Furtul. Art.208 C.p.. Sentința nr. 60/2015. Judecătoria ORADEA

Sentința nr. 60/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 16-01-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA PENALĂ Operator de date cu caracter personal 3161

Dosar nr._

SENTINȚA PENALĂ NR. 60/2015

Ședința publică de la 16 ianuarie 2015

PREȘEDINTE: E. S. I.

GREFIER: F. D.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea este reprezentat de procuror P. C..

Înregistrarea dezbaterii cauzei s-a făcut în conformitate cu dispozițiile art. 369 C.p.p.

Pe rol pronunțarea hotărârii cauzei penale privind pe inculpatul P. F., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor furt calificat prev. de art. 228 al.1-229 al.1 lit.b, d, al.2 Cod penal și violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 2 C.penal.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se constată că fondul cauzei s-a dezbătut în ședința publică din 09.01.2015 când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată și care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când în vederea deliberării s-a amânat pronunțarea pentru 16.01.2015, dată la care s-a pronunțat hotărârea.

JUDECĂTORIA

DELIBERÂND:

Constată că la data de 23.12.2013 s-a înregistrat la Judecătoria Oradea rechizitoriul din data de 17.12.2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, emis în dosar nr. 2287/P/2012, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului P. F., sub acuzația comiterii infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 al.1-209 al.1 lit.g, i și al.2 lit.b Cod penal din 1969 și violare de domiciliu prev. de art. 192 al.2 Cod penal din 1969, cu aplic.art. 33 lit.a Cod penal din 1969.

Prin încheierea nr. 202/C.P./09.05.2014 judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și s-a dispus începerea judecății în cauză.

Inculpatul P. F., legal citat, nu s-a prezentat în fața instanței, a fost asistat de un apărător din oficiu.

Examinând actele și lucrările dosarului de urmărire penală, coroborate cu probele din cursul cercetării judecătorești, instanța reține în fapt următoarele:

Inculpatul P. F. a pătruns în noaptea de 22/23.03.2012 în apartamentul cu nr. 3 din blocul D38 de pe Calea A. nr. 51 din Oradea, situat la parter, unde locuiește partea vătămată P. D.. Inculpatul a intrat pe geamul de la bucătărie, prin escaladare, a dislocat plasa contra insectelor și l-a forțat pentru a-l deschide. Partea vătămată are extinsă bucătăria și în balcon. Inculpatul a răvășit bunurile prin balcon iar dintr-un corp suspendat al mobilei de bucătărie a sustras un portofel în care era suma de 1900 lei, certificatul de naștere al părții vătămate, cel al soției sale P. V. și al fiicei sale P. A. precum și certificatul de căsătorie. În noaptea Comiterii faptei atât partea vătămată cât și soția și fiica erau în locuință și dormeau.

Inculpatul nu a putut fi găsit pentru a fi audiat în cauză. La cercetarea la fața locului efectuată imediat după comiterea faptei, în data de 23.03.2013, în jurul ore 07.30 s-a constatat că fereastra de la bucătăria apartamentului părții vătămate prezenta urme de forțare prin împingere iar sita pentru insecte era dislocată, ruptă în mai multe locuri și îndoită spre exterior. Pe pervazul geamului aflat la o înălțime de 180 cm față de sol au fost vizibile mai multe urme dinamice de încălțăminte create prin escaladare. Au fost ridicate și urme papilare de pe rama și pervazul ferestrei și de pe plasa contra insectelor, apte în procesul de identificare criminalistică. Potrivit raportului de constatare tehnico-științifică dactiloscopică nr._ din 12.04.2012 urmele de pe rama plasei contra insectelor, rama ferestrei, pervazul interior, exteriorul ramei geamului forțat, pervazul exterior și de pe exteriorul ramei mediane a ferestrei conțin elemente dactiloscopice caracteristice coincidente cu cele care se întâlnesc la impresiunile papilare ale degetului mare, degetului mijlociu, degetului inelar și a palmei de la mâna dreaptă zonele tenară și hipotenară, precum și ale degetelor mare și inelar și a palmei de la mâna stângă zona hipotenară de pe fișa dactiloscopică având înscrise datele inculpatului P. F..

Persoanei vătămate P. D. i-a fost adus la cunoștință numele inculpatului și i-a fost prezentată fotografia acestuia din baza de date a poliției. Persoana vătămată a declarat că nu-l cunoaște și că acea persoană nu a fost niciodată la el în locuință.

P. D. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 2500 lei.

Săvârșirea faptei de către inculpat rezultă din coroborarea următoarelor mijloace de probă: plângere penală, declarația persoanei vătămate, proces verbal de cercetare la fața locului, fotografii judiciare, raport de constatare tehnico-științifică dactiloscopică, procese verbale de căutare și verificare inculpat.

În ceea ce privește legea penală mai favorabilă, nstanța apreciază că legea penală mai favorabilă este legea nouă. Astfel se constată că în situația aplicării legii penale vechi, putem vorbi de două infracțiuni, dintre care una este pedepsită cu închisoare de la 3 la 15 ani, iar cealaltă de la 6 luni la 3 ani sau amenda, astfel și în situația în care s-ar aplica pedeapsa minimă pentru fiecare dintre infracțiuni, în urma contopirii fără aplicarea unui spor de pedeapsă, ar rezulta o pedeapsă care poate fi executată doar în regim de detenție, având în vedere cuantumul acesteia. În situația aplicării legii penale noi, putem vorbi de o singură pedeapsă a cărei limite sunt de la 2 ani la 7 ani închisoare, iar ca formă de executare poate fi aplicată tot în regim de detenție, având în vedere că inculpatul nu s-a prezentat pentru a-și manifesta acordul de a desfășura muncă în folosul comunității.

Astfel, instanța, în baza art. 5 Cod penal va constata că, în mod global, legea penală mai favorabilă este legea nouă.

Constatând vinovăția inculpatului, instanța, în baza art. 228 al.1-229 al.1 lit.b, d, al.2 Cod penal îl va condamna pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, la o pedeapsă de 2 ani închisoare, în regim de detenție

În baza art. 65, alin. 1 și alin. 3, raportat la art. 66, alin. 1, lit. a, b din Codul penal, instanța va interzice inculpatului exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 66, alin. 1, lit. a, b din Codul penal, instanța va interzice inculpatului pe o perioadă de 3 ani exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, cu titlu de pedeapsă complementară, care se execută în condițiile art.68 al.1 lit.c Cod penal.

La individualizarea pedepsei instanța a avut în vedere criteriile de individualizare ale pedepsei, faptul că inculpatul a comis fapta pe timp de noapte, prin escaladare și cu violarea domiciliului, proprietarii imobilului fiind în casă ceea ce denotă un curaj sporit al inculpatului, iar pe de altă parte s-a avut în vedere că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, astfel că i s-a aplicat acestuia pedeapsa minimă prevăzută de legea specială.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța constată că persoana vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 2.500 lei reprezentând suma sustrasă și contravaloarea actelor sustrase, astfel că instanța, în baza art.19, 397 al.1 Cod procedură penală cu referire la art.1357 cod civil va obliga inculpatul la plata sumei de 2.500 lei cu titlu de despăgubiri civile în favoarea părții civile P. D..

În baza art. 274 al. 1 Cod procedură penală, instanța va obliga inculpatul la plata către stat a sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, iar în baza art. 272 Cod procedură penală, suma de 200 lei, reprezentând onorariu cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, avocat O. A., se plătește din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Bihor, conform delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr. 564/2014.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 5 Cod penal constată că, în mod global, legea penală mai favorabilă este legea nouă.

În baza art. 228 al.1-229 al.1 lit.b, d, al.2 Cod penal condamnă pe inculpatul P. F., fiul lui N. și M., ns. la 19.09.1986 în S. G., jud. C., dom. în S. G., Al.Hărniciei, nr.1, ., ., CNP_, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, la o pedeapsă de:

2 ani închisoare, în regim de detenție

În baza art. 65, alin. 1 și alin. 3, raportat la art. 66, alin. 1, lit. a, b din Codul penal, interzice inculpatului exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 66, alin. 1, lit. a, b din Codul penal, interzice inculpatului pe o perioadă de 3 ani exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, cu titlu de pedeapsă complementară, care se execută în condițiile art.68 al.1 lit.c Cod penal.

În baza art.19, 397 al.1 Cod procedură penală cu referire la art.1357 Cod civil obligă inculpatul la plata sumei de 2.500 lei cu titlu de despăgubiri civile în favoarea părții civile P. D., domiciliat în Oradea, Calea A., nr.51, ., jud. Bihor.

În baza art. 274 al. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

În baza art. 272 Cod procedură penală, suma de 200 lei, reprezentând onorariu cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, avocat O. A., se plătește din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Bihor, conform delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr. 564/2014.

Cu drept de apel la Curtea de Apel Oradea în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică din 16.01.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

E. S. I. F. D.

Red E.S.I.

Dact. F.D.

2 ex /22.01.2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA- JUDEȚUL BIHOR

SECȚIA PENALĂ

: Oradea, ., jud. Bihor

: +_-412.047

: +_-432.758

Cod operator date cu caracter personal 3161

Dosar nr. _

Emisă la 16.01.2015

CĂTRE,

BAROUL BIHOR

Vă comunicăm o copie a minutei sentinței penale nr. 60/2015 pronunțată în dosar cu nr. de mai sus al Judecătoriei Oradea, pentru decontarea onorariului avocatului din oficiu.

Grefier,

D. F.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furtul. Art.208 C.p.. Sentința nr. 60/2015. Judecătoria ORADEA