Întrerupere executare pedeapsă/contestaţie. Art.592 NCPP. Încheierea nr. 888/2015. Judecătoria MIERCUREA CIUC

Încheierea nr. 888/2015 pronunțată de Judecătoria MIERCUREA CIUC la data de 28-09-2015

Document finalizat

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA MIERCUREA C.

Dosar nr._

ÎNCHEIERE PENALĂ NR. 888/2015

Biroul de Executări Penale:

Judecător delegat cu executarea: C. I. M.

Grefier: V. C.

Pe rol soluționarea cauzei penale privind cererea de întrerupere a executării pedepsei închisorii, formulată pe motive medicale, de condamnatul K. I..

Fără citarea condamnatului.

JUDECĂTORUL DELEGAT CU EXECUTAREA,

Examinând cauza de față, constată că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Miercurea C. la data de 25.09.2015, sub nr._, condamnatul K. I. a solicitat întreruperea executării pedepsei privative de libertate ce i-a fost aplicată prin Sentința penală nr.76/2014 a Tribunalului A..

În motivarea cererii condamnatul invocă probleme de ordin medical.

Judecătorul delegat cu executarea constată că la data formulării cererii petentul condamnat era încarcerat în Penitenciarul Aiud. Acest aspect rezultă și din mențiunile existente pe actele de corespondență prin care a fost trimisă cererea.

Totodată, se constată că, potrivit situației juridice atașate, petentul se află în executarea pedepsei de 18 ani închisoare ce i-a fost aplicată prin Sentința penală nr.76/2014 a Tribunalului A..

Potrivit art.593 alin. (1) C. proc. pen., instanța competentă să dispună asupra întreruperii executării pedepsei este instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere, corespunzătoare în grad instanței de executare.

Conform art.591 alin.(2) C.proc.pen, judecătorul delegat cu executarea verifică competența instanței și dispune, după caz, prin încheiere, declinarea competenței de soluționare a cauzei sau efectuarea expertizei medico-legale.

Față de cele expuse, având în vedere că instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere, corespunzătoare în grad instanței de executare este Tribunalul A., urmează a declina competența de soluționare a prezentei cereri Tribunalului A., instanță căreia i se va trimite dosarul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

În temeiul art.50 C.proc.pen. raportat la art.591 alin. (2) C.proc.pen. declină competența de soluționare a cererii de întrerupere a executării pedepsei închisorii formulată de petentul condamnat K. I., născut la data de 03.06.1985, CNP_, în prezent deținut în Penitenciarul Aiud, în favoarea Tribunalului A..

În baza art.275 alin.(3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate rămân în sarcina statului.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi, 28.09.2015.

Judecător delegat cu executarea,

C. I. M.

Grefier

V. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Întrerupere executare pedeapsă/contestaţie. Art.592 NCPP. Încheierea nr. 888/2015. Judecătoria MIERCUREA CIUC