Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Sentința nr. 128/2015. Judecătoria PETROŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 128/2015 pronunțată de Judecătoria PETROŞANI la data de 07-04-2015
ROMANIA
JUDECĂTORIA PETROȘANI
JUDEȚUL HUNEDOARA
DOSAR NR._
SENTINȚA PENALĂ NR.128/2015
Ședința publică din data 07.04.2015
Instanță constituită din:
Președinte: PONYICZKY GABRIELA
Grefier: I. V.
Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria Petroșani – a fost legal reprezentat de procuror – D. L..
Pe rol fiind soluționarea cauzei penale privind pe inculpatul V. Ș. P. - trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului, prev. de art. 336 alin. 1 C.pen.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat inculpatul.
Procedura a fost legal îndeplinită în condițiile art. 353 C. proc. pen.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, potrivit art.372 pct.1 c.pr.penală, a procedat la verificarea identității inculpatului, după care, potrivit art.374 al.4 c.pr.penală, a pus în vedere acestuia că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, putând astfel beneficia de disp.art.396 al.10 c.pr.penală – potrivit cărora limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.
Inculpatul a declarat că recunoaște fapta reținută în sarcina sa și a solicitat judecarea cauzei în procedura simplificată.
În temeiul art.378 c.pr.pen. s-a procedat la audierea inculpatului, depoziția acestuia fiind consemnată în procesul verbal atașat la dosar.
Instanța a pus în discuție, potrivit art.375 al.1 c.pr.penală, cererea inculpatului privind judecarea cauzei în procedura simplificată.
Reprezentanta parchetului a declarat că apreciază îndeplinite condițiile pentru judecarea cauzei în procedura simplificată.
Instanța a constatat că prin declarația dată, inculpatul a recunoscut fapta pentru care a fost trimis în judecată, astfel că potrivit art.375 al.2 c.pr.penală, a admis cererea acestuia privind judecarea cauzei în procedura de recunoaștere a vinovăției și potrivit art.375 al.2 c.pr.penală l-a întrebat pe inculpat dacă înțelege să solicite proba cu înscrisuri.
Inculpatul personal a declarat că nu are probe cu înscrisuri. A precizat apoi că lucrează în agricultură, în Ungaria, putând fi contactat la nr. de telefon_.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, în baza dispozițiilor art. 387 și 388 C. proc. pen. instanța a constatat terminată cercetarea judecătorească și a acordat cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta parchetului, după ce a expus pe larg starea de fapt, a solicitat ca pentru inculpat să fie stabilită pedeapsa închisorii pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului, prev. de art. 336 alin. 1 C.pen., iar în baza art.83 cod penal să se dispună amânarea aplicării pedepsei. A solicitat ca față de poziția sinceră a inculpatului, să se facă aplicarea disp.art.396 al.10 c.pr.penală, iar în baza art.274 al.1 c.pr.penală, acesta să fie obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Inculpatul a declarat că regretă fapta comisă și a solicitat a-i fi aplicată pedeapsa amenzii penale întrucât lucrează în străinătate și îi va fi greu să se prezinte la Serviciul de Probațiune. A mai precizat că regretă mult fapta comisă.
JUDECĂTORIA,
În deliberare, asupra cauzei penale de față, constată:
Prin rechizitoriul nr. 4216/P/2014 din data de 30 ianuarie 2015, P. de pe lângă Judecătoria Petroșani a dispus trimiterea în judecată a inculpatului V. Ș. P., pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, prev. și ped. de art. 336 alin. 1 C.pen. din 2009, reținându-se în sarcina acestuia că, la data de 26 iulie 2014, a condus pe drumurile publice din localitatea V., autoturismul cu numărul de înmatriculare_, având în sânge o îmbibație alcoolică de 3 gr.‰
Cauza a fost înregistrată la Judecătoria Petroșani sub nr._ din data de 5 februarie 2015.
Prin încheierea din data de 10 martie 2015, în baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. judecătorul de cameră preliminară a constatat competența instanței, legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 4216/P/2014 din data de 30 ianuarie 2015 emis de P. de pe lângă Judecătoria Petroșani privind pe inculpatul V. Ș. P. trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, de către o persoană aflată sub influența alcoolului, prev. de art. 336 alin. 1 C.pen. legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și s-a dispus începerea judecății.
La termenul de judecată din data de 7 aprilie 2015, inculpatul a solicitat judecarea cauzei în procedura recunoașterii vinovăției, prev. de art. 375 C.pr.pen. și a declarat că recunoaște faptele reținute în sarcina sa prin actul de sesizare și nu are alte cereri de probe în cauză, solicitând judecarea cauzei numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale (declarația inculpatului – fila 39-40).
Instanța a admis cererea inculpatului de judecare a cauzei în procedura prev. de art. 375 C.pr.pen., cu raportare la art. 374 alin. 4 și art. 396 alin. 10 C.pr.pen.
Din examinarea coroborată a probelor administrate în cauză, în raport cu obiectul sesizării, instanța reține, în fapt, următoarele:
La data de 26 iulie 2014, în jurul orelor 21, în timp ce se deplasa pe . localitatea V., la volanul autoturismului marca Mazda 323 cu numărul de înmatriculare_, inculpatul V. Ș. P. a fost oprit în trafic de către lucrătorii de poliție din cadrul Poliției municipiului V., aceștia sesizând o deplasare sinuoasă a autoturismului (proces verbal din data de 26 iulie 2014 – fila 4; proces verbal de constatare – fila 5; declarația martorului B. D. – fila 13-14).
Întrucât inculpatul se afla într-o vădită stare de ebrietate, s-a procedat la testarea alcooltest a inculpatului constatând-se o concentrație de 1,53 mg alcool/l aer expirat (protocol etilotest – fila 6).
Inculpatul a fost condus la Spitalul municipal Lupeni, unde s-a recoltat o probă de sânge, inculpatul nesolicitând prelevarea celei de a doua probe (buletin de examinare clinică – fila 7; cerere de analiză și proces verbal de prelevare – fila 8).
În urma analizelor de laborator s-a constatat că inculpatul, la momentul conducerii autoturismului pe drumurile publice, prezenta o alcoolemie de 3 gr.‰ (buletin de analiză toxicologică – alcoolemie nr. 744 – fila 10).
În drept, fapta inculpatului V. Ș. P. care, în data de 26 iulie 2014, în jurul orei 21, a condus pe drumurile publice din localitatea V., autoturismul cu numărul de înmatriculare_, prezentând o concentrație a îmbibației alcoolice de 3 gr.‰, realizează elementele constitutive ale infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, prev. și ped. de art. 336 alin. 1 C.pen.
Elementul material al infracțiunii constă în acțiunea de conducere a vehiculului, în condițiile existenței unei intoxicații prin consum de alcool.
Urmarea imediată constă în atingerea adusă relațiilor sociale referitoare la siguranța circulației pe drumurile publice și crearea unei stări de pericol, din cauza aflării pe drumurile publice a unor autovehicule conduse de persoane care, consumând alcool, nu mai sunt în plenitudinea aptitudinilor fizice și psihice, au o viteză de reacție scăzută și simțuri diminuate, ce le împiedică să răspundă prompt la situațiile periculoase din trafic.
Fiind o infracțiune de pericol, legătura de cauzalitate între faptă și urmarea produsă rezultă din însăși săvârșirea faptei (ex re).
În ceea ce privește latura subiectivă, inculpatul a săvârșit fapta cu intenție în modalitate prevăzută de art. 16 alin. 3 lit. b C.pen., întrucât a avut reprezentarea consecințelor acțiunii sale și a acceptat că astfel pune în pericol siguranța circulației, chiar dacă nu a urmărit producerea ei (intenție indirectă).
Constatând că fapta există, constituie infracțiune și a fost comisă de către inculpat cu vinovăție în forma intenției indirecte, instanța urmează ca, în baza art. 396 alin. 1 C.pr.pen. să stabilească o pedeapsă față de inculpat pentru infracțiunea ce i se reține în sarcină.
La stabilirea duratei pedepsei, instanța va avea în vedere dispozițiile art. 74 C.pen., anume împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea faptei, reflectat în gradul ridicat de intoxicație etilică voluntară, împrejurarea că acesta mai avea un pasager în mașină, precum și conduita inculpatului după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, aspect sub care se reține că inculpatul, în mod constant, a avut o atitudine sinceră și a colaborat cu organele judiciare prezentându-se la chemarea acestora (declarațiile inculpatului – filele 19-20; 23 și 39-40), precum și persoana inculpatului, care este în vârstă de 38 de ani, nu are antecedente penale (fișă de cazier judiciar – fila 24) – fiind astfel o persoană integrată social.
Evaluând aceste elemente, în cadrul limitelor speciale de pedeapsă care, în speță, vor fi reduse cu o treime – urmare a reținerii în favoarea inculpatului a dispozițiilor art. 396 alin. 10 C.pr.pen. – instanța va stabili față de inculpatul V. Ș. P., pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 336 alin. 1 C.pen., pedeapsa închisorii de 1 an și 3 luni.
Instanța apreciază că, în raport cu natura faptei și persoana inculpatului, nu se impune aplicarea în cauză a vreuneia dintre pedepsele complementare.
Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei instanța apreciază că se impune aplicarea dispozițiilor art. 83 C.pen., respectiv amânarea executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii, urmând ca inculpatul, pe durata termenului de supraveghere să respecte o . măsuri menite să conducă la reeducarea acestuia, sens în care instanța apreciază că se impune respectarea de către inculpat a următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Hunedoara, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
Referitor la aplicarea dispozițiilor art. 83 și urm C.pen., instanța constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, respectiv pedeapsa stabilită nu depășește 2 ani, inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, și instanța apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale.
Se va atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.
Văzând și dispozițiile art. 274 alin. 1 C.pr.pen. cu privire la cheltuielile judiciare avansate de stat, observând achitarea de către inculpat a cheltuielilor judiciare stabilite în faza urmăririi penale și apreciind asupra cuantumului acestor cheltuieli în faza cercetării judecătorești în primă instanță,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 396 alin. (1), (4) C.proc.pen. raportat la art. 83 C.pen. din 2009 stabilește pedeapsa de 1(un) an și 3(trei) luni închisoare față de inculpatul V. Ș., cetățean român, fiul lui N. și V., născut la data de 3 noiembrie 1976 în localitatea V., județul Hunedoara, CNP:_, studii: 8 clase,fără ocupație, necăsătorit, nu are copii minori, domiciliat în V., .. 10, .. 2, ., fără antecedente penale - pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prev. și ped. de art. 336 alin. 1 C.pen., cu aplic. art. 396 alin. (10) C.proc.pen.
În baza art. 83 alin. (1), (3) C.pen. - amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 82 C.pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 85 alin. (1) C.pen. din 2009 pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Hunedoara, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 404 alin. (3) C.proc.pen. atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc.pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, către stat.
Cu drept de apel, la Curtea de Apel Alba Iulia, în termen de 10 zile de la comunicare.
În cazul declarării căii de atac, cererea de apel se va depune la Judecătoria Petroșani.
Pronunțată în ședință publică, azi, 7 aprilie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
P. G. I. V.
PG/IV/4 ex.
Red.04.05.2015.
| ← Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... | Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine.... → |
|---|








