Furt. Art.228 NCP. Sentința nr. 312/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 312/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 10-03-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._ Cod operator 3161/P
SENTINȚA PENALĂ nr. 312/2015
Ședința publică de la 10 martie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: P. S. F. P.
GREFIER: A. O. B.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea este reprezentat de procuror C. P..
Înregistrarea dezbaterii cauzei s-a făcut în conformitate cu dispozițiile art. 369 C.p.p.
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpat S. A. N., și pe parte vătămată B. A., parte vătămată B. L., având ca obiect furtul calificat (art.229 NCP).
La primul apel nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul H. S. G. personal din detenția Penitenciarului Oradea asistat de av. P. L. în substituirea av. din oficiu R. C., martorul H. R. V., lipsind inculpatul S. A. N. și apărătorul ales al acestuia av. B. L., persoanele civile B. A. și B. L., martorii P. A. și M. F. C..
La al doilea apel nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru inculpatul S. A. N. av. ales B. L., inculpatul H. S. G. personal și asistat de av. din oficiu R. C., martorul H. R. V., lipsind inculpatul S. A. N. persoanele civile B. A. și B. L., martorii P. A. și M. F. C..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cele de mai sus, după care:
În baza art. 381, art. 119-124 C.p.p., după verificarea identității și depunerea jurământului cu mâna pe Biblie se audiază martorul H. R. V., declarația acestuia fiind consemnată în procesul verbal separat atașat la dosar.
Instanța față de lipsa martorilor M. F. C. și P. A., pune în discuție amânarea cauzei și emiterea mandatelor de aducere pe numele acestora.
Procurorul nu se opune.
Apărătorii inculpaților nu se opun.
Instanța dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în încheierea de ședință din data de 27.02.2015 cu privire la solicitarea în probațiune formulată de persoanele vătămate de a efectua adresă la Night Clubul care are locația în Parcul Petofi, în sensul de a pune la dispoziția instanței, înregistrările de pe camerele de supraveghere din data săvârșirii faptei și de asemenea și la Hotel Scorilo.
Procurorul nu se opune. Solicită atașarea la dosar a declarației dată de martorul de azi - inculpatul H. R. V. - în calitate de inculpat, în dosarul nr._/271/2014. Apărătorii inculpaților nu se opun.
Instanța va admite cererea reprezentantului Ministerului Public și va efectua adresă către Arhiva Judecătoriei Oradea pentru atașarea copiei declarației.
Instanța pune în discuție disjungerea cauzei cu privire la inculpatul S. A. N..
Procurorul apreciază că se impune disjungerea cauzei.
Apărătorii inculpaților nu se opun.
Instanța dispune disjungerea cauzei cu privire la inculpatul S. A. N. și formarea unui nou dosar.
Se constată că nu mai sunt alte cereri de formulat sau excepții de invocat.
În baza art. 387 C.p.p nemaifiind alte cereri de formulat instanța declară terminată cercetarea judecătorească, iar în baza art. 388 C.p.p. acordă cuvântul în dezbateri.
Procurorul solicită a se lua act de împăcarea părților și în baza art. 396 alin.1 C.pr.pen. cu ref. la art. 16 lit. g C.pr.pen. solicită încetarea procesului penal.
În baza art. 241 alin. 1 lit. b C.pr.pen. cu ref. la art. 399 alin. 1 și 2 C.pr.pen. solicită a constata încetată de drept măsura preventivă și obligarea părților la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Av. B. L. pentru inculpatul lipsă solicită în baza art. 396 alin. 6 C.pr.pen. cu ref. la art. 16 alin. 1 lit. g C.pr.pen. încetarea procesului penal ca urmare a împăcării părților.
INSTANȚA
DELIBERÂND
Constată că la data de 07.01.2015 s-a înregistrat la Judecătoria Oradea, sub nr. de dosar_, rechizitoriul nr. 7911/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, prin care s-a dispus trimiterea în judecată, a inculpaților H. S. G. și S. A. N., pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 – 229 alin. 1 lit. b și d și alin. 2 lit. b C.pen., cu aplic. 77 alin. 1 lit. a C.pen..
În fapt, s-a reținut că inculpații H. S. G. și S. A. N., în data de 25.11.2014, în jurul orei 18:20, au intrat prin escaladare, împreună cu numitul Heghedus R. V., în locuința persoanelor vătămate BERECZI L. C. și BERECZI A., de unde au sustras bunuri.
Prezentul dosar a fost disjuns din dosarul nr._ al Judecătoriei Oradea întrucât prezenți la judecarea cauzei la termenul de judecată din data de 10.03.2015, persoanei vătămate și inculpatul S. A. N. au declarat că înțeleg să se împace în ceea ce privește infracțiunea de furt calificat.
Examinând ansamblul probator, instanța reține următoarele:
La data de 07.01.2015 s-a înregistrat la Judecătoria Oradea, sub nr. de dosar_, rechizitoriul nr. 7911/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, prin care s-a dispus trimiterea în judecată, a inculpaților H. S. G. și S. A. N., pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 – 229 alin. 1 lit. b și d și alin. 2 lit. b C.pen., cu aplic. 77 alin. 1 lit. a C.pen..
În fapt, s-a reținut că inculpații H. S. G. și S. A. N., în data de 25.11.2014, în jurul orei 18:20, au intrat prin escaladare, împreună cu numitul Heghedus R. V., în locuința persoanelor vătămate BERECZI L. C. și BERECZI A., de unde au sustras bunuri.
Prezentul dosar a fost disjuns din dosarul nr._ al Judecătoriei Oradea întrucât prezenți la judecarea cauzei la termenul de judecată din data de 10.03.2015, persoanei vătămate și inculpatul S. A. N. au declarat că înțeleg să se împace în ceea ce privește infracțiunea de furt calificat.
Instanța reține că în conformitate cu dispozițiile art. 231 alin.2, în cazul infracțiunii de furt calificat, împăcarea înlătură răspunderea penală.
Intervenind împăcarea între părți, conform declarațiilor luate acestora la termenul de judecată din data de 03.03.2015, instanța reține că în cauză este incident cazul prevăzut de art. 16 alin.1 lit.g teza a 2-a C.pr.pen., motiv pentru care, instanța, în baza art. 396 alin.6 C.pr.pen. rap. la art. 16 alin.1 lit.g teza a 2-a C.pr.pen., va înceta procesul penal cu privire la inculpatul S. A. N., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin.1-229 alin.1 lit.b și d și alin.2 lit.b C.pen., cu aplic. art. 77 alin.1 lit.a C.pen., ca urmare a intervenirii împăcării cu persoanele vătămate BERECZI A. și BERECZI L. C..
În baza art. 275 alin. 1 pct.2 lit.d C.pr.pen., va obliga persoana vătămată BERECZI A. la plata sumei de 1.500 lei, în care sunt cuprinse și cheltuielile aferente urmăririi penale, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
În baza art. 275 alin. 1 pct.2 lit.d C.pr.pen., va obliga persoana vătămată BERECZI L. C. la plata sumei de 1.500 lei, în care sunt cuprinse și cheltuielile aferente urmăririi penale, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
În baza art. 275 alin. 1 pct.2 lit.d C.pr.pen., va obliga inculpatul S. A. N. la plata sumei de 3.300 lei, în care sunt cuprinse și cheltuielile aferente urmăririi penale, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care, în baza art. 272 C.pr.pen., va dispune plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Bihor a sumei de 300 lei, cu titlu de onorariu pentru apărătorul din oficiu, avocat D. D., conform delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr. 255 din 09.01.2015.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 396 alin.6 C.pr.pen. rap. la art. 16 alin.1 lit.g teza a 2-a C.pr.pen., încetează procesul penal cu privire la inculpatul S. A. N., fiul lui A. A. și M. R., născut la data 29.10.1993, în Oradea, județul Bihor, domiciliat în Oradea, ..47, ., CNP_, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin.1-229 alin.1 lit.b și d și alin.2 lit.b C.pen., cu aplic. art. 77 alin.1 lit.a C.pen., ca urmare a intervenirii împăcării cu persoanele vătămate BERECZI A., domiciliat în Oradea, Parcul Petofi S. nr.8, ., CNP_ și BERECZI L. C., domiciliată în Oradea, Parcul Petofi S. nr.8, ., CNP_.
În baza art. 275 alin. 1 pct.2 lit.d C.pr.pen., obligă persoana vătămată BERECZI A. la plata sumei de 1.500 lei, în care sunt cuprinse și cheltuielile aferente urmăririi penale, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
În baza art. 275 alin. 1 pct.2 lit.d C.pr.pen., obligă persoana vătămată BERECZI L. C. la plata sumei de 1.500 lei, în care sunt cuprinse și cheltuielile aferente urmăririi penale, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
În baza art. 275 alin. 1 pct.2 lit.d C.pr.pen., obligă inculpatul S. A. N. la plata sumei de 3.300 lei, în care sunt cuprinse și cheltuielile aferente urmăririi penale, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care, în baza art. 272 C.pr.pen., dispune plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Bihor a sumei de 300 lei, cu titlu de onorariu pentru apărătorul din oficiu, avocat D. D., conform delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr. 255 din 09.01.2015.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 10 martie 2015.
Președinte, Grefier,
P. S. F. P. A. O. B.
Red. jud. P.S.F.P
Tehnored. gref. A.B.
3 ex./10.04.2015
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 54/2015.... | Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Sentința nr.... → |
|---|








