Infracţiuni la regimul silvic. Legea nr.46/2008. Sentința nr. 738/2015. Judecătoria MIERCUREA CIUC

Sentința nr. 738/2015 pronunțată de Judecătoria MIERCUREA CIUC la data de 15-07-2015

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA MIERCUREA C.

Sentința penală nr. 738/2015

Ședința publică de la 15 iulie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: D. V. G.

Grefier: K. B.

Cu participarea domnului procuror T. L., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Miercurea C.

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpat F. I. și pe persoana vătămată F. M., persoana vătămată F. I., având ca obiect infracțiuni la regimul silvic (Legea nr.46/2008).

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura este legal îndeplinită, fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Se constată că dezbaterea cauzei pe fond a avut loc în ședința publică din data de 24 iunie 2015, mersul dezbaterilor și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față constată următoarele :

Prin rechizitoriul din data de 30.10.2014 în dosarul nr. 2154/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Miercurea C. a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul F. I. pentru săvârșirea infracțiunilor de „tăiere fără drept de arbori” prevăzută de art. 108 alin. 1 lit. a și „furt de arbori” prevăzută de art. 110 alin. 1 lit. a din Legea 46/2008, cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal.

Prin Încheierea de Cameră preliminară din data de 12.01.2015 în baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen., constatând legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală s-a dispus începerea judecății.

Sub aspectul probatoriului au fost audiați inculpatul, persoana vătămată F. M., și martorii Z. C. și B. B.. De asemnea inculpatul a depus adeverința nr. 2685/2014 emisă de Primăria ..

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În actul de sesizare s-a reținut, în fapt, că inculpatul la data de 08.11.2012, pe timp de zi, singur, s-a deplasat în pădurea din zona gării CFR M. jud. Harghita, aparținând persoanelor vătămate F. I. și F. M. și a tăiat fără drept trei arbori de esență molid nemarcați, pe care a doua zi i-a transportat spre domiciliu, cauzând un prejudiciu în valoare de 748,17 lei.

În susținerea situației de fapt mai sus menționată s-au prezentat următoarele mijloace de probă: proces-verbal de sesizare din oficiu, proces-verbal de cercetare la fața locului, planșe foto, dovadă de ridicare bunuri, fișa de calcul a prejudiciului, declarații părți vătămate, declarații martori, declarații suspect/inculpat, alte acte (adrese nr. 1537/2014 și 2404/2014, extras de carte funciară, înscris Egyeni – eliberate de Primăria M., adrese nr. 4149/2012 și 2256/2014 emise de Ocolul Silvic de Regim C., cazier judiciar, procese-verbale de constatare a contravențiilor silvice).

Din probele administrate în cursul urmăririi penale și necontestate rezultă următoarele:

Din Procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante din data de 09.11.2012 rezultă că la orele 18:40, în locul numit gara C.F.R. M., organele de cercetare penală l-au depistat pe inculpatul F. I. care transporta dinspre pădurea M., cu o căruță, 6 bușteni esență molid nemarcați, pentru care nu a putut prezenta acte de proveniență. Inculpatul a relatat că în data de 08.11.2012 a tăiat de pe picior trei arbori nemarcați specia molid din pădurea proprietatea familiei sale. În căruță, s-au identificat și un motoferăstrău marca Husqvarna, un topor, o țapină și o rangă. Căruța, materialul lemnos și instrumentele folosite de inculpat la săvârșirea infracțiunilor au ridicate pe bază de dovadă de organele de cercetare penală în vederea confiscării. (file 48-49, 69 dosar u.p.)

Din Procesul verbal de cercetare la fața locului din data de 10.11.2012 și planșa fotografică anexă, rezultă că inculpatul a indicat cele trei cioate care astfel au fost identificate și măsurate, stabilindu-se că aveau diametrele de 51 cm., 47 cm. și 50 cm. și nu prezentau marcă silvică. Inculpatul a precizat că terenul aparține familiei sale, aspect confirmat de organele silvice prezente la cercetare. (file 50-51 dosar u.p.)

Conform Fișei de evaluarea pagubelor întocmită de Ocolul Silvic de Regim C., prejudiciul cauzat este în valoare de 748,17 lei. La data respectivă prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă era de 85 lei. (fila 52 dosar u.p.)

Prin Adresa nr. 2256/2014 Ocolul Silvic de Regim C. a precizat că nu se constituie parte civilă în cauză, întrucât nu are contract de administrare pentru pădurea particulară aparținând persoanelor vătămate F. I. și F. M.. (fila 31 dosar u.p.)

Conform Adreselor nr. 1537/2014 și 2404/2014, extras de carte funciară, înscris Egyeni – eliberate de Primăria M., ascendenții inculpatului au posedat terenul agricol în cauză (fâneață împădurită), în locul numit „Madaras mellett/Madaras melyekee”, din care familia incupatului conform registrului agricol și a cererii de revendicare deținea suprafața de 0,30 ha. (fila 21 dosar u.p.)

Din declarațiile coroborate ale persoanelor vătămate F. I. și F. M. – mătușa și respectiv unchiul inculpatului, date în cursul urmăririi penale, rezultă că aceștia dețineau împreună cu F. M. terenul cu vegetație forestieră în pădurea comunei M. și că inculpatul a tăiat de pe picior cei 3 arbori fără a avea acordul lor. După comiterea infracțiunilor, la data de 12.11.2012, inculpatul i-a solicitat persoanei vătămate F. M. să împartă terenul în trei parcele. Cu această ocazie inculpatul i-a arătat cele trei cioate și i-a solicitat să nu aibă pretenții întrucât îi va da trei arbori în schimbul celor tăiați. La data la care inculpatul a tăiat arborii terenul forestier era deținut în indiviziune, astfel că acesta nu a avut nici un drept să taie arborii, cu atât mai mult cu cât nu deținea nici documente în acest scop. Persoanele vătămate au precizat că nu se constituie părți civile în cauză. (file 15-17, 19-20, dosar u.p.)

În declarația dată în fața instanței persoana vătămată F. M. a precizat că a moștenit terenul de la părinții săi, împreună cu sora și fratele său (tatăl inculpatului) și au folosit terenul în comun. Ulterior a încheiat un antecontract de vânzare cumpărare cu sora sa iar în continuare a folosit terenul împreună cu fratele, iar după decesul acestuia împreună cu inculpatul, fără a exista o împărțire fizică. A menționat că nu au formulat cerere pentru exploatare forestieră în regie proprie.

În declarațiile date în fața instanței de către martorii Z. C. și B. B. aceștia au menținut cele declarate în cursul urmăririi penale, respectiv că la data constatării faptei au însoțit organele de cercetare penală în zona gării CFR M., unde l-au depistat pe inculpatul F. I. care transporta într-o căruță material lemnos pentru care nu a putut prezenta acte de proveniență. De asemenea, a doua zi au participat la cercetarea efectuată la fața locului unde s-au descoperit cioatele iar inculpatul a declarat că terenul îi aparține.

Conform Adeverinței nr. 2685/2014 emisă de Primăria . dosar de către inculpat, acesta figurează în Registrul agricol ca deținător al suprafeței de 0,30 ha fânețe împădurite în locul numit Madaras mellett.

Din declarația inculpatului rezultă că acesta recunoaște faptul că a tăiat cei trei arbori fără a deține autorizație de exploatare și a transportat arborii spre domiciliu cu intenția de a-i folosi în gospodăria proprie. A precizat că suprafața de teren a aparținut bunicului său, fiind retrocedată către trei moștenitori printre care tatăl său. După decesul tatălui său nu s-a dezbătut succesiunea. ., fiind folosită în comun cu unchiul și mătușa sa. Abia după comiterea faptei au procedat consensual la o împărțire fizică a terenului.

Din fișa de cazier judiciar a inculpatului rezultă că nu avea antecedente penale. (fila 82 dos. u.p.)

Din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul F. I. în data de 08.11.2012, în pădurea din zona gării CFR M. jud. Harghita (loc numit Madaras mellett) a tăiat fără drept trei arbori de esență molid nemarcați, pe care în data de 09.11.2012 i-a transportat spre domiciliu, cauzând un prejudiciu în valoare de 748,17 lei.

În drept, fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de Tăiere ilegală de arbori" prevăzută de art. 108 alin. (1) lit. a) din Legea 46/2008.

În succesiunea legii în timp, legea penală mai favorabilă este legea în forma în vigoare la momentul judecății, sub aspectul limitelor de pedeapsă cu închisoarea mai reduse și sub aspectul limitelor de pedeapsă cu amenda mai reduse prevăzute de Codul penal actual.

Sub aspectul laturii obiective instanța reține că inculpatul a realizat elementul material al infracțiunii prin acțiunea de tăiere fără drept a trei arbori nemarcați, fără a deține documente silvice în vederea recoltării. Urmarea socialmente periculoasă a constat în afectarea integrității vegetației forestiere, iar valoarea prejudiciului este mai mare decât de 5 ori decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data constatării faptei. Legătura de cauzalitate rezultă din faptul că acțiunea inculpatului au avut ca efect direct prejudiciul adus vegetației forestiere.

Sub aspectul laturii subiective, instanța deduce din circumstanțele reale ale săvârșirii că inculpatul a comis fapta cu vinovăție în forma intenției directe, întrucât a prevăzut rezultatul faptei sale și a urmărit producerea lui, iar fapta este în legătură de conexitate etiologică cu fapta de luare a materialului lemnos.

În ce privește infracțiunea de furt Furt de arbori" prevăzută de art. 110 alin. (1) lit. a) din Legea 46/2008, în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii sub aspectul laturii subiective. În condițiile în care terenul se afla în indiviziune de fapt și, chiar dacă dreptul său de proprietate nu era meterializat, a exercitat o posesie comună consensuală cu membrii de familie, inculpatul a avut reprezentarea că ia materialul lemnos de pe terenul său și nu a urmărit scopul de a și-l însuși pe nedrept.

Ca urmare instanța constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta de tăiere ilegală de arbori există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat cu formele de vinovăție cerută de lege, este nejustificată și imputabilă inculpatului.

La stabilirea pedepsei vor fi avute în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 Cod penal, astfel:

- împrejurările și modul de comitere a infracțiunilor precum și mijloacele folosite (nerelevante), starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită și natura și gravitatea rezultatului produs (tăierea unui număr de trei arbori), relevă o periculozitate medie-redusă a faptei;

- motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit (folosirea materialului lemnos în gospodăria proprie), natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului (lipsa antecedentelor), atenuează periculozitatea faptei și a făptuitorului;

- conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal (atitudine procesuală negativă pe parcursul urmăririi penale, dar ulterior atitudine de recunoaștere în fața instanței), nivelul de educație (medie), situația familială și socială (normală), relevă o periculozitate redusă a inculpatului.

În raport de criteriile stabilite instanța va stabili o pedeapsă cu închisoare, în cuantumul minim prevăzut de lege.

Nu se rețin circumstanțe agravante sau atenuante.

Cu privire la individualizarea aplicării și executării pedepsei, în raport de persoana infractorului precum și de posibilitățile sale de îndreptare în sensul de a nu mai comite fapte penale, în situația inculpatului scopul preventiv este mai important decât rolul punitiv al pedepsei, fapt pentru care instanța apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei inculpatului pentru o perioadă determinată.

Pe latură civilă, ia act de faptul că nu s-a exercitat acțiunea civilă în procesul penal.

Cu privire la bunurile ridicate de organele de poliție conform dovezii aflate la dosar (fila 69 dosar u.p.), fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 107 Cod penal, privind scopul preîntâmpinării săvârșirii faptelor prevăzute de legea penală și comiterea de către inculpat a unei fapte prevăzute de legea penală, nejustificată, în cauză sunt aplicabile prevederile art. 112 alin. (1) lit. b) privind confiscarea specială, întrucât bunurile pentru care s-a propus măsura de siguranță au fost folosite la săvârșirea infracțiunii.

Din considerentele expuse, în baza art. 396 alin. (l) C. proc. pen. va stabili inculpatului F. I. pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de Tăiere ilegală de arbori” prevăzută de art. 108 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 46/2008, cu aplicarea art. 5 Cod penal.

În baza art. 396 alin. (4) C. proc. pen. și art. 83 Cod penal va dispune amânarea aplicării pedepsei și în baza art. 83 alin. (1) și art. 84 alin. (1) Cod penal va stabili termen de supraveghere de 2 ani.

Pe durata termenului de supraveghere inculpatul va trebui să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 85 alin. (1) Cod penal, iar în baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. instanța va pune în vedere inculpatului dispozițiile art. 88 Cod penal referitoare la revocarea amânării aplicării pedepsei.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. va achita pe inculpatul F. I. pentru săvârșirea infracțiunii de „Furt de arbori” prevăzută de art. 110 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 46/2008.

În baza art. 112 alin. (1) lit. b) Cod penal va dispune măsura de siguranță privind confiscarea specială a bunurilor ridicate de la inculpat de către organele de urmărire penală.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare, din care cheltuielilor privind interpretul vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 396 alin. (l) C. proc. pen., stabilește inculpatului F. I., fiul lui F. și V., născut la data de 16.08.1971 în ., domiciliat în . jud. Harghita, C.N.P._, cetățean român, căsătorit, stagiul militar satisfăcut, studii 12 clase, ocupația administrator, loc de muncă S.C. Wody Hause S.R.L. M., fără antecedente penale, pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „Tăiere ilegală de arbori” prevăzută de art. 108 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 46/2008, cu aplicarea art. 5 Cod penal.

În baza art. 396 alin. (4) C. proc. pen. și art. 83 Cod penal, dispune amânarea aplicării pedepsei stabilite inculpatului.

În baza art. 83 alin. (1) și art. 84 alin. (1) Cod penal, stabilește termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 85 alin. (1) Cod penal, respectiv:

- să se prezinte la Serviciul de probațiune Harghita, la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile precum și întoarcerea;

- să comunice schimbarea locului de muncă ;

- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen., pune în vedere inculpatului dispozițiile art. 88 Cod penal referitoare la revocarea amânării aplicării pedepsei dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere ori săvârșește o nouă infracțiune, cu intenție sau intenție depășită.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., achită pe inculpatul F. I. pentru săvârșirea infracțiunii de „Furt de arbori” prevăzută de art. 110 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 46/2008.

În baza art. 112 alin. (1) lit. b) Cod penal, dispune măsura de siguranță privind confiscarea specială a bunurilor ridicate de la inculpat de către organele de urmărire penală, respectiv un motoferăstrău marca Husqvarna 372 XP seria_-00, un topor, o țapină și o rangă.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cheltuielilor privind interpretul rămân în sarcina statului.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15.07.2015.

Președinte,Grefier,

G. D. ViorelBoth K.

G.D.V./B.K.

Primit:17.07.2015

Redactat:17.07.2015

Ex: 6

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Infracţiuni la regimul silvic. Legea nr.46/2008. Sentința nr. 738/2015. Judecătoria MIERCUREA CIUC