Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Sentința nr. 1563/2015. Judecătoria ORADEA

Sentința nr. 1563/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 14-12-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._

SENTINȚA PENALĂ NR. 1563/2015

Ședința publică de la 14 Decembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE R. V. Ș.

Grefier A. C. S.

MINISTERUL PUBLIC- P. de pe lângă Judecătoria Oradea a fost reprezentat de procuror TIBA M. A..

Înregistrarea dezbaterii cauzei s-a făcut în conformitate cu dispozițiile art. 369 Cod de procedură penală.

Pe rol, sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea cu acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat între procurorul de caz și inculpatul G. I. D., sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului prev. de art. 336 alin.1 din Codul penal.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul G. I. D..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

La întrebarea instanței, reprezentantul parchetului și inculpatul arată că nu au alte cereri de formulat în cauză în legătură cu acordul de recunoaștere a vinovăției.

Astfel fiind, față de actele de la dosar, instanța apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acordului de recunoaștere a vinovăției încheiat în cauză.

Reprezentantul parchetului, având cuvântul, în baza art. 484 alin. 2 Cod procedură penală raportat la art. 485 alin. 1 lit. a) Cod procedură penală, solicită a se dispune admiterea acordului de recunoaștere a vinovăției încheiat între P. de pe lângă Judecătoria Oradea și inculpatul G. I. D., considerând că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege în acest sens.

În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, solicită a se dispune obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.

Inculpatul G. Iosig D., având cuvântul, solicită admiterea acordului pe care l-a încheiat cu procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea. Arată că îi pare rău și că nu se va mai întâmpla în viitor.

INSTANȚA

La data de 26.11.2015, a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Oradea sub nr._ acordul de recunoaștere al vinovăției încheiat de P. de pe lângă Judecătoria Oradea cu inculpatul G. I. D., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe (art.336 alin. 1 NCP), în dosarul penal nr. 2487/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

S-a reținut în esență prin actul de sesizare a instanței că, în data de 22.04.2015, în jurul orelor 19:45, inculpatul G. I. D. a condus mopedul marca Aprilia, înregistrat sub nr. BORS 056 BH pe ., ocazie cu care a fost implicat ., având o alcoolemie de 1,10 mg/l alcool pur în sânge conform buletinului de analiză 1523/2014 al SML Oradea (1,00 mg/l alcool pur in sange la a doua proba biologica).

Totodată s-a precizat că situația de fapt de mai sus a fost stabilită în urma analizei coroborate a mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale, respectiv, procesul verbal de sesizare din oficiu, f. 12 dos. up; proces verbal de cercetare la fata locului – accidente rutiere si plansa foto aferenta, filele 13-20 dos. up, certificat medico-legal, filele 27-28 dos. up, rezultatul alcool-test, f. 32 dos. up; procesul – verbal de prevalare și buletinul de examinare clinică, f. 33-38 dos. up; buletine de analiză toxicologică, f 39- 40 dos. up si declarațiile inculpatului Lakatos Suraj, în care a arătat că recunoaște fapta comisă și este de acord cu încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției (f. 43-44, 48-49 dos. u.p.).

Totodată a fost înaintat instanței dosarul de urmărire penală nr. 2487/P/2015, al Parchetului de pe langa Judecatoria Oradea.

Analizând acordul de recunoaștere a vinovăției înaintat de către P. de pe lângă Judecătoria Oradea, instanța constată că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 480 - 482 C. proc. pen.

Astfel, analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, instanța reține ca în data de 22.04.2015, in jurul orelor 19.45, organele de politie au fost alertate prin serviciul de urgenta 112, cu privire la producerea unui accident rutier, pe ., in care a fost implicata o persoana ce conducea un moped cu viteza si care s-a dezechilibrat si a cazut pe carosabil.

In continuare, organele de politie sosite la fata locului au identificat conducatorul mopedului, in persoana inculpatului G. I. D., care dupa ce a prezentat documentele, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,45 mg/l alcool pur in aerul expirat. Instanta retine ca inculpatul a fost condus la SML Oradea, unde i s-au recoltat doua probe de sange in vederea stabilirii alcoolemiei, rezultatul fiind de 1,10 mg/l alcool pur în sânge conform buletinului de analiză nr. 531/23.04.2015 (fila 39 dos. up) si respectiv 1.00 mg/l, la cea de a doua proba biologila, recoltata la interval de o ora.

In urma accidentului de mai sus, inculpatul a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare un numar de 18 zile de ingrijiri medicale, astfel cum reiese din certificatul medico-legal nr. 904/IF/80 din 23 aprilie 2015 (filele 27-28 dos. up).

Instanța a reținut situația de fapt descrisă mai sus în urma analizei coroborate a întregului materialul probator administrat în faza urmăririi penale și constată că inculpatul recunoaște comiterea faptei și acceptă încadrarea juridică a acesteia, astfel cum a fost făcută de procurorul de caz.

În drept, fapta inculpatului G. I. D., mai sus descrisa, care, în data de 22.04.2015, în jurul orelor 19:45, a condus pe . mopedul marca Aprilia, înregistrat sub nr. BORS 056 BH pe ., ocazie cu care a fost implicat ., având o alcoolemie de 1,10 mg/l alcool pur în sânge, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii ”conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 gr/l alcool pur în sânge prev. de art. 336 al 1 C P., pedepsită cu închisoarea de la 1 la 5 ani sau amenda.

În consecință se constată faptul că din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă suficiente date cu privire la existența faptei pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și cu privire la vinovăția inculpatului, maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului în cuprinsul actului de inculpare este mai mic de 7 ani închisoare, acordul de recunoaștere a vinovăției a fost încheiat în formă scrisă, conține mențiunile prev. de art. 482 C. proc. pen. iar cu ocazia încheierii acestuia inculpatul a fost asistat de avocat desemnat din oficiu, C. C., cu delegatie nr. 5538/20.11.2015 (fila 53 a dos. up).

Instanta retine ca fata de situatia de fapt de mai sus, intre procurorul de caz si inculpatul asistat de avocat, s-a ajuns la un acord constand in stabilirea unei pedepse de 180 zile amenda penala, cuantumul unei zile amenda a fost stabilit la 10 lei (minimul prevazut de lege), iar ca forma de individualizare, s-a stabilit sa fie executarea efectiva de catre inculpatul G. I. a amenzii penale in suma de 1800 lei.

Față de aceste considerente, și apreciind cu privire la natura, cuantumul si modalitatea de individualizare a pedepsei cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat ca fiind suficiente pentru atingerea scopului și îndeplinirea funcțiilor de constrângere, de reeducare și de exemplaritate ale pedepsei în baza art. 485 alin. (1) lit. a) rap. la art. 396 alin. (2) C. proc. pen., instanța va admite acordul de recunoaștere al vinovăției încheiat de P. de pe lângă Judecătoria Oradea cu inculpatul G. I., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe (art.336 alin. 1 NCP), în dosarul penal nr. 2487/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

Față de cele ce mai sus, instanța, în baza art. 485 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., va admite acordului de recunoaștere al vinovăției, astfel cum acesta a fost încheiat la data de 24.11.2015, de P. de pe lângă Judecătoria Oradea cu inculpatul G. I., în dosar nr. 2487/P/2015.

Prin urmare, în baza art. 336 al 1 C. P.., instanța va condamna pe inculpatul Lakatos Suraj, la o pedeapsa principala de 180 zile amenda.

Potrivit art. 61 alin.1 si 3 cod penal, va stabilii cuantumul sumei corespunzatoare unei zile amenda la suma de 10 lei, astfel ca inculpatul urmeaza sa plateasca cu titlu de amenda penala, suma de 1800 lei, calculata conform art. 61 alin. 2 teza II-a din codul penal.

Va atrage atentia inculpatului asupra dispozitiilor art. 63 alin. 1 si 3 cod penal, referitoare la inlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa inchisorii.

Fiind în culpa procesuală, în baza art. 274 al 1 C. pr. pen., va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului, în suma de 400 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

In baza art. 484 alin. 2 C.pr.pen. raportat la art. 485 alin. 1 lit. a C.pr.pen., admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. de pe lângă Judecătoria Oradea cu inculpatul G. I. D., fiul lui I. si E., nascut la data de 14.05.1977, in Satu M., Jud. Satu M., domiciliat in Oradea, .. 229, posesor C.I. ., nr._, CNP:_, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice, faptă prev. și ped. de art 336 al 1 C P. (sancționată cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani sau amenda).

In baza art. 336 al 1 C. pen., art. 61 alin. 3,4 cod penal, condamna pe inculpatul G. I. D. (cu datele de mai sus) la o pedeapsa principala de 180 zile amenda,

Potrivit art. 61 alin.1 si 3 cod penal, stabileste cuantumul sumei corespunzatoare unei zile amenda la suma de 10 lei, astfel ca inculpatul urmeaza sa plateasca cu titlu de amenda penala, suma de 1800 lei, calculata conform art. 61 alin. 2 teza II-a din codul penal.

Atrage atentia inculpatului asupra dispozitiilor art. 63 alin. 1 si 3 cod penal, referitoare la inlocuire a pedepsei amenzii cu pedeapsa inchisorii.

În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul să plătească statului suma de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Cu drept de apel la Curtea de Apel Oradea, în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 14.12.2015.

Președinte, Grefier,

Ș. R. V. S. A. C.

Pentru Grefiera aflata in concediu de odihna, semneaza Gerfier Sef Sectie Penala,

S. M.

red. Ș.R.V

tehnored. S.A.

4 ex./21 decembrie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Sentința nr. 1563/2015. Judecătoria ORADEA