Plângere conform art. 56 din Legea 254/2013. Sentința nr. 404/2015. Judecătoria MIERCUREA CIUC
| Comentarii |
|
Sentința nr. 404/2015 pronunțată de Judecătoria MIERCUREA CIUC la data de 21-04-2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA M. C.
-
SENTINTA PENALA Nr. 404/2015
Ședința publică de la 21 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE B. D.
Grefier V. É. A.
Pe rol judecarea cauzei Penal privind pe petent C. M. și pe intimat P. M. C., având ca obiect plângere conform art. 56 din Legea 254/2013
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă petentul asistat de av. V. O., din oficiu.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:
Întrebat petentul, acesta arată că nu el a formulat cererea, și că nu și-o însușește.
Față de precizarea petentului, instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru petent solicită respingerea cererii ca neînsușită. Cu cheltuieli în sarcina statului.
Petentul solicită respingerea cererii ca neînsușită.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la data de 10.03.2015 pe rolul Judecătoriei M. C., sub nr._ a fost formulată în numele persoanei private de libertate C. M., născut la data de 22.04.1991, contestație împotriva unei încheieri pronunțate de judecătorul de supraveghere din P. M. C..
Pentru termenul din data de 21.04.2015, persoana privată de libertate a comunicat instanței că această contestație nu îi aparține și nici nu și-o însușește.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța retine următoarele:
Potrivit Legii nr. 254/2013, împotriva încheierilor judecătorului de supraveghere persoana condamnată și administrația penitenciarului pot introduce contestație la judecătoria în a cărei circumscripție se află penitenciarul.
Așadar, legea prevede expres care sunt titularii contestației depuse în materia de referință.
În raport de textul de lege, având în vedere faptul că prezenta contestație nu a fost formulată și nici însușită de persoana privativă de libertate, instanța urmează a o respinge ca neînsușită.
Cheltuielile avansate de stat rămân în sarcina acestuia, în condițiile în care nu s-a putut identifica persoana care a înțeles a uzita de dreptul deținutului la care se referă contestația, iar suma de 100 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu se va avansa Baroului Harghita din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neînsușită contestația formulată în numele persoanei private de libertate C. M., născut la data de 22.04.1991, împotriva unei încheieri pronunțate de judecătorul de supraveghere din P. M. C..
În baza art. 275, alin. 3 C. pr. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar suma de 100 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu se va avansa Baroului Harghita din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21.04.2015.
Președinte,
B. D.
Grefier,
V. É. A.
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 415/2015.... | Plângere conform art. 56 din Legea 254/2013. Sentința nr.... → |
|---|








