Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Sentința nr. 1051/2015. Judecătoria ORADEA

Sentința nr. 1051/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 21-09-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA-JUDEȚUL BIHOR

SECȚIA PENALĂ Operator de date cu caracter personal – 3161

DOSAR NR._

SENTINȚA PENALĂ NR. 1051/2015

Ședința publică din data de 21 septembrie 2015

Președinte – CRENGUȚA J. C.

Grefier – D. F.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea este reprezentat de procuror P. C..

Înregistrarea dezbaterii cauzei s-a făcut în conformitate cu dispozițiile art. 369 C.p.p.

Pe rol, judecarea cauzei penale având ca obiect acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat între P. de pe lângă Judecătoria Oradea și inculpatul N. L. I..

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul F. T., asistat de avocat ales G. C., potrivit delegației depusă la dosar.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Nefiind alte cereri de formulat, instanța, în baza art. 387 alin. 2 C.p.p. declară terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe fond, conform art. 388 C.p.p..

Reprezentantul parchetului, în baza art. 484 alin. 2 C.p.p. rap. la art. 485 alin. 1 lit. a C.p.p. solicită admiterea acordului de recunoaștere a vinovăției încheiat cu inculpatul N. L. și, în consecință solicită condamnarea inculpatului la pedeapsa de 180 lei zile amendă, respectiv 16 lei pentru fiecare zi amendă, astfel că inculpatul urmează să execute o amendă de 2880 lei. În baza art. 274 alin. 1 C.p.p. solicită obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită admiterea acordului astfel cum a fost încheiat cu parchetul.

Apărătorul inculpatului în baza art. 484 alin. 2 C.p.p. rap. la art. 485 alin. 1 lit. a C.p.p., solicită să se pronunțe o hotărâre prin care să se dispună o pedeapsă cu amenda astfel cum a fost stabilită prin acordul de recunoaștere încheiat cu parchetul.

JUDECĂTORIA

DELIBERÂND:

Constată că la data de 29.07.2015, a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea sub nr._ cauza privind pe inculpatul N. L. I., care a încheiat cu procurorul în dosarul penal nr. 2132/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea un acord de recunoaștere a vinovăției sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 gr/l alcool pur sânge, prev. și ped. de art. 336 alin. 1 C.penal.

În fapt, s-a reținut prin acord că la data de 04.04.2015, în jurul orei 03,20, inculpatul a condus autoturismul VW nr._, pe . din mun. Oradea, fiind oprit pentru control de către organele de poliție. În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat că inculpatul prezenta o concentrație de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind ulterior condus la SML Bihor în vederea recoltării probelor biologice, stabilindu-se prin buletinul de analiză toxicologică 428/2015 că alcoolemia inculpatului era de 1,25 gr/l alcool pur în sânge.

Totodată s-a precizat că situația de fapt anterior expusă a fost stabilită în urma analizei coroborate a mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale, respectiv: declarațiile de recunoaștere ale inculpatului, care se coroborează cu rezultatul alcooltest (fila 26 dosar u.p.), procesul verbal de prelevare și buletinul de examinare clinică, cu buletinul de analiză toxicologică nr. 428 din 06.04.2015, precum și felul și cuantumul pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, respectiv pedeapsa amenzii în cuantum de 2.880 lei, corespunzătoare unui număr de 180 zile amendă (unei zile îi corespunde suma de 16 lei).

Analizând acordul de recunoaștere a vinovăției înaintat de către P. de pe lângă Judecătoria Oradea, instanța constată că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 480 - 482 C.p.p., fiind încheiat de titularii acordului de recunoaștere, astfel cum sunt indicați de art. 478 Cod procedură penală și respectând obiectul acordului, astfel cum este prevăzut de art. 479 Cod procedură penală.

Astfel, analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, instanța reține următoarele:

Inculpatul N. L. I., la data de 04.04.2015 a condus autoturismul VW nr._, pe . din mun. Oradea, fiind oprit pentru control de către organele de poliție. În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat că inculpatul prezenta o concentrație de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat fiind ulterior condus la SML Bihor în vederea recoltării probelor biologice, stabilindu-se prin buletinul de analiză toxicologică 428/2015 că alcoolemia inculpatului era de 1,25 gr/l alcool pur în sânge.

În drept, fapta inculpatului N. L. I., care la în data de 04.04.2015, în jurul orei 03,20, a condus autoturismul VW nr._, pe . din mun. Oradea, în condițiile în care consumase anterior și avea o alcoolemie de 1,25 gr/l alcool pur în sânge, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului, prev. și ped. de art. 336 alin. 1 C.penal.

Instanța constată că, într-adevăr, din probele administrate în cauză rezultă suficiente date cu privire la existența faptei pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și cu privire la vinovăția inculpatului.

În ce privește felul, cuantumul pedepsei și forma de executare, instanța constată că inculpatul N. L. I. a fost de acord cu propunerea procurorului, respectiv cu pedeapsa amenzii în cuantum de 2.880 lei, corespunzătoare unui număr de 180 zile amendă (unei zile îi corespunde suma de 16 lei). De asemenea, se constată că inculpatului N. L. I. i s-au adus la cunoștință de procuror prevederile art. 63 C.penal privind înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii și art. 64 C. penal privind executarea amenzii prin prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității.

Având în vedere că acordul de recunoaștere a vinovăției a fost încheiat cu respectarea condițiilor prevăzute de lege și apreciind cuantumul pedepsei cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat ca fiind suficient pentru atingerea scopului și îndeplinirea funcțiilor de constrângere, de reeducare și de exemplaritate ale pedepsei, instanța în baza art. 485 alin. 1 lit. a Cod procedură penală va admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat între P. de pe lângă Judecătoria Oradea și inculpatul N. L. I., în dosar nr. 2132/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea și în consecință:

În baza art. 336 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 61 alin. 4 lit. c Cod penal, va condamna pe inculpatul N. L. I., pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului, la pedeapsa de: 180 zile-amendă.

În baza art. 61 al. 2 Cod penal va stabili suma corespunzătoare unei zile-amendă la 16 lei, astfel că inculpatul N. L. I. va executa o amendă de 2880 lei.

Va atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art. 14 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 187/2012, cu referire la art. 63 alin. 1 din Codul penal, respectiv că în situația în care, cu rea-credință, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se vor înlocui cu numărul corespunzător de zile cu închisoare.

Va pune în vedere inculpatului că, potrivit art. 559 alin. 1 Cod procedură penală, are obligația să depună recipisa de plată integrală a amenzii la judecătorul delegat cu executarea din cadrul Judecătoriei Oradea, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală va obliga inculpatul să plătească statului 600 lei cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 485 alin. 1 lit. a Cod procedură penală admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat între P. de pe lângă Judecătoria Oradea și inculpatul N. L. I., fiul lui N. I. și Geraldine Isolde, ns. la 11.07.1979 în Caransebeș, județ C. S., domiciliat în Oradea, ., județ Bihor, CNP_, cetățean român, studii superioare, inginer, fără antecedente penale, în dosar nr. 2132/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea și în consecință:

În baza art. 336 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 61 alin. 4 lit. c Cod penal, condamnă pe inculpatul N. L. I., fiul lui N. I. și Geraldine Isolde, ns. la 11.07.1979 în Caransebeș, județ C. S., domiciliat în Oradea, ., județ Bihor, CNP_, cetățean român, studii superioare, inginer, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului, la pedeapsa de:

-180 zile-amendă

În baza art. 61 al. 2 Cod penal stabilește suma corespunzătoare unei zile-amendă la 16 lei, astfel că inculpatul N. L. I. execută o amendă de 2880 lei.

Atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art. 14 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 187/2012, cu referire la art. 63 alin. 1 din Codul penal, respectiv că în situația în care, cu rea-credință, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuiește cu numărul corespunzător de zile cu închisoare.

Pune în vedere inculpatului că, potrivit art. 559 alin. 1 Cod procedură penală, are obligația să depună recipisa de plată integrală a amenzii la judecătorul delegat cu executarea din cadrul Judecătoriei Oradea, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească statului 600 lei cheltuieli judiciare.

Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare cu P. de pe lângă Judecătoria Oradea și cu inculpatul.

Pronunțată în ședința publică din 21 septembrie 2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Crenguța J. C. F. D.

Red C.J.C.

Dact. D.F.

2 ex./23.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Sentința nr. 1051/2015. Judecătoria ORADEA