Contestaţie împotriva hotărârii judecătorului delegat. Sentința nr. 1139/2015. Judecătoria ORADEA

Sentința nr. 1139/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 02-10-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA O.

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 1139/2015

Ședința publică de la 02 octombrie 2015

Președinte I. E. S.

Grefier B. T. M.

Ministerul public este reprezentat de procuror G. S. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria O..

Pe rol judecarea plângerii împotriva hotărârii judecătorului delegat formulata de condamnatul C. V..

La apelul nominal făcut în cauză nu se nimeni.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Reprezentantul parchetului arata ca înțelege sa nu participe la judecarea cauzei.

Instanța consideră cauza lămurită și rămâne în pronunțare asupra fondului cauzei.

INSTANȚA

DELIBERÂND:

Constată că prin plângerea înregistrată la Judecătoria O., la data de 13.08.2015 petentul-condamnat C. V. G. a contestat soluția dată de către judecătorul delegat din cadrul Penitenciarului O., prin încheierea nr. 177/2015.

Astfel, petentul a arătat că în data de 09.07.2015, agentul care i-a efectuat percheziția corporală, deși nu i-a cerut să își dea jos lenjeria intimă, l-a obligat sub amenințare să iasă dezbrăcat din separeul în care s-a efectuat percheziția, astfel afectându-i demnitatea.

Din lucrările dosarului înaintat de judecătorul de supraveghere din cadrul P. O., instanța reține următoarele:

Judecătorul de supraveghere din cadrul Penitenciarului O. a fost sesizat cu plângerea formulată de deținutul C. V. G. condamnatul își manifestă nemulțumirea cu privire la măsurile luate de către administrația penitenciarului, referitoare la modul de efectuare a percheziției corporale amănunțite în data de 08.07.2015, respectiv cu nerespectarea dreptului la viața intimă.

Condamnatul a fost audiat la data de 28.07.2015, ocazie cu care acesta a declarat următoarele: „Fiind adus în fața judecătorului de supraveghere pentru a fi ascultat în legătură cu cererea de audiență pe care am formulat-o, arăt că înțeleg să formulez plângere împotriva măsurilor administrației locului de deținere, referitoare la exercitarea drepturilor prevăzute de lege, respectiv cu privire la modul îh care s-a efectuat percheziția corporală în data de 08.07.2015.

In acest sens, arăt faptul că în data arătată urma să fiu transportat la P. Satu M. pentru a putea fi prezentat la instanța de judecată, în vederea soluționării unei cereri pe care am formulat-o și depus-o la Judecătoria Satu M., ocazie cu care cu ocazia percheziției efectuate în cadrul Penitenciarului O., mi s-a pus în vedere să mă dezbrac în separeu, după care mi s-a cerut să trec prin poarta detectoare în lenjerie intimă, iar, ulterior, m-am îmbrăcat.

Consider că acest mod de efectuare a percheziției este nelegal, efectuat cu nerespectarea dreptului la viața intimă, sens în care apreciez că percheziția corporală amănunțită ar fi trebuit să se efectueze în separeu, deoarece mă aflam în acel moment doar în lenjerie intimă. Am adus la cunoștință ofițerului supraveghetor acest aspect, însă nu s-a luat nicio măsură.

Solicit judecătorului de supraveghere să dispună măsurile necesare pentru ca Administrația Penitenciarului O. să asigure respectarea pe viitor a acestui drept al deținuților, respectiv dreptul la intimitate.

Nu am alte motive pentru care solicit admiterea plângerii și nu am altceva de adăugat cu privire la plângerea pe care am formulat-o.".

In vederea soluționării plângerii formulate de către deținutul C. V. G., judecătorul de supraveghere a solicitat Administrației Penitenciarului O. să procedeze Ia efectuarea verificărilor necesare și să comunice informațiile necesare soluționării acesteia.

In acest sens, prin adresa nr._ din data de 27.07.2015, Administrația Penitenciarului O. a comunicat faptul că în data de 09.07.2015, deținutul C. V. G. a fost însoțit în filtru pentru pregătire, în vederea deplasării temporare la P. Satu M., unde acesta era citat pentru studiu dosar în data de 10.07.2015 prin cursa „Ardelalul". Prin urmare, s-a efectuat percheziția corporal amănunțită, conform Ordinului Ministerului Justiției nr. 1676/C din 24._ (art. 260, punctul 2, litera e). Cu ocazia efectuării percheziției corporal amănunțite, deținutul a fost introdus în boxa în care se efectuează percheziția corporal amănunțită, fiindu-i controlat, prin palpare, întregul echipament, excepție făcând lenjeria intimă care a rămas pe acesta, motiv pentru care se reține de către judecător că nu poate fi reținută încălcarea dreptului la viața intimă. Pentru prevenirea introducerii/deținerii de obiecte interzise, deținutul a fost trecut prin porticul detector de metale, activitate la care sunt supuși toți deținuții care urmează a fi escortați în exteriorul locului de deținere, conform prevederilor art. 262, 263 și 264 din ordinul amintit mai sus.

În ceea ce privește legalitatea percheziționării deținuților, judecătorul reține că potrivit art. 19 din Legea nr. 254/2013 pentru prevenirea unor evenimente deosebite, a situațiilor de risc, precum și pentru ridicarea obiectelor interzise, deținuții sunt supuși percheziției. Percheziția este acțiunea prin care se realizează un control amănunțit asupra deținuților, echipamentului, bagajelor, cazarmamentului, camerelor de deținere și tuturor locurilor unde aceștia au acces. Percheziția se efectuează de către persoane de același sex cu deținuții percheziționați și în condiții în care să nu fie afectată demnitatea deținuților.

Desfășurarea percheziției corporale amănunțite se realizează cu respectarea dreptului persoanei percheziționate la viața intimă. Perchezițiile asupra cavităților corporale ale deținuților pot fi realizate numai de către personalul medical. Tipurile percheziției, modalitățile de efectuare, asigurarea tehnico-materială necesară efectuării acesteia, precum și documentele ce se întocmesc cu acest prilej se stabilesc prin regulament.

Potrivit art. 260 - art. 264 din Regulamentul privind siguranța locurilor de deținere din subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor, aprobat prin Ordinul Ministrului justiției nr. 1676/C/2010, prin percheziție corporală amănunțită se înțelege controlul executat asupra persoanelor private de libertate, echipamentului, bagajelor și altor obiecte personale sau date în folosință de către administrația locului de deținere.

Percheziția corporală amănunțită se execută în următoarele situații:

a)la primirea persoanelor private de libertate în locul de deținere;

b)la întoarcerea de la punctele de lucru exterioare a persoanelor private de libertate clasificate în regimul deschis, când deplasarea s-a efectuat fără a fi însoțite de personal al unității;

c)la plecarea și întoarcerea din permisiunea de ieșire din penitenciar,

d) la internarea persoanelor private de libertate în infirmeria locului de deținere sau în spitalele din rețeaua Ministerului Sănătății și la externarea din aceste locuri;

e) cu ocazia transferării persoanelor private de libertate, atât la locul de deținere de unde se transferă cât și la cel care le primește;

f)cu ocazia mutărilor între secțiile de deținere;

g)cu prilejul pregătirii în vederea prezentării la organele judiciare și la înapoierea de la acestea;

h) după ce persoanele private de libertate au beneficiat de vizită fără dispozitive de separare sau intimă;

i) cu ocazia introducerii și scoaterii în și din camere a persoanelor private de libertate sancționate disciplinar cu izolarea;

j) în cazurile urgente care nu suportă amânare, percheziția corporală amănunțită poate fi executată la dispoziția șefului punctului de lucru, șefului de escortă sau, după caz, a supraveghetorului, care informează, pe cale ierarhică, motivul, constatările și măsurile luate;

k) la punerea în libertate a persoanelor private de libertate;

1) în alte situații, cu avizul directorului locului de deținere.

Percheziția corporală amănunțită se efectuează, de către persoane de același sex, în condiții care să nu lezeze demnitatea și să nu afecteze sănătatea, persoanelor privite de libertate, cu asigurarea intimității acestora.

Asigurarea intimității persoanei private de libertate se realizează prin efectuarea controlului separat de celelalte persoane, în spații anume amenajate. Controlul cavităților corporale se realizează numai de către personal medical.

Percheziția corporală amănunțită se execută în următoarea succesiune: controlul corporal, controlul lenjeriei, controlul îmbrăcămintei, controlul încălțămintei, controlul coafurii, controlul bagajelor, alimentelor și celorlalte obiecte aparținând persoanei private de libertate.

La controlul corporal se urmărește descoperirea de obiecte interzise în părțile ascunse ale corpului sau aplicate pe acesta.

La verificarea lenjeriei și îmbrăcămintei se controlează amănunțit gulerul, manșetele, peticele aplicate, diferite cusături și alte locuri care se pretează ascunderii unor obiecte interzise.

După controlul lenjeriei, îmbrăcămintei și încălțămintei, acestea se dau persoanei private de libertate pentru a se echipa și se execută, în prezența acesteia, controlul bagajelor, alimentelor și altor obiecte permise să fie deținute de către aceasta.

Persoana care efectuează percheziția corporală amănunțită desfășoară următoarele activități:

a) supraveghează în permanență persoana privată de libertate în cauză;

b) întreabă persoana privată de libertate dacă deține bunuri, obiecte sau substanțe interzise și cere prezentarea obiectelor personale;

c) se dispune la o distanță suficient de mare pentru a putea contracara o eventuală acțiune vătămătoare din partea celui percheziționat;

d) dispune persoanei private de libertate să se dezechipeze, să se întoarcă cu spatele, să depărteze picioarele și să ridice mâinile paralel cu solul;

e) efectuează controlul prin observare, succesiv, începând cu părul persoanei private de libertate, urechi, sub braț, între degetele mâinii, unghii, eventuale cute ale pielii, între degetele picioarelor și sub tălpi;

f) solicită persoanei să se întoarcă cu fața și continuă controlul cavității bucale, a nărilor, a buricului și eventualele cute ale pielii;

g) după efectuarea controlului corporal dispune persoanei private de libertate să revină în poziția inițială.

In ceea ce privește măsura de percheziționare a deținuților, judecătorul reține că aceasta reprezintă o ingerință în exercitarea dreptului la viață privată, în înțelesul atribuit acestei noțiuni de prevederile art. 8 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, însă, în cazul persoanelor private în mod legal, de libertate, această măsură este necesară și justificată de rațiuni de menținere a siguranței deținerii, conform dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 254/2013.

Astfel, în cauza de față, la data de 10.07.2015, deținutul C. V. G. a fost supus percheziției corporale din P. O. în scopul preveniri introducerii/deținerii de obiecte interzise, în acord cu prevederile legale, în situația prevăzută de art. 260 alin. 2 lit. e din Regulament, respectiv cu ocazia transferării temporare la P. Satu M..

Referitor la modalitatea efectivă de efectuare a percheziției, judecătorul a reținut că deținutul a fost introdus în boxa în care se efectuează percheziția corporală amănunțită, s-a dezechipat, îmbrăcămintea, cu excepția lenjeriei intime care a rămas pe acesta, a fost controlată, prin palpare, de către o persoană de același sex, deținutul a fost trecut prin porticulul detector de metale, după care s-a echipat.

In acest sens, judecătorul a apreciat că efectuarea în mod separat a unui control al îmbrăcămintei deținutului prin palpare și de către o persoană de același sex, respectiv trecerea acestuia prin porticului detector de metale cu păstrarea lenjeriei intime de către deținut evidențiază tocmai măsurile luate de către administrația locului de deținere în vederea respectării dreptului la viață intimă a persoanei private de libertate. De altfel, în ceea ce privește condițiile și modalitatea de efectuare a acestei percheziții corporale amănunțite deținutul nu a arătat în fața judecătorului delegat modul în care i-a fost efectiv afectată intimitatea și nici suferința la care a fost supus. Prin contestația formulată la instanță a arătat că a fost obligat sub amenințare de către agent să iasă dezbrăcat din separeul în care s-a efectuat percheziția, astfel afectându-i demnitatea.

In concluzie, judecătorul a apreciat că modalitatea efectivă de efectuare a percheziției corporale amănunțite a deținutului C. V. G. în P. O., în data de 10.07.2015, nu este de natură să constituie o ingerință nejustificată în viața sa intimă, aceasta măsură fiind dispusă și efectuată în mod legal, cu respectarea demnității umane și a dreptului persoanei percheziționate la viața intimă, în conformitate cu prevederile art. 4 –art. 7 din Legea nr. 254/2013.

Instanța apreciată că judecătorul de supraveghere din cadrul Penitenciarului O. în mod corect a apreciat că modalitatea efectivă de efectuare a percheziției corporale amănunțite a deținutului C. V. G. în P. O., în data de 10.07.2015, nu este de natură să constituie o ingerință nejustificată în viața sa intimă, aceasta măsură fiind dispusă și efectuată în mod legal, cu respectarea demnității umane și a dreptului persoanei percheziționate la viața intimă, în conformitate cu prevederile art. 4 –art. 7 din Legea nr. 254/2013, motiv pentru care, instanța, în baza art. 56 al. 9-12, cu referire la art. 39 al. 14-19 din Legea nr. 254/2013, va respinge ca nefondată contestația formulată de deținutul petent C. V. G. împotriva încheierii nr. 177/28.07.2015 dată de judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului O. în dos. nr. 167/C/2015, încheiere pe care o va menține în totalitate.

În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală instanța va obliga petentul să plătească statului 50 lei cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTARĂȘTE

În baza art. 56 al. 9-12, cu referire la art. 39 al. 14-19 din Legea nr. 254/2013, respinge ca nefondată contestația formulată de deținutul petent C. V. G., fiul lui G. și I. A., ns. la 28.01.1992, CNP_, aflat în prezent în P. O., împotriva încheierii nr. 177/28.07.2015 dată de judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului O. în dos. nr. 167/C/2015, încheiere pe care o menține în totalitate.

În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă petentul să plătească statului 50 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 02.10.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

I. E. S. B. T. M.

Red. I.E.S.

Tehnored. B.T.M.

4 ex./07.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie împotriva hotărârii judecătorului delegat. Sentința nr. 1139/2015. Judecătoria ORADEA