Alte modificări ale pedepsei. Art.585 NCPP. Sentința nr. 2314/2015. Judecătoria PITEŞTI

Sentința nr. 2314/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 17-09-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PITEȘTI

SECTIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 2314/2015

Ședința publică de la 17 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE GABRIELA IORDACHE

Grefier C. I. R.

Ministerul Public, P. de pe lângă Judecătoria Pitești este reprezentat prin procuror

M. D.

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petent T. A. V., având ca obiect alte modificări ale pedepsei (art.585 NCPP)

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Petentul învederează instanței că își retrage prezenta cerere.

Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, solicită instanței să ia act de manifestarea de voință a petentului, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

La data de 08.06.2015 a fost înregistrată pe rolul instanței cererea de contopire a executării pedepselor formulată de petentul-condamnat T. A. V..

Prezent personal în fata instanței, petentul și-a exprimat voința de a-și retrage prezenta cerere, manifestare de care se va lua act în aplicarea dispozițiilor art. 585 C.p.p.

În temeiul art. 275 alin. 2 NC.p.p., petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Ia act de retragerea cererii de către petentul – condamnat, T. A. V., fiul lui V. și M., născut la 16 Septembrie 1981, deținut în prezent în P. Colibași.

În baza art. 275 alin. 2 C.p.p. obligă petentul la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu drept de contestație.

Pronunțată în ședința publică de la 17 Septembrie 2015.

Președinte,

G. I.

Grefier,

C. I. R.

C.R. 21 Septembrie 2015

Red. G.I. / 22.09.2015/ 2 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Alte modificări ale pedepsei. Art.585 NCPP. Sentința nr. 2314/2015. Judecătoria PITEŞTI