Confimare redeschidere urmărire penală. Art.335 alin. 4 NCPP. Încheierea nr. 251/2015. Judecătoria ODORHEIUL SECUIESC

Încheierea nr. 251/2015 pronunțată de Judecătoria ODORHEIUL SECUIESC la data de 19-11-2015

Acesta nu este document finalizat

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ODORHEIUL S.

JUDEȚUL HARGHITA

Dosar nr._

ÎNCHEIERE PENALĂ NR. 251/2015

Ședința din camera de consiliu de la 19 noiembrie 2015

Completul compus din:

Judecător de cameră preliminară: M. G. R.

Grefier: S. H.

Cu participarea domnului prim-procuror O. V. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria O. S.

Pe rol soluționarea cauzei penale având ca obiect confirmarea redeschiderii urmăririi penale privind pe J. C., domiciliat în ., județul Harghita, având CNP._, cercetat în stare de liberate pentru săvârșirea infracțiunilor de loviri sau alte violențe prev. de art. 193 al.1 Cod penal și loviri sau alte violențe prev. de art. 193 al.2 Cod penal.

La apelul nominal făcut în camera de consiliu se prezintă intimații J. C., asistat de avocata G. C., respectiv P. A. și P. I., asistați de avocata K. N..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Reprezentantul Parchetului și avocații părților declară că nu au cereri sau excepții de invocat.

Judecătorul de cameră preliminară acordă cuvântul asupra cererii de confirmare a redeschiderii urmăririi penale.

Reprezentantul Parchetului pune concluzii pentru admiterea sesizării și confirmarea redeschiderii urmăririi penale.

Avocata K. N., pentru intimații P. A. și P. I. solicită admiterea cererii și confirmarea soluției de redeschidere a urmăririi penale privind săvârșirea infracțiunilor de loviri sau alte violențe reținute în sarcina inculpatului J. C..

Avocata G. C., în reprezentarea intimatului J. C. solicită respingerea cererii și infirmarea ordonanței din 12 noiembrie 2015 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita, considerând că ordonanța de clasare a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria O. S. este legală și temeinică. În susținerea cererii arată că infracțiunea reținută în sarcina lui J. C. a fost lămurită sub toate aspectele, au fost audiați martori, considerând că urmărirea penală este completă. De asemenea nu există interes public în urmărirea penală.

JUDECĂTORUL DE CAMERĂ PRELIMINARĂ,

Prin sesizarea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 16 noiembrie 2015 sub nr._, P. de pe lângă Tribunalul Harghita a solicitat confirmarea redeschiderii urmăririi penale în dosarul penal nr. 990/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria O. S. privind pe inculpatul J. C., cercetat în stare de liberate pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. de art. 193 al.2 Cod penal.

În fapt, s-a reținut că la data de 3 august 2015 P. de pe lângă Judecătoria O. S. a fost sesizat prin plângere prealabilă de către persoana vătămată P. A. cu privire la săvârșirea infracțiunii de loviri sau alte violențe de către numitul J. C., persoana vătămată arătând că la data de 2 august 2015, pe raza localității Vărșag, județul Harghita, în timp ce se deplasa cu căruța spre domiciliu, a fost agresat de numitul J. C., care l-a tras din căruță și i-a aplicat un pumn în zona feței. Conform certificatului medico-legal nr. 80/A2/OS din 3 august 2015, emis de Cabinetul de medicină legală O. S., numitul P. A. a suferit leziuni traumatice corporale care necesită pentru vindecare un număr de 6-7 zile de îngrijiri medicale.

La data de 4 august 2015 a formulat plângere prealabilă și numita P. I., soția numitului P. A., solicitând efectuarea de cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe de către numitul J. C., persoana vătămată arătând că la data de 2 august 2015 pe raza localității Vărșag, județul Harghita, în timp ce se deplasa împreună cu soțul său cu căruța spre domiciliu, a fost agresată de numitul J. C., care i-a aplicat o palmă peste față. Conform certificatului medico-legal nr. 81/A2/OS din 3 august 2015, emis de Cabinetul de medicină legală O. S., numita P. I. nu a prezentat leziuni traumatice și nu a fost necesară acordarea de zile de îngrijiri medicale.

Prin ordonanța din data de 1 octombrie 2015 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria O. S., în temeiul art. 318 alin. 1 și 2 Cod procedură penală, raportat la art. 314 alin. 1 lit. b Cod procedură penală s-a dispus renunțarea la urmărire penală în cauza având ca obiect infracțiunea de loviri sau alte violențe prev. și ped. de art. 193 alin. 2 Cod penal, reținută în sarcina inculpatului J. C..

Împotriva ordonanței de renunțare la urmărire penală numitul P. A., prin avocat a formulat plângere la data de 27 octombrie 2015. S-a constatat că plângerea a fost formulată în termen legal.

Prin ordonanța din data de 13 noiembrie 2015 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita s-a admis plângerea formulată de P. A., s-a dispus infirmarea ordonanței de renunțare la urmărire penală din data de 1 octombrie 2015 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria O. S. și redeschiderea urmăririi penale privind faptele de loviri sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. 1 Cod penal și loviri sau alte violențe prev. de art. 193 alin. 2 Cod penal.

Analizând actele și lucrările dosarului, judecătorul de cameră preliminară constată, în conformitate cu dispozițiile art. 335 alin 4, rap. la art. 335 alin.1 Cod procedură penală, că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru redeschiderea urmăririi penale față de numitul J. C..

Astfel, se constată că în mod corect s-a reținut că nu au fost respectate dispozițiile legale care garantează aflarea adevărului și că soluția de renunțare la urmărire penală privește o singură faptă, în dispozitiv fiind menționată numai infracțiunea de loviri sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. 2 Cod penal (persoană vătămată P. A.), nu și infracțiunea prev. de art. 193 alin. 1 Cod penal (persoană vătămată P. I.).

Ca urmare, în baza art. 335 alin 4 Cod procedură penală, constatând legalitatea și temeinicia ordonanței prin care s-a dispus redeschiderea urmăririi penale, va confirma măsura dispusă.

În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Admite cererea Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita și în consecință:

În baza art. 335 al. 4 Cod procedură penală constată legalitatea și temeinicia ordonanței din 13.11.2015 a prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita și confirmă redeschiderea urmăririi penale față de J. C., domiciliat în ., județul Harghita, având CNP._ sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: loviri și alte violențe prev. de art. 193 al.1 Cod penal și loviri și alte violențe prev. de art. 193 al.2 Cod penal.

În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în camera de consiliu azi, 19 noiembrie 2015.

Judecător de cameră preliminară,Grefier,

M. G. RamonaSzékely H.

Red. M.G.R.

Tehnored. Sz.H.

Pr. 24.11.2015

Pr. 24.11.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Confimare redeschidere urmărire penală. Art.335 alin. 4 NCPP. Încheierea nr. 251/2015. Judecătoria ODORHEIUL SECUIESC