Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine. Legea 302/2004. Sentința nr. 350/2015. Judecătoria ORADEA

Sentința nr. 350/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 19-03-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal – 3161

Sentința penală nr. 350/2015

Ședința publică din 19.03.2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: I.-M. R., judecător

GREFIER: I.-N. C.

Ministerul Public este reprezentat de procuror MIRIAM M., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

Pe rol fiind soluționarea cauzei penale privind pe făptuitorul B. C. C., având ca obiect cererea de recunoaștere a sancțiunii pecuniare formulată de autoritățile germane.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Se constată faptul că la dosar nu s-a depus dovada achitării amenzii de către făptuitor deși a fost citat cu această mențiune.

Instanța, având în vedere că făptuitorul domiciliază în com. Aștileu, ., jud. Bihor, localitate care face parte din circumscripția teritorială a Judecătoriei Aleșd, în baza art. 234 alin. 1 din Legea nr. 302/2004, republicată, modificată prin Legea nr. 300/2013 și art. 47 alin. 3 și 4 Cod procedură penală, pune în discuție excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Oradea.

Reprezentantul parchetului, având cuvântul, solicită a se dispune admiterea excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Oradea și declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Aleșd spre competentă soluționare. Cheltuielile judiciare să rămână în sarcina statului.

Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoria Oradea.

JUDECĂTORIA

DELIBERÂND:

Constată că prin adresa nr. 8919/11f/MP/2015 a Ministerului Justiției-Direcția D. Internațional și Cooperare Judiciară, înregistrată la Judecătoria Oradea la data de 12.02.2015, sub nr. de dosar_, a fost trimisă instanței sesizarea nr. III 6-9352/2E-R1-36A 8919/2014 formulată de Oficiul Federal de Justiție din Germania privind recunoașterea și executarea unei hotărâri pronunțată de o autoritate a statul german împotriva numitului B. C. C., la care s-a anexat certificatul emis de autoritatea competentă din Republica Federală Germania, conform Deciziei-cadru 2005/214/JAI a Consiliului din 24.02.2005, privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce a sancțiunilor pecuniare, traducerea certificatului, hotărârea în discuție.

Din actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

La data de 06.03.2014 autoritatea germană numită Zentrale Bufgeldstelle, Polizeiprasidium Rheinpfalz (Biroul Central pentru amenzi contravenționale, Inspectoratul General de Poliție Rheinpfalz din Germania) a emis o hotărâre în dosarul nr. 500._.0 prin care s-a aplicat numitului B. C. C., născut în data de 12.06.1983, cu domiciliul în ., jud. Bihor, o amendă de 113,50 Euro.

În fapt, s-a reținut de Zentrale Bufgeldstelle, Polizeiprasidium Rheinpfalz ( Biroul Central pentru amenzi contravenționale, Inspectoratul General de Poliție Rheinpfalz din Germania) faptul că în data de 24.01.2014 la ora 08,28 persoana în cauză a condus pe autostrada federală 61 în perimetrul sectorului cadastral Mending, la km. 209,3 în direcția Ludwigsthafen, autocamionul cu semiremorcă de marcă Volvo, cu masa totală autorizată de peste 3,5 tone, cu nr. de înmatriculare_ și a încălcat prevederile legale conform cărora era obligată să respecte pe autostradă la o viteză de peste 50 km/h o distanță minimă de 50 m față de vehiculul care circula în fața sa.

Hotărârea de sancționare a rămas definitivă la data de 08.05.2014.

Potrivit art. 234 al. 1 din Legea nr. 302/2004 rep., modificat prin Legea nr. 300/2013 „În cazul hotărârilor date în alte state membre, Ministerul Justiției, prin direcția de specialitate, este competent să primească hotărârea și să o transmită, în vederea punerii în executare, judecătoriei în a cărei circumscripție își are domiciliul ori sediul social persoana față de care s-a aplicat sancțiunea, în afară de cazul în care suma de bani pe care aceasta trebuie să o plătească este mai mică de 70 de euro sau echivalentul în lei al acestei sume, situație în care restituie motivat documentele transmise de statul emitent.”

Pe cale de consecință, instanța apreciază că instanța competentă din punct de vedere teritorial a se pronunța asupra solicitării de recunoaștere și executare a hotărârii pronunțată de o autoritate a statului german împotriva numitului B. C. C. este Judecătoria Aleșd, având în vedere că acesta domiciliază în ., jud. Bihor, localitate care face parte din circumscripția teritorială a Judecătoriei Aleșd.

Față de cele arătate mai sus, instanța nu va mai analiza fondul sesizării înaintată de autoritățile din Germania, iar în baza art. 50 Cod procedură penală, cu referire la art.234 al. 1 din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 300/2013, va declina competența de soluționare a cererii de recunoaștere și executare a sancțiunii pecuniare, formulată de autoritățile germane, cu privire la intimatul B. C. C. în favoarea Judecătoriei Aleșd .

În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 50 Cod procedură penală, cu referire la art.234 al. 1 din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 300/2013,

Declină competența de soluționare a cererii de recunoaștere și executare a sancțiunii pecuniare, formulată de autoritățile germane, cu privire la intimatul B. C. C., ns. la 12.06.1983 în Oradea, CNP_, dom. în ., ., în favoarea Judecătoriei Aleșd .

În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 19.03.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

I.-M. R. I.-N. C.

Red.jud. IMR

Tehnored gref.INC

2 ex. /03.04.2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA- JUDEȚUL BIHOR

SECȚIA PENALĂ

: Oradea, ., jud. Bihor

: +_-412.047

: +_-432.758

Cod operator date cu caracter personal 3161

Obiectul cauzei: cererea de recunoaștere a sancțiunii pecuniare formulată de autoritățile germane.

DOSAR NR._

Din 03.04.2015

CĂTRE,

JUDECĂTORIA ALEȘD

În conformitate cu dispozițiile sentinței penale nr. 350 pronunțate la data de 19.03.2015, în dosarul nr._, de către instanța noastră, potrivit căreia s-a dispus declinarea competenței de soluționare a prezentei cauze privind pe făptuitorul B. C. C. în favoarea dumneavoastră, vă înaintăm alăturat dosarul nr._, cusut și numerotat, conținând un număr de ……………..file.

Vă mulțumim pentru colaborare.

Președinte, Grefier,

I.-M. R. I.-N. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine. Legea 302/2004. Sentința nr. 350/2015. Judecătoria ORADEA