Furt calificat. Art.229 NCP. Sentința nr. 306/2015. Judecătoria MIERCUREA CIUC
| Comentarii |
|
Sentința nr. 306/2015 pronunțată de Judecătoria MIERCUREA CIUC la data de 19-03-2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA MIERCUREA C.
-
Sentința penală Nr. 306
Ședința publică de la 19 Martie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE G. C.
Grefier L. S.
Ministerul Public este reprezentat de procuror A. M. Zernovean din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Miercurea C.
Pe rol pronunțarea asupra cauzei Penale privind pe inculpat S. A., inculpat S. J. și pe parte civilă O. S. M. C., parte vătămată C. R., având ca obiect furtul calificat (art.229 NCP).
În lipsa părților.
Dezbaterile și susținerile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 03 martie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 13.03.2015 și la 19.03.2015.
INSTANȚA
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Miercurea C. din data de 11.09.2014, emis în Dosarul nr. 1636/P/2012, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, inculpaților:
-S. A., cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat prev. și ped. de art. 228 alin. 1 C. pen., 229 alin. 1 lit. d C. pen. și scoatere din rădăcini fără drept de arbori din fondul forestier național prev. și ped. de art. 108 alin. 1 lit. a, alin. 2 lit. a din legea 46/2008, cu aplicarea art. 38 alin. 2 C. pen. și
- S. J., cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat prev. și ped. de art. 228 alin. 1 C. pen., 229 alin. 1 lit. d C. pen. și scoatere din rădăcini fără drept de arbori din fondul forestier național prev. și ped. de art. 108 alin. 1 lit. a, alin. 2 lit. a din legea 46/2008, cu aplicarea art. 38 alin. 2 C. pen..
În actul de sesizare s-a reținut că la data de la data de 20.08.2012, în jurul orelor 16,00, organele de poliție din cadrul Postului de Poliție R. au fost sesizate de către SAROSI ADALBERT–președintele Composesoratului R. cu privire la faptul că inculpații S. A. și S. J. se află în pădurea Composesoratului unde au săpat o groapă și au extras piatră ornamentală pentru construcții.
Organele de cercetare penală însoțite de organele silvice și de martorul asistent RADULY J. s-au deplasat în pădurea Composesoratului R. unde i-au depistat pe cei doi inculpați în timp ce săpau o groapă care avea adâncimea de aproximativ doi metri și din care extrăseseră deja cantitatea de cca. 40 m.c. piatră ornamentală pentru construcții. Ca urmare a excavării terenului au fost scoși din rădăcini și 4 arbori de esență molid cu un volum total de 2,67 m.c.
Situația de fapt mai sus menționată se susține cu următoarele mijloace de probă: proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, cercetare la fața locului, fișa de calcul a prejudiciului, declarații martori, dovada de predare a cantității de 40 m.c. piatră ornamentală, dovada de predare a celor 4 arbori de esență molid, declarații suspect/inculpat, alte acte.
Cauza a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 25.09.2014 sub nr. de dosar_ .
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:
În temeiul art. 386 Cod penal va admite cererea de schimbare a încadrării juridice formulate de procuror:
- pentru inculpatul S. A. din infracțiunile de furt calificat prev. și ped. de art. 228 alin. 1 C. pen., 229 alin. 1 lit. d C. pen. și scoatere din rădăcini fără drept de arbori din fondul forestier național prev. și ped. de art. 108 alin. 1 lit. a, alin. 2 lit. a din legea 46/2008, cu aplicarea art. 38 alin. 2 C. pen. în infracțiunile de furt prev. și ped. de art. 228 alin. 1 C. pen. și scoatere din rădăcini fără drept de arbori din fondul forestier național prev. și ped. de art. 108 alin. 1 lit. a din legea 46/2008, cu aplicarea art. 38 alin. 1 C. pen.;
- pentru inculpatul S. J. din infracțiunile de furt calificat prev. și ped. de art. 228 alin. 1 C. pen., 229 alin. 1 lit. d C. pen. și scoatere din rădăcini fără drept de arbori din fondul forestier național prev. și ped. de art. 108 alin. 1 lit. a, alin. 2 lit. a din legea 46/2008, cu aplicarea art. 38 alin. 2 C. pen. în infracțiunile de furt prev. și ped. de art. 228 alin. 1 C. pen. și scoatere din rădăcini fără drept de arbori din fondul forestier național prev. și ped. de art. 108 alin. 1 lit. a din legea 46/2008, cu aplicarea art. 38 alin. 1 C. pen..
Instanța, va înlătura circumstanța agravantă prev. de 229 alin. 1 lit. d C. pen, săvârșirea infracțiunii de furt prin efracție, escaladare sau prin folosirea fără drept a unei chei adevărate ori a unei chei mincinoase, precum și circumstanța agravantă prevăzută de art. 108 alin. 2 lit. a din legea 46/2008, de o persoană având asupra sa o armă sau o substanță narcotică ori paralizantă, deoarece din situația de fapt reținută în actul de inculpare, precum și din probele administrate în cursul urmăririi penale, nu rezultă că inculpații S. A. și S. J., au săvârșit infracțiunile în aceste împrejurări care califică fapta.
La termenul de judecată din data de 03.02.2015, s-a depus un înscris prin care partea civilă COMPOSESORATULUI R., a declarat că nu mai are nici o pretenție de la inculpații S. A. și S. J., deoarece s-a împăcat cu acesta.
Fiind audiați în fața instanței de judecată inculpații S. A. ți S. J., au declarat că s-au împăcat cu partea civilă COMPOSESORATULUI R..
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține aceeași situație de fapt ca și cea prezentată în rechizitoriu.
Sub aspectul încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului, instanța are în vedere mai întâi că la data de 01.02.2014 a intrat în vigoare Noul Cod penal care prevede, la art. 5 prevede că în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. Dispozițiile alin. (1) se aplică și actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstituționale, precum și ordonanțelor de urgență aprobate de Parlament cu modificări sau completări ori respinse, dacă în timpul când acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziții penale mai favorabile.
În acest sens, se observă că fapta reținută în sarcina inculpaților, astfel cum a fost descrisă în actul de sesizare, are corespondent în legea nouă, respectiv în art. 228 alin. 1 Cod penal, fapta acestuia întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de „furt”, care îi este mai favorabilă deoarece prevede pedeapsa închisorii de la 6 luni la 3 ani (spre deosebire de reglementarea anterioară - art. 208 alin.1 alin. 4 Cod penal – care prevedea pedeapsa închisorii de la 1 la 12 ani).
Având în vedere dispozițiile citate, instanța va face în prezenta cauză aplicarea Noului Cod penal ca lege penală mai favorabilă.
Art. 231 alin. 2 din noul Cod penal prevede că în acest caz împăcarea părților înlătură răspunderea penală.
Art. 159 din Noul Cod penal dispune că împăcarea poate interveni numai până la citirea actului de sesizare.
Având în vedere că înlăturarea răspunderii penale urmare împăcării părților este o instituție de drept material, norma referitoare la recunoașterea posibilității împăcării doar până la citirea actului de sesizare va fi interpretată de instanță ca fiind o normă procesual-penală cu obligativitate de aplicare imediată, nu retroactivă, în sensul că stabilește pentru procesele penale începute după . Noului Cod penal un termen limită până la împlinirea căruia părțile se pot împăca pentru a opera înlăturarea răspunderii penale.
Din actele dosarului rezultă că fapta dedusă judecății există, constituie infracțiune și a fost comisă de inculpați, întrucât în cauză este incident un caz de împiedicare a exercitării acțiunii penale, în temeiul art. 396 alin. 6, raportat la art. 16 alin. 1 lit. g Cod proc. pen., cu aplicarea art. 5, art. 228 alin. 1 Cod penal, se va dispune încetarea procesului penal pornit față de inculpații S. A. și S. J., pentru comiterea infracțiunii de furt.
Potrivit art. 4 din Codul Penal ” Legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative și a măsurilor de siguranță, pronunțate în baza legii vechi, precum și toate consecințele penale ale hotărârilor judecătorești privitoare la aceste fapte încetează prin . legii noi.”
Potrivit art. 108 din legea 46/2008, constituie infracțiune (1) Tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori, puieți sau lăstari din fondul forestier național și din vegetația forestieră situată pe terenuri din afara acestuia, indiferent de forma de proprietate, constituie infracțiune silvică și se pedepsește după cum urmează:
a) cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă valoarea prejudiciului produs este de cel puțin 5 ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data comiterii faptei;
Prin Legea 4/2015 pentru aprobarea prețului mediu al unui metru cub de masa lemnoasa pe picior, s-a stabilit prețul mediu al unui metru cub de masa lemnoasa pe picior, in valoare de 115 lei.
Potrivit adresei nr. 2628/13.12.2012 emisă de O. S. Miercurea C., paguba produsă de numiții S. A. și S. J., prin scoaterea din rădăcină a patru arbori de esență molid este de 446, 26 lei.
Având în vedere dispozițiile art. 4 precum și faptul că art. 108 alin. 1 lit. a din legea 46/2008, constituie infracțiune doar dacă prejudiciului produs este de cel puțin 5 ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, ori în cauza de față prejudiciul produs nu este de 5 ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, fiind de 446 lei, instanța va dispune în temeiul art. 396 alin. 5, raportat la art. 16 alin. 1 lit. b Cod proc. pen., cu aplicarea art. 5, achitarea inculpaților S. A. și S. J., pentru comiterea acestei infracțiuni.
În baza art. 25 alin. 5 Cod proc. pen., va lasă nesoluționată acțiunea civilă exercitată de partea civilă O. S. Miercurea C., cu sediul în localitatea Miercurea C., ., jud. Harghita și partea civilă C. R., cu sediul în localitatea R., nr. 108, jud. Harghita
În temeiul art. 275 alin. 1 pct. 1 lit. d Cod procedură penală, va obliga inculpații la plata sumei de 175 lei fiecare și partea civilă C. R. la plata sumei de 100, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, reprezentând cheltuieli în cursul urmăririi penale și în cursul judecății.
Protocolul privind onorariile cuvenite avocaților care asigura asistenta juridica din oficiu, prevăd în art. 6, că delegația avocatului numit din oficiu încetează ca urmare a prezentării unui avocat ales și se va acorda avocatului un onorariu parțial, care nu poate fi mai mic de 25 % din cuantumul onorariului integral.
Instanța va constata că, onorariul avocatului din oficiu, vor fi reduse la jumătate, deoarece la primul termen de judecată s-a prezentat avocatul ales al inculpatului, delegația acestuia încetând.
Suma de 300 lei (onorariu redus cu ½ deoarece s-a prezentat apărătorul ales), reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpați în faza de judecată, care se va avansa Baroului Harghita din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În temeiul art. 386 Cod penal admite cererea de schimbare a încadrării juridice formulate de procuror:
- pentru inculpatul S. A. din infracțiunile de furt calificat prev. și ped. de art. 228 alin. 1 C. pen., 229 alin. 1 lit. d C. pen. și scoatere din rădăcini fără drept de arbori din fondul forestier național prev. și ped. de art. 108 alin. 1 lit. a, alin. 2 lit. a din legea 46/2008, cu aplicarea art. 38 alin. 2 C. pen. în infracțiunile de furt prev. și ped. de art. 228 alin. 1 C. pen. și scoatere din rădăcini fără drept de arbori din fondul forestier național prev. și ped. de art. 108 alin. 1 lit. a din legea 46/2008, cu aplicarea art. 38 alin. 1 C. pen.;
- pentru inculpatul S. J. din infracțiunile de furt calificat prev. și ped. de art. 228 alin. 1 C. pen., 229 alin. 1 lit. d C. pen. și scoatere din rădăcini fără drept de arbori din fondul forestier nașional prev. și ped. de art. 108 alin. 1 lit. a, alin. 2 lit. a din legea 46/2008, cu aplicarea art. 38 alin. 2 C. pen. în infracțiunile de furt prev. și ped. de art. 228 alin. 1 C. pen. și scoatere din rădăcini fără drept de arbori din fondul forestier național prev. și ped. de art. 108 alin. 1 lit. a din legea 46/2008, cu aplicarea art. 38 alin. 1 C. pen..
În temeiul art. 396 alin. 6, raportat la art. 16 alin. 1 lit. g Cod proc. pen., cu aplicarea art. 5:
dispune încetarea procesului penal pornit față de:
- inculpatul S. A., fiul lui F. și G., născut la data de 11.03.1979, în municipiul Miercurea C., județul Harghita, cu domiciliul în localitatea Siculeni, nr. 600, județul Harghita, CNP_, posesor al C.I. . nr._, cetățenie română, căsătorit, studii medii, stagiul militar nesatisfăcut, ocupația: îngrijitor la Siculeni ., fără antecedente penale, pentru comiterea infracțiunii de furt prev. de art. 228 alin. 1 Cod penal (a intervenit împăcarea părților);
- inculpatul S. J., fiul lui F. și G., născut la data de 12.03.1980, în municipiul Miercurea C., județul Harghita, cu domiciliul în localitatea Siculeni, nr. 415, județul Harghita, CNP_, posesor al C.I. . nr._, cetățenie română, căsătorit, studii medii, stagiul militar nesatisfăcut, ocupația: agricultor, fără antecedente penale, pentru comiterea infracțiunii de furt prev. de art. 228 alin. 1 Cod penal (a intervenit împăcarea părților).
În temeiul art. 396 alin. 5, raportat la art. 16 alin. 1 lit. b Cod proc. pen., cu aplicarea art. 5:
dispune achitarea:
- inculpatului S. A., pentru comiterea infracțiunii de scoatere din rădăcini fără drept de arbori din fondul forestier național prev. și ped. de art. 108 alin. 1 lit. a din legea 46/2008;
- inculpatului S. J., pentru comiterea infracțiunii de scoatere din rădăcini fără drept de arbori din fondul forestier național prev. și ped. de art. 108 alin. 1 lit. a din legea 46/2008;
În baza art. 25 alin. 5 Cod proc. pen., lasă nesoluționată acțiunea civilă exercitată de partea civilă O. S. Miercurea C., cu sediul în localitatea Miercurea C., ., jud. Harghita și partea civilă C. R., cu sediul în localitatea R., nr. 108, jud. Harghita
În temeiul art. 275 alin. 1 pct. 1 lit. d Cod procedură penală, obligă inculpații la plata sumei de 175 lei fiecare și partea civilă C. R. la plata sumei de 100, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, reprezentând cheltuieli în cursul urmăririi penale și în cursul judecății.
Suma de 300 lei (onorariu redus cu ½ deoarece s-a prezentat apărătorul ales), reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpați în faza de judecată, care se va avansa Baroului Harghita din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.
Cu apel în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 19.03.2015.
Președinte,
G. C.
Grefier,
L. S.
Red. G.C./14.05.2015
Primit:14.05.2015
Dact. L.Ș./14.05.2015
Ex./7
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 303/2015.... | Plângere conform art. 104 din Legea 254/2013. Sentința nr.... → |
|---|








