Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 61/2015. Judecătoria MIERCUREA CIUC
| Comentarii |
|
Sentința nr. 61/2015 pronunțată de Judecătoria MIERCUREA CIUC la data de 21-01-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA MIERCUREA C.
Sentința penală nr. 61/2015
Ședința publică de la 21 ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: D. V. G.
Grefier: K. B.
Cu participarea doamnei procuror A. M. Zernovean, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Miercurea C.
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe condamnat S. S., având ca obiect liberarea condiționată (art.587 NCPP).
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns condamnatul, asistat de apărător desemnat din oficiu, av. M. E..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Întrebat fiind de instanță în ce penitenciar se afla în anul 2013, când i-au fost aplicate sancțiunile din acel an, condamnatul arată că se afla în Penitenciarul Miercurea C. și arată că a participat la cursuri, a muncit și sancțiunile i-au fost ridicate.
Apărătorul din oficiu al petentului condamnat și reprezentanta Ministerului Public, având pe rând cuvântul, arată că nu au de formulat cereri sau de solicitat probe.
Nefiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, în temeiul art. 387 C.p.p. rap. la art. 388 C.p.p., instanța declară terminată cercetarea judecătorească și, în conformitate cu disp. art. 388 C.p.p., declară deschise dezbaterile asupra fondului cauzei.
Reprezentanta parchetului solicită admiterea cererii de liberare condiționată.
Av. M. E., pe fondul cauzei solicită admiterea cererii de liberare condiționată, arătând că persoana privată de libertate a primit deja o amânare, iar de atunci a dat dovezi temeinice de îndreptare, iar prezenta cerere este admisibilă.
Având ultimul cuvânt, conf. art. 389 C.p.p., condamnatul solicită admiterea cererii.
Instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin adresa nr. Z51309 din 30.12.2014, înregistrată la această instanță la data de 30.12.2014 sub nr. de dosar_, Penitenciarul Miercurea C. a înaintat propunerea de liberare condiționată a condamnatului S. S., fiul lui S. și P., născut la data de 08.07.1978.
Împreună cu procesul-verbal nr. 49/30.12.2014 al comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, în ceea ce privește acordarea liberării condiționate, a fost înaintată și anexa la acesta, privind caracterizarea persoanei condamnate.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal al comisiei din Penitenciarul Miercurea C. s-a concluzionat că persoana condamnată întrunește condițiile legale pentru a putea fi liberat condiționat.
Deținutul S. S., în vârstă de 36 ani, execută o pedeapsă de 6 ani închisoare pentru infracțiunea de Tâlhărie, aplicată prin sentința penală nr. 145/2010 a Judecătoriei Tg. S., în baza căreia s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 189/2011. Condamnatul execută pedeapsa în Penitenciarul Miercurea C., în regim închis.
Întrucât prevederile vechiului Cod penal privind condițiile pentru acordarea liberării condiționate sunt mai favorabile în situația condamnatului față de dispozițiile Codului penal, care prevede la art. 100 alin. (1) lit. b) că liberarea condiționată în cazul închisorii poate fi dispusă dacă cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis, iar acesta execută pedeapsa în regim închis, conform principiului mitior lex instanța va analiza propunerea de liberare condiționată prin raportare la prevederile din Codul penal de la 1969, în baza căruia a fost condamnat deținutul.
Ca atare, instanța urmează să verifice dacă sunt îndeplinite cumulativ de către condamnat condițiile pentru acordarea liberării condiționate, prevăzute de art. 59 din Codul penal din 1969, respectiv dacă: a executat fracția necesară din durata pedepsei, este stăruitor în muncă, este disciplinat, dă dovezi temeinice de îndreptare.
Astfel, din procesul-verbal al comisiei pentru liberare condiționată și caracterizarea condamnatului rezultă următoarele:
- Condamnatul execută o pedeapsa de 6 ani închisoare (2192 zile). Potrivit dispozițiilor art. 59 Cod penal din 1969, la momentul judecării propunerii de liberare condiționată condamnatul trebuie să aibă executată cel puțin 2/3 din durata pedepsei (1461 zile), din care executată efectiv cel puțin jumătate din durata pedepsei (1096 zile). Acesta a început executarea pedepsei la data de 13.09.2010 și avea executate în total 1596 zile (1570 zile efectiv și 26 zile considerate ca executate pe baza muncii prestate), astfel că instanța reține că această condiție legală este îndeplinită.
- În timpul executării pedepsei, în urma muncii prestate condamnatul a câștigat 26 zile de închisoare considerate ca executate, astfel că, având în vedere că execută pedeapsa în regim închis, se reține că este stăruitor în muncă.
- Condamnatul a fost sancționat disciplinar de 4 ori pe durata executării pedepsei, însă toate sancțiunile au fost ridicate ulterior prin recompensare, astfel că instanța reține că în final a îndeplinit condiția cu privire la disciplină.
- În ce privește dovezile temeinice de îndreptare, în lipsa unor prevederi legale referitoare la conținutul și modul de evaluare a acestora, considerând că această condiție se referă la îndreptarea sub aspect moral a condamnatului instanța va aprecia îndeplinirea acesteia prin raportare la comportamentul deținutului din timpul executării pedepsei. Dovezile temeinice de îndreptare trebuie să rezulte din conduita persoanei condamnate și eforturile acesteia pentru reintegrare socială, în special în cadrul activităților socio-educative desfășurate, din responsabilitățile încredințate și evidențierea prin recompensele acordate.
În timpul executării pedepsei condamnatul a participat la 6 programe și activități educaționale și unul social – destinat pregătirii pentru liberare condiționată. A fost evidențiat cu un număr de 4 recompense, toate în cursul anului 2014, dintre care două după analiza anterioară în comisie. În caracterizarea întocmită acestuia se concluzionează că pe parcursul executării pedepsei a avut un comportament necorespunzător, cu slabă implicare în procesul educațional. Observând această apreciere negativă datorată refuzului participării la școală, considerând că reprezintă o opțiune vocațională personală, instanța reține că persoana condamnată a dat dovezi de îndreptare.
De asemenea, instanța reține faptul că persoana condamnată are antecedente penale, a mai beneficiat în trecut de o liberare condiționată și s-a aflat la a doua analiză a comisiei de liberare condiționată.
În raport de cele reținute, instanța constată că sunt îndeplinite condițiile legale pentru acordarea liberării condiționate, prevăzute de art. 59 alin. 1 și 2 Cod penal din 1969. Raportat la circumstanțele personale ale condamnatului, instanța adoptă convingerea că acesta, întrucât a dat dovezi că în ceea ce îl privește pedeapsa și-a îndeplinit deja rolul punitiv și educativ, s-a îndreptat și se poate reintegra în societate, rămânând în sarcina sa să confirme încrederea de a-i fi acordată liberarea condiționată.
Din considerentele expuse, în baza art. 587 C. proc. pen. raportat la art. 59 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 5 Cod Penal, instanța va admite propunerea Comisiei din cadrul Penitenciarului Miercurea C. și va dispune liberarea condiționată a condamnatului S. S..
În temeiul art. 61 Cod penal din 1969 va atrage atenția condamnatului că săvârșirea de infracțiuni în intervalul de timp de la liberare și până la împlinirea duratei pedepsei poate determina revocarea liberării condiționate.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar suma reprezentând onorariul avocatului din oficiu va fi avansată Baroului Harghita din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 587 C. proc. pen. raportat la art. 59 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 5 Cod penal, admite propunerea Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Miercurea C., în ceea ce privește acordarea liberării condiționate și în consecință:
Dispune liberarea condiționată a condamnatului S. S., fiul lui S. și P., născut la data de 08.07.1978 în România, jud. B., oraș R., CNP_, cu domiciliul în România, jud. C., oraș Târgu S., ., ., ., actualmente deținut în Penitenciarul Miercurea C., de sub puterea Mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 189/2011 emis de Judecătoria Târgu S..
Conform prevederilor art. 61 Cod penal din 1969 atrage atenția condamnatului că săvârșirea de infracțiuni în intervalul de timp de la liberare și până la împlinirea duratei pedepsei poate determina revocarea liberării condiționate.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar suma de 100 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu va fi avansată Baroului Harghita din fondurile Ministerului Justiției.
Cu drept de contestație în 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 21.01.2015.
Președinte,Grefier,
G. D. ViorelBoth K.
G.D.V./B.K.
Primit: 16.02.2015
Redactat: 16.02.2015
Ex: 5
| ← Alte modificări ale pedepsei. Art.585 NCPP. Sentința nr.... | Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Sentința nr.... → |
|---|








