Violare de domiciliu. Art.224 NCP. Sentința nr. 1383/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1383/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 16-11-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA-JUDEȚUL BIHOR
SECȚIA PENALĂ Operator de date cu caracter personal – 3161
DOSAR NR._
SENTINȚA PENALĂ NR. 1383/2015
Ședința publică din data de 16 noiembrie 2015
Președinte – CRENGUȚA J. C.
Grefier – D. F.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea este reprezentat de procuror P. C..
Înregistrarea dezbaterii cauzei s-a făcut în conformitate cu dispozițiile art. 369 C.p.p.
Pe rol, judecarea cauzei penale privind pe inculpatul C. I. trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu prev. și ped. de art. 224 alin. 2 C.penal și de viol, prev. și ped. de art. 218 alin. 1 C.penal cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.penal.
La apelul nominal făcut în ședință publică la prima strigare a cauzei, se prezintă inculpatul asistat de avocat din oficiu O. A., potrivit delegației depusă la dosar și persoana vătămată.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Apărătoarea inculpatului solicită amânarea cauzei pentru a discuta cu persoana vătămată să-și retragă plângerea pentru ambele infracțiuni.
La întrebarea instanței, persoana vătămată arată că nu dorește să-și retragă plângerea, deoarece inclusiv în cursul zilei de vineri inculpatul i-a adresat cuvinte jignitoare.
Reprezentantul parchetului, având în vedere poziția persoanei vătămate, solicită a se da citire actului de sesizare al instanței, dar înainte solicită să i se pună în vedere persoanei vătămate să precizeze dacă se constituie parte civilă în cauză și cu ce sumă.
Apărătoarea inculpatului, solicită amânarea cauzei, pentru a da posibilitatea inculpatului să-și angajeze avocat ales sau pentru pregătirea apărării.
Instanța, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a da posibilitatea avocatului să discute cu inculpatul.
La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare a cauzei, se prezintă inculpatul asistat de avocat din oficiu O. A., potrivit delegației depusă la dosar și persoana vătămată.
Apărătoarea inculpatului depune la dosar o declarație notarială autentificată prin încheierea nr. 770/16.11.2015 la BNP Bot I. Ș., prin care persoana vătămată declară că își retrage plângerea, neavând nicio pretenție de natură civilă sau penală de la inculpat. Solicită să se ia act de declarația notarială depusă la dosar.
Față de declarația notarială depusă la dosar, instanța, în baza art. 387 alin. 2 C.p.p. declară terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe fond, conform art. 388 C.p.p..
Reprezentantul parchetului, solicită a se lua act de retragerea plângerii prealabile. În baza art. 396 alin. 6 C.p.p. rap. la art. 16 lit. g C.p.p. solicită încetarea procesului penal și a se lăsa nesoluționată acțiunea civilă cu privire la cele 2 infracțiuni. În baza art. 275 alin. 1 pct. 2 lit. b Cod procedură penală, solicită obligarea persoanei vătămate la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.
Persoana vătămată solicită încetarea procesului penal fiindcă și-a retras plângerea.
Apărătoarea condamnatului solicită să se ia act de retragerea plângerii penale, conform art. 16 lit. g C.p.p. solicită încetarea procesului penal.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că îi mulțumește persoanei vătămate că și-a retras plângerea și își ia angajamentul să achite pretențiile.
JUDECĂTORIA
DELIBERÂND:
Constată că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea - dosar 4566/P/2015 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C. I., pentru săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu prev. și ped. de art. 224 alin. 2 C.penal și de viol, prev. și ped. de art. 218 alin. 1 C.penal cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.penal, reținându-se că în noaptea de 05/06.08.2015, în jurul orelor de 00,20, prin distrugerea ușii de acces a pătruns prin efracție, fără drept, în locuința persoanei vătămate A. I., din comuna Oșorhei, ., jud. Bihor, după care prin constrângere cu acte de violenta, a întreținut un raport sexual neprotejat, cu persoana vătămata A. I., în vârstă de 63 ani, cauzându-i acesteia leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 7-8 zile de îngrijiri medicale.
Audiat fiind în cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut comiterea faptei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În noaptea de 05/06.08.2015, în jurul orelor 00,20 inculpatul C. I. a pătruns în imobilul aparținând persoanei vătămate A. I., prin forțarea ușii de acces cu o bucată de fier, după care a întreținut raporturi sexuale cu aceasta prin constrângere cu acte de violență și fără consimțământ, provocându-i persoanei vătămate leziuni ce au necesitat 7-8 zile de îngrijiri medicale, astfel cum rezultă din raportul de expertiză medico – legală nr. 1860/II i c/159 din data de 06.08.2015 emis de SML Bihor (filele 29-30 dosar u.p.).
La termenul de judecată din data de 16.11.2015, apărătoarea inculpatului și persoana vătămată prezentă arată că părțile au ajuns la o înțelegere, sens în care depune la dosar duplicatul declarației notariale emis de BNP Bot I. Ș. la data de 16.11.2015, autentificată sub nr. 770, în cuprinsul căruia persoana vătămată A. I. declară că nu mai are nicio pretenție față de inculpatul C. I. în dosar nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Oradea (fila 16 dosar).
Față de aceste aspecte, având în vedere faptul că persoana vătămată A. I. și-a retras plângerea prealabilă formulată împotriva inculpatului C. I., așa cum rezultă din declarația notarială depusă la dosar, instanța, în baza art. 396 alin. 6 C.p.p. cu ref. la art. 16 lit. g C.p.p. va înceta procesul penal pornit la plângerea prealabilă a persoanei vătămate A. I., împotriva inculpatului C. I., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violare de domiciliu prev. și ped. de art. 224 alin. 2 C. penal și viol prev. și ped. de art. 218 alin. 1 C. penal cu aplic. art. 38 alin. 1 C. penal, ca urmare a retragerii plângerii, situație permisă potrivit disp. art. 158 alin. 1 rap. la art. 218 alin. 5 și art. 224 alin. 3 C. penal..
Va constata că persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 272 C.p.p. onorariul în sumă de 520 lei pentru avocat din oficiu O. A. de la Baroul Bihor, se va achita din fondurile Ministerului Justiției în baza delegațiilor nr. 4237/15.09.2015și nr. 4640/30.09.2015.
În baza art. 275 alin. 1 pct. 2 lit. b Cod procedură penală, va obliga persoana vătămată A. I. să plătească statului suma de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
In baza art. 396 alin. 6 C.p.p. cu ref. la art. 16 lit. g C.p.p. încetează procesul penal pornit la plângerea prealabilă a persoanei vătămate A. I., fiul lui T. și M., ns. la 01.01.1952 în loc. Fughiu, județ Bihor, dom. în com. Oșorhei, ., județ Bihor, CNP_ împotriva inculpatului C. I., fiul lui I. și E., ns. la 01.11.1951 în ., județ S., CNP_, cetățean român, studii 11 clase, dom. în com. Oșorhei, ., județ Bihor, fără antecedente penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violare de domiciliu prev. și ped. de art. 224 alin. 2 C. penal și viol prev. și ped. de art. 218 alin. 1 C. penal cu aplic. art. 38 alin. 1 C. penal, ca urmare a retragerii plângerii.
Constată că persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 272 C.p.p. onorariul în sumă de 520 lei pentru avocat din oficiu O. A. de la Baroul Bihor, se va achita din fondurile Ministerului Justiției în baza delegațiilor nr. 4237/15.09.2015și nr. 4640/30.09.2015.
În baza art. 275 alin. 1 pct. 2 lit. b Cod procedură penală, obligă persoana vătămată A. I. să plătească statului suma de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Cu drept de apel la Curtea de Apel în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 16 noiembrie 2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Crenguța J. C. F. D.
Red C.J.C.
Dact. D.F.
2 ex./02.12.2015
| ← Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 1401/2015.... | Înlocuire pedeapsă amendă cu închisoarea. Art.586 NCPP.... → |
|---|








