Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 25/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 25/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 12-01-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA O.
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 25/2015
Ședința publică de la 12 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. V. Ș.
Grefier M. I. P.
Parchetul de pe lângă Judecătoria O. este reprezentat de dl. procuror P. C..
Înregistrarea cauzei s-a făcut în conformitate cu dispozițiile art. 369 alin. 1 C. pr. pen.
Pe rol fiind judecarea cauzei penale privind pe condamnatul R. D., având ca obiect contestație la executare (art. 598 C.p.p.).
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul din oficiu av. C. L. pentru condamnatul lipsă.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care învederează că P. Slobozia a comunicat o adresă prin care arată că petentul condamnat solicită încetarea acestui proces și nu dorește să fie prezentat în instanță, după care:
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită a se lua act de manifestarea de voință a condamnatului, iar în baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen. solicită obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.
Avocatul condamnatului, având cuvântul, solicită a se lua act de manifestarea de voință a condamnatului, solicitând rămânerea cheltuielilor judiciare în sarcina statului, având în vedere că nu petentul condamnat a formulat prezenta cerere.
INSTANȚA
Constata ca prin cererea adresata Judecatoriei A. la data de 05.11.2014, petentul condamnat R. D., a formulat contestatie impotriva executarii unei pedepse de 8 ani inchisoare, pronuntata prin s.p. 128/2014 a Jud. arad, definitiva prin d.p. 254/2014 a Tribunalului A..
Arata in motivare ca la pronuntarea pedepsei de mai sus, in mod gresit i-a fost retinuta starea de recidiva postexecutorie, prev. de art. 37 lit. b din codul penal din 1969.
Judecatoria arad, prin s.p. 2673/2014, si-a declinat competenta de solutionare a cererii petentului R. D., in favoarea Judecatoriei O., avand in vedere ca acesta este incarcerat in P. O..
Prin urmare, la data de 05.12.2014, cauza a fost inregistrata pe rolul Judecatoriei O., fixandu-se primul termen de judecata la data de 12.01.2015.
Analizand actele dosarului, instanta retine ca la data de 07.01.2015, la dosarul cauzei a fost depus un inscris din care reiese ca petentul condamnat „solicita sa nu fie prezentat la nici un termen de judecata si sa inceteze acest proces”
Prin urmare vazand actele dosarului, pozitia petentului, concluziile reprezentantului Ministerului Public si cele ale aparatorului petentului, instanta urmeaza sa ia act de aceasta manifestare de vointa a petentului riscu D., fara a mai analiza fondul contestatiei.
Chiar daca petentul nu a aratat „expresis verbis” ca-si retrage cererea, aceasta manifestare de vointa rezulta in mod implicit din dorinta sa de a nu fi prezentat in fata instantei pentru a-si sustine cererea, coroborat cu solicitarea sa ca procesul sa inceteze. Prin urmare, solicitarea aparatorului petentului, care solicita ramanerea cheltuielilor judiciare in sarcina statului este nefondata, neexistand la dosar nici o proba din care sa rezulte ca cererea a fost introdusa de o alta persoana.
F. de cele de mai sus, instanta va lua act de retragerea contestatiei la executare, formulata de condamnatul R. D., CNP_.
Conform art. 272 cod pr. penala, onorariul in suma de 100 lei, cuvenit avocatei C. L., desemnată ca apărător din oficiu pentru condamnat, va fi platit din fondurile MJ, in contul Baroului Bihor, conform delegatiei nr. 5529/17.12.2014.
Fiind in culpa procesuala, in baza art. 275 alin. 2 cod pr. pen., instanta va obliga petentul la plata sumei de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act de retragerea contestatiei la executare, formulata de condamnatul R. D., fiul lui G. si E., nascut la 11.11.1971, in orasul Navodari, jud. Constanta, dom. in orasul Navodari, ., ., ., CNP_, cetatean roman, in prezent detinut in P. O..
Conform art. 272 cod pr. penala, onorariul in suma de 100 lei, cuvenit avocatei C. L., desemnată ca apărător din oficiu pentru condamnat, va fi platit din fondurile MJ, in contul Baroului Bihor, conform delegatiei nr. 5529/17.12.2014.
In baza art. 275 alin. 2 cod pr. pen., obliga petentul la plata sumei de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Cu drept de contestatie la Tribunalul Bihor, in 3 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica din 12.01.2015.
Președinte, Grefier,
R. V. Ș. M. I. P.
Red. Ș.R.V.
Tehnored. M.P.
2 ex./27 Ianuarie 2015
| ← Redeschiderea procesului penal. la judecarea în lipsă. Art.466... | Abandonul de familie. Art.378 NCP. Sentința nr. 16/2015.... → |
|---|








