Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 1113/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1113/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 29-09-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA PENALĂ
Operator de date cu caracter personal 3161
Dosar nr._
SENTINȚA PENALĂ nr. 1113/2015
Ședința publică din data de 29 septembrie 2015
PREȘEDINTE: G. M.
GREFIER: P. L.
Ministerul public este reprezentat de procuror M. C. din partea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.
Înregistrarea dezbaterii cauzei s-a făcut în conformitate cu disp. art. 369 al. 1 C.pr.pen.
Pe rol soluționarea contestației la executare formulată de condamnatul O. G..
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă condamnatul O. G., deținut în Penitenciarul Oradea și asistat de avocat din oficiu P. I..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se constată că s-a depus la dosar copia SP 1407/2011 a Judecătoriei B., copia Mandatului de executare a pedepsei nr. 2000/2011 și o cerere formulată de către condamnat.
Întrebat fiind de instanță, condamnatul arată că nu știe care este obiectul cauzei.
Instanța aduce la cunoștința persoanei condamnate care este obiectul cauzei, respectiv contestație la executare.
Condamnatul arată că susține contestația și precizează că mai sunt două săptămâni până la finalul pedepsei.
Nefiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul asupra contestației la executare formulată de condamnat.
Avocatul condamnatului solicită admiterea cererii pentru motivele invocate de condamnat.
Reprezentantul parchetului solicită respingerea cererii ca nefondată și obligarea condamnatului la cheltuieli judiciare către stat.
Condamnatul, având ultimul cuvânt, solicită admiterea cererii.
JUDECĂTORIA
DELIBERÂND:
Constată că la data de 06.07.2015 a fost înregistrată la Judecătoria Oradea contestația la executare formulată de condamnatul O. G..
Petentul condamnat a arătat în esență că solicită să i se reducă din pedeapsă, care consideră că este prea mare și a mai arătat că are copii minori în întreținere.
Cererea nu a fost motivată în drept.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Condamnatul O. G. se află în Penitenciarul Oradea în executarea pedepsei de 8 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 1407/2011 a Judecătoriei B. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tâlhărie, prev. de art. 26 C.pen. rap. la art. 208 al. 1, art. 211 C.pen.
În baza hotărârii menționate mai sus a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 2000/2011 din data de 18.07.2011.
Executarea pedepsei a început la data de 15.02.2010 și expiră în termen la data de 12.10.2015.
Prin contestația formulată petentul condamnat solicită să i se reducă din pedeapsă, deoarece consideră că este prea mare.
Potrivit art.598 Cod procedură penală, contestația la executare poate fi formulata în anumite cazuri strict prevăzute în alin. 1 literele a-d, respectiv dacă s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; dacă executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; când se ivește o nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare, precum și în situația în care se invocă prescripția, amnistia, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.
Faptele pentru care condamnatului i s-au aplicat pedepsele arătate mai sus nu au fost dezincriminate ca urmare a intrării în vigoare a Noului Cod penal.
Analizând incidența dispozițiilor privind aplicarea legii mai favorabile postsententiam, prevăzute de art. 6 din Noul Cod penal, instanța apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege și că nu se impune reducerea pedepsei închisorii aplicate contestatorului.
Verificând motivele invocate de contestatorul O. G. instanța apreciază că acestea nu se înscriu în nici unul din motivele prevăzute de lege pentru formularea unei contestații la executare.
Mai mult, acesta așa cum instanța a reținut mai sus, se află în executarea unui mandat de 8 ani și 6 luni închisoare, ca pedeapsa rezultanta în urma contopirii pedepselor de 7 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de complicitate la tâlhărie și 4 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt și aplicării unui spor de 1 an și 6 luni închisoare.
De asemenea instanța reține că și în situația în care ar fi reduse limitele pedepsei de 8 ani și 6 luni închisoare stabilită în ce privește săvârșirea infracțiunii de complicitate la tâlhărie la 7 ani, maximul prevăzut de noua lege, în cazul condamnatului dacă ar fi aplicate dispozițiile noului Cod penal, regimul sancționator al concursului de infracțiuni este mai aspru. Potrivit dispozițiilor art.39 alin.1 lit b Cod penal, când s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.
Având în vedere pedepsele aplicate condamnatului, ar trebui ca la pedeapsa de 7 ani închisoare să fie adăugat un spor de 1/3 din totalul pedepselor cu închisoare de 3 ani, 4 ani și 3 ani și 6 luni, (10 ani 6 luni: 3 = 3 ani 6 luni), rezultând astfel o pedeapsă de 10 ani 6 luni închisoare, o pedeapsă mult mai mare decât cea aplicată condamnatului.
Față de cele de mai sus, instanța constatând că motivele invocate de contestator în justificarea contestației sale exced situațiile prevăzute de textele legale, motiv pentru care în baza art.598 Cod procedură penală va respinge ca nefondată contestația la executare formulată de condamnatul O. G., cu privire la executarea pedepsei de 8 ani și 6 luni închisoare, în regim de detenție aplicată prin Sentința penală nr.1407/23.06.2011 a Judecătoriei B. pronunțată în Dos.nr._/197/2010.
În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, va obliga petentul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
În baza art. 272 Cod procedură penală, onorariul avocatului din oficiu P. I. în cuantum de 130 lei, va fi plătit din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Bihor, conform delegației nr. 3920/05.08.2015.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art.598 Cod procedură penală respinge ca nefondată contestația la executare formulată de condamnatul O. G., fiul lui N. și D., născut la data de 09.01.1982 în B., jud. B., CNP_, aflat în prezent în Penitenciarul Oradea, cu privire la executarea pedepsei de 8 ani și 6 luni închisoare, în regim de detenție aplicată prin Sentința penală nr.1407/23.06.2011 a Judecătoriei B. pronunțată în Dos.nr._/197/2010.
In baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obliga petentul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
În baza art. 272 Cod procedură penală, onorariul avocatului din oficiu P. I. în cuantum de 130 lei, va fi plătit din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Bihor, conform delegației nr. 3920/05.08.2015.
Cu contestație la tribunal în termen de 3 zile de la comunicare .
Pronunțată în ședința publică din 29 septembrie 2015.
PREȘEDINTE GREFIER
G. M. P. L.
Red G.M.
Dact. P.L.
3 ex /08.10.2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA- JUDEȚUL BIHOR
SECȚIA PENALĂ
: Oradea, ., jud. Bihor
: +_-412.047
: +_-432.758
Cod operator date cu caracter personal 3161
Dosar nr. _
Emisă la 08.10.2015
CĂTRE,
PENITENCIARUL ORADEA
DIRECȚIA EVIDENȚĂ DEȚINUȚI
Alăturat prezentei, în baza art. 407 al.1 Noul Cod procedură penală, vă comunicăm copia sentinței penale nr. 1113/2015 pronunțată în dosar cu nr. de mai sus al Judecătoriei Oradea, privind pe condamnatul O. G., fiul lui N. și D., născut la data de 09.01.1982.
Menționăm că un exemplar a fost comunicat condamnatului cu numele de mai sus în plic închis.
Președinte, Grefier,
G. M. P. L.
| ← Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... | Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine.... → |
|---|








