Plângere conform art. 56 din Legea 254/2013. Sentința nr. 687/2015. Judecătoria MIERCUREA CIUC
| Comentarii |
|
Sentința nr. 687/2015 pronunțată de Judecătoria MIERCUREA CIUC la data de 29-06-2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA M. C.
Sentința penală nr. 687/2015
Ședința publică de la 29 iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: D. V. G.
Grefier: K. B.
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petent P. M. C. și pe intimat K. R., având ca obiect plângere conform art. 56 din Legea 254/2013.
Fără participarea Ministerului Public.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Se constată că dezbaterea cauzei pe fond a avut loc în ședința publică din data de 24 iunie 2015, mersul dezbaterilor și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință.
INSTANȚA
Deliberând asupra contestației de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 31.03.2015 sub nr. dosar_, P. M. C. a formulat contestație împotriva Încheierii nr. 106/25.03.2015 a Judecătorului de supraveghere a privării de libertate.
În cerere se solicită anularea încheierii contestate și respingerea plângerii formulate de persoana privată de libertate K. R., urmând a dezvolta motivele până la primul termen de judecată.
În drept, s-au invocat prevederile art. 56 alin. (9) - (12) și următoarele din Legea nr. 254/2013, art. 275 alin. (3) C. proc. pen..
De asemenea, petentul K. R., deținut în P. M. C., a formulat contestație împotriva aceleiași încheieri.
La dosarul cauzei a fost atașat dosarul nr. 106/2015 al Judecătorului de supraveghere a privării de libertate la P. M. C..
La data de 05.05.2015 P. M. C. a depus motivele contestației, invocând inadmisibilitatea și/sau tardivitatea plângerii formulate de petentul K. R. sub aspectul sub care aceasta a fost admisă în parte, respectiv cu privire la utilizarea mijloacelor de imobilizare. Pe fondul contestației s-a arătat că încheierea contestată este nefondată.
În drept, s-au invocat prevederile art. 56 alin. (9) – (12), Capitolul II – Siguranța penitenciarelor – din Legea nr. 254/2013, Ordinul nr. 1676/C din 24 iunie 2010 pentru aprobarea Regulamentului privind siguranța locurilor de deținere din subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor.
În probațiune s-au anexat în copie procesele verbale de evaluare/reevaluare a riscului privind siguranța locului de deținere din datele de 18.08._ și 09.04.2015..
Prin cerea formulată la data de 30.04.2015 petentul K. R. a solicitat a se lua act de retragerea contestației formulate de către el.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele: Prin Încheierea nr. 106/25.03.201 a Judecătorului de supraveghere a privării de libertate la P. M. C. a fost admisă în parte plângerea formulată de petentul K. R., dispunându-se ca în interiorul penitenciarului, mijloacele de imobilizare să se aplice petentului doar în momentele în care apar situațiile prevăzute de lege și nu pe baza antecedentelor petentului.
Împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate au formulat contestație atât P. M. C. cât și petentul K. R., acesta din urmă retrăgându-și ulterior contestația. În considerentele încheierii contestate, referitor la aspectul cu privire la care plângerea a fost admisă, s-a reținut că prin plângere petentul a arătat că el consideră că folosirea mijloacelor de imobilizare împotriva sa se face abuziv la P. M. C., fiind imobilizat de fiecare dată când iese din camera de detenție, de exemplu, când este condus la cabinetul medical, la calculatorul din secția de deținere, la instanțele de judecată, la curtea de plimbare. A solicitat să fie aplicate mijloacele de imobilizare doar când este condus la instanța de judecată. Fiind audiat cu privire la această plângere petentul a declarat că administrația locului de deținere nu respectă dispozițiile date printr-o încheiere anterioară, prin care s-a soluționat plângerea sa cu privire la mijloacele de imobilizare.
Cu privire la acest aspect, prin punctul de vedere exprimat de P. M. C. s-au invocat textele legale care reglementează folosirea mijloacelor de imobilizare. De asemenea s-a aratat că petentul a fost inclus în categoria deținuților care prezintă risc pentru siguranța penitenciarului printre altele pentru faptul că la întoarcerea de la instanță s-a sustras supravegherii membrilor escortei escaladând curtea de plimbare și refuzând să coboare. S-a anexat situația disciplinară a petentului din care rezultă că acesta a comis mai multe abateri care justifică aplicarea mijlocelor de imobilizare, printre care, distrugere de bunuri, instigare la nesupunere, atitudine necuviincioasă față de cadre.
Judecătorul de supraveghere a reținut că mijloacele de imobilizare trebuie aplicate doar în cazurile prevăzute de lege. D. urmare, cu privire la deplasarea în interiorul penitenciarului, existența la un moment dat a uneia din situațiile prevăzute de lege în care au fost aplicate mijloace de imobilizare nu justifică aplicarea acestora oricând după aceea, dacă situația care a dus anterior la imobilizare nu mai apare.
În motivarea contestației P. M. C. a invocat pe cale de excepție, că dispozițiile art. 56 din Legea nr.254/2013 prevăd un termen procedural (termen de decădere) de formulare a plângerii, astfel, raportat la obiectul plângerii, deținutul avea la dispoziție un termen de 10 zile, de la data luării la cunoștință a măsurii administrației locului de deținere, pentru a sesiza judecătorul de supraveghere cu plângere.
Pe fondul cauzei, contestatorul a invocat inadmisibilitatea plângerii întrucât aceasta nu vizează unul dintre drepturile persoanei private de libertate prevăzute de Legea nr. 254/2013.
De asemenea, s-a invocat netemeinicia soluției date plângerii petentului, motivând pe larg faptul că potrivit dispozițiilor legale utilizarea mijloacelor de imobilizare cu privire la deținutul K. R. este justificată. S-a menționat în acest sens faptul că deținutul execută pedeapsa în regimul de maximă siguranță, iar începând cu data de 18.09.2014 a fost repartizat în categoria deținuților care prezintă risc pentru siguranța locului de deținere, măsură reiterată la data de 09.04.2015. S-a arătat că motivul principal al regimului aplicat deținutului, constând în faptul că la data de 16.09.2014 a forțat dispozitivul de siguranță urcând pe acoperișul curții de plimbare a unității și a instigat celelalte persoane private de libertate aflate în curte la acte de nesupunere, este de natură a justifica aplicarea mijloacelor de imobilizare, date fiind nu persoana condamnatului, ci acțiunile acestuia de natură a perturba activitatea în întregul penitenciar.
Totodată, s-a precizat faptul că aplicarea mijloacelor de imobilizare, prin prisma dispozițiilor legale cuprinse în Legea nr. 254/2013, O.M.J. nr. 1676/C/2010 și Decizia nr. 429/08.04.2011, se face nu doar în momentul producerii unor incidente operaționale ci și pentru prevenirea producerii acestora.
În ceea ce privește excepția tardivității plângerii formulate de petentul K. R., instanța reține că în cauză ceea ce s-a reclamat este o situație continuă, în sensul imobilizării deținutului în tot timpul în care nu se afla în camera de deținere. Întro asemenea situație persoana condamnată nu poate fi decăzută din dreptul de a se adresa judecătorului de supraveghere pentru a reclama o situație actuală privind nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare referitoare la utilizarea mijloacelor de imobilizare. Prin urmare, excepția invocată de P. M. C. nu poate fi primită.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității plângerii formulate de condamnatul K. R., instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 9 alin.(1) din Legea nr. 254/2013, Judecătorul de supraveghere a privării de libertate supraveghează și controlează asigurarea legalității în executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate. De asemenea, potrivit art. 5 alin. (1) din lege se interzice supunerea oricărei persoane aflate în executarea unei pedepse sau a unei alte măsuri privative de libertate la tortură, la tratamente inumane sau degradante ori la alte rele tratamente. În acest sens, conform normelor CPT (Comitetul pentru Prevenirea Torturii și Tratamentelor sau Pedepselor Inumane sau Degradante), folosirea instrumentelor de constrângere fizică în anumite situații, necesită garanții specifice, întrucât acestea sunt situații de mare risc în măsura în care privesc relele tratamente posibile asupra deținuților. Ca urmare, având în vedere împrejurarea că încălcarea reclamată se referă la dreptul petentului de a nu fi supus unor rele tratamente, respectiv de a nu i se restrânge libertatea de mișcare într-o mai mare măsură sau în alte condiții decât cele prevăzute de normele legale incidente, nu se poate susține că Judecătorul de supraveghere a privării de libertate nu se poate pronunța cu privire la plângerea formulată, pe motiv că nu vizează vreunul dintre drepturile persoanei private de libertate enumerate în Capitolul V din Legea nr. 254/2013.
Cu privire la fondul cauzei, analizând actele dosarului raportat la prevederile legale incidente, instanța reține că măsurile de imobilizare aplicate condamnatului K. R. au fost dispuse în conformitate cu prevederile legale și au fost justificate datorită comportamentului acestuia, care punea în pericol siguranța locului de deținere.
În acord cu concluziile judecătorului de supraveghere, instanța apreciază că măsura imobilizării condamnatului K. R. nu poate fi justificată exclusiv prin regimul de executare a pedepsei aplicat acestuia și nici doar pe baza comportamentului său anterior.
În acest sens, plângerea deținutului K. R. pentru faptul că era încătușat tot timpul în care nu se află în camera de deținere, susținere necontestată de către administrația locului de deținere, este întemeiată, deoarece potrivit art.16 alin. (3) din Legea nr.254/2013, folosirea mijloacelor de imobilizare este permisă numai pe durata pentru care aceasta este strict necesară. (4), folosirea mijloacelor de imobilizare se face gradual, fără a depăși nevoile reale de imobilizare a deținuților, și încetează de îndată ce scopul intervenției a fost realizat.
Potrivit dispozițiilor art.103 alin.3 din regulamentul aprobat prin OMJ 1676/C/2010, persoanelor private de libertate cărora li se aplică regimul de maximă siguranță și pentru care se apreciază că se impun măsuri sporite de siguranță, persoanelor private de libertate sancționate disciplinar cu izolarea precum și celor care prezintă risc pentru siguranța penitenciarului li se pot aplica, în cazuri temeinic justificate, în baza autorizării directorului unității, mijloace de imobilizare, în conformitate cu dispozițiile legale.
Din întreaga reglementare a modului și condițiilor de utilizare a mijloacelor de imobilizare rezultă că legiuitorul a dorit ca aceste mijloace să fie aplicate doar în cazuri temeinic justificate, iar folosirea lor să fie permisă numai pe durata pentru care aceasta este strict necesară, nefiind posibilă aplicarea lor prelungită ca o pedeapsă.
Ca urmare, critica nu vizează măsura în sine luată de administrația penitenciarului, ci prelungirea în timp, practic permanentizarea acesteia. Oportunitatea menținerii măsurii trebuie verificată după o durată rezonabilă și, în situația în care se constată că persoana privată de libertate pune în continuare în pericol siguranța penitenciarului (sau chiar a sa proprie), măsura să fie motivat reiterată.
Din considerentele expuse, în baza art. 39 alin. (18) raportat la art. 56 din Legea nr. 254/2013, instanța va respinge ca nefondată contestația formulată de administrația Penitenciarului M. C..
De asemenea, având în vedere dreptul petentului de a dispune asupra cererii sale, va lua act de retragerea contestației formulate de petentul K. R..
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorii la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 39 alin. (18) raportat la art. 56 din Legea nr. 254/2013, respinge ca nefondată contestația formulată de administrația Penitenciarului M. C. împotriva Încheierii nr. 106/25.03.2015 a Judecătorului de supraveghere a privării de libertate la P. M. C.
În baza aceluiași temei legal, ia act de retragerea contestației formulate de petentul K. R., fiul lui –natural- și G., născut la data de 29.02.1984, deținut în P. M. C., împotriva aceleiași încheieri a Judecătorului de supraveghere a privării de libertate.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă contestatorii la plata sumei de 50 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 29.06.2015.
Președinte,Grefier,
G. D. ViorelBoth K.
G.D.V./B.K.
Primit:13.07.2015
Redactat:13.07.2015
Ex: 5
| ← Desfiinţare înscrisuri. Art.315 lit. d NCPP. Sentința nr.... | Tăinuirea. Art.270 NCP. Sentința nr. 560/2015. Judecătoria... → |
|---|
