Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 553/2015. Judecătoria ORADEA

Sentința nr. 553/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 24-04-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 553/2015

Ședința publică de la 24 aprilie 2015

Președinte I. E. S.

Grefier B. T. M.

Ministerul public este reprezentat de procuror G. S. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpatul S. G. trimis în judecată sub acuzația comiterii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat prev de art 334 al 1 C P., precum și a infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare prev de art 334 al 2 C P., ambele cu aplicarea art 5 C P.

La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă inculpatul S. G..

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Se constată faptul că prin încheierea nr. 408/C.P./24.04.2015 judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății în cauză.

În baza art. 374 al. 1 și 2 Cod procedură penală, se face o prezentare succintă a actului de sesizare al instanței, după care președintele explică inculpatului în ce constă învinuirea ce li se aduce, îi înștiințează pe inculpat cu privire la dreptul de a nu face nicio declarație, atrăgându-i atenția că tot ce declară poate fi folosit și împotriva lui, precum și cu privire la dreptul de a pune întrebări martorilor, experților și de a da explicații în tot cursul cercetării judecătorești când socotește necesar.

Conform art. 374 al. 4 Cod procedură penală, instanța pune în vedere inculpatului că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, dacă recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa, aducându-i la cunoștință dispozițiile art. 396 alin. 10 Cod procedură penală.

Inculpatul, arată că dorește să fie judecat pe baza procedurii recunoașterii învinuirii, prev. de art. 375 Cod procedură penală, întrucât recunoaște fapta de care este acuzat.

Instanța ia act că inculpatul solicită să fie judecat pe baza procedurii recunoașterii învinuirii, prev. de art. 375 Cod procedură penală.

În baza art. 375 al. 1 Cod procedură penală, instanța procedează la ascultarea inculpatului, declarația acesteia fiind consemnata în proces verbal care se atașează la dosar, după ce în prealabil a fost citita și semnata de inculpat.

Instanța, având în vedere declarația inculpatului, pune în discuție admisibilitatea cererii inculpatului de judecare conform procedurii recunoașterii învinuirii, prev. de art. 375 Cod procedură penală.

Reprezentantul parchetului solicită admiterea cererii de judecare a cauzei conform procedurii recunoașterii învinuirii.

Inculpatul solicită admiterea procedurii recunoașterii învinuirii.

Instanța, în baza art.375 al. 1 Cod procedură penală, admite cererea inculpatului, de judecare conform procedurii în cazul recunoașterii învinuirii.

În baza art.387 al. 1 Cod procedură penală, instanța pune în discuția procurorului și inculpatului dacă mai au de dat explicații ori de formulat cereri noi pentru completarea cercetării judecătorești.

Întrucât procurorul și inculpatul nu formulează alte cereri sau precizări suplimentare, instanța, în baza art. 387 al. 2 declară terminată cercetarea judecătorească acordând cuvântul în dezbateri, conform art. 388 Cod procedură penală.

Reprezentantul parchetului, având cuvântul, arată că susține rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea si solicita, condamnarea inculpatului la o pedeapsa just individualizata pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 334 al. 1 C.p. si art. 334 al. 2 C.p. cu aplicarea art. 38 al. 1 C.p. si art. 396 al. 10 C.p.p. Ca modalitate de executare a pedepsei solicita aplicarea unei amenzi in baza art. 61 al. 1 si 4 lit. c C.p. De asemenea, solicita obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare in favoarea statului.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicita aplicarea unei amenzi.

INSTANȚA

DELIBERÂND:

Constată că la data de 17.03.2015 s-a înregistrat la Judecătoria Oradea, sub nr. de dosar_, rechizitoriul emis la data de 12.03.2015 în dosar nr. 2796/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului S. G., sub acuzația comiterii infracțiunilor prev. de art.334 al.2 Cod penal și art.334 al.2 Cod penal, ambele cu aplic.art. 38 Cod penal.

În esență, prin actul de sesizare al instanței s-a reținut în sarcina inculpatului S. G. faptul că în data de 11.04.2014 a condus pe drumurile publice un autoturism neînmatriculat, având aplicate numere false de înmatriculare.

Prin încheierea nr. 408/C.P./2015 din 24.04.2015 judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății în cauză.

După începerea judecății, inculpatul S. G. a solicitat aplicarea procedurii judecății în cazul recunoașterii învinuirii, prev. de art. 375 Noul Cod procedură penală, declarând că recunoaște învinuirile aduse.

În ședința publică din 24.04.2015, în baza art.375 al. 1 Cod procedură penală, instanța a admis cererea inculpatului S. G., de judecare conform procedurii în cazul recunoașterii învinuirii, apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege în acest sens.

Examinând probele administrate în faza de urmărire penală, în raport de declarația inculpatului de recunoaștere a învinuirii, instanța reține în fapt următoarele:

La 11.04.2014 în jurul orelor 00,04 inculpatul S. G. aflat la volanul autoturismului marca Opel având aplicate plăcuțele de înmatriculare franceze 3564 VX 28 a fost oprit de organele de Poliție pe . municipiul Oradea întrucât circula cu viteza de 69 km/h și nu avea centura de siguranță. În urma verificării documentelor prezentate de inculpat a rezultat că . Opel condus de inculpat ( W0L000051P2529485) nu corespunde cu . în actele emise pentru autoturismul înmatriculat sub numărul francez 3564 VX 28 ( W0L000051V2136164).

Din adresa BCO/BL/_/16.04.2014 a Punctului de contact Oradea rezultă că numerele de înmatriculare 3564 VX 28 au fost emise pentru un autoturism Opel Astra . proprietar A. A., autoturism care nu figurează ca fiind radiat în Franța. În privința autoturismului condus de inculpat marca Opel Astra . se comunică că acesta a fost radiat din Germania la data de 06.10.2011. În interiorul autoturismului au fost găsite autorizația de circulație provizorie și numerele provizorii BH_ emise pentru autoturismul condus de inculpat, autorizație ce a fost valabilă în perioada 13.02._14.

Inculpatul recunoaște săvârșirea faptelor declarând că în seara de 11.04.2014 s-a deplasat în orașul Ștei unde a făcut un schimb de automobile cu martorul D. S. C., primind de la acesta autoturismul Opel . despre care avea la cunoștință că nu este înmatriculat. Inculpatul a demontat plăcuțele provizorii expirate existente pe autoturism și a montat plăcuțele de înmatriculare franceze atribuite unui autoturism de aceeași marcă pe care inculpatul declară că anterior îl dusese la dezmembrat, pornind ulterior către municipiul Baia M.. Susținerile inculpatului sunt confirmate prin declarațiile martorilor D. S. C. și P. G. F...

Inculpatul a recunoscut comiterea infracțiunilor reținute în sarcina sa și în cursul cercetării judecătorești.

Starea de fapte reținută mai sus rezultă din coroborarea următoarelor mijloace de probă: Ordonanță de punere în mișcare acțiune penală (f. 17 dos.u.p.), Ordonanță continuare cercetări suspect (f 8 dos.u.p.), Ordonanță începere urmărire penală (f 6 dos.u.p.), Proces verbal constatare infracțiune ( f 4 dos.u.p.), Autorizație provizorie expiarată (f 25 dos.u.p.), Adresă punct contact (f 26 dos.u.p.), declarații inculpat/suspect, Declarații martori ( f 27,30 dos.u.p.), C. acte Franța (f 42,43 dos.u.p.), C. acte Germania (f 48,49 dos.u.p.), cazier judiciar ( f 95 dos.u.p.).

Constatând vinovăția inculpatului, instanța, în baza art. 334 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 61 alin. 4 lit. c) Cod penal și cu aplic. art. 396 al. 10 Cod procedură penală, îl va condamna pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, potrivit legii, la pedeapsa de 150 zile-amendă, iar în baza art. 334 alin. 2 Cod penal, raportat la art. 61 alin. 4 lit. c) Cod penal și cu aplic. art. 396 al. 10 Cod procedură penală, îl va condamna pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, la pedeapsa de 190 zile-amendă.

În baza art.38, art. 39 al. 1 lit. c) Cod penal instanța va contopi pedepsele de mai sus, va aplica pedeapsa cea mai grea, de 190 zile amendă, la care va adăuga un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă, astfel că inculpatul S. G. va executa pedeapsa rezultantă de 240 zile amendă.

În baza art. 61 al. 2 Cod penal instanța va stabili suma corespunzătoare unei zile-amendă la 10 lei, astfel că inculpatul S. G. va executa o amendă de 2.400 lei.

Va atrage atenția inculpatului S. G. asupra prevederilor art. 63 alin. 1 din Codul penal, respectiv că în situația în care, cu rea-credință, nu va executa pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuiește cu numărul corespunzător de zile cu închisoarea.

Va pune în vedere inculpatului S. G. că, potrivit art. 559 alin. 1 Cod procedură penală, are obligația să depună recipisa de plată integrală a amenzii la judecătorul delegat cu executarea din cadrul Judecătoriei Oradea, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare, în cazul său fiind vorba de mai multe infracțiuni la regimul circulației rutiere, însă gravitatea acestora fiind mai redusă se apreciază că se impune aplicarea unor amenzi. La stabilirea cuantumului unei zile de amendă instanța avut în vedere posibilitățile financiare reduse ale inculpatului. De asemenea se are în vedere și atitudinea de recunoaștere a inculpatului, persoana inculpatului, cunoscut fără antecedente penale, instanța aplicând pedepse de natură pecuniară care să reflecte pericolul social concret al faptelor.

În baza art. 274 alin.1 Cod procedură penală instanța va obliga inculpatul să plătească statului 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 334 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 61 alin. 4 lit. c) Cod penal și cu aplic. art. 396 al. 10 Cod procedură penală, condamnă inculpatul S. G., fiul lui A. și A., născut la data de 19.11.1962 în Baia M., jud. Maramureș, cetățean român, studii primare, fără antecedente penale, CNP_, cu domiciliul în Baia M., ., ., pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, potrivit legii, la pedeapsa de:

150 zile-amendă

În baza art. 334 alin. 2 Cod penal, raportat la art. 61 alin. 4 lit. c) Cod penal și cu aplic. art. 396 al. 10 Cod procedură penală, condamnă pe același inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, la pedeapsa de:

190 zile-amendă

În baza art.38, art. 39 al. 1 lit. c) Cod penal, contopește pedepsele de mai sus, aplică pedeapsa cea mai grea, de 190 zile amendă, la care adaugă un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă, astfel că inculpatul S. G. execută pedeapsa rezultantă de:

240 zile amendă

În baza art. 61 al. 2 Cod penal stabilește suma corespunzătoare unei zile-amendă la 10 lei, astfel că inculpatul S. G. execută o amendă de 2.400 lei.

Atrage atenția inculpatului S. G. asupra prevederilor art. 63 alin. 1 din Codul penal, respectiv că în situația în care, cu rea-credință, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuiește cu numărul corespunzător de zile cu închisoarea.

Pune în vedere inculpatului S. G. că, potrivit art. 559 alin. 1 Cod procedură penală, are obligația să depună recipisa de plată integrală a amenzii la judecătorul delegat cu executarea din cadrul Judecătoriei Oradea, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

În baza art. 274 alin.1 Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească statului 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 24.04.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

I. E. S. B. T. M.

Red. I.E.S.

Tehnored. B.T.M.

4 ex./04.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 553/2015. Judecătoria ORADEA