Confiscare specială. Art.315 lit. c NCPP. Încheierea nr. 426/2015. Judecătoria PETROŞANI
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 426/2015 pronunțată de Judecătoria PETROŞANI la data de 08-12-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PETROȘANI
JUDEȚUL HUNEDOARA
DOSAR NR._
ÎNCHEIEREA PENALĂ NR.426/2015
Ședința publică din data de 08.12.2015
Instanța constituită din:
Judecător de cameră preliminară: P. G.
Grefier: I. V.
Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria Petroșani – a fost legal reprezentat de procuror – D. L..
Luând în examinare propunerea formulată de P. de pe lângă Judecătoria Petroșani în dosarul nr. 3174/P/2014 de luare a măsurii confiscării de la intimatul N. M. precum și a distrugerii următoarelor bunuri contrafăcute: două treninguri gri cu verde inscripționate ,,Adidas”; două treninguri gri, inscripționate ,,Adidas”; trei tricouri maro, inscripționate ,,Adidas”; un tricou albastru, inscripționat ,,Adidas”; un tricou verde, inscripționat ,,Adidas” și un tricou negru inscripționate ,,Adidas”, bunuri care au fost ridicate de la acesta și depuse la Camera de Corpuri Delicte a Poliției Municipiului Petroșani, cu procesul verbal . nr._ din data de 27.05.2014.
La apelul nominal s-a constatat lipsa intimatului.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că P. de pe lângă Judecătoria Petroșani, odată cu sesizarea de față, a înaintat dosarul de urmărire penală nr. 3174/P/2014.
Reprezentanta parchetului a declarat că nu are cereri de formulat și a solicitat acordarea cuvântului pe fond.
Instanța, a constatat terminată cercetarea judecătorească și a acordat cuvântul pe fond.
Reprezentanta parchetului a solicitat admiterea propunerii în sensul de a se dispune confiscarea de la intimatul N. M. și distrugerea următoarelor bunuri contrafăcute: două treninguri gri cu verde inscripționate ,,Adidas”; două treninguri gri, inscripționate ,,Adidas”; trei tricouri maro, inscripționate ,,Adidas”; un tricou albastru, inscripționat ,,Adidas”; un tricou verde, inscripționat ,,Adidas” și un tricou negru inscripționate ,,Adidas”, bunuri care au fost ridicate de la acesta și depuse la Camera de Corpuri Delicte a Poliției Municipiului Petroșani, cu procesul verbal . nr._ din data de 27.05.2014.
JUDECĂTORUL DE CAMERĂ PRELIMINARĂ,
În deliberare, asupra cererii de față, constată:
La data de 20 noiembrie 2015, P. de pe lângă Judecătoria Petroșani a sesizat judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Petroșani cu propunerea procurorului privind luarea măsurii de siguranță a confiscării speciale și distrugerii bunurilor menționate în ordonanța de renunțare la urmărirea penală nr. 3174/P/2014 din data de 19 august 2015 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani, anume: două treninguri gri cu verde inscripționate ,,Adidas”; două treninguri gri, inscripționate ,,Adidas”; trei tricouri maro, inscripționate ,,Adidas”; un tricou albastru, inscripționat ,,Adidas”; un tricou verde, inscripționat ,,Adidas” și un tricou negru inscripționate ,,Adidas” - care au fost ridicate de la suspectul N. M., cetățean român, fiul lui M. și G., născut la data de 16 octombrie 1973 în C., județul D., CNP:_, domiciliat în C., ., județul D., ca urmare a reținerii în sarcina sa a infracțiunii de punere în circulație fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată prev. de art. 90 alin.1 lit. b din Legea nr. 84/1998, și depuse la Camera de Corpuri Delicte a Poliției Municipiului Petroșani, cu procesul verbal . nr._ din data de 27.05.2014.
Cererea a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Petroșani sub nr._ din data de 20.11.2015.
Deliberând asupra propunerii procurorului, judecătorul de cameră preliminară constată că, prin ordonanța de renunțare la urmărirea penală nr. 3174/P/2014 din data de 19 august a Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani, s-a dispus renunțarea la urmărirea penală în cauza având ca obiect infracțiunea de punere în circulație, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată, prev. de art. 90 alin. 1, lit. b din Legea nr. 84/1998 și sesizarea judecătorului de cameră preliminară cu propunerea de luare a măsurii de siguranță a confiscării speciale și distrugerea articolelor contrafăcute.
Pentru a pronunța această soluție, în motivarea ordonanței de renunțare la urmărirea penală s-a reținut că, la data de 21.05.2014, Poliția municipiului Petroșani s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că numitul N. M. efectuează acte de comerț constând în oferirea spre vânzare a unor obiecte de îmbrăcăminte care poartă marca identică cu cea a firmei Adidas, respectiv comercializa în zona Primăriei V., două treninguri gri cu verde inscripționate Adidas, două treninguri gri inscripționate Adidas, trei tricouri maro, unul albastru, unul negru și unul verde, toate inscripționate Adidas.
Reținând că, prin adresa nr. 992/02.12.2014, Cabinetul de Avocatură Frische&Partners România, în calitate de reprezentant în România a titlului de marcă înregistrată ,,Adidas”, a comunicat că, prin comercializarea fără drept a articolelor de îmbrăcăminte inscripționate ,,Adidas” s-a produs un prejudiciu de 117 de euro, menționând că nu se constituie parte civilă în cauză și a solicitat confiscarea bunurilor contrafăcute și distrugerea acestora.
Având în vedere modul și împrejurările comiterii faptei prev. de art. 90 alin. 1 lit. b din Legea nr. 84/1998, urmările acesteia și datele care caracterizează persoana suspectului N. M., procurorul a apreciat că fapta acestuia nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, în cauză fiind aplicabile prevederile art. 18 ind. 1 C.pen. din 1968, rap. la art. 19 din Legea nr. 255/2013 și la art. 5 C.pen., motiv pentru care, în baza art. 315 alin. 1 lit. c C.pr.pen., a dispus renunțarea la urmărirea penală.
Ordonanța de renunțare la urmărirea penală, comunicată la data de 08.10.2015 cu învinuitul, a rămas definitivă, nefiind formulate plângeri împotriva acesteia (filele 27-28 din dosarul de urmărire penală).
Așa fiind, judecătorul de cameră preliminară apreciază că s-a dovedit în cauză împrejurarea că articolele de îmbrăcăminte comercializate de către numitul N. M. sunt produse contrafăcute, astfel că va admite propunerea de confiscare a acestor produse, ridicate de la intimat și depuse la Camera de Corpuri Delicte a Poliției Municipiului Petroșani, cu procesul verbal . nr._ din data de 27.05.2014 și care au fost folosite la comiterea infracțiunii de punere în circulație fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată prev. de art. 90 alin.1 din Legea nr. 84/1998.
Întrucât cu privire la aceste bunuri există dovada că aduc atingere unui drept de proprietate intelectuală, bunurile urmează a fi distruse în conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. 5 coroborat cu art. 2 alin. 6 din O.G. nr. 14/2007 în prezența și cu confirmarea comisiei de preluare și distrugere prevăzute la art. 1 alin. 3 din O.G. nr. 14/2007, în condițiile prevăzute de acest act normativ, pe cheltuiala persoanei de la care au fost confiscate.
Încheierea se va comunica Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani, Poliției municipiului Petroșani, intimatului N. M. și cu Cabinetul de Avocatură Frische&Partners România, în calitate de reprezentant în România a titlului de marcă înregistrată ,,Adidas”.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Admite propunerea formulată de P. de pe lângă Judecătoria Petroșani în dosarul nr. 3174/P/2014.
În baza art. 5491 alin. (3) lit. b C.proc.pen., art. 112 alin. 1 lit. f C.pen. dispune confiscarea și distrugerea următoarelor bunuri contrafăcute: două treninguri gri cu verde inscripționate ,,Adidas”; două treninguri gri, inscripționate ,,Adidas”; trei tricouri maro, inscripționate ,,Adidas”; un tricou albastru, inscripționat ,,Adidas”; un tricou verde, inscripționat ,,Adidas” și un tricou negru inscripționate ,,Adidas” - care au fost ridicate de la suspectul N. M., cetățean român, fiul lui M. și G., născut la data de 16 octombrie 1973 în C., județul D., CNP:_, domiciliat în C., ., județul Doljca urmare a reținerii în sarcina sa a infracțiunii de punere în circulație fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată prev. de art. 90 alin.1 lit. b din Legea nr. 84/1998, și depuse la Camera de Corpuri Delicte a Poliției Municipiului Petroșani, cu procesul verbal . nr._ din data de 27.05.2014.
Distrugerea se va efectua în prezența comisiei constituite potrivit art. 1 alin. 3 din O.G. nr. 4/ 2007.
Cheltuielile ocazionate de distrugere vor fi suportate de către intimat, afară de situația în care există motive speciale care să împiedice acest fapt, potrivit art. 11 alin. 2 din O.U.G. nr. 100/ 2005 și art. 1 alin. 3 din O.G. nr. 4/ 2007 .
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi, 8 decembrie 2015.
JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂ GREFIER
P. G. I. V.
G.P./I.V./4 ex.
Red.29.12.2015
| ← Confiscare specială. Art.315 lit. c NCPP. Încheierea nr.... | Confiscare specială. Art.315 lit. c NCPP. Încheierea nr.... → |
|---|








