Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Sentința nr. 954/2015. Judecătoria ORADEA

Sentința nr. 954/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 28-08-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA- JUDEȚUL BIHOR

SECȚIA PENALĂ Operator de date cu caracter personal – 3161

DOSAR NR._

SENTINȚA PENALĂ NR. 954/2015

Ședința publică din data de 28.08.2015

PREȘEDINTE: Ș. R. V.

GREFIER: P. L.

Din partea Ministerului Public, P. de pe lângă Judecătoria Oradea, a participat procuror M. C..

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpatul C. I., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, faptă prev. de art. 336 al. 1 Cod penal.

La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța constată că dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 25.08.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru azi 28.08.2015 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

JUDECĂTORIA

DELIBERÂND:

Constată că, prin rechizitoriul emis în data de 29 iunie 2015 în dosarul nr. 4781/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, înregistrat în instanță la data de 01.07.2015 sub dosarul cu numărul de mai sus, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C. I., pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoana care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o imbibație alcoolica de peste 0,80 g/l alcool pur in sânge, faptă prev. și ped. de art. 336, alin. 1 Cod Penal.

În fapt, s-a reținut că la data de 14.07.2014, în jurul orelor 07.18, inculpatul C. I., a condus autoutilitara marca F. Ducato cu nr. de înmatriculare_ pe . Oradea, unde a fost oprit pentru control de organele de poliție si intrucât emana miros de alcool, acesta a fost testat cu aparatul alcooltest Drager .-0272, testul nr. 49, rezultand o valoare de 1,17 mg/lt, alcool pur in aerul expirat, iar ulterior s-a stabilit ca in sange acesta avea o alcoolemie de 2,30 mg/lt.

In ce priveste actele de urmarire penala, se constata ca urmărirea penală a fost începută prin Ordonanța organelor de poliție din data de 14.07.2014, pentru infracțiunea prev. de art. 336 al. 1 Cod penal, iar prin Ordonanța procurorului din 28.05.2015 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspectul C. I., pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 336 al. 1 Cod penal.

Ulterior, prin Ordonanța procurorului din 29.05.2015 a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de inculpat, care a fost audiat cu respectarea drepturilor prevăzute de lege.

In cursul procedurii de camera preliminara nu au fost invocate cereri si exceptii referitoare la legalitatea sesizarii instantei si nici cu privire la legalitatea administrarii actelor si mijloacelor de proba de catre organele de urmarire penala, astfel ca prin incheierea nr. 622, din data de 25.08.2015 s-a dispus inceperea judecatii pe fondul cauzei si s-a stabilit, la cererea expresa a inculpatului, primul termen in aceeasi zi, ocazie cu care inculpatul a solicitat judecarea cauzei potrivit procedurii simplificate a recunoasterii invinuirii.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

Din procesul verbal de constatare a infractiunii (filele 10-11 dos. up), coroborat cu declaratiile martorilor audiati si declaratiile inculpatului, instanta retine ca in data de 14.07.2014, în jurul orei 07:20, organele de politie din cadrul Serviciului Rutier Bihor, care supravegheau traficul rutier pe . Oradea, au oprit autilitara marca F. Ducato, cu numarul de inmatriculare_, care era condusa de o persoana de sex masculin, intrucat a fost surprins de aparatul radar circuland cu o viteza peste limita legala (84 km/ora).

Din cele consemnate in procesul verbal de constatare, de organele de politie, instanta retine ca a fost identificat conducatorul auto, in persoana inculpatului Ciota I., in timp ce in autoutilitara se mai aflau si alte doua persoane, respectiv martorii Furis E. si S. F..

Întrucât inculpatul emana halenă alcoolică, în prezenta martorilor de mai sus, inculpatul C. I., a fost testat cu aparatul alcooltest marca Drager . nr. 0272, care la pozitia nr. 49, la ora 07.22, a indicat o concentrație de 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat (fila 15 dos. up).

Cele de mai sus sant confirmate si de martorii audiati, care au aratat in declaratiile lor (filele 30-33 dos. up) faptul ca in dimineata respectiva au fost pasageri in autoutilitara condusa de inculpat, pe itinerarul ., . C., unde au fost opriti, iar inculpatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,17 mg/lt, alcool pur in aerul expirat

Față de rezultatul testării cu aparatul etilotest, inculpatul C. I. a fost condus la Serviciul de Medicină Legală Bihor, în vederea recoltării probelor biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

Astfel, din buletinul de analiză toxicologică nr. 963 din 14.07.2014, instanta retine că inculpatul C. I. a avut o alcoolemie de 2,30 mg 0/00 alcool pur în sânge.

Fiind audiat, de organele de urmarire penala, in calitate de suspect si inculpat (filele 19-29 dos. up), C. I. a recunoscut fapta de care a fost acuzat, precizand ca a consumat 4 litri de bere cu alcool in noaptea de 13/14.07.2014, dupa care s-a culcat, iar dimineata in jur de ora 06.00, s-a urcat la volanul autoutilitarei de mai sus, pentru a se deplasa la locul de munca, impreuna cu cei doi martori.

Inculpatul a recunoscut si regretat savarsirea faptei, pozitie procesuala pe care a pastrat-o si in fata instantei de judecata, ocazie cu care a solicitat sa fie judecat in procedura simplificata.

F. de cele de mai sus, vinovăția inculpatului a fost pe deplin dovedită prin probele administrate în cauză, probe insusite si de inculpat, respectiv, procesul-verbal de constatare a infracțiunii (f. 10-11 dos up), rezultatul testării cu alcooltest, buletin de examinare clinică, proces verbal de prelevare a probelor biologice și buletin de analiză toxicologică (f.15-18 dos up), declarațiile inculpatului si a martorilor, cazierul auto al inculpatului (f. 34 dos up) si fișa de cazier a inculpatului (f.35 dos up).

Astfel, in drept, fapta inculpatului C. I., care la data de 14.07.2014, în jurul orei 07.20, a condus pe drumurile publice o autoutilitara, având în sange o alcoolemie de 2,30 mg 0/00, intruneste elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoana care are o îmbibație alcoolica de peste 0,80 g/l alcool pur in sânge, faptă prev. și ped. de art. 336 alin. 1 Cod Penal, text legal in baza caruia, cu aplicarea art 396 alin. 10 cod pr. penala, instanta va condamna pe inculpat la o pedeapsa principala de 1 an si 2 luni inchisoare si 3 ani pedeapsa complementara a interzicerii exercitarii drepturilor prevazute de art. 66 lit.a,b cod penal, in conditiile prevazute de art. 67 alin.1 si 68 alin. 1 lit.b C.penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice si dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

Avand in vedere persoana inculpatului, care nu are antecedente penale, a recunoscut si regretat fapta savarsita, instanta apreciaza ca nu se impune executarea efectiva a pedepsei inchisorii in regim de detentie, pronuntarea condamnarii fiind apreciata ca suficienta pentru reeducarea inculpatului si constientizarea necesitatii respectarii valorilor sociale protejate de lege, si de legea penala in special.

Tot sub aspectul individualizarii pedepsei, instanta a optat pentru aplicarea pedepsei inchisorii orientate spre minim, in urma reducerii cu o treime a limitelor speciale, avand in vedere alcoolemia foarte mare, dar si faptul ca inculpatul a condus autoutilitara de mai sus pe o distanta lunga, pe drumuri aglomerate si avand si alte persoane in calitate de pasageri, astfel ca pericolul social al faptei este mai ridicat.

Astfel, in baza art. 91 C. pen. instanta va dispune suspendarea executării pedepsei, sub supraveghere și va stabilii termen de supraveghere 3 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.

De asemenea in baza art. 93 alin. (1) C. pen. va obliga inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte măsurile de supraveghere, respectiv, să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor, la datele fixate de acesta, să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa, să anunțe în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, să comunice schimbarea locului de muncă si să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În continuare, in baza art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen. instanta va impune inculpatului obligația de a nu părăsii teritoriul României, iar, avand in vedere ca acesta si-a dat in mod expres acordul in acest sens, in baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primariei C. sau în cadrul Primariei Oradea, pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen. instanta va atrage atenția inculpatului C. I. asupra dispozițiilor art. 96 C. pen., referitoare la revocarea suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere.

Referitor la pedeapsa complementara, instanta analizand criteriile prevazute la art. 67 alin. 1 cod penal, apreciaza ca se impune aplicarea fata de inculpat si a pedeapsei complementare a interzicerii exercitarii drepturilor prevazute de art. 66 lit.a,b cod penal, pentru 3 ani, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice si dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, Astfel, fapta inculpatului oita I. este suficient de grava incat sa scoata in evidenta nedemnitatea inculpatului de a-si exercita temporar drepturile mai sus amintite.

Fiind in culpa procesuala, in baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, instanta va obliga inculpata să plătească statului suma de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare in favoarea statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 336 alin. 1 cod penal cu aplic. art. 396 al.10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul C. I., fiul lui G. și R., născut la 05.03.1973 în ., cetățenia română, studii 10 clase și școala profesională, mecanic la ., cu domiciliul în com. C., ., jud. Bihor, CNP_, fără antecedente penale, pentru comiterea infracțiunii de conducere a unui autovehicul de catre o persoana aflata sub influenta bauturilor alcoolice sau a altor substante, la o pedeapsă principala de 1 an si 2 luni închisoare si 3 ani pedeapsa complementara a interzicerii exercitarii drepturilor prevazute de art. 66 lit.a,b cod penal, in conditiile prevazute de art. 67 alin.1 si 68 alin. 1 lit.b C.penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice si dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și stabilește un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen. impune condamnatului să execute următoarea obligație: să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanței.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primariei C. sau în cadrul Primariei Oradea, pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare.

În baza art. 91 alin. (4) teza a- II- a C. pen., atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen., referitoare la revocarea suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul să plătească statului suma de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Cu drept de apel la Curtea de Apel Oradea, în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 28.08.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Ș. R. V. P. L.

Red. Ș.R.V.

Dact. P.L.

3 ex/01.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Sentința nr. 954/2015. Judecătoria ORADEA