul de analiză toxicologică nr. 402/176/A-12 din 21.07.2014 rezultă că probele biologice ce au fost recoltate la ora 23:15 au evidențiat o alcoolemie de 2,30 g %o și la ora 00:15 au evidențiat o alcoolemie de 2,00 g %o (f. 38 dosar UP).
Fiind audiat atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești, inculpatul a recunoscut în totalitate săvârșirea faptelor astfel cum au fost descrise în actul de inculpare, recunoaștere care se coroborează cu ansamblul probelor administrate în cauză în faza de urmărire penală, judecata făcându-se în baza prevederilor art. 375 Cod procedură penală.
Declarația inculpatului și consemnările din procesul-verbal de constatare infracțiunii flagrante sunt confirmate totodată de buletinul de analiză toxicologică nr. 402/176/A-12 din 21.07.2014, din care rezulta ca exista suficiente probe care conduc la concluzia ca inculpatul a săvârșit fapta.
În drept, fapta inculpatului A. E., care a condus în data de 17.07.2014 în jurul orei 22:30 autoturismul marca OPEL VECTRA cu nr. de înmatriculare_, pe drumurile publice din localitatea F., jud. Harghita, pe DN 12 A, având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, respectiv 2,30 gr/1000 ml la prima probă și 2,00 gr/1000 ml la a doua probă prelevată, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, prevăzută de art. 336 alin. 1 din Codul Penal
La individualizarea pedepsei ce se va aplica inculpatului instanța va avea în vedere, într-o primă fază, dispozițiile art. 336 alin. 1 Cod Penal și art. 74 alin. 2 Cod Penal, dat fiind că norma de incriminare prevede pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani alternativ cu pedeapsa amenzii.
Astfel, la alegerea uneia dintre cele două pedepse alternative, vor fi avute în vedere împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
În acest context, instanța remarcă, pe de o parte, gradul ridicat de îmbibație alcoolică ce a fost stabilită în urma recoltării probelor biologice, respectiv 2, 30% și 2,00 g % precum și starea de pericol creată prin conducerea autoturismului pe drumurile publice, având o îmbibație alcoolică peste limita legală, în localitatea F., la o oră târzie în noapte. Având în vedere aceste aspecte, instanța are în vedere că fapta inculpatului este una periculoasă, punând în pericol siguranța participanților la trafic.
De cealaltă parte însă, instanța nu poate face abstracție de circumstanțele personale ale inculpatului, care se află la primul contact cu legea penală (conform mențiunilor înscrise în fișa de cazier judiciar – f. 5, având o bună reputație. De asemenea, se observă că acesta este integrat în societate.
În raport de aceste considerente, instanța apreciază că, starea de pericol pe care a creat-o pentru siguranța circulației rutiere a fost una semnificativă, formând convingerea instanței că pedeapsa cu închisoarea este necesară pentru a asigura atingerea scopului pedepsei.
Față de aceste considerente instanța se va orienta la o pedeapsă cu închisoarea al cărei cuantum va fi stabilit luând în calcul și dispozițiile art. 396 alin. 10 Cod procedură penală.
În acest context instanța urmează a aplica inculpatului pedeapsa de 2 ani și 3 luni închisoare, aceasta fiind în concordantă cu precizările anterior efectuate.
În baza art. 66 alin. (1) lit. i) Cod Penal va interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea dreptului de a conduce orice autovehicul pe o perioadă de 1 an, având în vedere gravitatea faptei săvârșite, împrejurările în care s-a produs această faptă, încălcarea unor norme fundamentale, principiale și în același timp minimale ce trebuie respectate de orice conducător auto pentru a nu periclita viața sau integritatea corporală a altor participanți la trafic - prin urcarea la volan în aceste condiții, coroborate cu un consum considerabil de alcool - recunoscut de către inculpat în declarațiile date în cursul urmăririi penale, dar și lipsa totală de respect, nepăsarea manifestată în raport cu viața sau integritatea fizică a participanților la trafic, prin urcarea la volan în stare de ebrietate.
În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. i) Cod Penal va interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a conduce orice autovehicul, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
Ca modalitate de individualizare a executării, se apreciază că scopul preventiv educativ al pedepsei, poate fi atins și fără executarea în condiții de privare de libertate, respectiv prin suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, în temeiul art. 91 Cod penal, urmând a se fixa termen de încercare de 3 ani , conform art. 92 Cod penal.
Totodată toate condițiile impuse de art. 91 Cod penal pentru suspendarea executării pedepsei sub supraveghere sunt îndeplinite în cauză.
La stabilirea pedepsei instanța are în vedere consecințele consumului de alcool înainte de urcarea la volan, coroborat cu încălcarea manifestă a dispozițiilor legislației rutiere, gradul de concentrație a alcoolului în sânge - rezultat al unui consum considerabil de alcool. Faptul că inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei și nu este recidivist nu justifică acordarea unei clemențe nejustificate față de conduita sa antisocială-reliefată în cele ce preced, pentru că în caz contrar, nu s-ar atinge scopul pedepsei.
În baza art. 91 alin. (4) Cod Penal va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 Cod Penal, care prevăd că (1) Dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse ori stabilite de lege, instanța revocă suspendarea și dispune executarea pedepsei. (2) Dacă până la expirarea termenului de supraveghere persoana supravegheată nu îndeplinește integral obligațiile civile stabilite prin hotărâre, instanța revocă suspendarea și dispune executarea pedepsei, afară de cazul în care persoana dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească. (4) Dacă pe parcursul termenului de supraveghere cel condamnat a săvârșit o nouă infracțiune, descoperită până la împlinirea termenului și pentru care s-a pronunțat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea și dispune executarea pedepsei.
În baza art. 93 alin. (1) Cod Penal va obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la S. de Probațiune Harghita, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin. (2) lit. a) Cod Penal va impune condamnatului să execute următoarea obligație: să frecventeze unul din programele de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.
În baza art. 93 alin. (3) Cod Penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Serviciului de Județean de Ambulanță Harghita sau în cadrul Spitalului Județean de Urgență Miercurea C. pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare.
Ca o consecință a condamnării, în temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală va obliga pe inculpat să achite către stat suma de 150 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 100 de lei reprezintă cheltuieli judiciare aferente urmăririi penale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 336 alin. 1 Cod Penal, cu aplicarea art. 374 alin. 4 și art.375 alin. 1 și 2 Cod Procedură Penală coroborat cu art. art.396 alin. 1, alin. 10 Cod Procedură Penală condamnă pe inculpatul A. E., fiul lui L. și P., născut la data de 23.03.1962 în mun. Miercurea C., jud. Harghita, domiciliat în localitatea Miercurea C., ., nr. 38, ., adresă pentru comunicare acte procedură localitatea Miercurea C., ., jud. Harghita, posesor al CI . nr._, CNP_, cetățean român, studii superioare, ocupația inginer mecanic, divorțat, stagiu militar satisfăcut, fără antecedente penale, la pedeapsa de:
2 ani și 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
În baza art. 66 alin. (1) i) Cod Penal interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea dreptului de a conduce orice autovehicul pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.
În baza art. 91 Cod Penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și stabilește un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispozițiilor art. 92 Cod Penal.
În baza art. 93 alin. (1) Cod Penal obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la S. de Probațiune Harghita, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin. (2) lit. a) Cod Penal impune condamnatului să execute următoarea obligație: să frecventeze unul din programele de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.
În baza art. 93 alin. (3) Cod Penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Serviciului de Județean de Ambulanță Harghita sau în cadrul Spitalului Județean de Urgență Miercurea C. pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare.
În baza art. 91 alin. (4) Cod Penal atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 Cod Penal.
În temeiul art. 274 alin 1 Cod procedură penală obligă pe inculpat să achite către stat suma de 150 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 100 de lei reprezintă cheltuieli judiciare aferente urmăririi penale.
Cu apel în 10 zile de la comunicarea minutei.
Pronunțată în ședința publică de la 31.03.2015.
Președinte,
G. C.
Grefier,
L. S.
Red. G.C./15.05.2015
Primit:15.05.2015
Dact. L.Ș./18.05.2015
Ex./5
| ← Plângere conform art. 104 din Legea 254/2013. Sentința nr.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 376/2015.... → |
|---|








