Restituire bunuri. Art.255 NCPP. Sentința nr. 1504/2015. Judecătoria ORADEA

Sentința nr. 1504/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 04-12-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 1504/2015

Ședința publică de la 04 decembrie 2015

PREȘEDINTE: I. E. S.

GREFIER: B. T. M.

Ministerul Public este reprezentat de procuror G. S. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

Pe rol judecarea cererii de restituire bunuri formulata de petentul R. T..

La apelul nominal făcut în cauză se nu se prezintă nimeni

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Se constată că dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 27.11.2015 când părțile prezente au pus concluzii în fond, care au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când s-a amânat pronunțarea la data de 04.12.2015 când s-a amânat pronunțat prezenta hotărâre.

INSTANȚA

DELIBERÂND

Constată că la data de 09.11.2015 s-a înregistrat la Judecătoria Oradea, sub nr. de dosar_, plângerea formulată de petentul R. T. în temeiul art.255 C.p.p. și a solicitat a se dispune restituirea autoturismului marca BMW cu . WBANC51080CN46176, ridicat de la inculpatul R. A. la data de 21.10.2014 întrucât autoturismul este proprietatea sa. De asemenea solicită ridicarea sechestrului asigutător cu privire la același autoturism, deoarece acesta nu a avut nici o legătură cu faptele comise de către R. A..

Din actele si lucrările dosarului nr. 8760/P/2015 al Judecătoriei Oradea, instanța reține următoarele:

Prin S.p.nr. 723/2015 a Judecătoriei Oradea definitivă prin D.p.nr. 636/A/07.10.2015 a Curții de Apel Oradea se dispune condamnarea inculpatului R. A. la o pedeapsă rezultantă de 5 ani și o lună închisoare în regim de detenție și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 lit.a,b și l Cod penal, în condițiile prevăzute de art.67 al.1 Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a se afla în mun. Oradea. În baza art. 65 Cod penal pe durata executării pedepsei principale i s-a interzis aceluiași inculpat exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 lit.a,b și l Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a se afla în mun. Oradea, cu titlu de pedeapsă accesorie.

S-a respins cererea inculpatului R. A. cu privire la ridicarea sechestrului asigurator, instituit in cursul urmăririi penale asupra autoturismului marca BMW, model 525, de culoare neagra, cu . identificare WBANC51080CN46176, si in consecința in baza art. 404 alin. 4 lit. c cod pr. penala a menținut măsura sechestrului asigurator.

Astfel se constată că inculpatul a solicitat restituirea acestui autoturism cu ocazia soluționării fondului cauzei și cu ocazia soluționării apelului, soluția instanței de fond menținându-se cu privire la acest autoturism. Astfel cu ocazia soluționării cauzei, instanța a apreciat că, cererea inculpatului R. A., cu privire la ridicarea sechestrului asigurator instituit in cursul urmaririi penale, asupra autoturismului marca BMW, model 525, de culoare neagra, cu . identificare WBANC51080CN46176 nu poate avea in vedere sustinerile inculpatului, care a aratat ca respectivul autoturism nu-i apartine, atata timp cat din interceptarile depuse la dosar reiese fara dubii ca a cumparat autoturismul de mai sus si l-a pus in circulatie fara a fi inmatriculat, mai mult acest autoturism a fost folosit la savarsirea unora din faptele retinute in cauza, fiind identificat in imagimile surprinse de camerele video amplasate in apropierea imobilelor din care inculpatul a sustras diverse bunuri, la datele si orele la care faptele s-au savarsit.

De asemenea se constată că, potrivit art. 255 C.p.p. dacă procurorul sau judecătorul de drepturi și libertăți, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecății, constată, la cerere sau din oficiu, că lucrurile ridicate de la suspect ori inculpat sau de la orice persoană care le-a primit spre a le păstra sunt proprietatea persoanei vătămate sau a altei persoane ori au fost luate pe nedrept din posesia sau deținerea acestora, dispune restituirea acestor lucruri. Dispozițiile art.250 se aplică în mod corespunzător.

În aceste condiții instanța constată că se află în situația prev. de art. 255 C.p.p. întrucât în cauză s-a pronunțat o hotărâre definitivă cu privire la această măsură asigurătorie, acest aspect fiind discutat și de instanța de fond și de instanța de apel, motiv pentru care, instanța, va respinge ca inadmisibilă cererea formulată de petentul R. T. privind restituirea autoturismului marca BMW cu . șasiu WBANC51080CN46176, cu privire la care s-a dispus menținerea sechestrului asigurător prin S.p.nr.723/2015 a Judecătoriei Oradea definitivă prin D.p.nr.636/A/2015 a Curții de Apel Oradea.

În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală instanța va obliga petentul R. T. să plătească statului suma de 150 lei cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca inadmisibilă cererea formulată de petentul R. T., dom. în Târgu M., ./11, jud. M. privind restituirea autoturismului marca BMW cu . șasiu WBANC51080CN46176, cu privire la care s-a dispus menținerea sechestrului asigurător prin S.p.nr.723/2015 a Judecătoriei Oradea definitivă prin D.p.nr.636/A/2015 a Curții de Apel Oradea.

În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă petentul R. T. să plătească statului suma de 150 lei cheltuieli judiciare.

Cu drept de contestație în 3 zile de la comunicare.

Dată în ședința publică din 04.12.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

I. E. S. B. T. M.

Red. I.E.S.

Tehnored. B.T.M.

4 ex./15.12.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Restituire bunuri. Art.255 NCPP. Sentința nr. 1504/2015. Judecătoria ORADEA