Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Sentința nr. 504/2015. Judecătoria ORADEA

Sentința nr. 504/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 15-04-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 504/2015

Ședința publică de la 15 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: C. H.

GREFIER: M. O. B.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea este reprezentat de d-ul procuror M. C..

Pe rol, judecarea cauzei penale privind pe inculpatul S. E., trimis în judecată sub acuzația comiterii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul având o alcoolemie peste limita legală, prev de art 336 al 1 C P..

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Se constată că dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 25.03.2015, când părțile prezente au pus concluzii în fond, care au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când s-a amânat pronunțarea la data de 15.04.2015, dată la care s-a pronunțat prezenta hotărâre.

INSTANȚA

I. Situația de fapt și încadrarea juridică reținută prin rechizitoriu

Prin rechizitoriul nr. 6039/P/2014 din data de 09.02.2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 12.02.2015, sub nr._ /2014, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului S. E. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prev. de art. 336 alin. 1 Cp 2009.

Potrivit rechizitoriului, în fapt, s-a reținut în esență că la data de 14.09.2014 în jurul orelor 00,40 organele de poliție au oprit pentru control pe . municipiul Oradea autoturismul VW Golf înmatriculat sub numărul_ condus de inculpatul S. E.. După controlul documentelor, întrucât inculpatul emana halenă alcoolică acesta a fost testat cu aparatul etilotest ,rezultând o valoare de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior inculpatul a fost condus la SML Oradea în vederea recoltării probelor biologice de sânge ,stabilindu-se conform Buletinului de analiză toxicologică 1242/2014 că alcoolemia prezentată de acesta era de 1,10 gr ‰ alcool pur în sânge .

Pentru dovedirea situației de fapt reținută în rechizitoriu au fost menționate următoarele mijloace de probă administrate în cursul urmăririi penale: -Ordonanță începere urmărire penală ( f 9), Ordonanță efectuare cercetări față de suspect (f. 7), Ordonanță de punere în mișcare acțiune penală (f. 5), Proces verbal constatare a infracțiunii ( f 12), Rezultat etilotest (f 24),Buletin analiză toxicologică ( f 27), declarații inculpat/suspect ( f 20,22),cazier judiciar ( f 28).

II. Procedura camerei preliminare

Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 25 martie 2015, rămasă definitivă la aceeași dată, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, administrării probelor și efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.

III. Desfășurarea cercetării judecătorești

La termenul de judecată din 25 martie 2015, cu procedura legal îndeplinită, ulterior citirii actului de sesizare, instanța a adus la cunoștința inculpatului dispozițiile art. 374 alin.(4) rap. la art. 396 alin.(10) NCPP, privind judecata în procedură simplificată, precum și soluțiile posibile ca urmare a acestei proceduri.

Inculpatul a arătat că solicită ca judecata să aibă loc conform procedurii simplificate, prevăzută de art. 374 alin.(4) NCPP iar instanța a admis în temeiul art. 375 alin 1 Cod procedură penală cererea de judecare potrivit procedurii simplificate.

În faza de judecată au fost depuse la dosarul cauzei înscrisuri.

IV. Situația de fapt reținută de către instanță

Din coroborarea declarației inculpatului ( f.21 d.u.p, ) cu Proces verbal constatare a infracțiunii (f 12) reiese faptul că, în data de 14.09.2014 în jurul orelor 00,40 inculpatul a condus autoturismul, VW Golf înmatriculat sub numărul_, pe . a fost depistat de organele de poliție.

Inculpatul a fost testat la fața locului cu aparatul etilotest de către un echipaj al Brigăzii Rutiere, rezultatul fiind de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat (Drager Test – fila 24 dup).

Ulterior, la sediul INML Oradea, inculpatului i-au fost recoltată o probă de sânge, rezultând la ora 00:20 o alcoolemie de 1.10 gr.‰, (buletin de analiză toxicologică – fila 27 dup).

V. Încadrarea juridică a faptelor reținută de către instanță

Fapta inculpatuluiS. E.. , care în ziua 14.09.2014 în jurul orelor 00,40, a condus autoturismul marca VW Golf, cu numărul de înmatriculare_, pe . a fost depistat de organele de poliție,având la momentul prelevării mostrelor biologice o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, respectiv de 1,10 gr.‰, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, prevăzută de art. 336 alin.(1) NCP.

Elementul material al laturii obiective constă în acțiunea de conducere a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea permisului de conducere – autoturism VW Golf cu numărul de înmatriculare_, pe un drum public – .>din Oradea În momentul prelevării probelor biologice, inculpatul avea în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală de 0,80 g/l alcool pur în sânge, respectiv 1,10 gr ‰ alcool pur în sânge.

Urmarea imediată constă în atingerea adusă relațiilor sociale referitoare la siguranța circulației pe drumurile publice și crearea unei stări de pericol, din cauza aflării pe drumurile publice a unor autovehicule conduse de persoane care, consumând băuturi alcoolice, nu mai sunt în plenitudinea aptitudinilor fizice și psihice, au o viteză de reacție scăzută și simțuri diminuate, ce le împiedică să răspundă prompt la situațiile periculoase din trafic.

Fiind o infracțiune de pericol, legătura de cauzalitate între faptă și urmarea produsă rezultă din însăși săvârșirea faptei (ex re).

În ceea ce privește latura subiectivă, inculpatul a săvârșit fapta cu intenție în modalitate prevăzută de art. 16 alin. 3 lit. b C.pen., întrucât a avut reprezentarea consecințelor acțiunii sale și a acceptat că astfel pune în pericol siguranța circulației, chiar dacă nu a urmărit producerea ei (intenție indirectă).

VI.Individualizarea judiciară a pedepsei

Instanța are în vedere scopul pe care îl îndeplinesc pedepsele precum și criterii generale de individualizare prev. de art. 74 C.pen. 2009 stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

În ceea ce privește gravitatea faptei se reține valoarea mică a alcoolemiei, respectiv, 1,10 gr ‰ alcool pur în sânge fapt ce demonstrează că prin acțiunea sa făptuitorul nu a pus în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic.

De asemenea, din buletinul de examinare clinică efectuată cu ocazia recoltării probei biologice rezultă că acesta avea vorbirea clară, comportarea ordonată, era orientat în timp și spațiu, avea atenția concentrată și judecata coerentă, aspecte care dovedesc că alcoolul consumat nu i-a afectat într-o chiar așa mare măsură aptitudinile de conducător auto.

În ceea ce privește persoana inculpatului se reține vârsta tânără a acestuia( 27 e ani la data comiterii infracțiunii), nivelul ridicat al studiilor, faptul că nu este cunoscut cu antecedente penale precum și aceea că deși deține permis de conducere din anul 2008 până în prezent nu a suferit nici măcar o abatere contravențională la regimul circulației rutiere.

Prin urmare instanța se va orienta spre aplicarea unei pedepse cu amenda penală.

În privința cuantumului pedepsei amenzii penale, instanța constată că față de limitele de pedeapsă prev. de art. 336 alin. 1 C.pen. 2009, limitele speciale ale zilelor amendă sunt prev. de art. 61 alin. 4 lit. c) C.pen. 2009, respectiv 180 – 300 zile amendă. Având în vedere că instanța a procedat la judecarea cauzei potrivit procedurii recunoașterii învinuirii, conform art. 396 alin. 10 C.pr.pen. rap. la art. 61 alin. 6 C.pen. 2009, limitele speciale ale zilelor amendă vor fi reduse cu o pătrime, instanța urmând să efectueze individualizarea judiciară între 135 zile – 225 zile.

Având în vedere criteriile de individualizare anterior amintite, instanța consideră necesară aplicarea unui număr de zile amendă situat spre minimum respectiv 140.

În ceea ce privește cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amendă, aceasta se stabilește ținând seama de situația materială a condamnatului care realizează venituri de 1.600 lei lunar, de faptul că nu este căsătorit, nu are în întreținere vreo persoană, precum și de faptul că are posibilitatea de a solicitat eșalonarea plății amenzii pe o perioadă de 2 ani, instanța va stabili cuantumul unei zile amendă la 20 de lei.

Față de acestea, în temeiul art. 396 alin. 4 și 10 C.pr.pen. va stabili inculpatului S. E. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului prev. de art. 336 alin. 1 C.pen. 2009 cu aplic. art. 5 C.pen. 2009 pedeapsa amenzii penale în cuantum de 2.800 lei (140 zile amendă * 20 lei, faptă săvârșită pe data de 14.09.2014)

În temeiul art. 83 Cod penal va amâna aplicarea pedepsei amenzii de 2.800 lei stabilită în sarcina inculpatului, pe durata termenului de încercare de 2 ani prevăzut de art. 84 Cod penal.

În baza art. 85 alin 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 404 alin 3 Cod procedură penală și art. 88 Cod penal atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere pe durata termenului de supraveghere.

VII. Cheltuieli judiciare

În temeiul art. 274 alin 1Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În temeiul art. 396 alin 4 și 10 Cod procedură penală stabilește pentru inculpatul S. E., fiul lui E. N. și L. E., născut la data de 22.05.1988, în A., Jud.A., CNP_, domiciliat în Oradea, .. 89, ., studii superioare, fără ocupație, fără antecedente penale pedeapsa de 140 zile amendă pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului prev. de art. 336 alin. 1 C.pen.

În temeiul art. 61 alin 2 Cod penal stabilește suma corespunzătoare unei zile amendă la 20 de lei, astfel că inculpatului i se va stabili în final o pedeapsă cu amendă de 2.800 lei.

În temeiul art. 83 Cod penal amână aplicarea pedepsei amenzii de 2.800 lei stabilită în sarcina inculpatului, pe durata termenului de încercare de 2 ani prevăzut de art. 84 Cod penal.

În baza art. 85 alin 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 404 alin 3 Cod procedură penală și art. 88 Cod penal atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere pe durata termenului de supraveghere.

În temeiul art. 274 alin 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei.

Pronunțată în ședință publică, azi, 15.04.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. H. M. O. B.

Dact:C.H

Red.: M.O.B

2ex/28.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Sentința nr. 504/2015. Judecătoria ORADEA