Înlocuire pedeapsă amendă cu închisoarea. Art.586 NCPP. Sentința nr. 499/2015. Judecătoria ORADEA

Sentința nr. 499/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 15-04-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 499/2015

Ședința publică de la 15.04.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: C. H.

GREFIER: M. O. B.

Ministerul public este reprezentat de procuror M. C. din partea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

Înregistrarea dezbaterii cauzei s-a făcut în conformitate cu disp. art. 369 al. 1 C.pr.pen.

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe condamnatul LĂCĂTOȘ N. A., având ca obiect înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP)

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă condamnatul personal, asistat de av. din oficiu, av. H. F. A..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Întrebat fiind, condamnatul arată că a achitat amenda.

În baza art.387 al. 1 Cod procedură penală, instanța pune în discuția procurorului, apărătorului condamnatului și condamnatului dacă mai au de dat explicații ori de formulat cereri noi pentru completarea cercetării judecătorești.

Întrucât procurorul, apărătorului condamnatului și condamnatul nu formulează alte cereri sau precizări suplimentare, instanța, în baza art. 387 al. 2 declară terminată cercetarea judecătorească acordând cuvântul în dezbateri, conform art. 388 Cod procedură penală.

Reprezentantul parchetului solicită respingerea cererii formulate de către Biroul Executări Penale.

În baza art. 275 Cpp solicită rămânerea cheltuielilor în sarcina statului.

Apărătoarea condamnatului solicită respingerea cererii.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită respingerea cererii.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față constată următoarele:

Prin s.p 647/2014 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar nr. 18._, definitivă la data de 07.10.2014 intimatul a fost condamnat la pedeapsa amenzii de 1.800 lei pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu o îmbibație alcoolică mai mare de 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Întrucât inculpatul nu a achitat în termenul legal amenda aplicată, judecătorul delegat cu executarea a sesizat instanța de judecată în vederea revocării

Analizând probele administrate instanța reține faptul că :

Potrivit art. 586 alin 6 Cod procedură penală dacă persoana condamnată achită amenda pe parcursul soluționării cauzei sesizarea va fi respinsă ca neîntemeiată.

Prin chitanța aflată la fila 6 din dosar intimatul a achitat amenda penală motiv pentru care, în temeiul art. 586 alin 6 Cod procedură penală va respinge ca neîntemeiată sesizarea Biroului Executări Penale din cadrul Judecătoriei Oradea cu privire la condamnatul Lăcătoș N. A., fiul lui N. și I., născut la data de 08.11.1993, în loc.Oradea, Jud.Bihor,CNP_, cetățean român studii o clase, căsătorit, doi copii, privind înlocuirea numărului zilelor amendă neexecutate cu un număr corespunzător de zile de închisoare.

În temeiul art. 275 alin 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Onorariul apărătorului din oficiu H. F. A. cu delegația nr. 2137/18.03.2015 în cuantum de 100 lei va fi suportat din fondurile Ministerului de Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În temeiul art. 586 alin 6 Cod procedură penală respinge ca neîntemeiată sesizarea Biroului Executări Penale din cadrul Judecătoriei Oradea cu privire la condamnatul Lăcătoș N. A., fiul lui N. și I., născut la data de 08.11.1993, în loc.Oradea, Jud. Bihor,CNP_, cetățean român studii o clase, căsătorit, doi copii, privind înlocuirea numărului zilelor amendă neexecutate cu un număr corespunzător de zile de închisoare.

În temeiul art. 275 alin 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Onorariul apărătorului din oficiu H. F. A. cu delegația nr. 2137/18.03.2015 în cuantum de 100 lei va fi suportat din fondurile Ministerului de Justiție.

Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 15.04.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. H. M. O. B.

Dact:C.H

Red.: M.O.B

2ex/28.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înlocuire pedeapsă amendă cu închisoarea. Art.586 NCPP. Sentința nr. 499/2015. Judecătoria ORADEA