Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 847/2015. Judecătoria MIERCUREA CIUC

Sentința nr. 847/2015 pronunțată de Judecătoria MIERCUREA CIUC la data de 16-09-2015

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA MIERCUREA C.

SENTINȚĂ PENALĂ Nr. 847/2015

Ședința publică de la 16 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. I. M.

Grefier C. V.

Cu participarea doamnei procuror C. Ceașcai, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Miercurea C.

Pe rol judecarea cauzei Penale privind pe condamnat V. Z., având ca obiect liberarea condiționată (art.587 NCPP).

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns condamnatul asistat de apărător din oficiu, doamna av. R. M. în substituirea av. R. C..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a depus la dosar caracterizarea petentului.

Av. R. M. depune împuternicire avocațială la dosar.

Av. R. M. și reprezentanta Ministerului Public, având pe rând cuvântul, arată că nu au de formulat cereri sau de solicitat probe.

Nefiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, în temeiul art. 387 C.p.p. rap. la art. 388 C.p.p., instanța declară terminată cercetarea judecătorească și, în conformitate cu disp. art. 388 C.p.p., declară deschise dezbaterile asupra fondului cauzei.

Av. R. M. solicită admiterea cererii de liberare condiționată, arătând că petentul a executat mai mult decât frecția necesară prevăzută de lege. Consideră că faptul că acesta a mai beneficiat de liberare condiționată nu este un motiv pentru a nu putea fi pus din nou în libertate. Evidențiază că petentul are probleme de sănătate.

Pentru aceste motive, apărătoarea petentului solicită, în principal, admiterea cererii, iar în subsidiar, reducerea perioadei de amânare în comisia de liberări.

Reprezentanta parchetului solicită respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând că petentul condamnat a mai beneficiat de liberare condiționată, are antecedente penale și a fost sancționat disciplinar de 3 ori.

Având ultimul cuvânt, conf. art. 389 CPP, petentul achiesează la concluziile apărătoarei.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28.07.2015, sub nr._, persoana condamnată V. Z., fiul lui F. și V., născut la data de 08.08.1956, a contestat soluția Comisiei pentru liberare condiționată din cadrul Penitenciarului Miercurea C., soluție prin care s-a decis, în ceea ce îl privește, amânarea acordării liberării condiționate până după data de 22.01.2016.

În cuprinsul cererii, condamnatul a arătat, în esență, că în opinia sa, îndeplinește toate condițiile pentru a fi liberat condiționat. De asemenea, acesta a menționat că s-a îmbolnăvit grav în timpul detenției.

La dosarul cauzei au fost depuse: Procesul-verbal nr.106/23.07.2015 al Comisiei pentru liberare condiționată din cadrul Penitenciarului Miercurea C. și anexa la acesta privind caracterizarea condamnatului, un memoriu formulat de către condamnatul V., scrisori medicale, copia MEPÎ nr.137/2001 emis de Tribunalul Harghita.

Analizând cererea și înscrisurile depuse la dosar, prin raportare la dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 97 alin (11) din Legea nr. 254/2013, în cazul în care comisia pentru liberare condiționată constată că persoana condamnată nu întrunește condițiile pentru a fi liberată condiționat, în procesul-verbal întocmit potrivit alin. (6) fixează un termen pentru reexaminarea situației acesteia, care nu poate fi mai mare de un an. ………Totodată, comisia comunică, de îndată, procesul-verbal persoanei condamnate, care are posibilitatea ca, în termen de 3 zile de la aducerea la cunoștință, sub semnătură, să se adreseze, cu cerere de liberare condiționată, judecătoriei în circumscripția căreia se află penitenciarul.

În raport de acest text de lege, care nu dispune asupra vreunei căi de atac împotriva soluției comisiei pentru liberare condiționată, instanța califică cererea condamnatului ca fiind una de solicitare a liberării condiționate.

Analizând prevederile noului C. pen. referitoare la condițiile ce trebuie îndeplinite de deținuți pentru a putea beneficia de liberare condiționată, se constată că acestea sunt defavorabile în raport de regulile instituite de Codul penal din 1969, prin urmare, având în vedere și aspectele reținute în Decizia Curții Constituționale nr. 214/1997, respectiv în Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 25/2007, instanța va analiza cererea deținutului prin raportare la prevederile de drept material înscrise în Codul penal din 1969.

Examinând situația condamnatului V., reținând că acesta a avut un comportament necorespunzător pe perioada executării pedepsei, și a mai beneficiat de liberare condiționată însă nu a știut să aprecieze clemența instanței, comisia a apreciat că, în cauza analizată, nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru a fi propusă liberarea condiționată.

Conform art. 59 alin.(1) și (2) din Codul penal din 1969, după ce a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani sau cel puțin trei pătrimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei.

În calculul fracțiunilor de pedeapsă prevăzute în alin. 1 se ține seama de partea din durata pedepsei care poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. În acest caz însă, liberarea condiționată nu poate fi acordată înainte de executarea efectivă a cel puțin jumătate din durata pedepsei când aceasta nu depășește 10 ani și a cel puțin două treimi când pedeapsa este mai mare de 10 ani.

Instanța constată că petentul se află în executarea unei pedepse de 18 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr.123/2001 pronunțată de Tribunalul Harghita, pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav.

Din cuprinsul Procesului verbal nr.106 din 23.07.2015 rezultă că executarea pedepsei a început la data de 22.01.2001 și urmează să expire în termen la data de 21.01.2019, petentul având de executat 6574 zile de închisoare, din care, până la data încheierii procesului-verbal a executat 5297 zile.

Pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiționate, condamnatul trebuia să execute 3/4 din pedeapsă, respectiv 4930 zile, astfel că este îndeplinită condiția privind fracția obligatorie de executat.

Liberarea condiționată nu reprezintă însă un drept ce intervine prin simplul fapt al executării fracției prevăzute de lege din pedeapsă, ci reprezintă un beneficiu ce trebuie acordat, pe cale de excepție, doar acelora care dovedesc înainte de împlinirea duratei executării totale a pedepsei faptul că au înțeles necesitatea revizuirii atitudinii față de lege, sunt motivați să facă o schimbare în viața lor și dețin resorturile interne adecvate.

În ceea ce privește condiția privind dovada stăruinței în muncă, disciplinei și a faptului că deținutul a dat dovezi temeinice de îndreptare, instanța reține că petentul a fost sancționat disciplinar de 3 ori, dar numai una dintre sancțiunile aplicate acestuia a fost ridicată cu titlu de recompensă, a desfășurat activități lucrative, câștigând 1 zi de închisoare. Totodată se reține că, deși a participat la multiple programe și activități educaționale, la majoritatea acestora nu a manifestat interes și receptivitate, acestea fiind finalizate fără obținerea creditelor sau prin abandon.

Instanța constată că petentul nu se află la prima analiză, fiind amânat de la 24.07.2014 până la 23.07.2015 conform Sentinței penale nr.1546/2014 a Judecătoriei Miercurea C.. În această perioadă petentul nu a mai săvârșit abateri disciplinare, dar nici nu a fost recompensat.

Or, despre un condamnat se poate susține că dă dovezi temeinice de îndreptare când are o comportare care, în comparație cu trecutul lui, reprezintă o îmbunătățire evidentă.

Instanța reține că petentul este cunoscut cu antecedente penale, și execută o pedeapsă pentru o infracțiune deosebit de gravă.

Nu în ultimul rând, instanța reține că potrivit mențiunilor din caracterizarea întocmită de comisia pentru liberare condiționată, din punct de vedere psihologic, la data evaluării din cadrul penitenciarului, s-au constatat următoarele: ”imaturitate psihoafectivă, irascibilitate, autocontrol deficitar sub influența alcoolului cu posibilitatea de a genera comportamente agresive în situații frustrante, reacții disproporționate, instabilitate psihoafectivă.”

Prin raportare la elementele anterior expuse, instanța apreciază că în cauza de față nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 59 din C. pen. 1969, sub aspectul dovezilor temeinice de îndreptare pe care este necesar a le da o persoană privată de libertate, dovezi a căror existență nu poate fi constatată în cazul numitului V. Z., motiv pentru care va respinge cererea de liberare condiționată formulată de acesta, ca neîntemeiată.

În baza art.587 alin.(2) din C.proc.pen. se va stabili data de 22.01.2016, ca termen după expirarea căruia cererea sau propunerea va putea fi reînnoită.

În temeiul art. 275 alin.(2) C.proc. pen., condamnatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art.587 alin.(2) C. proc. pen., respinge ca neîntemeiată cererea de liberare condiționată formulată de petentul condamnat V. Z., fiul lui F. și V., născut la data de 08.08.1956, CNP_.

În baza art. 587 alin. (2) C. proc. pen., fixează termen de reînnoire a cererii după data de 22.01.2016. În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă condamnatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 180 lei, din care, în baza art. 272 alin.(1) C.proc. pen., onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 130 lei, se va avansa Baroului Harghita din fondurile Ministerului Justiției.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 16.09.2015.

Președinte, Grefier,

C. I. M. C. V.

Cs.I.M./C.V.

Primit: 06.10.2015

Redactat: 06.10.2015

Ex: 5

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 847/2015. Judecătoria MIERCUREA CIUC