Furt calificat. Art.229 NCP. Sentința nr. 747/2015. Judecătoria ORADEA

Sentința nr. 747/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 05-06-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 747/2015

Ședința publică de la 05 iunie 2015

Președinte I. E. S.

Grefier B. T. M.

Ministerul public este reprezentat de procuror P. F. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpatul H. L. trimis in judecata pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 228 al. 1 – 229 al. 1 lit. d C.p.

La apelul nominal făcut în cauză se nu se prezintă nimeni

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Se constată că dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 22.05.2015 când părțile prezente au pus concluzii în fond, care au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când s-a amânat pronunțarea la data de 05.06.2015 când s-a amânat pronunțat prezenta hotărâre.

INSTANȚA

DELIBERÂND:

Constată că la data de 24.11.2014 s-a înregistrat la Judecătoria Oradea rechizitoriul din data de 19.11.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, emis în dosar nr. 3752/P/2014, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului H. L., sub acuzația comiterii infracțiunii de furt calificat prev. de art. 228 al.1-229 al.1 lit.d Cod penal .

În sarcina inculpatului s-a reținut că, în data de 29.05.2014, prin efracție, a sustras din interiorul autoturismului Opel Astra aparținând persoanei vătămate F. T. C. o servietă de culoare neagră ce conținea acte personale și un memory stick.

Prin încheierea nr. 68/C.P./23.01.2015 judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și s-a dispus începerea judecății în cauză.

Inculpatul s-a prezentat la termenul de judecată din data de 06.03.2015, ocazie cu care, prin apărătorul din oficiu a solicitat amânarea cauzei în vederea realizării împăcării, iar ulterior inculpatul nu a mai putut fi găsit.

Examinând actele și lucrările dosarului de urmărire penală, coroborate cu probele din cursul cercetării judecătorești, instanța reține în fapt următoarele:

Prin plângerea penală formulată în data de 29.05.2014, persoana vătămată F. T. C. a sesizat organele de poliție, cu privire la faptul că în data de 29.05.2014 persoane necunoscute au spart geamul portierei dreapta spate al autoturismului Opel Astra, cu nr._, care era parcat pe . din Oradea, în apropiere de Liceul de Arte, iar din interior au sustras o servietă de culoare neagră ce conținea acte personale și un memory stick. Cu ocazia reaudierii, reclamantul a precizat că în servieta sustrasă mai avea o pereche de ochelari de vedere pe care-i achiziționase înainte de comiterea furtului cu suma de 200 lei

Cu ocazia cercetării la fața locului s-a constatat că aspectele relatate de către partea vătămată se confirmă, autoturismul având geamul portierei dreapta spate spart, majoritatea cioburilor găsindu-se în interiorul vehiculului.

În urma investigațiilor efectuate în zonă a fost identificat martorul ocular C. L. F., în vârstă de 16 ani, persoană care a văzut momentul spargerii și furtului, precum și persona care a săvârșit această faptă. Audiat fiind, martorul a relatat că în timp ce se afla la domiciliu a văzut pe geamul locuinței un tânăr care a spart geamul unui autoturism Opel Astra, de culoare gri, ce era parcat în apropierea Liceului de Arte din Oradea.

Având în vedere descrierea amănunțită făcută de martor, lucrătorii de poliție au procedat la căutarea persoanei suspecte, reușindu-se la scurt timp identificarea numiților H. S. G. (CNP_), H. L. (CNP_) și H. R.-V. (CNP_) pe . Oradea. Aceștia au fost conduși la sediul Poliției mun. Oradea în vederea continuării cercetărilor.

În cauză a fost dispusă efectuarea unei activități de recunoaștere din grup, ocazie cu care martorul C. L. F. l-a recunoscut pe inculpatul H. L. ca fiind persoana care în data de 29.05.2014, în jurul orei 11.00, a spart geamul autoturismului Opel Astra, cu nr._, ce era parcat pe . din Oradea, în apropiere de Liceul de Arte, iar din interior a sustras o servietă de culoare neagră.

Martora C. M. N. a declarat că în data de 29.05.2014, în jurul orei 10.20, trecând pe . J.) spre casă, a văzut trei tineri care aveau un comportament suspect, în sensul că se uitau des în urmă să vadă dacă sunt urmăriți. Martora a descris cele trei persoane după înfățișare și îmbrăcăminte. Ajunsă acasă, fiul său i-a povestit cum a văzut pe geam că un tânăr a spart geamul unui autoturism gri, din care a furat o geantă. Martora a sunat la nr. de urgență, anunțând cele întâmplate. A mai precizat că, fiind prezentă când fiul său minor a recunoscut din grup persoana care a furat din mașină, a văzut că acea persoană se afla în grupul celor trei observați de ea anterior, pe .> Martorul D. M. M., agent de pază la Liceul de Artă Oradea de pe . că în data de 29.05.2014, în jurul orei 10.45, pe . intersecție cu . un grup de trei tineri care stăteau ghemuiți pe trotuar, unul având tricou negru, unul – roz, iar al treilea – tricou de culoare deschisă. După o vreme, din fața locului său de muncă, a văzut autoturismul gri cu geamul spart, iar o femeie i-a spus că din mașină un tânăr cu tricou negru a furat o geantă. I-a văzut în depărtare pe doi dintre tineri, cu tricouri de culori deschise, traversând parcul spre Șirul Canonicilor, dar pe cel cu tricou negru nu l-a mai văzut.

Prin declarația de suspect din data de 29.05.2014, numitul H. L. nu a dorit să facă nici un fel de declarație referitoare la împrejurările în care a sustras bunuri din autoturismul Opel și nu a recunoscut fapta reținută în sarcina sa. Ulterior, fiind audiat în calitate de inculpat, acesta a relatat faptul că la sfârșitul lunii mai 2014, în timp ce se afla singur în zona Parcului Petőfi Sándor din Oradea, a văzut că este parcat un autoturism de culoare gri, tip break, ce avea pe bancheta din spate o geantă tip diplomat. După ce s-a asigurat că nu este observat de nimeni, cu o bucată de ceramică de la o bujie a spart geamul portierei dreapta spate, s-a aplecat în interior, a sustras geanta și apoi a fugit prin parc. Inculpatul a declarat că a abandonat geanta lângă o bancă din parc, fără a verifica conținutul acesteia.

Prejudiciul creat prin comiterea faptei, în sumă de 500 lei, nu a fost recuperat, motiv pentru care persoana vătămată F. T. C. se constituie parte civilă în procesul penal cu această sumă.

Săvârșirea faptei de către inculpat rezultă din coroborarea următoarelor mijloace de probă, necontestate în cursul cercetării judecătorești: plângerea și declarația persoanei vătămate/parte civilă, filele 7, 16 – 18 dos.u.p.; procesul verbal de cercetare la fața locului, fila 9 dos.u.p.; planșa foto, filele 10 – 13 dos.u.p.; proces verbal de depistare, fila 19 dos.u.p.; proces verbal de identificare a persoanei, fila 24 dos.u.p.; declarații suspect/inculpat.

Constatând vinovăția inculpatului, instanța, în baza art. 228 al.1-229 al.1 lit. d Cod penal îl va condamna pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, la o pedeapsă de 1 an închisoare, în regim de detenție.

În baza art. 65, alin. 1 și alin. 3, raportat la art. 66, alin. 1, lit. a, b din Codul penal, instanța va interzice inculpatului exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 66, alin. 1, lit. a, b din Codul penal, instanța va interzice inculpatului pe o perioadă de 3 ani exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, cu titlu de pedeapsă complementară, care se execută în condițiile art.68 al.1 lit.c Cod penal.

La individualizarea pedepsei instanța a avut în vedere criteriile de individualizare ale pedepsei, faptul că inculpatul a comis fapta pe timp de zi ceea ce denotă un curaj sporit al inculpatului, iar pe de altă parte s-a avut în vedere că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, astfel că i s-a aplicat acestuia pedeapsa minimă prevăzută de legea specială. Având în vedere că acesta nu s-a prezentat pentru a-și da acordul de a desfășura muncă în folosul comunității singura modalitate de executare a pedepsei este cea de executare prin privare de libertate.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța constată că persoana vătămată a formulat pretenții civile în cauză în sumă de 500 lei, reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase, astfel că, instanța, în baza art.19, 397 al.1 Cod procedură penală cu referire la art.1357 cod civil va obliga inculpatul la plata sumei de 500 lei cu titlu de despăgubiri civile în favoarea părții civile F. T. C..

În baza art. 274 al. 1 Cod procedură penală, instanța va obliga inculpatul la plata către stat a sumei de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, iar în baza art. 272 Cod procedură penală, suma de 200 lei, reprezentând onorariu cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, avocat C. P., se plătește din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Bihor, conform delegației nr. 1167/2015.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 228 al.1-229 al.1 lit. d Cod penal condamnă pe inculpatul H. L., fiul lui I.-A. și E.- I., ns. la 08.08.1990 în Oradea, jud. Bihor, dom. în Oradea, ..17, ., CNP_, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, la o pedeapsă de:

1 an închisoare, în regim de detenție

În baza art. 65, alin. 1 și alin. 3, raportat la art. 66, alin. 1, lit. a, b din Codul penal, interzice inculpatului exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 66, alin. 1, lit. a, b din Codul penal, interzice inculpatului pe o perioadă de 3 ani exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, cu titlu de pedeapsă complementară, care se execută în condițiile art.68 al.1 lit.c Cod penal.

În baza art.19, 397 al.1 Cod procedură penală cu referire la art.1357 Cod civil obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei cu titlu de despăgubiri civile în favoarea părții civile F. T. C., domiciliat în com. Tileagd, ., jud. Bihor.

În baza art. 274 al. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

În baza art. 272 Cod procedură penală, suma de 200 lei, reprezentând onorariu cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, avocat C. P., se plătește din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Bihor, conform delegației nr. 1167/2015.

Cu drept de apel la Curtea de Apel Oradea în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică din 05.06.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

I. E. S. B. T. M.

Red. I.E.S.

Tehnored. B.T.M.

4 ex./11.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furt calificat. Art.229 NCP. Sentința nr. 747/2015. Judecătoria ORADEA