Înlocuire pedeapsă amendă cu închisoarea. Art.586 NCPP. Sentința nr. 398/2015. Judecătoria PETROŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 398/2015 pronunțată de Judecătoria PETROŞANI la data de 17-11-2015
ROMANIA
JUDECĂTORIA PETROȘANI
JUDEȚUL HUNEDOARA
DOSAR NR._
SENTINȚA PENALĂ NR.398/2015
Ședința publică din data 17.11.2015
Instanță constituită din:
Președinte: PONYICZKY GABRIELA
Grefier: I. V.
Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria Petroșani – a fost legal reprezentat de procuror – D. L..
Pe rol fiind soluționarea sesizării formulată de Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Petroșani cu privire la înlocuirea sancțiunii pecuniare în sumă de 2533,09 lei aplicată intimatului C. M.-D. prin sentința penală nr. 40/CC/2015 din data de 7 aprilie 2015 pronunțată de Judecătoria Petroșani în recunoașterea deciziei nr. 18 Cs 54 Js_/14 emisă de Judecătoria Stuttgart – cu pedeapsa închisorii.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat avocat C. P. desemnat din oficiu pentru intimat, lipsă fiind intimatului.
Procedura a fost legal îndeplinită în condițiile art. 353 C. proc. pen.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
S-a constatat că prin serviciul registratură al instanței a fost depus la dosar procesul verbal de executare a mandatului de aducere emis împotriva intimatului, din cuprinsul acestuia rezultând faptul că la adresa indicată a fost găsită d.na H. M., care a precizat faptul că intimatul nu mai locuiește împreună cu ea de mai mult timp și că nu cunoaște adresa actuală a acestuia.
Reprezentanta parchetului și apărătorul intimatului au declarat că nu au cereri de probe de formulat și au solicitat acordarea cuvântului pe fond.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, în baza dispozițiilor art. 387 și 388 C. proc. pen. instanța a constatat terminată cercetarea judecătorească și a acordat cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta parchetului, a solicitat respingerea sesizării formulată de Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Petroșani, ca inadmisibilă. În ceea ce privesc cheltuielile judiciare către stat, a solicitat aplicarea disp.art.275 al.3 c.pr.penală.
Apărătorul intimatului a solicitat de asemenea respingerea sesizării formulată de Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Petroșani, ca inadmisibilă. A mai solicitat acordarea onorariului pentru apărător din oficiu.
JUDECĂTORIA,
În deliberare, asupra cauzei penale de față, constată:
Prin cererea înregistrată sub nr._ din data de 25 septembrie 2015 la Judecătoria Petroșani, Biroul Executări penale din cadrul acestei instanțe a sesizat instanța cu privire la oportunitatea aplicării dispozițiilor art. 63 ind. 1 C.pen. față de intimatul C. M.-D., motivat în fapt prin aceea că, prin sentința penală nr. 40/CC/07.04.2015 pronunțată de Judecătoria Petroșani în dosar nr._, a fost admisă cererea autorităților judiciare germane și, în consecință, a fost recunoscută decizia de impunere a sancțiunii financiare nr. 18 Cs 54 Js_/14din data de 15 mai 2014emisă de Judecătoria Stuttgart și a fost obligat intimatul la plata sumei de 573,50 euro, din care suma de 500 euro reprezintă sancțiunea financiară aplicată prin decizia de impunere menționată, iar suma de 73,50 euro reprezintă cheltuielile în procedură efectuate de autoritățile judiciare din Germania, intimatul fiind astfel obligat la plata sumei de 2533,09 lei.
S-a precizat că, la data rămânerii definitive a hotărârii, s-a comunicat intimatului o adresă prin care i se pune în vedere să achite suma datorată cu titlu de amendă și cheltuieli în procedură și, întrucât acesta nu a achitat suma datorată, s-a emis adresă către Administrația Financiară Petroșani în vederea executării silite a creanței, executare care însă nu s-a putut efectua, conform adresei din data de 12 iunie 2015 emisă de Administrația Financiară.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, în raport cu obiectul sesizării și dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarele:
Prin decizia de impunere a sancțiunii financiare nr. 18 Cs 54 Js_/14emisă de Judecătoria Stuttgart, s-a aplicat intimatului din prezenta cauză, C. M.-D., o amendă în sumă de 500 euro și a fost obligat la plata sumei de 73,50 euro – cheltuieli judiciare și administrative în procedură, reținându-se în sarcina acestuia că, în mod voit și conștient, împreună cu numita I.-M. P. (urmărită penal separat), simulând capacitatea și voința de plată, a închiriat în data de 17 februarie 2014 în Stuttgart camera nr. 17 la Hotel Lamm, situat la adresa Karl-Schurz-Strasse 7 în Stuttgart, pentru perioada 17 – 24 februarie 2014, și a locuit acolo deși datorită situației financiare în care se afla nu a putut plăti în avans cheltuielile de cazare, așa cum ceruse proprietarul și a făcut promisiuni repetate că va plăti, până când în data de 20 februarie 2014 a părăsit hotelul așa cum intenționase de la bun început, fără să plătească, producând o daună de 179,90 euro.
În decizia menționată se precizează că fapta intimatului constituie infracțiunea de înșelăciune în forma autoratului, sancționabilă în baza art. 263 alin. 1, art. 25 alin. 2 Cod penal german.
Conform Certificatului prevăzut la articolul 4 din Decizia-cadru 2005/214/JAI a Consiliului privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce a sancțiunilor financiare, cu referire la decizia de impunere a sancțiunii financiare nr. 18 Cs 54 Js_/14 emisă de Judecătoria Stuttgart - statul emitent nu permite aplicarea de către statul executant a unor sancțiuni alternative în cazul în care nu este posibilă executarea deciziei de impunere a sancțiunii, în întregime sau parțial (certificat – filele 8-14 în dosar nr_, atașat).
Întrucât, conform dispozițiilor art. 10 din Decizia-cadru 2005/214/JAI a Consiliului privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce a sancțiunilor financiare, dacă executarea unei decizii nu este posibilă, fie total fie parțial, statul de executare poate aplica sancțiuni alternative, inclusiv sancțiuni privative de libertate, dacă legile sale prevăd asemenea cazuri iar statul emitent a permis aplicarea unor astfel de sancțiuni alternative prin certificatul prevăzut la articolul 4, instanța urmează să rețină ca relevant în cauză faptul că intimatul nu a executat sancțiunea voluntar, că sancțiunea financiară nu a putut fi executată nici silit, în acest moment sancțiunea financiară aplicată prin decizia de impunere nr. 18 Cs 54 Js_/14 emisă de Judecătoria Stuttgart fiind în întregime neexecutată și că legea română permite înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii în caz de neexecutare în anumite condiții a pedepsei amenzii penale, pedeapsă aplicabilă pentru infracțiunea de înșelăciune comisă de către intimat pe teritoriul Germaniei și calificată ca atare și de legea penală română, însă, față de faptul că statul emitent nu permite aplicarea unei sancțiuni alternative la sancțiunea financiară aplicată intimatului prin decizia de impunere menționată, în raport cu dispozițiile art. 10 din Decizia-cadru a Consiliului Uniunii Europene 2005/214/JAI și mențiunile din Certificatul prevăzut la articolul 4 – sesizarea de față urmează a fi respinsă.
Cheltuielile judiciare în prezenta procedură, în sumă de 250 lei, rămân în sarcina statului, iar cu privire la onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru intimată, în sumă de 230 lei, instanța va dispune plata din fondurile Ministerului Justiției (delegația nr. 6277/08.10.2015 emisă de Baroul Hunedoara – fila 7).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge sesizarea formulată de Biroul Executări penale din cadrul Judecătoriei Petroșani cu privire la înlocuirea sancțiunii pecuniare în sumă de 2533,09 lei aplicată intimatului C. M.-D., cetățean român, fiul lui D.-V. și A.-M., născut la data de 25 septembrie 1988 în localitatea Lupeni, județul Hunedoara, CNP:_, domiciliat în Lupeni, ., ., . prin sentința penală nr. 40/CC/2015 din data de 7 aprilie 2015 pronunțată de Judecătoria Petroșani în recunoașterea deciziei nr. 18 Cs 54 Js_/14 emisă de Judecătoria Stuttgart – cu pedeapsa închisorii.
În temeiul art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare, în sumă de 250 lei rămân în sarcina statului.
Suma de 230 lei reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru intimat conform delegației nr. 6277/08.10.2015 emisă de Baroul Hunedoara, se va achita din fondurile Ministerului Justiției.
Cu drept de contestație, la Tribunalul Hunedoara, în termen de 3 zile de la comunicare.
În cazul declarării căii de atac, cererea de contestație se depune la Judecătoria Petroșani.
Pronunțată în ședință publică azi, 17 noiembrie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
P. G. I. V.
PG/IV/4 ex.
Red.17.12.2015.
| ← Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine.... | Revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.... → |
|---|








