Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Sentința nr. 484/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 484/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 14-04-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._ Cod operator 3161/P
SENTINȚA PENALĂ nr. 484/2015
Ședința nepublică de la 14 aprilie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: P. S. F. P.
GREFIER: A. O. B.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea este reprezentat de procuror C. P..
Înregistrarea dezbaterii cauzei s-a făcut în conformitate cu dispozițiile art. 369 C.p.p.
Pe rol judecarea cauzei penale privind cererea de contestație la executare formulată de condamnatul P. I..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă condamnatul personal din detenția Penitenciarului Oradea asistat de av. O. P. în substituirea av. din oficiu C. B..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că prin Serviciul Registratură al instanței s-a depus la dosar adresa Punctului de Contact Artand cu privire la condamnat.
Instanța față de răspunsul primit de la Punctul de Contact Artand, revine asupra solicitării de la Tribunalul din Salerno - Italia.
Se constată că nu am sunt alte cereri de formulat sau excepții de invocat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Av. O. P. solicită admiterea contestației astfel cum a fost formulată și recunoașterea sentinței și deducerea perioadei executată.
Procurorul în baza art. 597 alin. 4 C.pr.pen. cu ref. la art. 598 alin. 1 lit. d C.pr.pen. solicită admiterea cererii de contestație la executare formulată de condamnat.
Solicită a se constata că prin sentința penală nr. 1357/2011 a Judecătoriei Oradea, persoana privativă de libertate a fost condamnată la o pedeapsă de 7 ani închisoare, iar pentru o altă faptă, a fost condamnat prin sentința penală din 06.07.2010 de Tribunalul Civil și Penal din Salerno - Italia, definitivă prin decizia penală nr. 769/2014 a Curții din Salerno prin care a fost achitat pentru fapta pentru care a fost cercetat.
În baza art. 1401 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 solicită recunoașterea sentinței penale pronunțată la data de 06.07.2010.
În baza art. 36 alin. 3 C.pen. 1969 solicită deducerea din pedeapsa aplicată a perioadei executată din 10.07.2009 la 06.07.2010, 04.05.2012 la zi și anularea mandatului de executare a pedepsei nr. 2083/2011 a Judecătoriei Oradea și emiterea unui nou mandat de executare.
Solicită rămânerea în sarcina statului, a cheltuielilor judiciare.
Condamnatul având cuvântul solicită deducerea perioadei executate.
INSTANȚA
DELIBERÂND
Constată că, prin cererea înregistrată la Judecătoria Oradea la data de 04.12.2013, condamnatul P. I., deținut în Penitenciarul Oradea, a contestat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 2083/01.11.2011, emis de Judecătoria Oradea în baza sentinței penale nr. 1356/2011 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin nerecurare, arătând că în perioada 2009-2010, a fost încarcerat în Italia pentru comiterea unei infracțiuni concurentă cu cea pentru care a fost condamnat și s-a emis mandatul pe care în prezent îl execută.
Cererea nu a fost întemeiată în drept.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit fișei (fila 5), a cazierului judiciar și a hotărârilor judecătorești atașate la dosarul cauzei, petentul condamnat P. I., încarcerat în Penitenciarul Oradea, figurează cu un mandat de executare a pedepsei închisorii activ, respectiv nr. 2083/01.11.2011, emis de Judecătoria Oradea în baza sentinței penale nr. 1356/2011 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin nerecurare, în executarea unei pedepse de 7 ani închisoare.
Conform înscrisurilor de la dosar, respectiv a hotărârii judecătorești pronunțată la data de 06.07.2010 de Tribunalul Civil și Penal din Salerno, definitivă prin decizia penală nr. 769/2014 a Curții de Apel din Salerno (f.78-84 și f.103) și a sentinței penale nr. 1356/2011 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin nerecurare (f.26-40), faptele pentru s-a aplicat pedeapsa de 7 ani închisoare sunt concurente cu fapta pentru care petentul a fost achitat de instanțele din Italia.
De asemenea, autoritatea italiană competentă și Punctul de contact Oradea din cadrul IGPF, prin adresa aflată la f.107, au comunicat instanței informațiile suplimentare solicitate privind perioada executată de către condamnat în pe teritoriul Italiei, până la judecarea cauzei și a achitării sale, respectiv perioada 10.07._10, perioadă în care condamnatul a fost arestat preventiv și ulterior achitat prin hotărârea judecătorească pronunțată la data de 06.07.2010 de Tribunalul Civil și Penal din Salerno, definitivă prin decizia penală nr. 769/2014 a Curții de Apel din Salerno.
Raportat la obiectul cauzei, instanța reține faptul că o hotărâre judecătorească străină poate fi recunoscută în România dacă este de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române și sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 136 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, respectiv hotărârea este definitivă și executorie, fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, o infracțiune. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condiției se face pentru fiecare infracțiune în parte; persoana condamnată a consimțit la executarea pedepsei în România, în afară de cazul în care aceasta, după executarea pedepsei, ar fi expulzată în România. Dacă este necesar, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a persoanei condamnate, consimțământul poate fi dat de reprezentantul acesteia și executarea în România a pedepsei detențiunii pe viață sau a închisorii ori a măsurii privative de libertate este de natură să faciliteze reintegrarea socială a persoanei condamnate.
Astfel, instanța apreciază că în cauza de față sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 136 din Legea 302/2004 pentru recunoașterea hotărârilor penale pronunțate în străinătate, sens în care va reține faptul că în dosarul în care contestatorul a fost judecat și achitat pentru infracțiunea de viol, prin hotărârea judecătorească pronunțată la data de 06.07.2010 de Tribunalul Civil și Penal din Salerno, definitivă prin decizia penală nr. 769/2014 a Curții de Apel din Salerno, acesta a fost arestat preventiv în perioada 10.07._10.
De asemenea, instanța reține faptul că, în cauză, nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute de art. 136 alin.2 din Legea nr.302/2004, sens în care evidențiază faptul că România și-a asumat o asemenea obligație printr-un tratat internațional la care este parte, respectiv Convenția Europeană privind recunoașterea internațională a hotărârilor judecătorești în materie penală, ratificată de Consiliul Europei la data de 28.05.1970 și intrată în vigoare la data de 16.07.1974, convenție ratificată de către România la 8.06.2000, intrată în vigoare la 09.09.2000, a fost respectat dreptul la un proces echitabil, în sensul art.6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, nu a fost pronunțată o condamnare pentru o infracțiune politică sau pentru o infracțiune militară care nu este o infracțiune de drept comun și nici pe motive de rasă, religie, sex, naționalitate, limbă, opinii politice sau ideologice ori de apartenență la un anumit grup social, persoana nu a fost condamnată definitiv în România pentru aceleași fapte penale, persoana condamnată nu beneficiază în România de imunitate de jurisdicție penală, pedeapsa nu a fost aplicată unei persoane care nu răspunde penal, potrivit legii române, pedeapsa nu constă într-o măsură care nu poate fi executată în România, iar persoana condamnată nu a părăsit România, stabilindu-și domiciliul într-un alt stat.
Așadar, în baza art. 140 ind.1 alin.2 din Legea nr. 302/2004, va recunoaște pe cale incidentală sentința penală pronunțată la data de 06.07.2010 de Tribunalul Civil și Penal din Salerno, definitivă prin decizia penală nr. 769/2014 a Curții de Apel din Salerno.
Va dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 2083/2011, emis de Judecătoria Oradea în baza sentinței penale nr. 1356/2011 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin nerecurare.
Va dispune emiterea unui nou mandat de executare ținându-se seama de pedeapsa stabilită prin sentința penală nr. 1356/2011 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin nerecurare, respectiv 7 ani închisoare, însă cu deducerea perioadelor 10.07._10 și 04.05.2012 la zi.
În baza art. 275 alin.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar în baza art. 272 C.pr.pen., va dispune plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Bihor a sumei de 100 lei cu titlu de onorariu apărător din oficiu, avocat B. C., conform delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr. 579 din 21.01.2014.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 597 alin.4 C.pr.pen. rap. la art. 598 alin.1 lit.d C.pr.pen., admite contestația la executare formulată de condamnatul P. I., fiul lui Natural și I., ns. la data de 26 ianuarie 1971, CNP_.
Constată că prin sentința penală nr. 1356/2011 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin nerecurare, s-a dispus condamnarea petentului la o pedeapsă de 7 ani închisoare.
Constată că fapta pentru s-a aplicat pedeapsa de 7 ani închisoare este concurentă cu fapta pentru care petentul a fost achitat prin sentința penală pronunțată la data de 06.07.2010 de Tribunalul Civil și Penal din Salerno, definitivă prin decizia penală nr. 769/2014 a Curții de Apel din Salerno.
În baza art. 140 ind.1 alin.2 din Legea nr. 302/2004, recunoaște pe cale incidentală sentința penală pronunțată la data de 06.07.2010 de Tribunalul Civil și Penal din Salerno, definitivă prin decizia penală nr. 769/2014 a Curții de Apel din Salerno.
Dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 2083/2011, emis de Judecătoria Oradea în baza sentinței penale nr. 1356/2011 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin nerecurare.
Dispune emiterea unui nou mandat de executare ținându-se seama de pedeapsa stabilită prin sentința penală nr. 1356/2011 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin nerecurare, respectiv 7 ani închisoare, însă cu deducerea perioadelor 10.07._10 și 04.05.2012 la zi.
În baza art. 275 alin.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar în baza art. 272 C.pr.pen., dispune plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Bihor a sumei de 100 lei cu titlu de onorariu apărător din oficiu, avocat B. C., conform delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr. 579 din 21.01.2014.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 14 aprilie 2015.
Președinte, Grefier,
P. S. F. P. A. O. B.
Red. jud. P.S.F.P
Tehnored. gref. A.B.
3 ex./21.05.2015
| ← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 471/2015.... | Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... → |
|---|








