Desfiinţare înscrisuri. Art.315 lit. d NCPP. Încheierea nr. 417/2015. Judecătoria PETROŞANI
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 417/2015 pronunțată de Judecătoria PETROŞANI la data de 07-12-2015
ROMANIA
JUDECATORIA PETROSANI
JUDETUL HUNEDOARA
DOSAR NR._
ÎNCHEIEREA PENALĂ NR.417/2015
Ședința publică din data de 7 decembrie 2015
Instanța constituită din:
Judecător de Cameră Preliminară:C. A. B.
Grefier: D. D.
Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria Petroșani – a fost legal reprezentat de procuror –L. D.
Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de P. de pe lângă Judecătoria Petroșani,privind desființarea Certificatului de moștenitor nr.56/28.11.2013 emis de BNP I. G. pe numele numitei C. P. S..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns: C. P. S..
Procedura de citare a fost legal îndeplinită conform disp. art. 353 C. proc. pen.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,după care:
Reprezentanta Ministerului Public și intimata C. P. S.,au declarat că nu mai are cereri de probe de formulat și a solicitat acordarea cuvântului în fond.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, în baza dispozițiilor art. 387 C. proc. pen. instanța a constatat terminată cercetarea judecătorească și a acordat cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta Ministerului Public,a solicitat admiterea cererii în sensul de a se dispune desființarea Certificatului de moștenitor nr.56/28.11.2013 emis pe numele numitei C. P. S.,iar în baza art.275 al.3 c.pr.penală să se dispună și cu privire la cheltuielile judiciare către stat.
Intimata C. P. S.,a arătat că este de acord cu cererea formulată de parchet.
Instanța a reținut cauza în pronunțare.
JUDECĂTORUL DE CAMERĂ PRELIMINARĂ
Deliberând asupra propunerii de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, la data de 20.11.2015 sub nr._, P. de pe lângă Judecătoria Petroșani a solicitat anularea certificatului de moștenitor nr. 56/28.11.2013 și a actelor subsecvente.
Prin ordonanța din data de 01.07.2015 s-a dispus renunțarea la urmărirea penală cu privire la inculpata C. P. S. pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații prev. de art. 326 CP, iar față de inculpații F. M., Vladislav P. A. și U. F. M. pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă prev. de art. 273 al.1 Cp.
Totodată, s-a dispus și sesizarea instanței în vederea anulării certificatului de moștenitor nr. 56/28.11.2013 și a actelor subsecvente.
Examinând actele și lucrările dosarului, judecătorul de cameră preliminară reține următoarele:
În data de 06.12.2013, notarul public I. G. a sesizat organele de cercetare penală cu privire la faptul că sub numărul 56/2013 a eliberat certificatul de unic moștenitor al defunctului C. V. pe numele intimatei C. P. S., fiind audiați în acest sens 3 martori, respectiv F. M., Vladislav P. A. și U. F. M., care au declarat că intimata este unicul copil al defunctului, că în data de 03.12.2013, unul dintre martori, respectiv numitul U. F. M. i-a comunicat telefonic că nu a declarat adevărul în momentul în care a fost audiat, și că defunctul mai are încă 4 copii, fiind depuse în acest sens ulterior certificate de naștere ale numitelor C. M. și I. V., fiicele defunctului.- fila 5- d.u.p.
De asemenea, au confirmat nerealitatea aspectelor declarate de către persoanele arătate mai sus și martorii C. M. și I. V., care au arătat că defunctul a avut 5 copii.- filele 7-11 d.u.p.
Au fost atașate înscrisuri întocmite cu ocazia eliberării certificatului de moștenitor, inclusiv declarațiile numiților C. P. S., F. M., Vladislav P. A. și U. F. M., care au declarat că intimata este unicul copil al defunctului .- filele 12- 27 d.u.p.
A fost atașată copia certificatului de moștenitor nr. 56/28.11.2013- fila 28 d.u.p.
Au fost atașate copii ale certificatelor de naștere ale numitelor C. M. și C. V., fiicele defunctului C. V..- filele 29-30 d.i.
Inculpata F. M. a recunoscut săvârșirea faptei, arătând că în momentul în care a dat declarația în fața notarului nu a știut că defunctul are și alți copii în afară de intimată și că deși a aflat acest aspect ulterior, nu a făcut demersuri pentru îndreptarea situației- fila 45 d.u.p.
Inculpatul Vladislav P. A. arătat că la momentul în care a dat declarația în fața notarului avea certitudinea că defunctul nu mai are și alți copii în afară de intimată.- fila 55 d.u.p.
Prin ordonanța din data de 24.07.2014 s-a dispus punerea în mișcare față de săvârșirea infracțiunii de fals în declarații prev. de art. 326 CP față de numiții C. P. S., F. M., Vladislav P. A. și U. F. M., reținându-se că în anul 2013, cu ocazia dezbaterii succesorale de pe urma defunctului C. V., fiecare dintre persoanele menționate a declarat în fața notarului public I. G. dar și în fața secretarului Mun. Petroșani faptul că inculpata C. P., fiica defunctului, nu mai are alți frați, dovedindu-se ulterior că sunt 4 descendenți ai defunctului.- fila 34 d.u.p.
Ulterior a fost schimbată încadrarea juridică a faptei față de inculpații F. M., Vladislav P. A. și U. F. M. în infracțiunea de mărturie mincinoasă prev. de art. 273 al.1 Cp.
În ceea ce privește propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani vizând desființarea certificatului de moștenitor nr. 56/28.11.2013, judecătorul de cameră preliminară instanța urmează să o admită, considerând-o întemeiată, având în vedere, că s-a făcut dovada că aspectele conținute nu sunt reale și sunt întemeiate pe declarații neconforme cu realitatea.
Intimata C. P. S. a fost de acord cu desființarea înscrisului.
În consecință, în baza art. 549 ind.1 alin. (3) lit. b C. proc. pen., va dispune desființarea Certificatului de moștenitor nr. 56/28.11.2013 emis de BNP I. G. pe numele C. P. S., CNP_, domiciliată în Bănița, nr. 209, jud. Hunedoara.
Nu s-a făcut dovada existenței unor acte subsecvente.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
Va dispune ca prezenta să se comunice la rămânerea definitivă BNP I. G. și Camerei Notarilor Publici A. I., sediul secundar D..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Admite propunerea formulată de P. de pe lângă Judecătoria Petroșani.
În baza art. 549 ind.1 alin. (3) lit. b C. proc. pen., dispune desființarea Certificatului de moștenitor nr. 56/28.11.2013 emis de BNP I. G. pe numele C. P. S., CNP_, domiciliată în Bănița, nr. 209, jud. Hunedoara.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Prezenta se va comunica la rămânerea definitivă BNP I. G. și Camerei Notarilor Publici A. I., sediul secundar D..
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi, 07.12.2015.
JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂ GREFIER
C. A. B. D. D.
C./DD/4 ex.
Red.24.12.2015
| ← Înlocuire pedeapsă amendă cu închisoarea. Art.586 NCPP.... | Reabilitare judecătorească. Art.527 NCPP. Sentința nr.... → |
|---|








