Desfiinţare înscrisuri. Art.315 lit. d NCPP. Încheierea nr. 362/2015. Judecătoria PETROŞANI
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 362/2015 pronunțată de Judecătoria PETROŞANI la data de 19-10-2015
Acesta nu este document finalizat
ROMANIA
JUDECATORIA PETROSANI
JUDETUL HUNEDOARA
DOSAR NR._
ÎNCHEIEREA PENALĂ NR.362/2015
Ședința publică din data de 19 octombrie 2015
Instanța constituită din:
Judecător de Cameră Preliminară:C. A. B.
Grefier: D. D.
Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria Petroșani – a fost legal reprezentat de procuror –L. D.
Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de P. de pe lângă Judecătoria Petroșani,privind desființarea deciziei de pensionare nr._ din data de 9.10.2012,având antetul Casei Județene de Pensii Hunedoara și un cupon de pensie pentru luna martie 2014,ambele emise pe numele numitului T. F..
La apelul nominal făcut în ședința publică a fost lipsă intimatul T. F..
Procedura de citare a fost legal îndeplinită conform disp. art. 353 C. proc. pen.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,după care:
Reprezentanta Ministerului Public a declarat că nu mai are cereri de probe de formulat și a solicitat acordarea cuvântului în fond.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, în baza dispozițiilor art. 387 C. proc. pen. instanța a constatat terminată cercetarea judecătorească și a acordat cuvântul în fond.
Reprezentanta Ministerului Public,a solicitat admiterea cererii,în baza disp.art.549 indice 1 c.pr.penală să se dispună desființarea deciziei de pensionare nr._ din data de 9.10.2012,având antetul Casei Județene de Pensii Hunedoara și un cupon de pensie pentru luna martie 2014,ambele emise pe numele numitului T. F.,iar în baza art.275 al.3 c.pr.penală să se dispună cu privire la cheltuielile judiciare către stat.
Instanța a reținut cauza în pronunțare.
JUDECĂTORUL DE CAMERĂ PRELIMINARĂ
Deliberând asupra propunerii de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, la data de 30.06.2015 sub nr._ /2014, P. de pe lângă Judecătoria Petroșani a solicitat anularea deciziei de pensionare nr._/09.10.2012, având antetul Casei de Pensii Hunedoara și a cuponului de pensie pentru luna martie 2014 pe numele T. F..
Prin ordonanța din data de 06.02.2015 s-a dispus renunțarea la urmărirea penală cu privire la inculpatul T. F. pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la înșelăciune și fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 32 rap. la art. 244 al.1 și art 320 al.1 CP.
Examinând actele și lucrările dosarului, judecătorul de cameră preliminară reține următoarele:
La data de 15.05.2014, Banca Comercială Română SA a sesizat organele de poliție cu privire la aspectul că în data de 28.03.2014 intimatul a solicitat eliberarea unui credit pentru nevoi personale, justificând veniturile cu un cupon de pensie . Din verificările efectuate, Casa de Pensii a comunicat faptul că intimatul nu figurează ca beneficiar de pensie în evidențele Casei Județene de Pensii Hunedoara - fila 13 d.u.p.
Au fost atașate plângerii acte doveditoare, inclusiv decizia de pensionare nr._/09.10.2012 și anexa, și un cupon de pensie pentru luna martie.- fil 14-35 d.u.p.
Din adresa Casei Județene de Pensii Hunedoara reiese faptul că intimatul nu figurează în evidențe ca beneficiar de drepturi de pensie în sistemul public, că dosarul de pensie nr._ are ca beneficiar pe numita N. M., că decizia de pensionare întocmită pe numele intimatului nu poartă semnătura niciunuia dintre funcționarii casei de pensii, că numărul sub care a fost înregistrată documentația de pensionare în data de 04.08.2010 nu este real, că stagiul de cotizare înscris în decizia de pensionare nu este real și că nici cuponul de pensie nu este veridic, datele cuprinse nefiind reale,- fila 41 d.u.p.
Audiată fiind în fața organelor de urmărire penală, martora N. M. a arătat că decizia cu nr._ îi este atribuită, fiind eliberată în data de 19.08.2009 - fila 41-42 d.u.p.
Intimatul a recunoscut faptul că a confecționat pe calculator o copie a cuponului de pensie și a deciziei de pensionare, cu date nereale, pe care le-a depus la BCR Petroșani, pentru a obține un credit de nevoi personale, regretând fapta.- fila 54-55 d.u.p.
Față de probele administrate în cauză, judecătorul de cameră preliminară constată că s-a făcut dovada că Decizia nr._/09.10.2012 privind acordarea pensiei pentru munca depusă și limită de vârstă, pe numele T. F., având antetul Casei de Pensii Hunedoara și a înscrisului denumit „Cupon de pensie pentru luna martie 2014” pe numele T. F., atașate dosarului de urmărire penală la filele 32-33 d.u.p., sunt false.
În consecință, în baza art. 549 ind.1 alin. (3) lit. b C. proc. pen., art. 112 al.1 lit b C. pen. va dispune desființarea înscrisului denumit „Decizia nr._/09.10.2012 privind acordarea pensiei pentru munca depusă și limită de vârstă”, pe numele T. F., având antetul Casei de Pensii Hunedoara și a înscrisului denumit „Cupon de pensie pentru luna martie 2014” pe numele T. F., cu următoarele date: CJP 202 25, nr. dosar_.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Admite propunerea formulată de P. de pe lângă Judecătoria Petroșani.
În baza art. 549 ind.1 alin. (3) lit. b C. proc. pen., art. 112 al.1 lit b C. pen. dispune desființarea înscrisului denumit „Decizia nr._/09.10.2012 privind acordarea pensiei pentru munca depusă și limită de vârstă”, pe numele T. F., având antetul Casei de Pensii Hunedoara și a înscrisului denumit „Cupon de pensie pentru luna martie 2014” pe numele T. F., cu următoarele date: CJP 202 25, nr. dosar_.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi, 19.10.2015.
JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂ GREFIER
C. A. B. D. D.
C./DD/4 ex.
Red,.17.11.2015
| ← Revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.... | Tâlhărie calificată. Art.234 NCP. Sentința nr. 283/2015.... → |
|---|








