Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 920/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 920/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 14-07-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA-JUDEȚUL BIHOR
SECȚIA PENALĂ Operator de date cu caracter personal – 3161
DOSAR NR._
SENTINȚA PENALĂ NR. 920/2015
Ședința publică din data de 14 iulie 2015
Președinte – CRENGUȚA J. C.
Grefier – D. F.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea este reprezentat de procuror M. C..
Înregistrarea dezbaterii cauzei s-a făcut în conformitate cu dispozițiile art. 369 C.p.p.
Pe rol, judecarea cauzei penale privind pe inculpatul P. V. S., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 335 alin. 1 C. penal.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Instanța, în baza art. 374 Cod procedură penală, face o prezentare succintă a actului de sesizare al instanței, explicând inculpatului în ce constă învinuirea ce i se aduce.
Instanța, aduce la cunoștința inculpatului că are posibilitatea să beneficieze de procedura simplificată prev. de art. 375 C.p.p., dacă recunoaște în totalitate fapta reținută în sarcina sa și nu dorește administrarea altor probe.
Inculpatul, arată că dorește să fie judecat pe baza procedurii recunoașterii învinuirii, prev. de art. 375 Cod procedură penală, întrucât recunoaște fapta reținută în sarcina sa și nu dorește administrarea altor probe.
Instanța, în baza art. 375 al. 1 Cod procedură penală, procedează la ascultarea inculpatului, declarația acestuia fiind consemnată în procesul verbal separat atașată la dosar, după ce în prealabil a fost citită și semnată de inculpat.
Instanța, pune în discuție solicitarea inculpatului, ca judecata să aibă loc în condițiile prevăzute de art. 374 alin. 4 C.pr.pen..
Reprezentantul parchetului, solicită admiterea cererii inculpatului de aplicare a procedurii simplificate.
Instanța, constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru admiterea procedurii simplificate, motiv pentru care în baza art. 375 alin. 2 Cod procedură penală admite cererea inculpatului și dispune ca judecata să aibă loc conform procedurii prev. de art. 375 și urm. C.p.p., raportat la declarația dată de inculpat în fața instanței.
Nefiind alte cereri de formulat, instanța, în baza art. 387 alin. 2 C.p.p. declară terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe fond, conform art. 388 C.p.p..
Reprezentantul parchetului, susține rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea prin care a fost trimis in judecată inculpatul și în consecință, în baza art. 335 alin. 1 C.penal cu aplic. art. 396 alin. 10 C.p.p., solicită condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere, la o pedeapsă just individualizată, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei. În baza art. 274 alin. 1 C.p.p., solicită obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită să i se aplice o pedeapsă cât mai mică și să nu ajungă la închisoare.
JUDECĂTORIA
DELIBERÂND:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea din 26.05.2015 - dosar 1767/P/2015 s-a dispus punerea în mișcare și trimiterea în judecată a inculpatului P. V. S. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, faptă prev. și ped. de art. 335 alin. 1 din Cod Penal, reținându-secă în data de 16.03.2015, în jurul orelor 08,10, inculpatul a condus pe DC 54 între localitățile Cheriu și Oradea, jud. Bihor, autoturismul marca Opel cu nr. de înmatriculare_, fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie.
Audiat fiind în cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut și regretat comiterea faptei.
Din conținutul dosarului, examinând probele administrate în faza de urmărire penală, în raport de declarația inculpatului de recunoaștere a învinuirii, instanța reține următoarele:
În data de 16.03.2015, în jurul orei 08,10, inculpatul a urcat la volanul autoturismului proprietate personală marca Opel cu nr. de înmatriculare_, pe care l-a condus pe DC 54 de la domiciliul său din loc. Cheriu cu intenția de a la locul de muncă în mun. Oradea, jud. Bihor, însă pe drum a fost oprit de către organele de poliție, care i-au solicitat să prezinte documentele pentru control.
Potrivit adresei nr._/14.04.2015 de către Instituția Prefectului jud. Bihor, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor a rezultat că inculpatul P. V. S. nu figurează în evidențe ca posesor permis de conducere.
Pe parcursul cercetărilor, pe baza declarațiilor inculpatului, s-a stabilit că 16.03.2015, în jurul orei 08,10, inculpatul a urcat la volanul autoturismului proprietate personală marca Opel cu nr. de înmatriculare_, pe care l-a condus pe DC 54 de la domiciliul său din loc. Cheriu cu intenția de a la locul de muncă în mun. Oradea, jud. Bihor, însă pe drum a fost oprit de către organele de poliție.
În cursul cercetării judecătorești, cu ocazia audierii, inculpatul a recunoscut comiterea faptelor astfel cum au fost reținute prin actul se sesizare al instanței (fila 7), solicitând să se facă aplicarea prevederilor art. 375C.p.p.. Inculpatul a recunoscut cu ocazia audierii că în cursul zilei de 16.03.2015, a urcat la volanul autoturismului proprietate personală pe care l-a condus din între loc. Cheriu și Oradea, cu intenția de a ajunge la serviciu, deși știa că nu deține permis de conducere, pe drum fiind oprit de lucrătorii de poliție.
Starea de fapt reținută de instanță și vinovăția inculpatului sunt pe deplin dovedite cu probele administrate în cauză în cursul urmăririi penale: declarația de recunoaștere a inculpatului care se coroborează cu procesul verbal de constatare care nu a fost contestat de către inculpat, cu adresa nr._/14.04.2015 emisă de către Instituția Prefectului jud. Bihor, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, din care rezultă că inculpatul P. V. S. nu figurează în evidențe ca posesor permis de conducere (fila 8 dosar u.p.) și cazierul judiciar al inculpatului.
Fapta inculpatului P. V. S. care în data de 16.03.2015, în jurul orei 08,10, a condus autoturismul marca Opel cu nr. de înmatriculare_, pe DC 54 între localitățile Cheriu și Oradea, jud. Bihor, fără a poseda permis de conducere întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere prev. și ped. de art. 335 alin. 1 C.penal, text în baza căruia cu aplic. art. 396 alin. 10 C.p.p. îl va condamna pe inculpat la o pedeapsă de 8 luni închisoare.
La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate, instanța a ținut cont de limitele de pedeapsă, de gradul de pericol social al faptei comise – inculpatul a circulat pe drumurile publice în condițiile în care nu avea permis de conducere, însă avea abilități practice pentru o astfel de activitate întrucât a urmat cursurile unei școli de șoferi, de împrejurările în care au fost comise faptele, de persoana inculpatului, de faptul că a recunoscut și regretat săvârșirea faptei.
Având în vedere infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, instanța apreciază se impune ca pe o perioadă viitoare comportamentul inculpatului să fie monitorizat în vederea prevenirii recăderii și pentru a-l determina pe inculpat să conștientizeze necesitatea respectării rigorilor legii.
Apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia în regim de detenție, instanța în baza art. 91 C. pen. va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și va stabili un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) C. pen. va obliga inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin. (2) lit. b C. pen. va impune condamnatului să execute următoarea obligație: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.
În baza art. 93 alin. 3 C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Oradea sau în cadrul Primăriei Oșorhei pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.
În baza art. 91 alin. (4) C. pen. va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen., referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală va obliga inculpatul la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 335 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 396 alin. 10 C.p.p. condamnă pe inculpatul P. V. S., fiul lui V. și V., ns. la 27.04.1986 în Oradea, județ Bihor, dom. în com. Oșorhei, ., județ Bihor, și fără forme legale în com. Oșorhei, ., județ Bihor CNP_, fără antecedente penale, pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere, la o pedeapsă de:
- 8 luni închisoare
În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și stabilește un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin. (2) lit. b C. pen. impune condamnatului să execute următoarea obligație: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.
În baza art. 93 alin. 3 C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Oradea sau în cadrul Primăriei Oșorhei pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.
În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen., referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul să plătească statului suma de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Cu drept de apel la Curtea de Apel în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 14 iulie 2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Crenguța J. C. F. D.
Red C.J.C.
Dact. D.F.
2 ex./24.07 .2015
| ← Întrerupere executare pedeapsă/contestaţie. Art.592 NCPP.... | Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... → |
|---|








