Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 897/2015. Judecătoria MIERCUREA CIUC
| Comentarii |
|
Sentința nr. 897/2015 pronunțată de Judecătoria MIERCUREA CIUC la data de 30-09-2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA MIERCUREA C.
-
SENTINȚĂ PENALĂ Nr. 897/2015
Ședința publică de la 30 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. I. M.
Grefier C. V.
Cu participarea doamnei procuror C. Ceașcai, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Miercurea C.
Pe rol judecarea cauzei Penale privind pe contestator I. V. și pe intimat P. A., având ca obiect contestația la executare (art.598 NCPP).
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apărătoarea desemnată din oficiu pentru contestator, av. Gall E., lipsă fiind contestatorul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că petentul a depus cererea la dosar prin care arată că nu el a formulat prezenta contestație și nu o susține.
Având în vedere declarația existentă la dosar a petentului în care arată că nu-și însușește cererea, reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea acesteia ca inadmisibilă.
Apărătoarea desemnată din oficiu pentru petent solicită respingerea cererii ca inadmisibilă. Cu cheltuieli în sarcina statului.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. sub nr._, s-a formulat contestație la executare în numele persoanei condamnate I. V., fiul lui G. și M., născut la data de 13.01.1969.
Prin sentința penală nr. 1225/2015 a Judecătoriei G. s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Miercurea C..
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 15.09.2015, sub același nr. dosar,_ .
Prin adresa nr. A3/_/ SPCDJ/ 28.09.2015, Penitenciarul Spital D. a înaintat declarația condamnatului I. V., prin care arată că cererea nu a fost formulată de el și nu și-o însușește.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În drept, din dispozițiile privind executarea hotărârilor penale, cuprinse în C.proc.pen., partea specială, titlul V, rezultă că nu orice persoană poate formula cereri pentru condamnat în faza executării hotărârii penale. Astfel, din interpretarea coroborată a acestor dispoziții legale rezultă că o cerere având ca obiect contestație la executare nu poate fi formulată decât de persoana condamnată, de procuror, sau din oficiu (de Biroul de Executări Penale din cadrul instanței). În cazul în care, totuși, cererea a fost formulată de o altă persoană, condamnatul își poate însuși sau nu cererea.
Față de considerentele anterior expuse, având în vedere că cererea a fost formulată de o persoană fără legitimare procesuală activă și nu a fost însușită de persoana privată de libertate I. V., instanța urmează a o respinge ca inadmisibilă.
În baza art.275 alin.(3) cheltuielile avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia, iar suma de 130 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, se va avansa Baroului Harghita din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca inadmisibilă contestația la executare formulată în numele condamnatului I. V., fiul lui G. și M., născut la data de 13.01.1969.
În baza art.275 alin.(3) C.proc.pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar suma de 130 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu se va avansa Baroului Harghita din fondurile Ministerului Justiției.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30.09.2015.
Președinte, Grefier,
C. I. M. C. V.
Cs.I.M./C.V.
Primit: 02.11.2015
Redactat: 02.11.2015
Ex: 5
| ← Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340... | Plângere conform art. 56 din Legea 254/2013. Sentința nr.... → |
|---|








