Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 467/2015. Judecătoria ORADEA

Sentința nr. 467/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 14-04-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._ Cod operator 3161/P

SENTINȚA PENALĂ NR. 467/2015

Ședința publică de la 14 aprilie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: P. S. F. P.

GREFIER: A. O. B.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea este reprezentat de procuror C. P..

Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio potrivit dispozițiilor art. 369, alin. 1 Cod procedură penală.

Pe rol fiind soluționarea propunerii de liberare condiționată, formulate de Penitenciarul Oradea, cu privire la condamnatul B. M. V..

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru condamnatul B. M. V., deținut în Spitalul Penitenciar D., avocat din oficiu A. A., în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr. 1113/10.04.2015 aflată la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că persoana condamnată nu a fost transferat.

Procurorul solicită recitarea condamnatului.

Av. A. A. arată că la dosarul cauzei există o cerere formulată de condamnat, de judecare în lipsă a cauzei.

Nefiind alte cereri de formulat, instanța consideră cauza lămurită, închide faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în dezbateri.

Procurorul, în baza art. 587 alin. 1 C.p.p. rap. la art. 59 C.pen. din 1968, solicită admiterea propunerii Comisiei de liberare condiționată din cadrul Penitenciarului Oradea întrucât este îndeplinită fracția, condamnatul nu a fost sancționat, nu a muncit, dar acest lucru nu i se poate imputa lui, deoarece suferă de anumite afecțiuni.

În baza art. 275 alin. 3 C.p.p., solicită rămânerea cheltuielilor judiciare în sarcina statului.

Avocatul condamnatului, solicită admiterea propunerii Comisiei de liberare condiționată din cadrul Penitenciarului Oradea, date fiind condițiile legale privind liberarea condiționată.

JUDECĂTORIA

DELIBERÂND :

Constată că, prin sesizarea înregistrată la instanță la data de 10.04.2015, Comisia de propuneri pentru punerea în libertate condiționată de la Penitenciarul Oradea a solicitat liberarea condiționată a condamnatului B. M. V., arătând în motivarea sesizării că a executat două treimi din pedeapsă și a avut un comportament corespunzător pe timpul executării pedepsei.

Din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin Sentința Penală nr. 264/PI/CC/2014 a Curții de Apel Timișoara, inculpatul B. M. V. a fost condamnat la o pedeapsa de 1460 zile închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane și participare la grup infracțional organizat, prev. de art. 367 din Legea nr. 286.

Din procesul - verbal nr. 79 din 09.04.2015 al Comisiei de propuneri pentru punerea în libertate condiționată, rezultă că deținutul a început executarea pedepsei la data de 11.04.2014, pedeapsa urmând să expire la data de 03.10.2015. Din cele 1460 zile închisoare, cât reprezintă pedeapsa aplicată, transformată în zile, condamnatul a executat în total un număr de 1283 zile, câștigate și executate, deci două treimi din pedeapsă.

De asemenea, se reține în procesul - verbal al Comisiei de liberări Condiționate din C. Penitenciarului, că persoana privativă de libertate se află la prima analiză, nefiind inclus într-un regim de executare. Condamnatul nu figurează în evidențe cu sancțiuni disciplinare, recompense sau credite. Acesta a participat la un program socio - educațional, constând în adaptare pentru viața instituționalizată, desfășurat în perioada 06.04._15, acesta fiind obligatoriu la încarcerare pentru fiecare persoană.

Pe perioada executării pedepsei, condamnatul nu a desfășurat activități lucrative, în este inapt. Potrivit fișei de cazier judiciar, condamnatul este cunoscut cu antecedente penale, care nu atrag starea de recidivă, fiind condamnat anterior la 3 pedepse cu închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie și infracțiuni rutiere, din executarea cărora a fost liberat condiționat, ultima dată la data de 02.12.2003, cu un rest rămas de executat de 693 zile. În concluzie, deși deținutul are antecedente penale, având în vedere că acestea nu atrag starea de recidivă și ținând cont de durata pedepsei executate, fracția de pedeapsă prevăzută de lege fiind executată la data de 03.06.2014, iar de la data depunerii în penitenciar a avut un comportament corespunzător, s-a apreciat că scopul pedepsei a fost atins și condamnatul se poate reintegra în societate.

Întrucât instituția liberării condiționate constituie o instituție de drept substanțial, aceasta este supusă exigențelor constituționale prevăzute de art. 15 din Constituție, privind legea penală mai favorabilă. Ca atare, privind comparativ instituția liberării condiționate din Codul penal din 1968, respectiv din Noul Cod penal, instanța apreciază că sunt mai favorabile dispozițiile din vechea reglementare, având în vedere că acestea nu impun obligații condamnatului pe parcursul termenul de încercare.

În aceste condiții, văzând fracțiunea de pedeapsa executată până în prezent, precum și comportamentul condamnatului în timpul detenției, instanța va considera îndeplinite condițiile prevăzute de art. 59 din Codul penal din 1968, cu aplicarea art. 5 din Lege nr. 286/2009, astfel că va admite propunerea de liberare condiționată.

În baza art. 272 din Codul de procedură penală, suma de 100 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru asistarea condamnatului, avocat A. A. se plătește din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului Bihor, în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr. 1113/10.04.2015.

În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare aferente prezentei propuneri vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite propunerea formulată de Comisia de propuneri pentru libertate condiționată din cadrul Penitenciarului Oradea.

În baza art. 95 – 97 din Legea nr. 254/2013 și art. 587 alin. 1 din Codul de procedură penală, cu referire la art. 59 din Codul penal din 1968, cu aplicarea art. 5 din Legea nr. 286/2009, dispune liberarea condiționată a condamnatului B. M. V., fiul lui N. și M., născut la data de 29.11.1973, în oraș A., jud. A., CNP_, în prezent deținut în Penitenciarul Oradea, de sub efectul pedepsei de 1460 zile închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 264/PI/CC/2014 a Curții de Apel Timișoara, în baza căreia s-a emis Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 268/2014 al Curții de Apel Timișoara.

Dispune punerea în libertate a condamnatului de sub puterea mandatului de executare nr. 268/2014 al Curții de Apel Timișoara.

În baza art. 272 din Codul de procedură penală, suma de 100 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru asistarea condamnatului, avocat A. A. se plătește din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului Bihor, în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr. 1113/10.04.2015.

În baza art. 275 alin. 3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Cu drept de contestație la Tribunalul Bihor în termen 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14.04.2015.

Președinte, Grefier,

P. S. F. P. A. O. B.

Red. jud. P.S.F.P

Tehnored. gref. A.B.

3 ex./16.04.2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA

Oradea, ., jud. Bihor, Cod_

tel._, 

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 467/2015. Judecătoria ORADEA