Furt. Art.228 NCP. Sentința nr. 756/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 756/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 09-06-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA PENALĂ
Operator de date cu caracter personal 3161
Dosar nr._
SENTINȚA PENALĂ nr. 756/2015
Ședința publică din data de 9 iunie 2015
PREȘEDINTE: G. M.
GREFIER: T. T.
Ministerul Public este reprezentat de procuror M. Miriam din partea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.
Înregistrarea dezbaterii cauzei s-a făcut în conformitate cu disp. art. 369 al. 1 C.pr.pen.
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpatul C. I., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prev. și ped. de art. 228 alin. 1 Cod penal., cu aplicarea art. 41 alin. 1. din Codul penal.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă av. of. M. A. pentru inculpatul lipsă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a depus adresă de la IPJ BH și ANP, care au răspuns că inculpatul nu figurează arestat sau încarcerat în România.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța întreabă părțile dacă înțeleg să formuleze cereri sau excepții.
Nefiind cereri sau excepții de formulat, în baza art. 374 alin. 1 C.P.P., președintele completului de judecată face o prezentare succintă a actului de sesizare a instanței, arătând în ce constă învinuirea ce i se aduce inculpatului.
În baza art. 374 alin. 5 C.P.P., instanța întreabă părțile prezente dacă propun administrarea de probe.
Av. inculpatului și reprezentanta Ministerului Public arată că nu au alte cereri de formulat și nu contestă probele administrate în cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța declară terminată cercetarea judecătorească și dă cuvântul pe fond, conform art. 387 C.P.P..
Reprezentanta Ministerului Public susține rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea prin care a fost trimis în judecată inculpatul C. I..
Având în vedere cele declarate de inculpat și consemnate în procesul verbal de constatare a infracțiunii din data de 15.07.2014, procesul-verbal de efectuare a percheziției corporale din data de 15.07.2014, în urma căruia au fost găsiți banii sustrași asupra inculpatului, declarația persoanei vătămate T. F. I. precum și declarațiile martorilor B. E., B. I., Ivacson A., D. O. și D. A. L., în baza art. 228 alin. 1 C.P., cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.P., solicită condamnarea inculpatului la o pedeapsă just individualizată.
În baza art. 15 alin. 2 din legea 187/2012 raportat la art. 83 C.P. 1968 solicită revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an și 4 luni închisoare aplicată prin s.p. 204/2012 a Judecătoriei Sighișoara și executarea acestei pedepse alături de pedeapsa ce se va aplica în prezenta cauză, în regim detenție.
Solicită interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a și b C.P., ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 72 C.P. solicită deducerea reținerii din data de 15.07.2014.
Solicită a se lua act că persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză întrucât prejudiciul a fost recuperat.
În baza art. 274 alin.1 C.P.P., solicită obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.
Av. inculpatului, având cuvântul, solicită condamnarea inculpatului la o pedeapsă just individualizată orientată spre minimul special întrucât prejudiciul a fost recuperat la foarte scurt timp și nu există constituire de parte civilă în cauză. În baza art. 75 alin. 2 lit. b solicită reducerea limitelor pedepsei cu 1/3.
JUDECĂTORIA
DELIBERÂND:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea din data de 18.11.2014, emis în dosarul cu nr. 4780/P/2014 și înregistrat la Judecătoria Oradea la data de 24.11.2014, a fost trimis în judecată inculpatul C. I., pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prev. de art. 228 alin. 1 din Codul penal, cu aplic. art. 41 alin. 1 din Codul penal, fapta inculpatului constând în aceea că,
în data de 15.07.2014 inculpatul C. I. a sustras dintr-o geantă ce se găsea în portbagajul autovehiculului marca VW cu număr de înmatriculare_ suma de 5.600 euro pe care a ascuns-o în pantofii sport cu care era încălțat.
Din conținutul dosarului instanța reține următoarele:
La data de 15.07.2014 persoana vătămată T. F. I. a sesizat ofițerul de serviciu din cadrul I.P.J Bihor, prin intermediul apelului unic de urgență 112 cu privire la faptul că la data mai sus menționată, în jurul orei 16.40, în timp ce se deplasa pe traseul Sighișoara- Germania conducând autoturismul marca VW Transporter cu nr. de înmatriculare_ însoțit de numiții C. I., D. A. L., D. O., B. E., B. I. și Ivacson A., când a ajuns în vama B. a constatat că dintr-o geantă aflată în portbagajul autoturismului susmenționat i-a fost sustrasă suma de 5.600 euro.
Fiind audiat, persoana vătămată T. F. I. a declarat că la data de 15.07.2014, ora 08.15 pe . din loc. Sighișoara, jud. M. s-a întâlnit cu numitul Ketesdi F. D., proprietarul autoturismului VW cu nr. de înmatriculare_ cu care avea o înțelegere să îi facă un transport de marfă și persoane până în Germania, la acel moment în autoturism aflându-se numiții C. I., B. E. și B. I.. Persoana vătămată a declarat că în prezența celor trei numitul Ketesdi F. D. i-a dat trei plicuri care conțineau suma de 5.600 euro, bani pe care trebuia să îi lase la diferite adrese din Germania, plicuri pe care le-a pus într-un buzunar de la geanta sa personală, pe care ulterior a pus-o în portbagajul de la autoturism. Ulterior persoana vătămată a staționat în jurul orei 09.00 în . a luat încă un colet pentru o persoană din Germania, pe care
l-a pus în portbagajul autoturismului fiind ajutat de numitul C. I.. Apoi în jurul orei 10.00 a oprit în comuna Bîrghiș, ., jud. Sibiu, de unde i-a luat pe numiții D. O. și D. A. L., împreună cu persoana vătămată coborând din mașină și numitul C. I., care l-a ajutat să urce bagajele. Mai târziu în jurul orei 10.45 persoana vătămată a oprit în Mediaș, jud, Sibiu, unde a urcat numita Ivacson A., iar împreună cu persoana vătămată a coborât din autoturism și C. I. care a ajutat la urcarea bagajelor. La ora 12.30 au staționat într-o parcare din loc. Chețani, jud. M., unde au coborât toți pasagerii, persoana vătămată deschizând portbagajul pentru a verifica bagajele fără ca vreunul din pasageri să umble la bagaje. Mai târziu, în jurul orei 14.30, persoana vătămată a declarat că a staționat în parcarea R. 60 din Negrești, jud. Cluj, unde au coborât toți pasagerii, fără ca vreunul să deschidă portbagajul. T. F. I. a precizat mai apoi că la ora 15.30 a ajuns în loc. B., jud. Bihor, unde a oprit la peco OMV PETROM situat pe sensul de ieșire din țară pentru a alimenta autoturismul, iar în timp ce acesta alimenta a observat că numitul C. I. a coborât din mașină pentru a-și lua un sandviș din portbagajul unde se aflau bagajele. Ulterior alimentării persoana vătămată a parcat mașina în spatele Shopului din benzinărie unde a vrut să ia din bagaj plicurile cu bani în vederea declarării la vamă, moment în care a constatat că cele trei plicuri lipsesc din geantă.
T. F. I. a mai declarat că nu a avut nici o înțelegere cu inculpatul C. I. pentru a sustrage acea sumă de bani și nici nu a știut până la descoperirea de către organele poliției că acei bani se aflau asupra inculpatului.
Fiind audiați în calitate de martori, soții B. E. și B. I. au declarat în data de 15.07.2014 au plecat din Sighișoara, în jurul orei 08.00cu un microbus condus de numitul T. F., din Sighișoara urcând și un tânăr pe nume C. I.. Aceștia au mai declarat că înainte de plecarea din Sighișoara au observat că un bărbat despre care știau că este șeful lui T. F. i-a dat acestuia 3 plicuri albe de hârtie, însă martorii a precizat că nu știau ce conțineau acele plicuri. Aceasta a mai declarat că pe traseu mașina a oprit de mai multe ori, însă nu au văzut ca cineva dintre pasageri să umble la bagaje, iar în jurul orei 16.00, în apropierea frontierei B. șoferul a spus că îi lipsesc niște bani, a sunat la Poliție, iar cu ocazia unui control corporal s-au găsit asupra numitului C. I. trei plicuri de hârtie cu suma de 5.600, bani pe care acesta i-a ascuns în pantofii sport și care au fost restituiți de poliție persoanei vătămate. Martorul B. I. a precizat în plus că după ce persoana vătămată a sesizat poliția, numitul C. I. a adoptat un comportament ciudat, devenind brusc agitat.
Martora Ivacson A. a declarat că după ce a urcat în microbusul condus de T. F. în jurul orei 10.00, au oprit în loc. Chețani unde au staționat circa 10 minute, ocazie cu care a văzut portbagajul microbusului deschis. Martora a descris apoi locul și momentul următoarelor staționări, conform traseului descris de persoana vătămată, declarând în plus că după ce T. F. a sunat la 112 numitul C. I. s-a panicat și a încercat să plece de la fața locului spunând că nu are timp să mai stea și că trebuie să ajungă la lucru. După ce pasagerii au fost conduși la secția de poliție, martora a precizat că pe parcursul efectuării controlului corporal și al bagajelor, numitul C. I. a devenit foarte agitat, iar cu ocazia controlului corporal banii declarați sustrași de persoana vătămată au fost găsiți asupra sa, în pantofii sport pe care acesta îi purta. Martora a mai declarat că nu a văzut când a umblat la portbagaj numitul C. I., dar a observat că acesta mânca un sandviș la ultima oprire fără a știi de unde l-a luat, martora observând doar că acesta a aruncat cu sandvișul într-un stâlp din parcarea OMV din B., fiind nervos.
Fiind audiați, martorii D. O. și D. A. L. au declarat au urcat în microbus în jurul orei 10.00, microbusul oprind de mai multe ori pe traseu, însă aceștia nu au observat ca portbagajul să fie deschis sau numitul C. I. să se apropie de bagaje. D. în stația peco din B. martorul a declarat că l-a auzit pe C. I. spunând că merge la portbagaj să își ia plasa cu mâncare. Martorii au mai precizat că atunci când persoana vătămată le-a spus că i-a dispărut niște bani și că va chema poliția numitul C. I. a devenit foarte agitat, încercând să găsească un motiv pentru a pleca de la fața locului. Cu ocazia efectuării unei percheziții corporale la sediul Secției 3 Poliție Rurală Biharia au fost găsite plicurile cu bani asupra numitului C. I., acesta ținându-le în pantofii sport pe care îi avea în picioare.
La data de 15.07.2014, între orele 17.45-18.00 organele de cercetare penală din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Biharia au efectuat percheziția corporală a inculpatului C. I., încheindu-se un proces verbal în acest sens, din care reiese faptul că în adidașii cu care inculpatul era încălțat la momentul percheziției au fost descoperite următoarele bunuri:
- un plic alb nesigilat cu dimensiunea de 16x10 cm având inscripționat "G. CLASS 330-700 E; COD_ DENZINGEN, ICHEN HAUSER .._,_" care conține suma de 700 euro în bancnote de 11 buc x 50 euro, 7 buc x 20 euro, 1 buc x 10 euro;
- un plic alb nesigilat cu dimensiunea de 16x10 cm neinscripționat, care conține suma de 2.300 euro în bancnote de 3 buc x 100 euro, 40 buc x 50 euro;
- un plic alb nesigilat cu dimensiunea de 16 x10 cm neinscripționat, care conține suma de 2.600 euro în bancnote de 1 buc x 500 euro, 7 buc x 100 euro, 25 buc x 50 euro, 7 buc x 20 euro, 1 buc x 10 euro.
Bunurile mai sus menționate au fost predate pe bază de dovadă persoanei vătămate T. F. I. de către organele de cercetare penală.
Fiind audiat, inculpatul C. I. a declarat că în data de 15.07.2014, în jurul orei 08.15 a plecat din Sighișoara cu autoturismul marca VW Transporter cu nr. de înmatriculare_, condus de T. F. I. cu intenția de a ajunge în Germania la muncă. Acesta a mai precizat că la plecare șoferul a primit la șeful său un plic de culoare albă, însă nu știa ce conținea acesta, dar a văzut că plicul a fost pus de către șofer într-un geamantan din compartimentul bagajelor din microbus. Inculpatul a declarat apoi că după plecarea din Sighișoara, au oprit într-o localitate din jud. M. pentru a lua un pachet, ocazie cu care a coborât împreună cu T. F. din mașină iar acesta i-a indicat un bagaj din portbagajul microbusului spunându-i că într-un buzunar se află niște plicuri spunându-i să le ia cu el și să le ascundă pentru a nu le vedea ceilalți pasageri. Inculpatul a declarat apoi că a luat plicurile respective, neștiind ce conțin și le-a băgat în cureaua de la pantaloni, la abdomen. Cu ocazia unui popas în loc. Negreni, jud. Cluj, inculpatul l-a întrebat pe T. F. ce conțin plicurile iar acesta i-a spus că în acestea se află o sumă de bani. Inculpatul a mai declarat că auzind aceasta a vrut să îi dea persoanei vătămate înapoi plicurile, însă persoana vătămată a insistat să țină plicurile la el promițându-i în schimb suma de 500 euro. Ulterior inculpatul a declarat că a pus plicurile cu bani în pantofii sport pe care îi avea în picioare, continuând traseul după ce persoana vătămată i-a spus că dacă îi oprește poliția se va face un control sumar. Când au ajuns în vama B. persoana vătămată l-a sunat pe patronul său spunându-i că au dispărut banii, iar inculpatului i-s spus că vor scăpa cu un control sumar după care își vor continua drumul spre Germania. Inculpatul a mai declarat că T. F. a sunat la 112 reclamând dispariția banilor, iar până la venirea Poliției i-a spus inculpatului să țină banii la el în ciuda faptului că acesta voia să îi înapoieze. C. I. a mai declarat că ulterior conducerii la secția de poliție, în urma unei percheziții corporale, au fost găsiți în pantofii sport pe care îi purta trei plicuri cu suma de 5.600 euro.
Cele declarate mai sus de numitul C. I. în calitate de suspect și inculpat nu sunt în concordanță cu cele declarate verbal de el în fața organelor poliție cu ocazia întocmirii procesului verbal de constatare a comiterii faptei, când inculpatul a declarat că a văzut când în Sighișoara înainte de plecare numitul Keteșdi F. i-a dat lui T. F. 3 plicuri care conțineau diferite sume de bani în euro și pe care aceste din urmă le-a pus în bagajul personal. Apoi inculpatul a relatat că la prima oprire pe traseu, în loc. Moiștad, profitând de neatenția lui T. F. I., a deschis fermoarul de la bagajul în care se aflau plicurile cu bani, le-a luat și le-a ascuns sub tricou, iar la următoarea oprire a mers la toaletă șui a ascuns plicurile în pantofii sport pe care îi purta la acel moment.
Ca urmare a analizării materialului probator aflat la dosarul cauzei, se constată că inculpatul C. I. a comis la data de 15.07.2014 infracțiunea de furt prev. de art. 228 alin. 1 C.pen cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.pen.
Comiterea faptei rezultă ca urmare a coroborării declarației persoanei vătămate T. F. I. prin care a reclamat sustragerea plicurilor cu bani cu cele constatate în procesul verbal de consemnare a efectuării percheziției corporale a inculpatului C. I., ocazie cu care au fost găsite asupra inculpatului plicurile cu bani ascunse în încălțămintea sa, precum și cu declarațiile martorilor B. E. și B. I., care au declarat că au văzut când șeful persoanei vătămate i-a dat niște plicuri care coincid sub ca aspect cu cele găsite supra inculpatului, precum și faptul că în microbus la acel moment se găseau doar ei doi și inculpatul. De asemenea mijloacele de probă enunțate anterior se coroborează și cu declarațiile inculpatului C. I. care recunoaște comitere faptei de furt prin luarea plicurilor cu bani și ascunderea lor în pantaloni și apoi în încălțăminte, cunoscând că acele bunuri nu îi aparțin, în scopul însușirii pe nedrept.
În faza de cercetare judecătorească, inculpatul C. I. nu s-a prezentat pentru a fi audiat, deși a fost citat cu mandat de aducere.
Starea de fapt reținută mai sus și vinovăția inculpatul C. I. sunt pe deplin dovedite cu probele administrate în cauză, respectiv: proces verbal de sesizare din oficiu ( f.11 d.u.p.), proces verbal de constatare (f.12-15 d.u.p.), proces verbal de efectuare a percheziției corporale ( f. 16 d.u.p.), declarație persoană vătămată T. F. I. ( f. 17-19 d.u.p.), ordonanță de ridicare silită bunuri ( f.21-22 d.u.p.), dovadă ridicare bunuri ( f. 24 d.u.p.), dovadă de predare bunuri ( f. 25 d.u.p.),declarații suspect/inculpat C. I. ( f. 28-34 d.u.p.), declarație martor B. E. ( f. 35-37 d.u.p.), declarație martor B. I. ( f. 38-40 d.u.p.), declarație martor Ivacson A. ( f. 41-42 d.u.p.), declarație martor D. O. ( f. 43-44 d.u.p.), declarație martor D. A. L. ( f. 45-46 d.u.p).
În drept, fapta inculpatului C. I., constând în aceea că în data de 15.07.2014 a sustras dintr-o geantă ce se găsea în portbagajul autovehiculului marca VW cu număr de înmatriculare_ suma de 5.600 euro pe care a ascuns-o în adidasii cu care era încălțat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt, faptă prev. și ped. de art. 228 alin. 1 Cod penal .
Sub aspectul laturii obiective, fapta inculpatului de luare a unui bun mobil
( trei plicuri conținând suma de 5.600 euro) din detenția persoanei vătămate
T. F. I. fără consimțământul acesteia în scopul însușirii pe nedrept întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt prev. de art. 228 alin. 1 Cod penal.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a săvârșit fapta sus-menționată cu forma si modalitatea de vinovăție a intenției directe, acesta prevăzând rezultatul faptei și urmărind producerea acestuia. Săvârșirea faptei cu intenție directă rezultă și din existența scopului special - ca și element constitutiv al infracțiunii de furt - constând în însușirea bunurilor pe nedrept.
Instanța constată că în cauză sunt incidente prev. art. 41 alin. 1 Cod penal, din fișa de cazier judiciar reiese că inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 1 an și 4 luni cu suspendarea condiționată a executării pedepsei prin Sentința penală nr. 204/15.10.2012 a Judecătoriei Sighișoara pentru comiterea unei fapte de furt calificat. Întrucât în cauză nu a intervenit reabilitarea, iar inculpatul săvârșit din nou o infracțiune cu intenție pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de un an sau mai mare în cauză devin incidente dispozițiile privind recidiva.
La individualizarea pedepselor, instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 74 Cod penal, fapta comise de inculpat și pericolul social concret al acesteia, împrejurările și modul de comitere a infracțiunii precum și mijloacele folosite, inculpatul profitând de neatenția părții vătămate a sustras plicurile cu bani și i-a ascuns în pantofii cu care era încălțat.
S-a avut în vedere și faptul că inculpatul nu este la primul contact cu legea penală, acesta dovedind perseverență infracțională, din analiza fișei de cazier judiciar rezultând că acesta a mai avut o condamnare de 1 an și 4 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Pe de altă parte s-a ținut seama de faptul că inculpatul nu s-a prezentat în fața instanței pentru a fi audiat, deși s-au acordat mai multe termene în acest sens, inculpatul fiind citat și cu mandat de aducere.
În funcție de toate acestea, instanța apreciază că stabilirea unei pedepse cu închisoarea este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare eficient.
În consecință, în baza art. 228 alin.1 Cod penal cu aplic. art. 41 al. 1 Cod penal, condamnă pe inculpatul C. I., pentru săvârșirea infracțiunii de furt, la pedeapsa de 1 an închisoare în regim de detenție.
Conform dispozițiilor art.15 alin.2 din Legea nr.187/2012, regimul suspendării condiționate a executării pedepsei, inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de Codul penal din 1968.
Instanța constată că fapta ce face obiectul prezentei cauze a fost săvârșită de inculpat în termenul de încercare de 3 ani și 4 luni stabilit prin Legea nr.187/2012, motiv pentru care, în temeiul art.15 alin.2 din Legea nr.187/2012 raportat la art. 83 Cod penal din 1968 revocă suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an 4 luni închisoare, aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 204/15.10.2012 pronunțată de Judecătoria Sighișoara în Dos.nr._, rămasă definitivă la data de 30.10.2012, prin nerecurare, care va fi executată alăturat pedepsei de 1 an închisoare în regim de detenție aplicată în prezenta cauză, în final inculpatul urmând să execute o pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare în regim de detenție.
În baza art.15 alin.2 din Legea nr.187/2012 raportat la art. 71 al. 2 Cod penal din 1968, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b Cod penal din 1968 cu titlu de pedeapsă accesorie.
În baza art. 404 alin. (4) lit. a) Cod procedură penală deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii de 24 h din data de 15.07.2014 până în data de 16.07.2014 .
Sub aspectul laturii civile, instanța constată că persoana vătămată T. F. I. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal împotriva inculpatului C. I., deoarece prejudiciul a fost recuperat în totalitate .
În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare în favoarea statului.
În baza art. 272 din Codul de procedură penală, suma de 200 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, avocat M. A., se plătește din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului Bihor, în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr. 3170/05.06.2015.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 228 alin.1 Cod penal cu aplic. art. 41 al. 1 Cod penal, condamnă pe inculpatul C. I., fiul lui Natural și M., născut la data de 28.06.1987, în Sighișoara, jud. M., CNP_, dom. în Sighișoara, ..64, jud. M., cetățean român, studii 4 clase, necăsătorit, fără ocupație și loc de muncă, cu antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de furt, la pedeapsa de:
- 1 an închisoare în regim de detenție.
În temeiul art.15 alin.2 din Legea nr.187/2012 raportat la art. 83 Cod penal din 1968 revocă suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an 4 luni închisoare, aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 204/15.10.2012 pronunțată de Judecătoria Sighișoara în Dos.nr._, rămasă definitivă la data de 30.10.2012, prin nerecurare, care va fi executată alăturat pedepsei de 1 an închisoare în regim de detenție aplicată în prezenta cauză, în final inculpatul urmând să execute o pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare în regim de detenție.
În baza art.15 alin.2 din Legea nr.187/2012 raportat la art. 71 al. 2 Cod penal din 1968, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b Cod penal din 1968 cu titlu de pedeapsă accesorie.
În baza art. 404 alin. (4) lit. a) Cod procedură penală deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii de 24 h din data de 15.07.2014 până în data de 16.07.2014 .
Ia act că partea vătămată T. F. I., dom. în Sighișoara, ., apt.3, jud. M., nu s-a constituit parte civilă în cauză, întrucât prejudiciul s-a recuperat.
În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare în favoarea statului.
În baza art. 272 din Codul de procedură penală, suma de 200 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, avocat M. A., se plătește din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului Bihor, în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr. 3170/05.06.2015.
Cu drept de apel la Curtea de Apel Oradea în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 9 iunie 2015.
PREȘEDINTE GREFIER
G. M. T. T.
Red G.M.
Dact. T.T.
2 ex /25.06.2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._
MINUTA
SENTINȚEI PENALE nr. 756
din 9 iunie 2015
În baza art. 228 alin.1 Cod penal cu aplic. art. 41 al. 1 Cod penal, condamnă pe inculpatul C. I., fiul lui Natural și M., născut la data de 28.06.1987, în Sighișoara, jud. M., CNP_, dom. în Sighișoara, ..64, jud. M., cetățean român, studii 4 clase, necăsătorit, fără ocupație și loc de muncă, cu antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de furt, la pedeapsa de:
- 1 an închisoare în regim de detenție.
În temeiul art.15 alin.2 din Legea nr.187/2012 raportat la art. 83 Cod penal din 1968 revocă suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an 4 luni închisoare, aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 204/15.10.2012 pronunțată de Judecătoria Sighișoara în Dos.nr._, rămasă definitivă la data de 30.10.2012, prin nerecurare, care va fi executată alăturat pedepsei de 1 an închisoare în regim de detenție aplicată în prezenta cauză, în final inculpatul urmând să execute o pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare în regim de detenție.
În baza art.15 alin.2 din Legea nr.187/2012 raportat la art. 71 al. 2 Cod penal din 1968, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b Cod penal din 1968 cu titlu de pedeapsă accesorie.
În baza art. 404 alin. (4) lit. a) Cod procedură penală deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii de 24 h din data de 15.07.2014 până în data de 16.07.2014 .
Ia act că partea vătămată T. F. I., dom. în Sighișoara, ., apt.3, jud. M., nu s-a constituit parte civilă în cauză, întrucât prejudiciul s-a recuperat.
În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare în favoarea statului.
În baza art. 272 din Codul de procedură penală, suma de 200 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, avocat M. A., se plătește din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului Bihor, în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr. 3170/05.06.2015.
Cu drept de apel la Curtea de Apel Oradea în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 9 iunie 2015.
Președinte
| ← Furt calificat. Art.229 NCP. Sentința nr. 747/2015.... | Furt. Art.228 NCP. Sentința nr. 756/2015. Judecătoria ORADEA → |
|---|








