Delapidarea. Art.295 NCP. Sentința nr. 808/2015. Judecătoria ORADEA

Sentința nr. 808/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 17-06-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 808/2015

Ședința publică de la 17 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: C. H.

GREFIER: M. O. B.

Ministerul public este reprezentat de procuror M. C. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

Pe rol, sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea cu acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat între procurorul de caz și inculpatul O. I., sub aspectul comiterii infracțiunii de delapidare prev. de art. 295 Ncp,.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul personal, asistat ed apărător din oficiu, av. Singur D.,precum și partea civilă Asociația de proprietari P. Curcanu 22-24 Oradea, prin apărător ales av. P. F..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

La întrebarea instanței, reprezentantul parchetului, apărătorul inculpatului, inculpatul și persoana civilă arată că nu au alte cereri de formulat în cauză în legătură cu acordul de recunoaștere a vinovăției .

Astfel fiind, față de actele de la dosar, instanța apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acordului de recunoaștere a vinovăției încheiat în cauză.

Reprezentantul parchetului, având cuvântul, în baza art. 485 alin. 1 lit. a) Cod procedură penală, solicită a se dispune admiterea acordului de recunoaștere a vinovăției încheiat între P. de pe lângă Judecătoria Oradea și inculpat, considerând că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege în acest sens.

În baza art. 275 alin.3 Cpp, cheltuielile judiciare avansate de stat să rămână în sarcina statului.

Apărătorul inculpatului, având cuvântul, solicită a se dispune admiterea acordului de recunoaștere a vinovăției, încheiat de P. de pe lângă Judecătoria Oradea cu inculpatul și pe cale de consecință să se pronunțe o soluție în conformitate cu acest acord. Solicită a se avea în vedere faptul că inculpatul nu contestă încadrarea juridică a faptei.

Apărătorul persoanei civile, având cuvântul, arată că se opune admiterii acordului de recunoaștere a vinovăției încheiat între inculpat și procurorul de caz. Față de persoana inculpatului, de perioada îndelungată a delapidării, precum și suma ridicată, se impune respingerea acordului.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită admiterea acordului pe care la încheiat cu procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

INSTANȚA,

La data de 30.04.2015 a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Oradea sub nr._ acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. de pe lângă Judecătoria Oradea cu inculpatul O. I. cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare prevăzută de art. 295 alin 1 raportat la artl 35 alin 1 și art. 308 alin 1 Cod penal obiect al cauzei penale nr. 4043/P/2014

S-a reținut în esență prin actul de sesizare a instanței că inculpatul O. I., în calitatea de administrator casier a Asociației de P. „ P. Curcanul 22-23” în perioada ianuaire-iulie 2014 a ridicat diferite sume de bani din casieria unității pentru a efectua plăți către furnizorii de servicii, însă nu a efectuat aceste plăți iar banii ridicați i-a folosit în interes personal, suma totală pe care și-a însușit-o fără drept fiind de aproximativ 154.000 lei.

Totodată s-a precizat că situația de fapt anterior expusă a fost stabilită în urma analizei coroborate a mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale, respectiv:, declarația de suspect a numitului O. I.(f.85-87), declarația de recunoaștere a inculpatului(f.76-79), declarațiile de martor a numiților: L. I.(f.88-91), B. S.(f.92-94), O. Lucreția(f.95—97)

De asemenea prin actului de sesizare s-a stabilit felul și cuantumul pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, respectiv pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării acestei cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat.

Totodată a fost înaintat instanței dosarul de urmărire penală nr. 4884/P/2014

Analizând acordul de recunoaștere a vinovăției înaintat de către P. de pe lângă Judecătoria Oradea, instanța constată că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 480 - 482 C. proc. pen.

Astfel, analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, instanța reține următoarea situație de fapt:

În perioada ianuaire-iulie 2014 inculpatul O. I., în calitatea de administrator casier a Asociației de P. „ P. Curcanul 22-23” a ridicat diferite sume de bani din casieria unității pentru a efectua plăți către furnizorii de servicii, însă nu a efectuat aceste plăți iar banii ridicați i-a folosit în interes personal, suma totală pe care și-a însușit-o fără drept fiind de aproximativ 154.000 lei.

Instanța a reținut situația de fapt descrisă anterior în urma analizei coroborate a materialului probator administrat în faza urmăririi, respectiv: declarația de suspect a numitului O. I. (f.85-87), declarația de recunoaștere a inculpatului(f.76-79), declarațiile de martor a numiților: L. I. (f.88-91), B. S. (f.92-94), O. Lucreția (f.95—97)

În drept, fapta inculpatului O. I. constând în aceea că la data de ianuarie - iulie 2014 în calitatea de administrator casier a Asociației de P. „ P. Curcanul 22-23” a ridicat diferite sume de bani din casieria unității pentru a efectua plăți către furnizorii de servicii, însă nu a efectuat aceste plăți iar banii ridicați i-a folosit în interes personal, suma totală pe care și-a însușit-o fără drept fiind de aproximativ 154.000 lei întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare în formă contionuată prev. de art. 295 alin 1 rap la art. 308 alin 1 lit art. 35 alin 1 Cod penal 2009.

Analizând latura obiectivă a infracțiunii prevăzute de art.295 alin 1C. pen., instanța reține că elementul material constă în acțiunea de însușirea, folosirea sau traficarea de către un funcționar public, în interesul său sau pentru altul de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează.

Acțiunea inculpatului care în perioada ianuaire-iulie 2014 în calitatea de administrator casier a Asociației de P. „ P. Curcanul 22-23” a ridicat diferite sume de bani din casieria unității pentru a efectua plăți către furnizorii de servicii, însă nu a efectuat aceste plăți iar banii ridicați i-a folosit în interes personal, suma totală pe care și-a însușit-o fără drept fiind de aproximativ 154.000 lei realizează elementul material al infracțiunii de delapidare în formă contionuată prev. de art. 295 alin 1 rap la art. 308 alin 1 lit art. 35 alin 1 Cod penal 2009.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției directe, conform dispozițiilor art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen., întrucât inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale și a urmărit producerea lui prin săvârșirea faptei.

În consecință se constată faptul că din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă suficiente date cu privire la existența faptei pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și cu privire la vinovăția inculpatului, maximul special prevăzut de lege maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului în cuprinsul actului de inculpare este mai mic de 7 ani închisoare, acordul de recunoaștere a vinovăției a fost încheiat în formă scrisă, conține mențiunile prev. de art. 482 C. proc. pen. iar cu ocazia încheierii acestuia inculpatul a fost asistat de avocat din oficiu B. C. cu împuternicire avocațială nr.2696/2015 depusă la dosarul de urmărire penală.

Față de aceste considerente, și apreciind cuantumul pedepsei cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat ca fiind suficient pentru atingerea scopului și îndeplinirea funcțiilor de constrângere, de reeducare și de exemplaritate în temeiul art. 485 alin 1 lit a Cod procedură penală admite acordul de recunoaște a vinovăției încheiat de P. de pe lângă Judecătoria Oradea cu inculpatul O. I. fiul lui G. și al M., născut la data de 12.02.1958 în Ianoșda, Jud.Bihor, domiciliat în Oradea, ., nr.24, ., Jud.Bihor, CNP_ cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare prev. de art.46 alin 1 Cod penal rap. la art. 295 alin 1 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin 1 Cod penal coroborat cu art. 308 alin 1 Cod penal obiect al cauzei penale nr. 4884/P/2014.

În temeiul art. 295 raportat la art. 308 alin 1 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin 1 și art. 46 alin 1 Cod penal condamnă inculpatul la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare.

În temeiul art. 67 raportat la art. 66 alin 1 lit. a Cod penal interzice inculpatului dreptul de a ocupa o funcție publică pe o durată de 1 an care se execută potrivit art. 68 alin 1 lit. b Cod penal.

În temeiul art. 91 Cod penal suspendă executarea pedepsei de 1 an și 4 luni închisoare pe un termen de supraveghere de 2 ani stabilit potrivit art. 92 Cod penal.

În temeiul art. 93 alin 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere inculpatul va respecta următoarele măsuri:

- să se prezinte la serviciul de probațiune la datele fixate de acesta

- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa

- să anunțe în prealabil schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile

- să comunice schimbarea locului de muncă

- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 93 alin 2 pe durata termenului de supraveghere impune inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

În temeiul art. 93 alin 3 pe durata termenul de supraveghere inculpatul va presta muncă în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei Oradea.

În temeiul art. 486 alin 2 Cod penal lasă nesoluționată acțiunea civilă.

În temeiul art. 274 alin 1 Cod penal obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Onorariul apărătorului din oficiu Singur D. cu delegația nr. 3189/08.06.2015 în cuantum de 200 lei va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 485 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. de pe lângă Judecătoria Oradea cu inculpatul O. I., fiul lui G. și al M., născut la data de 12.02.1958 în Ianoșda, Jud.Bihor, domiciliat în Oradea, ., nr.24, ., Jud.Bihor, CNP_ cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare prev. de art.46 alin 1 Cod penal rap. la art. 295 alin 1 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin 1 Cod penal coroborat cu art. 308 alin 1 Cod penal obiect al cauzei penale nr. 4884/P/2014.

În temeiul art. 295 raportat la art. 308 alin 1 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin 1 și art. 46 alin 1 Cod penal condamnă inculpatul la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare.

În temeiul art. 67 raportat la art. 66 alin 1 lit. a Cod penal interzice inculpatului dreptul de a ocupa o funcție publică pe o durată de 1 an care se execută potrivit art. 68 alin 1 lit. b Cod penal.

În temeiul art. 91 Cod penal suspendă executarea pedepsei de 1 an și 4 luni închisoare pe un termen de supraveghere de 2 ani stabilit potrivit art. 92 Cod penal.

În temeiul art. 93 alin 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere inculpatul va respecta următoarele măsuri:

- să se prezinte la serviciul de probațiune la datele fixate de acesta

- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa

- să anunțe în prealabil schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile

- să comunice schimbarea locului de muncă

- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 93 alin 2 pe durata termenului de supraveghere impune inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

În temeiul art. 93 alin 3 pe durata termenul de supraveghere inculpatul va presta muncă în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei Oradea.

În temeiul art. 486 alin 2 Cod penal lasă nesoluționată acțiunea civilă.

În temeiul art. 274 alin 1 Cod penal obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Onorariul apărătorului din oficiu Singur D. cu delegația nr. 3189/08.06.2015 în cuantum de 200 lei va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției.

Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 17.06.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. H. M. O. B.

Dact:C.H

Red.: M.O.B

2ex/26.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Delapidarea. Art.295 NCP. Sentința nr. 808/2015. Judecătoria ORADEA